Diversitate stilistica referat







George Vasiliu, cu pseudonimul Bacovia, are in opera sa influente din Edgar Poe si din simbolismul francez: Boudelaire, Paul Verlaine, Arthur Remband, prin atmosfera de nevroza, ideea mortii, cromatica. George Bacovia prefera deci, culorile inchise, sumbre, cum ar fi negru, violet, gri.
Astfel, se obser in poezia "Decor" cromatica simpla alb si negru: "copacii albi, copacii negri", "cu pene albe, pene negre", "si frunze albe, frunze negre". Ca uri de stil in aceasta poezie, sunt folosite: paralelismul sintactic: "in parc regretele g iar/in parc fantomele apar", metonimia: "in parc regretele g iar", ceea ce sugereaza existenta unei crize sufletesti. Figura de stil cea mai importanta a textului ramane totusi repetitia. Ea se manifesta atat in semantic, cat si in gramatical si prozodic, amplificind aspectul "macabru" al decorului. Prin utilizarea acelorasi termeni (alb, negru), dar si a unor structuri("copacii albi, copacii negri", "si pene albe, pene negre") se instituie un laitmotiv muzical, grav.
In poezia "Plumb", cele doua strofe corespund celor doua uri ale realitatii: cea exterioara(cimitirul) si cea interioara(sentimentele eului liric).
Atmosfera poeziei este tulburatoare, mai ales prin simpla evocare a mortii, la nivelul semantic al cuvintelor folosite: sicrie, cavou, coroane si prin repetitia obsesi a cuntului plumb. Sensul acestei metafore-simbol semnifica apasarea sufleteasca a eului poetic si monotonie. Poezia este presarata de uri de stil precum: metafore: "sicriele de plumb", "oximoron: "flori de plumb", personificare: "dormeau adanc sicriele de plumb". In strofa a doua se obser neputinta eului de a se misca, de a iesi din starea aceasta de monotonie, de tristete, care il cuprinsese: prin metaforele "aripile de plumb", "amorul meu de plumb" (plumbul fiind un metal greu si cenusiu). Eul liric cauta ajutor in el insusi (amorul meu).
Somnul este privit ca o anticamera a mortii. Cuntul "intors" este un epitet al verbului, ceea ce inseamna intoarcerea catre moarte, spre apus, adica profunzimea starii de tristete a eului poetic.
Repetitia consoanelor: p, b, s, c, r, dar si a vocalelor inchise care sunt mai frecvente decat cele deschise, imprima versurilor o muzicalitate inchisa, stranie.
Metafora inversiune din prima strofa "funerar vesmant" accentueaza ideea de moarte.
Frecventa verbelor statice la imperfect: dormeau, stam, era, atarnau subliniaza impresia de imobilitate, de impietrire. Alaturarea perfectului compus "am inceput" cu conjunctivul prezent "sa strig" semnifica o dedublare a eului poetic, dorinta sa de a comunica.
Structura "era frig" sugereaza prezentul etern, raceala mortii si totodata inghetarea sufletului, eul liric fiind incapabil de a mai simti ce.
Ritmicitatea poeziei este data de aceeasi punctuatie, constructia strofelor fiind aproape identica. Formula metrica simpla (rima imbratisata, masura de zece silabe) accentueaza tonalitatea versurilor. Cele trei puncte de suspensie din prima strofa, adica pauza afecti, retorica, pun in evidenta ceea ce simte eul.
Paralelismul sintactic este realizat prin utilizarea conjunctiei "si" in repetitii, punand in evidenta o serie de asociatii: sicriu/amor, cavou/mort, nt/frig, coroane de plumb/aripi de plumb.
De asemenea este folosita licenta poetica "aripele de plumb".
Poezia "Lacustra" comunica prin atmosfera dezolanta o stare de anxietate, insusi titlul exprima refugiul si singuratatea eului liric.
Intensitatea trairilor in timp este sugerata de adjectivul nehotarat "atatea" si adverbul de timp "nopti" si repetarea lor atat in prima cat si in ultima strofa.
