Iapa Lui Voda (nucleul epic şi substanţa lirică) referat






Prima povestire din Hanu-Ancutei (1928), Iapa lui Voda, este „uvertura" operei, inscriind scenariul epic intr-un timp si spatiu mitice, prin paralelismul planurilor temporale (trecut / prezent) care alterneaza, si introduce personajul ce va indeplini, in structura ritualica a cartii, rolul maestrului de ceremonii, indemnandu-i pe ceilalti ascultatori sa intre in competitia povestirilor, sti-mulandu-le memoria si capacitatea fabulatorie.

Mitizarea prin suprapunerea planurilor temporale



Comisul Ionita de la Draganesti „era un om nalt, carunt, cu fata uscata si adanc brazdata1'; interiorizat, el zambeste ,fara veselie". Detaliile scenice sunt minime: in jurul comisului, "pe butuci si pe protapurile caralor", stau auditori „cu barbile inaltate si cu ochi rotunzi". Psihologia personajelor se concentreaza in detalii fizionomice.

Nevoia de confesiune, armonizata cu cadrul in care vinul si toamna se intregesc patetic, intensifica sentimentul curgerii ireversibile a lucrurilor, intretinand continuu seria corespondentelor dintre prezent si trecut. induio-sandu-se de propria biografie, comisul povesteste o intamplare din vremea lui Mihai Voda Sturza, vremea tineretelor sale. Calul cel roib al comisului este „mostenire din iapa lui Voda"; el este miezul anecdotic al istorisirii sale: ,£i cand rancheaza el si rade, parca ar avea o amintire din alt veac si din acele zile ale tineretii mele".

Revenirea la trecut, intr-o voita indeterminare, sub impulsul amintirilor care fac vii repetitiile si echivalentele, inrameaza prezentul intr-un tablou incremenit dincolo de timp. Ancuta de acum este o imagine identica a celeilalte de odinioara, in comportament, gesturi, atitudine: „Pe vremea aceea, tot in acesta loc ne aflam, in preajma focurilor si a caralor cu must, cu alti oameni care acuma-s oale si ulcele; si-n jurul nostru umbla Ancuta cealalta, mama acesteia, care si ea s-a dus intr-o lume mai putin vesela. In vremea aceea stam eu necajit foarte, intr-o zi, in usa hanului, cu oala in mana stanga si cu fraul iepei in dreapta Si Ancuta cealalta sedea ca si asta, tot in locul acela, rezemata de usorul usii, si asculta ce spuneam eu" Tabloul, construit pe confuzia planurilor temporale, transfera personajele in mit.

Nucleul epic si substanta lirica






Istorisirea comisului se refera la solutionarea, in spiritul dreptatii, din porunca lui Mihai Sturza, a unei vechi pricini de judecata': comisului ii sunt restituite pamanturile de la Draganesti, primite mostenire „de la mortii" sai, dar luate abuziv de un „corb mare boieresc", cu mult timp in urma, dinainte de Voda Calimah. Istorisirea are caracter anecdotic. Comisul intalneste la han un boier caruia ii marturiseste durerea sa si intentia de a „nu se opri decat la Voda ca sa-i faca el dreptate". Mai tarziu, aflat in fata domnitorului, constata infricosat ca boierul de la han, caruia el ii platise oala cu vin rosu si care se amuzase la auzul cuvintelor lui (,Daca nici Voda nu i-a face dreptate, atunci sa pofteasca maria sa sa-i pupe iapa nu departe de coada!"), este insusi Mihai Sturza.

Peste dureri de demult persista un abur de mahnire si sentimentul timpului implacabil. Substanta lirica a naratiunii se naste din raportul insesizabil dintre sentimentul statorniciei peste timp a lucrurilor (hanul este simbolul acestei statornicii) si sentimentul curgerii ireversibile a timpului, a vietilor omenesti.

„Dintre toate, in fiinta nu mai este decat hanul, singurul ramas sa faca fata timpurilor. De fapt, regretul ori melancolia constituie insasi substanta acestui symposion de la Hanu-Ancutei, deoarece fara el nici o povestire nu ar fi existat. () Este pentru cea dintai data ca la Sadoveanu se intalneste o atat de vie inclinare catre cultivarea amintirii ca substanta insasi a povestirii. () Amintirea devine din ce in ce un domeniu al autorului, o dinamica nu numai a povestirii, dar a intregii arte sadoveniene. () Toate personajele se adreseaza lor insesi, oricat s-ar afla intr-o societate si oricat ar fi incitate de aceasta. Gandul nu le este la efectul pe care ar dori sa-l provoace, nici la uluirea celorlalti cu nemaipomenite intamplari. Fiecare om se priveste pe sine si povesteste nu de placere, ci inganandu-si vocea interioara, catre care se afla totdeauna aplecat () Ciudata aceasta intoarcere a povestirii catre ea insasi, ca intr-un fel de manierism intarziat si orgolios, daca nu am sti ca dincolo de ea nu se afla o moda, nici un cliseu, ci un autor dispersat in toate personajele, carora le impune o comportare caracteristica si un rafinament al unei univocitati duse uneori la consecinte ultime"



(Dan Manuca, Pe urmele lui Mihail Sadoveanu).



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu


















loading...



Cauta referat
Scriitori romani