Dimitrie Cantemir - viata si activitatea literara (scrieri) referat






Dimitrie Cantemir fu unul dintre principii Moldovei care, prin relatiunilc, prin talentul si producerile sale erudite contribui nu numai la inflorirea literaturii, ci si la ilustrarea natiunii romane. El fu un mare orientalist si antic [] al epocii, un istoric fertil si ilustru. Fiu al lui Constantin Cantemir si nepot de domn, el se nascuse in Constantinopole la 26 octombrie 1673 (din care cauza i se puse numele Dimitrie, conform crestinescului obicei de a se da copilului numele sfantului a carui viata si ale carei fapte se celebrau in ziua cand s-a nascut). De mic fu adus in tara, tatal sau ajungand domn (1685-l693), cand pe la 1687 - in etate de 14 ani - fu trimis la Constantinopole spre a-nlo-cui, ca ostatic, pe fratele-i mai mare, Antioh (care statuse timp de 3 ani ca ostatic). Cand Dimitrie ajunse-n capitala sultanilor, Constantin Brancoveanu, Domnul Munteniei - inamic de moarte al familiei Cantemirestilor profita de ocaziune spre a distruge D. Cantemir creditul Domnului Moldovei pe langa Poarta. Astfel, vazand pe tanarul Dimitrie ca soseste, spuse marelui vizir ca Dimitrie nu era al doilea fiu al lui Constantin, ci un tanar oarecare, trimis cu intentiunea d-a scapa pe adevaratu-i fiu Antioh din mainile Portii. Vizirul, ca sa se convinga, chema pe Dimitrie si [in] prezenta lui il decise sa raspunda lui Brancoveanu ca-naintase o calomnie, caci tanarul era adevaratul portret al batranului Cantemir. intr-adevar, indata ce se prezenta la curtea vizirului, dete semne despre ceea ce era sa fie odata. Cu timpul, isi atrase stima tuturor prin judecata si conduita sa, urmand exemplele ce-i daduse tatal sau.

Dimitrie Cantemir stete la Constantinopole pana la 1691, adica 4 ani de zile (pana la etatea de 18 ani), cand tatal sau il rechiema spre a-l inlocui cu fratele sau Antioh.

In intervalul celor 4 ani, Dimitrie Cantemir isi urma studiile in scolele grece[sti], apoi se aplica la invatatura limbii turce si a muzicei. Despre progresele ce facu in aceasta stiinta, se poate judeca dupa notele de muzica ce introduse, mai intai de oricine, printre turci, si dupa mai multe compuneri originale, care se cantau inca cu placere in secolul XII si care erau foarte gustate .

Dupa ce se intoarse in Moldova, la 1691 (fiind inlocuit ca ostatic de fratele sau Antioh, domn al Moldovei in 2 randuri, la 1697-l701 si 1705-l707), parintele sau ingriji a-i aduce ca profesor pe eruditul dascal leremia Cacavela din Creta, care cunostea bine limba ebraica, elena si latina. Acesta tradusese Jstoria lui Platina" si compusese ,J5pistola lautorie" catre Dimitrie Cantemir, inserata in ,yDivanul lumii" despre care vom vorbi indata. Sub asemenea auspicii, tanarul principe se imbogati cu o serioasa invatatura, pe care o spori continuu prin calatoriile ce facuse , prin pozitiunea ce ocupa, prin rclatiunile ce legase. Astfel se raporta ca cunostea 11 limbi (intre care si cea turca, araba, elena, latina, greaca-modema, italiana, veche-slavona, rusa, franceza, romana, germana), dintre care pe unele le manuia ca scriitor de valoare. La Constantinopole, zice Cana, ministrii si toata curtea otomana nu-i putea refuza stima lor, caci junele principe stralucea prin cunostintele ce dobandise in limbile persana si araba, precum si-n limba rusa. Nu putea convorbi cineva cu dansul, fara sa fie indata predispus in favoare-i. O deosebita gratie in miscarile lui, unita c-un aer afabiu si-ndemanatec, il facura a fi desfatarea celor mai instruiti si mai nobile persoane din lumea aleasa a capitalei otomane. Spirit enciclopedic, el aprofundase stiintele matematice si chestiunile filosofiei scolastice, iubea arhitectura , dar cultiva de preferinta genul istoric. Ca membru al Academiei din Berlin si ca istoriograf al Rusiei, el fii insarcinat atat de cea d-intai, cat si de Petru cel Mare sa scrie istoria tarilor orientale.