Lirismul este subiectiv, existand o implicare totala a eului liric prin folosirea in exclusivitate a persoanei intai, evidenta atat la nivel pronomonal(ma, mi), cat si verbal(aud, sunt, tresar).
Sonoritatea versurilor este data de frecventa vocalei u (aud, plouand, sunt) si de terminatia stridenta in -ind si -ind a cuvintelor: gand, asteptand,tresarind, alcatuind o muzicalitate gra in perfect echilibru cu nucleul poeziei. Tiparul metric este in acest caz complex. In prima si a treia strofa se gasesc trei versuri identice care amplifica muzicalitatea interna a poeziei
("De-atatea nopti aud plouand",
"Sunt singur si ma duce-un gand
Spre locuintele lacustre"). Masura constanta (de opt, noua silabe), asonanta (se intinde/ploaie; ude/pori) potenteaza sonoritatea sumbra a textului.
Imaginile auditive sunt si ele prezente in text, perceptia eului liric realizandu-se acustic: "aud plouand", "aud materia gand"(pesonificare). Starea de disconfort se simte in toata poezia, de exemplu: epitetul "scanduri ude" , apa and un efect negativ, eroziv.
Verbele de perceptie (tresar, mi se pare, simt) si gerunziul (asteptand, tresarind) indica starea de veghe, nelinistea, angoasa eului liric. Siguratatea acestuia fiind sugerata prin reluarea adjectivului singur.
Adverbul "tot" din finalul poeziei sugereaza intensitatea trairii eului liric si faptul ca nimic nu s-a schimbat.
Distantarea dintre trecut si prezent se realizeaza prin metafora "pilotii grei", creandu-se o prapastie temporala, care nu se mai poate remedia, intre el si societate, eul poetic fiind damnat prin conditia lui sociala.
Metafora "pilotii grei se prabusesc" sugereaza prabusirea societatii, dar si o moarte sufleteasca a eului liric.
In "Sonet", poezie cu forma fixa (patrusprezece versuri: doua catrene si doua tertine), adoptata la estetica simbolista bacoviana, eul liric se simte din nou singur. El se aseamana in poezie cu Edgar Poe si Verlaine(ambii simbolisti), prin conceptia artei. Inca de la inceputul poeziei se simte atmosfera inchisa, sufocanta si apasarea sufleteasca prin epitetul "noapte grea", noaptea semnificand misterul, singuratatea.
Epitetul metaforic "noapte uda" sugereaza, din nou, efectul negativ, distructiv al apei si obsesia actiunii acesteia.
Eul liric foloseste constructia "te-neci afara", referindu-se la el prin generalizare, pentru a descrie societatea ostila, sufocarea sufleteasca, te fiind o marca lexico-gramaticala a eului liric. Ceata semnifica nesiguranta, pericolul. Linia de pauza folosita in poezie are rol explicativ. Poetul foloseste o ampla inversiune:
"Prin ceata-obosite , rosii, fara zare-
Ard, afumate, triste felinare"
pentru a da expresivitate textului. Lumina slaba descrisa prin epitetul personificator "obosite" si inversiunea "triste felinare" sugereaza speranta slaba a eului liric. Crasma este ata cu lumea exterioara prin epitetul metaforic "crasma umeda".
Forta distructi a apei este simtita si in cea de-a doua strofa, prin sintagma "sivoaie-n casa".
Adverbul de mod "mai" intensifica ideea de mister, de teama. Poetul percepe realitatea sub aspect senzorial, folosind sinestezia: zul, auzul. Epitetul "ziduri vechi" sugereaza trecerea timpului, saracia, societatea care este pe punctul de a se prabusi.
Metafora "topit de bautura" semnifica faptul ca eul poetic este coplesit de suferinta, ceea ce ii confera confuzie.
In acelasi timp eul se resemneaza: "nu-mi pasa". Repetitia "cad, recad", amplifica ideea de monotonie, eul simtind nevoia de a comunica: "si nu mai tac din gura". Poetul foloseste licenta poetica de mai multe ori: "neagra noaptea", "mahalali", "bajbaiesc".

