DIMINEATA PIERDUTA - Roman de Gabriela Adamesteanu; apare la Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1983.
Romanul (compus din XII capitole, fiecare in mai multe parti) se impune, intii de toate, printr-o constructie generala foarte elaborata si de mare indrazneala, a carei cunoastere inlesneste buna descifrare a sensurilor romanului.
Astfel, capitolele I-IV si capitolul final (cu valoare de epilog) o au ca protagonista de Vica Delca; capitolele V, X si XI (continuind firul epic din I-IV si incadrate temporal in limite aceleiasi zile) surprind vizita Vicai in casa Yvonnei Scarlat; capitolele VI-IX valorifica un alt inlcrval temporal (1914-l916) din viata familiei Mironescu (familia Yvonnei), din care se detaseaza (capitolele VII si VIII) o zi din vara lui 1916 ce, la rindul ei, deschide o fanta spre un trecut si mai indepartat (tineretea profesorului Mironescu). Din dispunerea acestor planuri se realizeaza o structura in spirala (un fel de lunel al timpului), unde fiecare bucla narativa o pregateste pe urmatoarea: inainte ca Yvonne sa intre in scena, sa fie, propriu-zis, actant, ea avea o solida prezenta epica alimentata de monologurile Vicai, dupa cum profesorul Mironescu, Sophie, Margot, Tili Ialomiteru (protagonistii capitolelor VI-IX) primisera deja statut de personaje prin evocarile consistente ale Yvonnei sau ale Vicai.
Majoritatea personajelor beneficiaza, asadar, de doua registre din care isi trag sevele: din povestile celorlalti si din propria lor poveste, istorisita sub nume propriu. Exista, insa, si o serie de personaje (putine) ce nu se arata niciodata in prim plan, neavind voce proprie si care sint, totusi, extrem de pregnante (Niki, Ana, barbatul Vicai etc). Datorita mersului in spirala (ce diminueaza impresia de ruptura a planurilor temporale) si datorita strategiei de anticipare (ce, dind naratiunii un ritm foarte alert, ii asigura fluiditatea) este greu de observat (aici fiind marea indrazneala a constructiei) ca, de fapt, capitolele VI-IX se constituie intr-un roman (cvasi) independent (chiar daca inrudit cu cel care il inglobeaza), realizat din perspectiva propriilor lui naratori-protagonisti, iar nu din perspectiva Yvonnei, cum gresit s-a crezut uneori. Ambele naratiuni (in egala masura "romane" de familie) reconstituie, cu o pregnanta rar intilnita, prin cele doua zile puse sub lupa, epoci istorice diferite. Din mentalitatea si problematica existentiala specifica fiecaruia se degajeaza anumite teme literare.
Cu alte cuvinte, prozatoarea se fereste sa atribuie trecutului obsesiile contemporaneitatii si are orgoliul (motivat prin realizare) de a-i reslilui profilul autentic. Astfel, romanul familiei de la 1916, chiar daca este construit cu procedee si tehnici extrem de moderne (cele ale intregii carti), se revendica, mai mult decit in proza romaneasca interbelica (ce nu-i este straina) mai degraba din marele roman traditional francez al secolului al XlX-lea. Filiatiile (probabil programatic asumate de catre autoarea ce pare ca doreste sa faca un roman din epoca) se stabilesc la nivel de cronotop (salonul), la nivel de personaj (parvenitul abil - Titi lalomijcanu; femeia adulterina - Sophie Mironescu; adolescenta casta, frec-venlata, la modul imaginar, de tentatiile pasiunii - Margot), prin anumite motive (Sophie si Margot sint orfane, Titi provine dintr-o veche familie scapatata etc.) Personajul central, profesorul Mironescu, este cel care da culoare locala si, in acelasi timp, trage istoria peste pragul dintre veacuri. Om al datoriei (misiei) fata de neam (Nimic nu trebuie sa ne impiedice sa ne facem datoria"), profesorul este pe deplin contemporanul epocii sale contemporanul epocii sale europene: e preocupat sa instaleze la Universitate un laborator de fonetica, se intereseaza de Hergson si, in general, sub figura sa oarecum glaciala se ascunde un hipersenzitiv atent pina Ia nuante infinitezimale la "miscarile suiletului sau" ori al celorlalti. in planul vietii colective, asumarea unor datorii si responsabilitati de rezonanta nationala nu impieteaza asupra "felului exagerat de sever de a judeca oamenii tara". Din aceste examene lucide se nasc fraze memorabile, lipsite de orice poleiala demagogica, dar tintind spre esenta mentalitatii romanesti: "Asa ca, din atita pragmatism si din atita ironie, nu-ti pare, dragul meu, ca se nasc mult mai greu iluziile nationale? Sau, daca totusi ajung sa se nasca, nu-i de asteptat sa le pierdem destul de usor, la cea dintii incercare grea a istoriei? Abia sa se fi limpezit cerul si, la primul nor, soarele sa dispara iar. O frumoasa dimineata compromisa pierduta" La fel ca modelul literar din care provine (si in conformitate, de altfel, cu civilizatia salonului), naratiunea valorifica teme "inalte" (razboiul si iubirea), desi e constrinsa in a le consemna impuritatile. Profesorul Mironescu este cel care nu numai ca traieste aceasta degradare a solemnitatii laolalta cu ceilalti, dar o si retine in jurnalul sau, incercind, pe alocuri, sa-i gaseasca resorturile.