Tata sau Constantin muribund la 23 martie 1693, chiemase pe boieri si-i consultase pe cine vor alege ca succesor. Ei numisera pe fiiul Iui, Dimitrie. Aceasta consola pe murind, dar banii fura mai influenti decat parerea boierilor. Dupa trei saptamani, Poarta numi ca Domn in Moldova pe Constantin Duca, ginerele Iui Const[antin] Brancoveanu, iar Dimitrie se vazu silit sa paraseasca tara si sa plece cu fratele-i Antioh la Constantinopole (locuinta obisnuita a beizadelelor din Muntenia si Moldova, precum si a principilor mazaliti de turci). Putin dupa aceea urma pe turci in campania faimoasei lupte de la [], unde fu inrolat ca voluntar dupa ordinele marelui vizir; dar, fara sa se lupte, fugi spre Constantinopole cu resturile armatei turce. Aci gasi pe Brancoveanu, inimicul familiei, care unelti in contra-i. Dimitrie afla, fugi la un pasa, amic al sau, s-acesta, dupa ce-I tinu ascuns 40 [de] zile, starui sa se revoace sentinta prin care era exilat, ba inca-l puse in pozitiune sa se poata arata din nou la curte cu mai multa stralucire decat totdeauna.

Aceasta Sperie pe Brancoveanu, caci Dimitrie dorea cu pasiune tronul Munteniei. De doua ori i se oferise domnia Moldovei si o refuzase, primindu-i-se cererea de a fi incredintata fratelui sau Antioh.

Cand, la 1697 fratele sau Antioh fii pentru prima oara numit domn, Dimitrie-l insoti in Moldova, unde se insoti cu Casandra, fiica lui Serban Cantacuzino, fostul domn al Munteniei. Din aceasta casatorie avu o fata, nascuta-n Moldova.
Dupa catva timp, cand Antioh fu detronat, pleca iarasi la Constantinopole si aci dobandi inca o fata si patru baieti. Aceasta a treia sedere-n Constantinopole dura mai multi ani, in intervalul carora Dimitrie Cantemir studie moravurile turcilor si zidi un palat.
La 1710 parasi capitala imperiului. Petru cel Mare, tarul Moscovei, declarase razbel turcilor si se apropia de Moldova. Poarta, indreptandu-si privirile catre Dimitrie Cantemir, revoca pe Nicolae Mavrocordat (care, desi stimat la Poarta, totusi prefera stiinta si pacea gloriei d-a comanda-n timp de razbel) si-l numi in aceasta demnitate, reclamata de dansul dupa-ndemnurile hanului tatarilor care, in unire cu marele vizir, spusese sultanului ca dintre crestini nimeni nu era mai capabil decat Dimitrie Cantemir s-aduca servicii imperiului. La plecare, Poarta ii dete 20 pungi de bani ca desubire pentru averea ce lasa-n Constantinopole. Dar abia sosi-n lasi, si primi ordin sa construifasca] un pod peste Dunare pentru trecerea armatei turce[sti]; vizirul apoi ii ceru banii ce era dator sa-i trimita lui si celorlalti ministri, ca multamire pentru ca i se daduse tronul. Aceasta cerere i se paru o insulta si din acel moment decise a-si razbuna atat in contra vizirului, cat si in contra unei curti mercenare, ba chiar a profita de ocaziune spre a scapa Moldova de jugul turcilor.

Imprejurarile pareau favorabile. El trimise ca sol la Iaroslav, unde se afla imparatul Rusiei pe vistiernicul Luca, iar Petru cel Mare ii trimise pe medicul grec Policala, care-i propuse o alianta cu conditiuni avantajoase. in speranta ca va face bine tarii, Dimitrie Cantemir accepta si stipula cu tarul Mosc[ov]ei: 1° ca Moldova sa fie restatornicita de aci inainte in vechile-i limite, cu Nistrul ca limita, dandu-i-se inapoi Bugeacul (Dobrogea) cu toate cetatile si ram[in]nd sub protectiunea Rusiei; 2° ca domnul si poporul sa jure credinta tarului, indata ce armata rusa va intra in Moldova; 3° ca domnul sa-si uneasca puterile cu ale tarului si sa lucreze-n intlegere cu dansul in contra turcilor; 4° ca domnul, pentru dansul si urmasii lui, sa fie pentru totdeauna suverani ai Moldovei sub auspiciile imparatilor Rusiei; 5° ca nici o alta familie sa nu fie admisa la tronul Moldovei pana nu se va stinge a Cantemirilor. Aceste articole fura ratificate la Lusk in Polonia de catre Petru cel Mare, intarite cu sigilul imperiului la 13 aprilie 1711 si trimise principelui c-un intradins curier. in consecinta, Dimitrie concerta cu tarul masurile ce trebuia sa ia, vestindu-l despre puterile ce putea aduce si despre tot ce depindea de dansul.