Tudor Arghezi este primul poet roman care lorifica estetica uratului inspirandu-se din opera lui Charles Baudelaire. Experienta capatata in inchisoarea Vacaresti se regaseste in creatia sa. In poezia argheziana gandirea si limbajul sunt de factura moderna, iar forma si tematica sunt adesea traditionale.
In poezia "Testament", eul liric nu se singularizeaza, ci se integreaza in campul istoric literar. Discursul poetic reliefeaza conditia poetului traportat la propria arta, poezia fiind gandita pentru a deschide volumul "Cuvinte potrivite", rostita de poet catre fiul sau, cititorul.
Poetul se sdreseaza familiar cititorului, din generatia noua, prin invocatia retorica "fiule", ceea ce presupune apropiere si dorinta de a-l proteja. De asemenea, cititorul este individualizat prin folosirea persoanei a II a, singular. Metafora centrala a poeziei este "sectiunea", adica opera in sine. Ea reprezinta unicul bun lasat mostenire de fiului-simbolul viitorului:
"Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte,
Decat un nume adunat pe-o sectiune."
Versurile devin un amplu discurs organizat in jurul unei succesiuni de echilente ale sectiunilor: "sectiunea-treapta", "sectiunea-hrisovul vostru cel dintai", "sectiunea-cuvinte potrivite", "sectiunea-Dumnezeu de piatra", "sectiunea-slo de foc si slo faurita".
Metonimia "sectiunea-treapta" reprezinta legatura dintre generatiilecare au trecut peste obstacole: "rapi si gropi adanci".
Poetul doreste ca cititorul sa aiba ca baza, temelie sectiunea "capatai". Acest termen are o mare forta sugesti, semnificand faptul ca literatura este o baza a spiritualitatii unui popor.
Pe parcursul intregii poezii se face legatura cu trecutul, stramosii "oseminte", "mania bunilor", "oseminte" si efortul lor "sudoarea muncii sutelor de ani".
Eul liric isi insuseste efortul stramosilor "rsate-n mine", el este un ecou, continuator al generatiei anterioare.
Se poate obser o evolutie de la minca fizica la cea intelectuala, prin opozitia dintre traditional sapa, brazda si modernism condei, calimara. Astfel se poate considera ca poetul este o voce a multimii, care s-a ridicat din generatiile de la tara.
Foarte sugesti este metafora creatiei "cuvinte potrivite".
Asa cum bine stim Tudor Arghezi foloseste in creatia sa estetica uratului. Deci, ea nu lipseste nici din aceasta poezie: "zdrente" si "bube, mucegaiuri si noroi", poetul considerand ca o lume cu semne urate poate ajunge sa fie magica si conduce cititorul sa mediteze asupra uratului existentei.
Eul liric foloseste oximoronul "venin-miere", sugerand faptul ca suferinta a fost transformata in miere: "Veninul strans l-am preschimbat in miere". Discursul liric are atat critica cat si elogiu, aceasta fiind sugerata printr-un alt oximoron:
"Am luat ocara, si torcand usure
Am pus-o cand sa-mbie, cand sa-njure."
Epitetul personificator "durere surda si amara" este ceea ce a simtit eul liric generalizat ("noastra") in trecut.
Ultima definitie metaforica a sectiunilor subliniaza harul divin al creatorului "slo de foc" si epitetul "slo faurita". In aceasta inseparabila uniune se impletesc inspiratia si munca trudnica.
In ultimele versuri ale poeziei se obser conditia poetului- "robul", a carui sectiune este citia de Domnul.
Versificatia este si traditionala si moderna deopotri. Traditionalul tine de rima pereche, iar modernitatea tine de ritmul neregulat care nu urmareste piciorul metric, ci gandirea poetica.
