JOCURILE DANIEI - Roman de Anton Holban. Dupa datarea de pe manuscris, romanul a fost incheiat la 17 decembrie 1935, dar, din cauza mortii premature a scriitorului, nu a aparut decat postum, la Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1971, Texte ingrijite si adnotate de Nicolae Florescu, Postfata de Mihai Gafita.
Jocurile Daniei participa la schimbarea de paradigma ce a avut loc in proza romaneasca interbelica, verificand marile mutatii teoretizate de criticii epocii si de istoria literara: trecerea de la mediul rural la mediul citadin si de la problematica taranului la cea a intelectualului (Eugen Lovinescu), de la principiul "creatiei" (realism comportamental si descriptiv) la principiul "analizei" (Garabet Ibraileanu), de la romanul traditional la "noua structura" de inspiratie proustiana (Camil Petrescu), de la naratiunea "dorica" (narator impersonal) la cea "ionica" (narator subiectiv) (Nicolae Manolescu). El se incadreaza in ceea ce, in termeni generici, constituie proza de analiza psihologica, dar o distinctie mai specifica in cadrul acestui gen, intre romanele de analiza obiectiva, la persoana a treia (Hortensia Papadat-Bengescu, Gib Mihaescu), si romanele de autoanaliza, la persoana intai (Camil Petrescu, Mihail Sebastian, M. Blecher, Mircea Eliade), il aseaza in cea de-a doua categorie. Anton Holban se revendica de la generatia "autenticitatii", a "trairistilor", care, in dorinta de a "profita de literatura pentru a-ti face portretul interior si a cauta sa-ti prelungesti experienta", au modelat romanul dupa formula jurnalului intim. Formula conducatoare a acestei scriituri este tema sinceritatii (Liviu Petrescu), naratorul propunandu-si transcrierea directa, seismografica, a celor mai mici schimbari de tonus interior, in lipsa oricarei atentii pentru stil, calofilia fiind resimtita ca un factor de falsificare a trairilor.
Intr-un Testament literar, Anton Holban isi califica ultimele romane drept "statice", intelegand prin statism lipsa unei intrigi si a unei cronologii. Jocurile Daniei se desfasoara intr-un spatiu suspendat, prea putin conectat la istorie si la devenire, care nu este altceva decat spatiul constiintei protagonistului. Programul husserlian introdus la noi de Camil Petrescu isi gaseste materializarea cea mai fidela in aceste scrieri holbaniene in care realitatea este supusa unei epoche radicale, ce inlatura toate elementele de particularizare fizica a personajelor, notele de culoare locala si amanuntele narative de conjunctura.
Abstrase intr-un prezent atemporal, personajele sale se sublimeaza in figuri eidetice, esentiale. Ferit in mod programatic de naratiune si descrieri, romanul este o neinlrerupta caracterizare a celor doi eroi pusi fata in fata, Sandu si Dania. Arta holbaniana a portretului desavarseste ruptura cu fiziologiile literare de factura clasicista din secolul al XlX-lea, imbratisand psihologia bergsoniana a "noii structuri" a romanului interbelic. Personajele nu sunt tipuri morale, incremenite intr-o configuratie caracteriala exemplara, ci sunt tipuri psihologice, aflate intr-o imprevizibila si continua schimbare. Pentru a surprinde durata pura a psihicului, Anton Holban se inchide cu obstinatie "inauntrul oamenilor", notand _ toate nuantele sufletesti ale starilor acestora. In loc sa decupeze viata interioara intr-un limbaj conceptual, el prefera analizele simpatetice, stufoase, ce prolifereaza ca o "colectie de fragmente", deoarece "nelamurirea ajuta la profunzime", iar sugestia este mai eficienta decat explicatia. Titlul romanului este emblematic pentru procedura scriitorului, care isi propune sa surprinda Jocurile "de lumini si umbre din sufletul" Daniei, .jocuri tulburi in sufletul tau imens si pur". Prin Dania, Anton Holban aclimatizeaza in literatura noastra tipul "tinerelor fete in floare" din in cautarea timpului pierdut. La fel cu Marcel, protagonistul lui Proust, Sandu este si el fascinat pana la hipnoza de indecizia si libertatea erotica a nimfetei pe cale de a trece de la adolescenta la maturitate. "Jocul" Daniei se ghideaza dupa principiul placerii si se desfasoara in buna masura in imaginatie.