Iata cum se exprima cronicarul Ioan Neculce despre acest tratat: „Tara Moldovei cu Nistrul sa-i fie hotarul si Buceagul si cu toate cetatile tot a Moldovei sa fie; numai de o data prin cetati sa aseze moscalii osteni pana s-a intemeia tara, eara apoi sa lipseasca oastea moschiceasca. Bir sa nu deie tara nici un ban. Pre Domn sa nu-l mazaleasca imparatul pan' la moarte, si pe urma din fin lui sa fie, pe carele si-ar alege tara. Neamul Iui sa nu easa din domnia; numai, cand s-ar haini sau cand si-ar lepada legea, atunci acela sa lipseasca si sa puia din fratii Iui. Pe boieri sa nu-i mazaleasca domnul den boierie pan' la moarte, si cu mare vina sa-i scoata. Vama ocnei si altor targuri sa fie venitul domnilor, iara alta dare sa nu fie. Mazalii si monastirile sa-si stapaneasca ocinele, mosiele si vecinii sai, si sa-si ieie desetina de stupi si de mascuri si gostina de oi de pe mosiele sale. Zece mii de oaste sa fie tot gata in teara, si imparatia sa le dare leafe din vistieria imparateasca, din Stolnita. Din moscali sa nu se amesteace la boieriele Moldovei, nici sa se insoare in teara, nici mosii sa nu cumpere. Domnul pe boieri sa nu fie volnic a-i perde, orice greseala ar face, fara sfatul tuturor si fara iscalitura mitropolitului. Catra aceste i-am dat si titulus de domnia sa se scrie mai de cinste si mai sus dupa cum se scriu Domnii acum; iara asa erea: «Seminarul Domn al Tarii Moldovei. Samoder-jet (adica singur stapanitor) si voligator (adica prieten) terei Moskicesti»". Ioan Neculce, apud Philipide, p. 194.

Intre acestea, el lucra mereu la podul de pe Dunare, a carei directiune i-o daduse Poarta, lucrarea facandu-se cu cheltuieala turcilor, iar Moldova si Muntenia dand numai lemnaria. De la dansul depindea sa-ntarzie lucrarea, fara sa-l banuiasca nimeni ca era-n intelegere cu rusii, si el intarzia mereu, cerand tarului sa se grabeasca a sosi pana nu va termina podul. Aceasta purtare ec[h]ivoca nu putea dura mult. Petru cel Mare, banuindu-l, ii puse ca conditiune pentru indeplinirea tratatului inchieiat intrarea imediata in actiune a moldovenilor; pe d-alta parte Dimitrie Cantemir se grabi a ucide pe un aga cu cativa soldati turci, care poposisera langa Iasi pentru diferite interese, dar pe care dansul banuise ca vin sa-I mazaleasca. Astfel, la 3 mai 1711 instiinta pe boieri si tara despre invoiala cu tarul Rusiei. Tarul (putin increzator si ascultand vorbele lui Brancoveanu) abia la II iunie 1711 sosi la Iasi spre a-mpedica trecerea turcilor. Boierii, poporul si domnul ii recunoscura suzeranitatea si-i jurara credinta. La 19 iunie turcii trecufra] Dunarea si-n luna urmatoare se dete lupta de la Stanilesti (judetul Falciu), langa Prut, unde turcii invinsera pe moldoveni, uniti cu rusii. Fiindca insa Petru cel Mare era-n lipsa de previziuni, razbelul se opri, incheiandu-se o pace nefavorabila Rusiei. Turcii reclamara pe Dimitrie Cantemir, dar tarul refuza de a-l da, spu[na]nd ca nu e-n ara, desi, pe timpul negocierilor, Dimitrie se-nchisese in trasura tarinei, nestiind nimeni altul decat un servitor care-i aducea de mancare.

Astfel, Dimitrie Cantemir fu silit sa paraseasca Moldova, iar tarul - printr-un decret dat la 1 august 1711 din Moghilov - ii promitea lui si altor boieri moldavi desubiri de orice pierderi suferite si azil pe pamanturile sale. Prin acelasi decret Dimitrie fu numit principe al Imperiului rus (titlu dat lui si urmasilor lui), cu titlul de „alteta serenisima", scutit de orice jurisdictiune si raspunzator numai catre tar: moldovenii, ce-ar fi fugit in Rusia, depindeau de principele Cantemir.
Urmand pe tarul Petru, Dimitrie parasi Iasii cu toata familia si cu un numar de peste 1000 moldoveni, intre care multime de ofiteri, care se expatnara pentru simpatia ce-i purtau. Ca locuinta li se dete orasul Harkof pana la 1713.
La 1713, Dimitrie Cantemir trecu cu familia sa la Mosc[ov]a. Dupa cererea lui, tarul imparti moldovenilor ce-l urmasera pamanturile ce-i daruise in Ucraina; in locul lor, ii dete 1000 mosii din domeniul coroanei, si o insemnata pensiune, care i se plati in tot timpul vietii.