Psalmul al saselea- "Te dramuiesc in zgomot si-n tacere" debuteaza cu imaginea poetelui de nator, pentru care divinitatea devine un nat, cel mai dificil dintre toate. Insusi titlul si apoi primul vers dezluie framantarea sufleteasca a eului legata de problema existentei divinitatii, prin verbul la prezent "te dramuiesc". Sintagma "in zgomot si-n tacere" rele faptul ca el il cauta cu vorba pe Dumnezeu, iar tacerea inseamna acceptare, afirmare. Prezenta persoanei a doua, sugereaza faptul ca eul liric, in cautarea sa, se adreseaza in mod direct lui Dumnezeu. Acesta din urma este at cu un soim (stapanul cerului, priveste din zduh). Succesiunea de interogatii retorice, semnifica atat adresarea directa, cat si incertitudinea si nelinistea eului liric, acesta dorind ca intrebarile sale sa isi gaseasca raspuns.
Metafora personificatorie "sa te ucid", sugereaza faptul ca eul liric nu stie ce sa faca: sa-l scoata din inima, sa nu mai creada in divinitate. Versul "si nu-ndraznesc sa Te dobor din cer gramada" semnifica faptul ca intentia eului poetic nu este de a-l infrunta in sens negator, el cauta sincer si vrea sa i se redea credinta. Prezenta lui Dumnezeu atat in cer cat si pe pamant este releta de versul "Te-trezarii in stele, printre pesti", iar setea de credinta este sugerata prin metafora "Taurul salbatec cand se-adapa". Dorinta celui ce cauta este de a gasi ce palpabil "vreau sa Te pipai", ce poate fi atins si care sa ii certifice in mod concret prezenta divinitatii. El are nevoie de o corporalizare a divinitatii (asa cum apostolul Toma a avut nevoie pentru a se convinge ca Isus inviase). El trebuie sa simta si sa poata afirma ceea ce simte "si sa urlu: Este!"
In poezia "Flori de mucigai", Tudor Arghezi, se foloseste din nou de estetica uratului. Alaturarea oximoronica a celor doi termeni flori(pozitiv, viata, gingasie, frumusete) si mucigai(intuneric, rau, urat), formeaza metafora materiei poetice supuse filtrarii lirice in actul creator. Lirismul poeziei este subiectiv, eul liric fiind implicat direct: "am scris", "ma durea", "sa scriu". Efortul creatiei apare inca din primul vers: "am scris cu unghia pe tencuiala". Epitetul "firida goala" sugereaza din nou lipsa divinitatii, iar enumeratia, simbolurile enghelistilor: taurul, leul si vulturul impreuna cu enghelistiin insusi: Luca, Marcu si Ioan simbolizeaza absenta divinitatii, lipsa inspiratiei si imposibilitatea ajutarii. O alta ura de stil pe care o putem remarca este ingambamentul:




"Care au lucrat imprejurul
Lui Luca, lui Marcu si lui Ioan."
Prin repetare, termenul stih capata diverse conotatii simbolice: "stihurile fara an" semnifica atemporalitatea, eternitatea, "stihurile de groapa"- detentia, insingurarea, "stihurile de acum"- sentimentele pe care eul liric le traieste in acel moment, in detentie. Astfel, pritiunile: sete, foame, groapa se refera la faptul ca eul liric se afla intr-un spatiu in care isi pierde ratiunea.
Metafora "unghia ingereasca" semnifica inspiratia prin divinitate. Insa experianta pe care a trait-o a fost marcanta "nu a mai crescut". Inversiunea, specifica modernismului "nu o mai am cunoscut" se refera la neputinta eului de a mai scrie, accentuand pronumele o. Mediul ostil isi face din nou simtit prezenta prin "ploaia batea", "ma durea". Eul poetic nu vrea sa renunte "m-am silit", dar durerea il strange "ca o ghiara" (atie). Metafora "mana stanga" sugereaza faptul ca acesta nu a mai creat asa cum ne-a obisnuit.
Poetul foloseste atat versul regulat, cat si pe cel liber, apare rima pereche si ritmul neregulat.

