Nuvela incepe in maniera traditionala, prin descrierea unei realitati cotidiene.
Gavrilescu, profesor de pian si personajul principal al nuvelei, se intoarce acasa de la lectii si in tramvai intra in vorba cu ceilalti calatori.
Obsesia lui e caldura (care in plan literar constituie resortul actiunii) si colonelul Lawrence: "E cald. intr-adevar, spuse. Dar cand omul este cult. le suporta mai usor pe toate. Colonelul Lawrence, bunaoara, stiti ceva de colonelul Lawrence?". Nimeni nu stie de acesta, nici Gavrilescu, dar numele colonelului "e simbol al intelectualitatii sale" (Eugen Simion).
In timpul discutiei se pomeneste in treacat de tiganci, subiectul acaparand pentru moment conversatia.
Nevoit sa-si intrerupa calatoria (isi aminteste dintr-o data ca si-a uitat servieta cu note la doamna Voitinovici, pe strada Preoteselor), Gavrilescu coboara din tramvai si intentioneaza sa se intoarca. Din cauza caldurii, profesorul de pian se refugiaza in singurul loc unde este prezenta umbra.
De la inceput Gavrilescu pare a intelege ca gradina tigancilor alcatuieste un spatiu privilegiat. "Derutat* si "zambind*, "incepu sa priveasca uluit, aproape cu respect, arborii inalti, zidul de piatra acoperit cu iedera, si pe nesimtite il cuprinse o nesfarsita tristete". Aici e intampinat de o fata oachesa, "cu salba si cercei mari de aur", de o batrana "care-l privea curios", "cu o ceasca de cafea inainte", si la urma, in bordeiul cu paravane, covoare si divanuri scumpe, de alte trei fete: o tiganca, o grecoaica, o evreica.
in interiorul bordeiului are loc un ritual magic prin care se incearca initierea lui Gavrilescu si, astfel, accesul lui spre sacru. Confruntat cu o lume de mistere, comportamentul eroului devine confuz, ezitant, fara finalitatea dorita. intr-adevar, trezit, fara voia lui, in fata a trei fete, vrea sa renunte ("venisem pentru racoare, pentru natura"), pus sa ghiceasca fetele da mereu solutii gresite, incercand sa povesteasca "tragedia vieti?' lui este intrerupt brutal si ferm ("nu schimba vorba"), tentativa de evaziune in trecut, ratacirea in memorie fiind amendate de fetele grabite ("caci trece timpul, trece timpul').
Situatiile in care e pus personajul sunt bizare si par guvernate de iluzie si echivoc, in fine, de legile unei alte lumi. Astfel, intr-un rand el se vede infasurat in giulgiu, in alt moment observa ca e imbracat altfel decat intrase: "avea pantaloni largi asemenea salvarilor si o tunica scurta de matase galben-aurie". Si totusi, cu obstinatie, incearca sa-si povesteasca viata, si astfel aflam ca, in timpul studentiei in Germania, iubise pe Hildegard, dar o parasise luand-o pe Elsa, cu care traieste de multi ani in Bucuresti.
Desi venirea la tiganci echivaleaza cu o intoarcere in alt timp afectiv, cel al fericirii ("in acea clipa se simti deodata fericit, parca ar fi fost din nou tanar si toata lumea ar fi fost a lui, si Hildegard ar fi fost de asemenea a lut'), senzatia de impresurare a mortii risipeste iluzoria beatitudine, locul acesteia fiind luat de teama, de incertitudine si ezitare confuza. Foarte acuta este "teroarea de obiecte" (Eugen Simion), intr-o progresie amenintatoare: "Descoperea la rastimpuri obiecte pe care era greu sa le identifice () dar nu apuca sa hotarasca ce ar putea fi, pentru ca descoperea necontenit alte obiecte in fata lui si incepea sa le pipaie. Uneori ii ieseau in fata mobile mari".