Cu putin mai-nainte d-a sosi la Mosc[ov]a, Dimitrie pierdu pe sotia sa Casandra, bolnava de friguri din cauza departarii de patrie si familie, rapirii averii sale de catre turci. Ignoranta unui spiter ii grabi moartea printr-o doctorie prea tare, care o rapi (12 mai 1713) in floarea etatii, a frumusetii unite cu intelepciunea, cu iubirea conjugala, cu grija casei si cresterii copiilor. N-avea inca 30 de ani. Ea fu-ngropata la Mosc[ov]a intr-o manastire greaca, al carei binefacator era Cantemir.

In anul urmator (1714) se duse la Petersburg impreuna cu Serban, fiiul sau de 7 ani, care-n ziua de Pasti pronunta in greceste un discurs in prezenta tarului, care-i dete un grad in regimentul sau. in 1715, tarul decise sa viziteze tarile imperiului. in timpul acesta Dfimitrie] Cantemir termina la Mosc[ov]a Istoria Imperiului Otoman, pe care o-ncepuse la Constantinopole .

Turburarile civile rechiemara pe tar in 1717. Dimitrie Cantemir sosi atunci la Mosc[ov]a, traind in consiliile tarului si primindu-i vizita. Cand insoti pe Petru la St. Petersburg, isi lasa familia la Mosc[ov]a, din cauza indispozitiimii fiicei sale d-a doua, Smaranda, bolnava de ftizie. La Petersburg, intr-o adunare de familie, pe care nobilii le tin regulat iama, vazu din intamplare a treia fiica a principelui Trubeskoi, feldmaresial al trupelor ruse. Dimitrie se inamora cu pasiune de frumoasa tanara, o ceru-n casatorie si o dobandi-ndata. Cu putine zile inainte de-a se insura, isi rase barba, parasi imbracamintea moldoveneasca si se-mbraca dupa moda franceza. Nunta, celebrata la-nceputul iernii, fu onorata cu prezenta tarului, care conduse pe mire la biserica, il intoarse acasa si-i darui o bogata spada. Veselia tinu 3 zile: tarul asista cu-mparateasa si principii imperiali, cu toata nobleta Petersburgului. Dupa aceea, Dimitrie Cantemir fii numit consilier privat al imparatului.
Atunci isi chiema toata familia la St. Petersburg. Numai Smaranda ramase la Mosc[ov]a, unde muri-n ziua de 4 iulie 1719, in etate de 17 ani. Fu insa inlocuita c-o alta fiica din a doua casatorie, nascuta la 8 noiembrie, botezata de tar si tarina tot cu numele Smaranda.

In anul urmator, 1720, insoti pe tar intr-o calatorie in Persia (impreuna cu baronul Tolstoi, conducatorul afacerilor politice, si admiraJul Apraxin, comandantul armatelor). La Astrahan au sosit la 4 iulie 1721. In timpul navigarii, Cantemir fu cuprins de friguri si durere de rinichi. O fregata, cu care calatorise, fiind coprinsa de furtuna, se ineca cu diferitele obiecte si manuscrise ale sale. Simtindu-se rau, isi scrise testamentul, lasand pe imparat ca executor.
Dupa intoarcerea de la Astrahan se silise la mosiile sale, unde muri la 21 august 1723, in etate de 40' ani, 7 luni si 5 zile lasand 2 fete si 4 baieti (Matei, Constantin, Serban si Antioh). Cel din urma, fiind trimis ambasador al imparatesei Elisabeta pe langa curtea regelui George al Angliei, a luat cu sine manuscrisul latin
al „Istoriei otomane" [scrisa] de tatal sau, care s-a tradus si tiparit
mai intai in limba engleza, apoi in cea germana si franceza.
Cantemir stia turceste, persieneste, arabeste, greceste, latineste,Italieneste, ruseste si romaneste, intelegand bine limbile elena, slava si franceza.

