ENGLEZESTE EARA PROFESOR - Anti-piesa in patru scene si un epilog de Eugen Ionescu.
Publicata in revista Secolul 20, nr.l, . Premiera piesei: 12 mai 1980, in interpretarea trupei studentesti de teatru "Ars Amatoria" a Facultatii de Filologie din Cluj. Englezeste fara profesor reprezinta prima varianta, romaneasca, a antipiesei La Cantatrice chauve (1950), cu care se inaugureaza teatrul absurdului sau al deriziunii.
Cum precizeaza dramaturgul in ultimul sau jurnal. Im Quete intermitente (1987), "primele incercari de grifonarc a Cantaretei chele, care se intitulau atunci Englezeste fara profesor' dateaza din 1942, ultimul an cand scriitorul s-a mai aflat in Romania. Se pare ca Englezeste fara profesor era incheiata in 1946, an cand viitorul dramaturg trimite, de la Paris, prietenilor sai din Bucuresti, textul antipiesei, impreuna cu o serie de mici texte prozastiee scrise tot in romaneste si adunate sub titlul de Sclipiri. Cinci dintre aceste "sclipiri" vor deveni ulterior faimoase, fiind considerate ca "anecdote" si "fabule experimentale" de catre personajele Cantaretei chele. Varianta romaneasca a antipiesei e una comprimata a textului francez ulterior. Astfel, primelor trei scene din Englezeste jara profesor ie corespund cele sase din Cantareata cheala: din textul romanesc lipsesc scenele VIII-X din textul definitiv, in care apare insolitul Pompier cu "fabulele" sale; scenei a IV-a, ultima, din varianta romaneasca ii corespunde scena a Xl-a, tot ultima, din varianta franceza; in schimb. Englezeste fara profesor contine un epilog metateatral care, in Cantareata cheala, a fost inlaturat.
Unul dintre motivele fundamentale ale inlregii opere romanesti a lui Eugen Ionescu- detectabil atat in volumul Elegii pentru fiinte mici (1931) si volumul de eseistica Nu (1934), cat si in prozele scurte, fragmentele de roman si diversele "pagini rupte din jurnal", toate risipite prin periodicele epocii interbelice - este acela al conditiei papuseresti a umanului. Pentru ca intre soldatul de plumb din mana copilului si omul din palma lui Dumnezeu nu este nici o diferenta de esenta. "Suntem marionetele lor", ale zeilor camuflati, ale "celor de dincolo", ce ne trag, din culise, sforile. Omul sta tot intr-o "cutie , la fel ca papusile unui copil, la discretia unui Gulliver divin, necunoscut, ascuns dincolo de decorurile inselatoare ale lumii acesteia: "Totul este o cutie: cineva o tine in mana. Noi suntem soldati de plumb. Nu putem cunoaste substanta celui ce ne tine in mana". Universul intreg, o stim inca de la Martin Luther, nu e decat uriasul teatni de papusi al lui Dumnezeu.
Or, tanarul Eugen Ionescus-a nascut cu aceasta relevatie, primind dintru inceput sa fie mascariciul Iui Dumnezeu, un saltimbanc metafizic, asa cum declara in fragmentul prozastic Lateral (1933):
"Accept starea mea de marioneta. Accept ridicolul metafizic al starii mele de om". De aceea, drama lui esentiala nu este deloc estetica, ci pur ontologica. Statutul existential de saltimbanc al omului ti lumea vazuta ca teatru de papusi (cu sau Iara Dumnezeu) il conduc pe Eugen Ionescucatre genul dramatic si, nu intamplator, mai ales catre mecanica pura a acestuia (caci, altfel, in sens empiric, E. . nu este interesat de teatru: daca publicistica sa romaneasca include numeroase cronici literare si plastice, ea nu contine, in schimb, decat trei scurte cronici dramatice). Un scriitor ca Eugen Ionescu- care afirma neincetat despre sine ca este doar o "paiata" sau ca "sunt o marioneta" si care este obsedat de "mecanismul sforilor care ma trag" - ajunge in chip inevitabil la modalitatea teatrala materializata de Englezeste fara profesor, unde personajele sunt pur si simplu niste fantose lipsite de chip si interioritate, puse in miscare de parghiile unui mecanism teatral gplit de orice substanta ideatica si psihologica.
In consecinta, dialogul functioneaza el insusi numai strict formal, vehiculand, intr-o progresie accelerata apoi pana la explozie, doar idei primite, expresii gala tacute, clisee verbale, efluvii tot mai ritmate de vorbarie curata ce se pulverizeaza, pana la urma, intr-un tir reciproc de consoane si vocale.
Mecanismul teatral vid reflecta "cutia" goala de orice continut a lumii. Cum va preciza mai tarziu chiar Eugen Ionescu, Englezeste fara profesor, ca mai apoi Cantareata cheala, ilustreaza "un teatru abstract sau nonfigurativ" (in care asa-zisele personaje sunt intersanjabile, intrucat sunt fara identitate) sau un fel de "drama pura", adica antitematica, antiideologica si antipsiho-logica, in care, in mod surprinzator, se elibereaza exploziv o tensiune dramatica la fel de pura, descojita de orice intriga ori conflict. Rezulta astfel un soi de antipiesa, "adica o adevarata parodie de piesa, o comedie a comediei" ce comunica imperturbabila "adevaruri" la fel de stupide ca si cele comunicate de un manual de conversatie intr-o limba straina pentru incepatori.