Tanara fata "nu are simtul realitatii", "este lipsita de realitate", constata Sandu, ea se lasa condusa bovaric de inchipuiri si idealuri, destul de conventionale si mic burgheze de altfel. Ea se indragosteste de Sandu (caruia Holban ii atribuie propria sa identitate de scriitor) inainte de a-l cunoaste, citindu-i cartile.
In fapt, ea se indragosteste de "omul de hartie" si nu de omul real, de fictiunea unui eu esential al naratorului, ce se releva prin scris. Dania il transforma pe Sandu intr-o fantasma, isi proiecteaza in el imaginea iubitului ideal. Asemeni figurii mitice a Zburatorului, barbatul este imaginat de tanara fata in ipostaza unui sucub ce o viziteaza noaptea, urcand, nou Romeo, pe o scara de matase pana la balconul ei. Faptul ca iubita se delecteaza cu el mai mult in iluzie decat in realitate (intalnirile lor sunt mereu facute imposibile de obligatiile mondene ale fetei) il deruteaza si il umileste pe Sandu, care se simte ca si cum ar fi inselat cu propria sa imagine plasmuita. Complexului de inferioritate sociala (Dania face parte dintr-o familie foarte bogata) i se adauga sentimentul acestei ciudate gelozii fata de propriul dublu.
In relatia cu Dania, Sandu are mereu impresia ca este injosit si dispretuit, ceea ce sugereaza ca, pentru personajele lui Anton Holban, iubirea este permanent dublata de o confruntare de orgolii si sensibilitati. Cele trei romane holbaniene reusite, avandu-l toate in centru pe acelasi protagonist masculin, O moarte care nu dovedeste nimic. Ioana si Jocurile Daniei, sunt variatiuni ale relatiei psihologice de tip hegelian dintre stapan si sluga. Miza pusa in joc este dominatia si controlul asupra partenerului: in primul dintre romane, Sandu o domina pe Irina si o tine prin indiferenta intr-o dependenta afectiva care o aduce la sinucidere; in cel de-al doilea, intre Sandu si Ioana se stabileste o egalitate de caractere, iubirea lor incheindu-se cu o "remiza" afectiva; in cel de-al treilea, Sandu este derutat de indolenta, placiditatea si lipsa de reactii a Daniei, pe care o resimte ca pe o libertate jignitoare a fetei. Cand femeia (Irina) depinde afectiv de el, Sandu devine uranic si o chinuie pentru a se afirma pe sine; cand ca (Dania) isi manifesta independenta, el nu se mai poate verifica pe sine insusi prin controlul exercitat asupra celuilalt. "Sandu, scrie Al. Calinescu, este, de fapt, un om slab, incercand sa-si invinga complexele printr-o exacerbare a personalitatii si prin umilirea partenerei". Atitudinea lui Sandu in iubire este exacerbat egocentrica. Psihologia celuilalt devine un prilej de cunoastere narcisiaca de sine, iar romanul ia forma unui autoportret in oglinda, in care protagonistul se reflecteaza prin ochii femeii. Conditia aceasta este programatic asumata, eroul (alter-egoul) lui Anton Holban conducandu-si viata ca pe un experiment, in vederea scrisului. El traieste pentru a-si asigura materialul psihologic din care se hraneste literatura sa. Prin aceasta, Anton Holban introduce la noi o "noua constiinta a romanului", a carui "consecinta extrema a fost tematizarea scrierii romanului in locul asumarii descrierii lumii" (Mihai Mangiulea).