Ajungand la tron intr-o epoca de transformari si de agitatiuni, cand luptele dintre Turcia si Rusia se dezlantuiau cu furie, dand nastere la intrigi periculoase si o situatiune din cele mai nesigure, Dimitrie Cantemir nu se putu mentine mult timp. Nu numai in occidentul Europei, dar si in tarile orientale se petreceau evenimente politice insemnate. In urma sangerosului razbel de la 1710, ridicat de Petru cel Mare al Rusiei in contra turcilor, la 1711 Cantemir trebui sa paraseasca tronul, mai cu seama ca familia Cantemirestilor intrase intr-o apriga inimicitie cu familia Branco veni lor din Muntenia, cei d-intai sprijinindu-se pe vecinii rusi, cei d-al doilea lucrand oficial cu sprijinul turcilor. Cazand, Dimitrie Cantemir trecu cu toata familia sa in Rusia si aci ajunse a ura printre ministrii si consilierii intimi ai lui Petru cel Mare. Turcii, furiosi asupra Moldovei, pentru ca domnii ei incepusera a se unii cu rusii in contra puterii otomane, si pe Muntenia fiindca Brancoveanu fusese banuit a fi lucrat pe sub mana cu crestinii Occidentului, impusera de aci inainte servitori devotati cauzei lor, pe acei dragomani ai divanului, care sunt cunoscuti sub numele de fanarioti. Dimitrie Cantemir, retras din patrie, otelit prin experienta, devenind si mai copt prin serioase studii istorice si prin propriile sale observatiuni, consacra orice moment de repaus casnic la compunerea numeroaselor scrieri istorice si filosofice cu care inavuti literatura si stiinta intre anii 1714 si 1721. Mult ii datoreste arheologia noastra nationala, caci, in traiul necontenit turburat ce-a avut in patrie si apoi stand ani indelungati departati de dansa, el totusi a studiat-o in prezentul si-n trecutul ei, astfel incat ne miram si de staruinta si de memoria acestei minunate inteliginte. Daca in grelele imprejurari in care el a vietuit a putut lucra atat pentru patria sa, ne inchipuim ce neasemuita stralucire ar fi dat el culturii nationale d-ar fi fost soarta mai favorabila aspirati uni lor sale patriotice. Dimitrie Cantemir e mandria trecutului nostru in toate ramurile stiintelor istorice1. El suferind de o boala grea, capatata in expeditiunea Persiei, muri in etate de 50 ani, la 14 ianuarie 1723 , lasand o multime de opere, pe care, in ordine cronologica, le vom clasa in 3 serii: cele scrise romaneste, cele pierdute, cele scrise in alte limbi.





A) Seria I (opere scrise in limba romana)

a) Prima opera a junelui beizadea fu Divanul lumii, tiparita in Iasi la 1698 in folio, avand X foi neinate la-nceput, 134 inate si neinate la fine, aparu sub urmatorul titlu: „Divanul seau galceava intaleptului cu lumea, seau judetul sufletului cu trupul, plin de truda si de osteninta iubire, a lui Ioan Dimitrie Constantin Voevod, intai izvodit si de iznoava din vechiul si noul Testament in slava si folosinta moldovenescului neam, in vremile a Mariei seale blagocestivului, prealuminatului Moldovei obladuitor loan Antioch Constantin Voevod, alcatuit in Iasi, veleat de la Adam (7206), eara de la mantuinta lumii (1698) si s-a tiparit prin osteneala smeritilor si mai micilor Atansie leromonachul si Dionisie monachul, moldoveani".

Pe ultima ina se arata ca „praluminatul si blagocestivul Domn, loan Dimitrie Constantin Voevoda, nu numai cat a ostenit de o [] de iznoava alcatuit si a [] cu tot felul de frumuseate impodobit, ce pentru mai mult folosul pravoslavnicilor si pentru veacinica pomenirea marii seale cheltuit-a de o a si tiparit si tuturor in dar o a harazit". in aceasta scriere, langa expresiuni ca „curund, vestezitoare, manu-le ctc. intalnim si termeni straini, ca sugubata (vevjc„ ucizator), sviteaste ((JxxverxovEl, []) etc. intr-insa se amesteca cugetarile religioase cu consiliere filosofice si intreaga scriere arata in autorul ei un moralist care invata pe oameni a fi intelepti, prevazatori, fara frica de moarte1. in ea ureaza epistola lui Ieremia Cacavela [], care se crede a fi adevaratu-i autor.

b) Tractat despre muzica turceasca, cunoscut si sub numele de Elemente despre muzica tur[c)a si compuneri muzicale, manuscris in 8° scris pe cand se afla inca tanar la Constantinopole. El probeaza stiinta si gusturile artistice ale amabilului tanar.

c) Istoria Daciei vechi si noue (din care un manuscris se afla si in Blaj ) s-a tiparit in Iasi, sub urmatorul titlu: "Hronicul romano-moldo-vlailor, alcatuit de Domnul Moldovei Dimitrie Cantemir la anii 1710, eara acum de pe orighinalul manuscript depozitat de fericitul autor in imparateasca arhiva a Moldovei scotandu-se, cu invoirea preaanaltafului nostru domn Mihail Grigori Sturza V. si din oranduirea inalt preasfintitului Archiepiscop al Suceavii si Mitropolitul Moldovei D. D. Veniamin Kostake s-a tiparit. Iasi. in tipografia Sffintei] Mitropolii 1835-l836", in doua tomuri. O a doua editiune s-a publicat in Iasi la 1849, al carei titlu in manuscris este „Cronicul pentru vechimea romanilor in Dacia". Iata in rezumat istoricul primei editiuni din 1835-l836:

Veniamin Costache, mitropolitul Moldovei, printr-o epistola datata din Iasi la 5 februarie 1833, se adreseaza catre generalul adjutant Pavel de Kiselev, presedintele plenipotentiar delegat de Rusia cu organizarea Principatelor, aratandu-i ca - „din prefata Istoriei biografice a familiei principilor Cantemiresti, stampata in tipografia imparateasca Academii din Moscua la 1783" - s-a informat despre existenta unui manuscript de 577 ini in folio, care ar cuprinde istoria tarilor si natiunii romane, scris de fostul domn Dimitrie Cantemir si depus la arhiva imperiala din Mosc[ov]a in colectiunea afacerilor exterioare. Prin urmare, il ruga sa intervina pe langa guvernul rus a permite copierea acestui manuscris, spre a fi dat publicitatii. La 22 septembrie 1834 consulatul rus din Iasi, consilierul de stat Timkovski comunica mitropolitului Veniamin ca la Mosc[ov]a s-au gasit doua carti alcatuite de principele Cantemir, anume Istoria Moldaviei si Valachiei in limba moldoveneasca, sub titlul „Hronicul vechi al romano-moldo-valahilor" si alta in limba latineasca, numita ,Jstoria moldo-vlahica" scrise de insasi mana principelui. Si, fiindca acolo nu s-au putut gasi oficianti ca sa poata scoate copii de pe aceste doua carti si mai vartos in limba latineasca, apoi domnul directorul departamentului asiatic a trimis originaflul] aici la consulat „a se copia si inapoia iarasi prin consulat". Chiar a doua zi mitropolitul multumeste guvernului rus de bunavointa si arata consulului ca" cu redactia prescrierii acestor manuscripte originale s-a insarcinat din partea epitropiei invataturilor publice domnul profesor de filologia si de istoria schoalele publice Georgiu Seulescu ". Apoi, scriind domnului prin adresa din 6 octombrie 1834, mitropolitul il roaga a-l autoriza sa inceapa tiparirea in tipografia mitropoliei, cu care insarcineaza, iarasi, pe G. Seulescu.

La 24 noiembrie 1835, paharnicul G. Seulescu comunica publicului tiparirea primului volum printr-o „insciintare" din care extragem cele urmatoare:

a) in prefata scrierii intitulata Descrierea geografico-istorica a Moldovei autorul spune ca manuscrisul latin al „Istoriei Daciei" s-a inecat in Marea Caspica, cand manuscrisele Domnului Cantemir -in epoca declaratiunii de rezbel facuta Persiei din partea Rusiei, sub Marele Petru - se aflau pe o fregata ce s-a afundat in acea mare. Autorii insa ingrijise[ra] a scoate o copie in limba romaneasca dupa originalul latin mai-nainte de expeditiune, care manuscris s-a depus spre pastrare in arhiva imperiala din Moscova.

2) Ca acel manuscris s-a tiparit intocmai dupa stilul autorului, „atat in privirea sintaxului, ce este destul de urat, cat si a cuvintelor, ce poarta in sine nu putine anticvitati ale romanismului".

3) Ca autorul imparte cronica sa in doua: istoria veche si istoria noua a Daciei, cea d-intai cuprinzand o periofada] de 1200 ani (caci incepe de la 107 dupa Chr[istos] cu expeditiunile imparatului Traian si descalecarea coloniilor romane), a doua tratand despre genealogia natiunii romane, caci incepe mai mult de cat cu 1000 ani inainte de Chr[istos] si espune speciala istorie a Daco-Romaniei patrii.

4) Ca tomul I cuprinde o perio[ada] de 400 ani, pana dupa imparatirea marelui Teodosiu (379).
Tomul II, tiparit la Iasi, la 1836, are la-nceput o prefata tot a Iui G. Seulescu, din care rezulta ca:

a) Acest al doilea tom cuprinzand o perioada de 920 ani, incepand de la Teodosie cel Mare (379) si pana la intumarea lui Dragos Voda in Moldova si a lui Negru [Voda] in Tara Munteneasca, la 1279.

b) Ca aceste doua tomuri compuneau, dupa destinarea autorului, parte I a istoriei sale intitulata ,JjronicuI vechimei romano~mol-dovlahilo^. Dupa dansul era sa urmeze, ca parte a doua. Istoria noua (incepand de la curatirea tarilor de tatari, adica intumarea lui Dragos [Voda] si Negru [Voda], pana in zilele sale, anul 1700 dupa Chr[istos], insa acea a doua parte nefiind terminata, autorul o amanase pentru alte timpuri. Aceasta sectiune, prin chestiunile ce trate[a]za si prin multimea de informatiuni ce contine este prima incercare de istorie critica a natiunii romane. Limba ei e cat se poate de ingrijita, iara frazeologia foarte regulata. Iata cum se exprima Cantcmir cu cativa ani inainte de a muri, in acest monument ce el lasa spre marirea patriei sale:


„Aceaste toate, fiind de noi in limba latineasca scrise si alcatuite, socotit-am ca cu strambatate, inca si cu pacat va fi de lucrurile noastre, decat inainte mai mult strainii decat ai nostri sa scrie. De care lucru, acum de isnoava osteninta luand, din limba latineasca iearasi pe cea a noastra romaneasca le prifacem. Slujeasca-se dar cu ostenintele noastre neamul romanesc si, ca intr-o oglinda curata, chipul si statu , batraneatele si cinstea neamului sau privindu-si, il sfatuiesc ca nu in nudele si sangele mosilor stramosilor sei sa se mandreasca, ce, in ce am scazut din calea vredniciei chiar intelegand, urma si barbatia lor ravnind, lipsele sa-si plineasca si sa-si aduca aminte ca, precum uadata, asia acum, tot aceia barbati cinste-si a muri, decat, cu chip de cinstea si de barbatia lor nevrednici a trai".


d) Istoria Brancovenilor si Cantacuzenilor, zisa si Istoria ieroglifica scrisa mai intai romaneste, dar pierduta pe la 1704, apoi in ruseste. E un manuscris aflat in bibliotecile ruse, dupa care s-a luat o copie. intr-insa, Dimitrie Cantemir nareaza relatiunile si mai cu seama ostilitatile dintre familia Brancovenilor cu a Can-temirestilor. Tradus in limba germana, dupa acea traducere, George Zavira l-a tradus in limba greaca moderna si l-a tiparit la Pesta in 1795. Stilul acestei scrieri e curgator, limba riguroasa si spiritul operei sarcastic, caci autorul intrebuinteaza multime de alegorii si de semne conventionale, pentru care s-a si dat numirea de „istoria ieroglifica" acestei lucrari.

B) Seria II (opere pierdute).


a) Istoria originilor mahomedanilor data sub acest titlu: „De statu politico aul othomanic" sau, dupa altii ,Jstoria mahome-taniloi din vremea mincinosului prooroc Mahomet pana la primul imparat al Turciei. Scrisa in latineste la Constantinopole si terminata la 1716 in Petersburg. Manuscrisul pierdut la 1722 cu fregata inecata in Marea Caspica, era titlul unei scrieri istorice, la a carei lucrare, Cantemir utilizase multime de documente, gasite si consultate in arhivele oficiale ale Turciei. Aceasta scriere fu pierduta in anul 1722. Dimitrie Cantemir, insotind pe Petru cel Mare in expeditiunea sa-n contra Persiei, fregata in care se gaseau manuscrisele lui Cantemir se ineca in Marea Caspica si, intre danselc, scrierea mai sus amintita.

b) Istoria antica si moderna a Daciei, opera de valoare, scrisa in limba latina, avu aceeasi soarta, inecandu-se in Marea Caspica. Din norocire, autorul pusese sa se faca o traducere romana a primului tom si astfel avem partea I, sub numele de Cronicul vechi al romano-moldovalahilor. Nu tot astfel s-a intamplat cu partea II, Istoria moderna a Daciei, care, fiind in manuscris neterminata, s-a inecat la 1722.

c) Monachiarum physica examinatio, manuscr[is] pierdut.

d) Catechism in limba persana, din care o coala s-a imprimat pe timpul autorului. Pierdut manuscrisul in naufragiul pe Marea Caspica.

C) Seria III (Opere scrise in alte limbi).

a) Sistema sau conditiunile (starea) religiunii mahomedane e titlul unui tratat despre religiunca mahometana, scris in limba rusa dupa dorinta lui Petru cel Mare. Ea a fost publicata la St Petersburg in 1722.

b) Compendiolum univers logices institutionis in manuscris. „Ioannis Baptistae Van Helmont Physices universalis doctrina et christianoe fidei congruia et necessaria philosophia", manuscrisIn 4°, opera scrisa inainte de a deveni domn.