Poetul filozof, Lucian Blaga, deschide volumul de debut al sau cu poezia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii", o veriila arta poetica, in care isi exprima viziunea lui asupra lumii. Titlul, reluat im primul vers al poeziei este constituit dintr-o metafora ce semnifica cunoasterea luciferica. Blaga isi exprima atitudinea fata de tainele universale, alegand contemplarea si nu cunoasterea rationala. Pronumele personal "eu", asezat la inceputul poeziei are o conotatie expresionista orgolioasa. Metafora-simbol din primul vers mai poate semnifica echilibrul universal, perfectiunea (corola), imagine absolutului. Poezia este structurata pe doua uri: al eului liric si al celorlalti, marcate prin majuscula la inceput de vers. Cele doua uri se afla in opozitie, prin atitudinea in fata cunoasterii. Prin negatia "nu ucid" se intelege opusul. La inceputul poeziei se face referire la cunoasterea luciferica; eul liric nu incearca sa cunoasca misterul si sa-l distruga. Enumeratia "in flori, in ochi, pe buze ori morminte." Semnifica misterele lumii, incercarea de cunoastere a lor. Astfel, florile pot semnifica fragilitatea, frumusetea, natura; ochii trimit la viziune, deschiderea sufletului catre lume; buzele pot sugera sensibilitatea, afectivitatea, intimitatea; iar mormintele sunt marturii ale portilor care dau spre taramul de dincolo de moarte. Toate aceste simboluri duc la cunoastere pe cale senzoriala.
Eul liric este exprimat subiectiv prin pronumele la persoana intai, singular "eu", "mea". Cea de-a doua secventa se structureaza pe baza unor relatii ale opozitiei (conjunctia adversati "dar"): "eu - altii", "lumina mea" - "lumina altora". In context, "lumina mea" semnifica o cunoastere poetica de tip intuitiv (luciferica), in timp ce "lumina altora" semnifica o cunoastere de tip rational (paradisiaca). Metaforele verbale "strivesc", "sugruma" concorda cu o atitudine expresionista, dura. Misterul isi face simtit prezenta prin termeni precum: taine, ascuns, adancimi, intuneric. Succesiunea de metafore revelatorii: "nepatrunsul ascuns", "adancimi de intuneric", "largi fiori de sfant mister" semnifica faptul ca nimic nu poate fi spus pana la capat, deoarece cuvintele au totdeauna o prelungire imateriala, de nerostit. Se obser ca literele m, l, r, i, o, a se regasesc in sintagme ce desemneaza misterul si prin imbinarea lor se creaza o muzicalitate aparte, ce da impresia de prelungire a sunetelor (exemplu: corola). Verbele predicative aflate la prezent, aflate prin opozitie prin afirmare si negare, trimit la timpul etern al absolutului. Versificatia este una moderna, specific blagiana(vers liber).
In finalul poeziei, se trage concluzia discursului liric:
"caci eu iubesc
si flori si ochi si buze si morminte.", confirmand optiunea ferma a eului liric pentru atitudinea luciferica.
In poezia "Dati-mi un trup voi muntilor" eul liric se adreseaza la imperativ, printr-o invocatie retorica muntilor(metafora revelatorie), cere o materialitate vesnica, asemenea muntior.
Metafora-simbol "lutul tau slab" se refera la materialitatea trupului. Astfel se face o atie intre trup si suflet: "trecatorul meu trup" -trupul este muritor si "strasnicul suflet"- energia sufletului. El cere ca vesnicia sa existe si in trup, nu numai in suflet.
Personificarea "prea stramt" sugereaza faptul ca sufletul cere un trup mai mare pentru ca sa incapa toata energia.
In urmatoarele versuri se evoca teluricul(pamantule)si neptunicul(furtunilor), astfel incat pamantul si apa formeaza trupul.
Eul liric aspira catre axis mundi, muntele, care poate fi considerat axa lumii, adica legatura dintre cer si pamant. Epitetul "brate fierbinti" semnifica intensitatea iubirii eului liric fata de natura:
"mi-as intinde spre cer toate marile
ca niste njoase, salbatice brate fierbinti" impreuna cu verbele la conjunctiv "sa cuprind", "sa sarut", "sa frang" sugereaza dorinta lui de a ajunge la cer.
Trupul colosal (ajunge la cer)duce la maretie. Metafora "picioarele mele de stinca" sugereaza greutatea picioarelor eului liric.
Poezia "Izvorul noptii", redusa ca intindere si cu o metrica riabila(versurile de trei silabe alterneaza cu cele de douasprezece, intre ele legatura facandu-se prin ingambament) este expresi si profunda si este construita ca o invocatie, ca o adresare catre fiinta iubita.
In prima secventa lirica, se constata ipostaza meditati a eului liric, care identifica in negrul intens a ochilor iubitei punctul in care se manifesta geneza noptii si a naturii. Fenomenul demiurgic accentueaza atmosfera de taina in care se desfasoara prin gesturi simple, tandre, ceremonianul erotic "stau culcat cu capu-n poala ta". Ultima parte a discursului poetic are aspectul unei concluzii:
"Asa-s de negrii ochii tai
lumina mea".
Se remarca in text prezenta termenilor ce alcatuiesc calea lexicala a intunericului, sugerand un spatiu al tainei "negri", "noaptea", "intuneric", in opozitie cu termenul "lumina", ce marcheza intensitatea cu care este traita dragostea.
Substantivul la vocativ "frumoaso" exprima veneratia eului liric fata de fiinta iubita, iar adjectivul la superlativul absolut "asa de negri" desemneaza un atribut fizic in jurul caruia se contureaza intreaga frumusete a femeii. Pronumele la persoana intai si a doua (imi, ti, ta, tau, mea) fixeaza ideea cuplului armonios, aflat sub magia erosului.
Prin metaforele "izvorul noptii", "mare de intuneric" si epitetul "tainic curge noaptea" se reprezinta plastic coincidenta dintre geneza noptii si nasterea iubirii, punandu-se totodata in evidenta sentimentul misterului cosmic.

Ion Barbu, alaturi de Tudor Arghezi si Lucian Blaga a contribuit fundamental la definirea prin creatie a conceptului de poetica modernista, impunand totodata o viziune inedita.
Barbu insusi afirma: "Ca si in geometrie, inteleg prin poezie o anumita simbolica pentru reprezentarea formelor posibile de existenta. Pentru mine poezia este o prelungire a geometriei, asa ca, ramanand poet, n-am parasit niciodata domeniul divin al geometriei."
In poezia "Oul dogmatic", ideea centrala a textului de dezvolta pe o anumita filozofie legata de germinatie si procreatie terestra, intanita de altfel, in toate cosmogoniile si miturile vechilor popoare. Imaginea oului primordial inseamna miracolul vietii, forma initiala a existentei. Poemul debuteaza cu un motto care anticipeaza una din imaginile ce vor fi surprinse in text: cea a Duhului Sfant in ipostaza de dinaintea coborarii sale in materie.
Printr-o imagine antitetica intre "oul sterp" si "oul viu, la rf cu plod", apare opozitia intre ordinea banala a lumii, profana, lipsita de principiul creator al spiritului si lumea sacra, purtatoare de viata. Urmeaza o cosmogonie transpusa intr-o viziune concretizata in imagini plastice: albusul, care protejeaza miezul galben, semnifica placenta placenta primordiala, in vreme ce galbenusul, reprezinta plinul, principiul feminitatii ce asteapta sa se implineasca prin creatie.
Apare metafoa "ceasornicului", element ce masoara temporalitatea, dar nu un ceasornic comun, ci unul fara minutar.
Ion Barbu vorbeste si despre un simbol "al roatei", care semnifica iceputul si sfarsitul tuturor lucrurilor, intr-o curgere continua a vietii, ce ne intoarce mereu de unde a pornit. Astfel "oul", "sfera" si "roata" devin simboluri ale permanentei vitale.
Strofa finala este formulata concluziv, incepe cu sintagma "inca o data". In ultimele doua versuri se reia ideea intregului poem: oul sfant - sacrul se afla in opozitie cu oul sterp - profanul.
Poezia este expresia unei gandiri senine, echilibrate. Folosirea persoanei a treia cu character de generalitate reprezinta o detasare obiecti.
Apare rima imbratisata, rima pereche, combinari intre aceste tipuri de rima in cadrul aceleasi strofe(strofa a patra), sau rima totala cum apare in strofa a a cincea, dar apar si versuri fara rima.
Repetarea vocalelor u si o creaza muzicalitate, accentuand ideea cuntului respectiv. Inversiunile folosite (exemplu: "Il lasa-n pacea intaie-a lui") accentueza ideea, interogatiile retorice: "Dar plodul?", " Duhule Sfant facut sensibil?" atrag atentia asupra ideei exprimate. Verbele sunt la prezent, un prezent etern.
In poezia "Timbru", poetul apare prins de imaginea fascinanta a lucrurilor materiale (piatra, huma, unda marii), carora le insufla viata.
Cele doua instrumente cimpoiul si fluierul au tonalitati melancolice, ele canta durerea divizata, care poate semnifica suferinta datorata separarii materiei de suflet. De aceea, poetul se hotaraste sa le insufle spiritul sau poetic elementelor neinsufletite ale naturalului, elemente ce sunt adunate intr-un lou static.
E poate fi asociata cu poezia, iar Adam cu poetul, caci ea are "trunchi de fum (metafora), adica este spirit facut din materie.
Suprapunerea dintre materie si spirit se face prin metafora "lauda gradinii de ingeri", in cadrul careia se face trimitere la o imagine concreta :gradina, la o entitate spirituala : inger.
Exista atat imagini vizuale: "lunca", "marea", "gradina"(teluric si actic), cat si auditive: "fluierul", "suna", "cantec".
Este folosita inversiunea "Durerea divizata o suna", cu rolul evidentierii ideii, epitetele: "durerea divizata", "unda logodita", metafora "truchi de fum".
La nivelul versificatiei apare rima imbratisata.

Poezia traditionalista "In gradina Ghetsemani", de Vasile Voiculescu, este o poezie de inspiratie religioasa, in care se reda suferinta lui Isus inainte de rastignire. Astfel, intregul poem devine o alegorie and la baza opozitia dintre sacru si profan. Prezenta verbelor la imperfect, situeaza drama intr-un timp mitic si creaza impresia de suferinta continua. Poetul foloseste foarte multe cuvinte de origine populara: branci, amarnica, sterlici, vraistea. Metafora "paharului" pe care trebuia sa il bea Isus este preluata din Biblie si este una deosebit de plastica(se refera la paharul din care au baut Isus si ucenicii sai la Cine cea de taina, dar si la ceasul patimilor ce aveau sa vina). Putem remarca, de asemenea, contrastul cromatic ce vine in sprijinul dualitatii personajului: "curgeu sudori de sange pe chipu-i alb ca rul" (atie). Rugaciune devine hiperbolic "amarnica strigare", iar efectul ei are proportii cosmice "starnea an slavi furtuna". Gestul ingenunchierii "Cazut pe branci in iarba se-mpotrivea intr-una", nu semnifica atitudinea unui invins, ci invocarea spiritului divin pentru a-si invinge slabiciunea omeneasca.
Metafora "mana-nendurata" este o expresie a vointei devenite implacabile.
Tnsiunea nu a scazut in intensitate, doda stau epitetele "nendurata" si "groza" (acesta insotit si de inversiune). Metafora "sete", epitetul "uriasa" si hiperbola "sta sufletul sa-i rupa" sunt cuvinte incarcate de traire, tensiune, sugerand dorinta de jertfa. In ultima strofa predomina ideea unui haos general "vraistea gradinii". Metafora "bataile de aripi" sugereaza prezenta mesagerilor divini - ingerii. Ultimul vers intareste ideea de moarte "Si ulii de seara dau roate dupa prada."
In esenta, poemul lorifica ideea cunoasterii aderului printr-un act de sacrificiu, in care refuzul ispitei pacatului inseamna alegerea caii rugaciunii si a credintei chiar si dincolo de moarte.


loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu


















loading...



Cauta referat
Scriitori romani