Loca obscura in «Catechisi» que ab anonyme authore slavcnoIdiomate edita pervoe ucenie otrocoma intitulata est, dilucidata,
auctore principe Dimitrie Cantemirio, anno 1720". Manuscris in 4°.

b) Theologo—Physica sau Historia Creationis cum observa-tionibttsphysicis e un tratat de filosofie metafizica asupra creatiunii, scris in limba latina si, pe cat se pare, inspirat de diferiti autori olandezi ai epocii. Manuscrisul, gasit in Rusia, a fost copiat de Academia Romana, care a-nceput sa-I tipareasca.
„Sacrosamtoc scientioe indepingibilis image. Tomus primus, quo comprehenduntur theologophysices principia sacra, auctore Demetrio principe Moldovo", cu o epistola catre profesorul sau Ieremia Cacavela. Manuscrfis] in 4°, lucrat in Constantinopole inainte de a fi Domn.

c) Historia incrementorum atque decrementorum aulae ot-homanicoe (Istoria cresterii si scaderii curtii otomane), 4 volume in folio, scrisa latineste. Ea a fost tradusa in fruntuzeste sub titlul de Histoire de l'empire othoman par M. de Jonquieres in II tomuri (Paris, 1743, in 4°); in limba engleza; in limba germana sub titlul de Geschichte des Osmanischen Reiches la Hamburg in 1745, in 4". in limba romana a fost tradusa la 1876 de raposatul losef Hodos, dupa insarcinarea si cu spesele Academiei Romane. in aceasta scriere se gasesc cunostinte foarte pretioase nu numai despre natiunea turca, ci si despre diferitele nationalitati din peninsula balcanica, cuprinse in vastul imperiu de odinioara al Imperiului otoman.

d) Annotationes ad Historiae othomanicae librum primum, manuscris in folio de 266 ini.

d) Annotationes ad incrementa et decrementa auloe othomanicae, doua volume in folio, de 105 ini, ca urmare si completare la scrierea de mai sus.

f) Vita Constantini Cantemirii, cognomento senis principis Moldaviae auctore D. Cantemirio, principe Moldaviae, scriere biografica in care, pe langa relatiunile istorice ale epocii lui Constantin Cantemir, se intalnesc utile indicatiuni despre istoria tarii. Un manuscris de 179 ini in folio.

g) Moldaviae nobilitatis genealogiae, manuscris in limba latina, despre care Cantemir face mentiune la finele prefetei sale de la Cronicul tiparit in Iasi. Pierdut.
Scrisori catre tar, catre Sf. Sinod si secretarul tarului, in numar de 41.

h) Descriplio antiqui et hodierni status Moldaviae, care e mai cunoscuta sub titlul simplu de Descriplio Moldaviae. Aceasta scriere (compusa dupa cererea Academiei din Berlin, care-l alesese ca membru) care contine relatiuni interesante despre moravurile natiunii romane, despre producerile si pozitiunea geografica a localitatilor, a fost asemenea tradusa in mai multe limbi si anumef:] in limba germana s-a tradus de Ludvig Bodslop (profesor la corpul cadetilor din Berlin) si, revazuta de Biisching, s-a publicat mai intai la Hamburg, intre 1769-l770 in Buschings - Magazin jur die neue Historie und Geographie (in 4° in 4 tomuri) impreuna cu harta geografica a Moldovei aflata pe langa manuscrisul original. La 1771 aparu in Frankfurt si Leipzig a doua editiune, mai corecta, sub titlul de Cantemir' s historich— geographick undpolitische der Moldau, in 8°. Aceasta editiune era insotita de o nota biografica si de portretul autorului.Un comentator, sub initiala V., adauga si cateva note explicative. in romaneste s-a tradus si publicat: a) prima editiune tiparita la manastirea Neamtul in 1825 in 4° sub titlul de Scrisoarea Moldovei (dupa domnul Cipariu Descrierea Moldovei); b) a doua la Iasi in 1851 de Constfantin] Negruzzi (tipografia francezo-romana); c) a treia e reproducerea celei de la Neamt, tiparita-n 1868 de domnul Boldur Latescu; d) a patra editiune, cea mai buna, este cea dupa original, de Academia Romana , sub titlul Descriplio Moldaviae, textul latin cu harta geografica a Moldovei si cu un facsimil, sub ingrijirea raposatului Al. Papiu Ilarian. Bucuresti 1872 (Tipografia Curtii, 154 ini); e) in fine, traducerea romana a mentionatei editiuni latine, facuta de raposatul N. losef Hodos (tot dupa insarcinarea Academiei Romane, in Bucuresti la 1875, tipografia Curtii, avand o prefata de XV ini si 171 ca text).
I) „Principis D. Cantemiri Varioe schedoe et excerpta e autographo descripta" manuscris de 54 foi .
Manuscrisele operelor cantemiresti in limba latina si romana se afla la St. Petersburg, in muzeul asiatic al Academiei imperiale.

Limba lui Dimitrie Cantemir este, in genere, curata, ativ cu operele bisericesti din aceeasi epoca, stilul curgator, urat, energic. Ca istoric, dezvolta o eruditiune serioasa si utilizeaza izvoare numeroase. El fu unul din scriitorii care contribuira in mare parte la formarea limbii ce vom intalni in tot cursul secolului XII.









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani