La nici trei decenii de la aparitia "Daciei literare", stindard al eforturilor unioniste exercitate pe teritoriul cultural, considerat prevalent celui adminis-trativ-politic, si revista de directie a romantismului romanesc, o alta epoca-a "marilor clasici" -, o alta revista - "Convorbiri literare", organ al asociatiei culturale Junimea - si o alta mare personalitate cu un covarsitor rol in modelarea culturii noastre - Titu Maiorescu - demonstreaza ca progresul civilizatiei romanesti, fundamentat pe resurse organice, presupune si o fireasca deschidere spre valorile europene ale timpului. Epoca istorica bogata in evenimente hotaratoare pentru destinul romanilor a fost martora, consecutiv, a Unirii (1859), a detronarii lui Cuza si a instalarii pe tronul Principatelor Unite a lui Carol de Hohenzolern (1866), a obtinerii suveranitatii nationale, in urma Razboiului de Independenta (1878), a transformarii statutului politic al tarii, din principat in regat, prin incoronarea lui Carol, intaiul rege al tarii numite, de-acum. Romania. Timpul este dominat de liberalism, dar ideile generoase ale revolutiei de la 1848 se degradasera in sforaitoare demagogie patriotarda, frenezia intreprinderilor culturale pasoptiste deviase in euforie incapabila sa trieze valoarea de bunele intentii, iar cultul "duhului national" se transformase intr-o "megalografie" ce presupunea ca tot ceea ce e scris in romaneste are valoare in sine. In acest climat de confuzie a valorilor, specific epocilor tensionate de tranzitie, demersul junimist va avea o functie curativa si reglatoare: entuziasmul generos al pasoptului - varsta a copilariei natiunii -va fi inlocuit de spirit critic, proba a echilibrului si a dreptei masuri, precum si dovada certa a intrarii natiunii si culturii romanesti in maturitate.
Prin toate eforturile sale, noua orientare va sustine respectul adevarului, ca temelie a existentei socio-culturale a natiei, cultul pentru valoarea autentica, vocatia lucrului bine facut si rostul luciditatii in viata publica, ca si in aprecierea operei de arta. De aceea, s-a considerat ca Junimea reprezinta "suflul de temeinicie" pe care se va consolida modernitatea civilizatiei si a culturii noastre, reprezentand, intr-o succesiune a influentelor externe receptate, "ispita germana", ulterioara celei franceze din epoca pasoptista.
La 1863 se intemeia, la Iasi, inca orasul-capitala al Principatelor, o asociatie culturala pe care membrii ei fondatori - P.P. Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi si Titu Maiorescu - o boteaza neangajant si fara pretiozitate, Junimea. Simplitatea acestui nume contrasteaza cu bombastica latinizanta preferata in epoca si atat de savuros ironizata de Caragiale in opera sa. Asociatia culturala se va dovedi nu numai stabila, ci si extrem de longeviva si solidara in gusturi, idei estetice, principii. in ciuda diferentelor de varsta, formatie intelectuala sau temperament ale membrilor sai si, ulterior, chiar in ciuda generatiilor care au constituit amplul fenomen junimist. Campul asupra caruia se va exercita actiunea junimista va fi unul larg, al culturii, in ansamblul ei, particularizat in domenii precum cel al limbii si ortografiei, al civilizatiei si culturii, prin formele si institutiile ei, al literaturii si al criticii literare. Influenta ei modelatoare se extinde in toate fostele provincii romanesti, nu numai dupa divizarea societatii si mutarea unora dintre membrii ei in noua capitala a tarii, Bucuresti, ci si de la inceput, prin societatea Romania Juna si revista Tribuna din Sibiu, sub conducerea lui loan Slavici (cu activitati desfasurate la Brasov si, itinerant, la Cernauti), ambele fiind o prelungire a ideilor junimiste dincolo de spatiul moldovean. Prestigiul societatii, al ideilor si membrilor ei va ajunge, in scurt timp, covarsitor, Junimea reprezentand pentm intreg spatiul locuit de romani un etalon de care se tine seama atunci cand e vorba despre aspecte ale vietii publice - gazetarie, cultura, politica - si literar-artistice. Ceea ce asigura unitatea demersului cultural junimist si face din el un adevarat curent cultural este "spiritul junimist", fundamentat pe cateva trasaturi statornice si comun impartasite: ..spiritul filosofic", "spiritul oratoric", "gustul clasic si academic", "ironia", "spiritul critic" (Tudor Vianu).
Spiritul filosofic, usor de detectat in articolele si studiile lui Maiorescu, presupune un gust special pentru teorii, principii si norme, apetenta speculativa si recursul la idei generale, cu rol legitimator. De aici se nasc discutiile, aprinse uneori in cadrul intalnirilor, despre limba si redarea spiritului ei in grafie, despre arta si valoarea estetica a operei, despre poezie ca ilustrare a frumosului transcendent, ca si despre functia moralizatoare a artei; tot de aici deriva placerea generalizarii, a stabilirii unor ..norme", ca si nevoia clarificarii, prin punerea in concepte filosofice a realitatii: "conditiunile" poeziei, o data stabilite, inlesnesc judecata sigura asupra valorii operei puse in discutie. In Amintiri de la Junimea, lacob Negruzzi noteaza "placerea speciala (a Junimii, n.n.) pentru filozofie". Tot in acest sens trebuie amintita preocuparea cercului de a sustine formarea de filosofi din randurile membrilor sai la universitati europene (Eminescu trebuia sa se intoarca, dupa studii, ca profesor la o catedra de filosofie a Universitatii iesene), ca si aprecierea de care s-a bucurat spiritul eminescian "reflexiv mai peste marginile iertate" si poezia sa.
Spiritul oratoric, replica la retorica pasoptista, ca si la gaunoasa, sfora-itoarea "limbutenie" parlamentara si gazetareasca a epocii, viza in mod substantial calitatea de avocati, profesori, popularizatori de cultura si idei, oameni de catedra - proprie multora dintre junimisti - si, o data cu trecerea timpului, pe cea de parlamentari. Prin ciclul de conferinte Preleefjuni populare, adresat unui public cultivat, provenit din saloanele aristocratiei iesene, vorbitorii se supuneau unui adevarat ritual constrangator: tinuta impecabila, informatia academica, dictia expresiva, dar mai ales concizia, claritatea, eleganta, sobrietatea lapidara si ironia demonstratiei erau obligatorii. Titu Maiorescu, cel mai stralucit dintre oratorii grupului, poate fi considerat un intemeietor al oratoriei universitare romanesti.
Gustul clasic si academic va unifica preferintele literare ale junimistilor, stabilind consensul in aprecierea acelor opere ce se remarca prin echilibru, sinceritatea "simtimantului", expresivitatea noua a limbajului - toate acestea generatoare de valoare estetica, supremul atribut al operei de arta. El va opera ca norma atat pentru creatorii de literatura din cadrul cenaclului (Eminescu, Caragiale, Slavici), cat si ca set de criterii valide in judecarea productiei literare. Aceeasi trasatura presupune insa si lipsa de interes si de intelegere a junimistilor fata de orientari estetice cu care au fost contemporani: simbolismul sau naturalismul.
Trasatura definitorie a spiritului junimist, poate tocmai din cauza impactului avut in epoca, e spiritul critic. Bataliile in care junimistii s-au angajat, in respectul adevarului, au fost numeroase si indreptate impotriva "directiei vechi" din cultura romana, "in contra" "neadevarurilor" pe care se inteme-iasera limba (etimologismul, directia latinizanta), cultura si societatea (prin import de instituia occidentale jura "fond"), arta (prin confuzie valorica si lipsa de inspiratie), istoria (prin studii nestiintifice privind romanitatea noastra pura si prin falsificarea etimologiei), oratoria (prin betie de cuvinte). Criticismul junimist vizeaza demistificator toate "formele fara fond" din epoca. Adaugata spiritului critic, ironia, aplecarea spre zeflemeaua taioasa -indreptata nu numai spre adversari, ci si in interiorul grupului, ca unealta polemica, dar si ca forma de libertate si mobilitate a spiritului, completeaza un portret colectiv ce se compunea, paradoxal, din multe individualitati -unele dintre ele de exceptie. Intransigenta criticii, executia nemiloasa a tot ceea ce purta amprenta derizoriului si a ridicolului - atal de proprie junetii! - se va domoli cu timpul, cedand locul efortului constructiv in etapele de maturitate ale miscarii. Celebru a fost, in epoca, "dosarul" Junimii in care se colectau mostre de prostie, gafe din gazetaria sau literatura vremii (si care ajunsese in scurt timp atat de voluminos, incat a fost abandonat)! Aceeasi ironie taioasa facea savoarea intalnirilor Junimii, la care consensul stabilise ca anecdota primeaza si ca gluma putea intrerupe orice dezbatere aflata la ordinea zilei. Asa va fi gustat initial Creanga, ca "vartosul glumet" al cenaclului, si tot la fel, comediile lui Caragiale, vor fi citite in delirul general al asistentei.
Asociatia culturala traverseaza, in istoria ei, cateva etape distincte. Prima si cea mai fertila, in care s-au cristalizat principiile generale ce au normat demersurile in limba, ortografie, literatura si cultura, a avut un accentuat caracter polemic. intinsa pe durata unui deceniu (1863-l874), ea a marcat ofensiva junimistilor impotriva "directiei de astazi", din epoca, si s-a cristalizat in articolele si studiile lui Titu Maiorescu referitoare la starea limbii si a ortografiei, la poezia contemporanilor sai, diagnosticata necrutator drept "infirmerie" a literaturii romane, la "neadevarul" si lipsa de substanta a formelor si institutiilor culturale importate. Acum, asociatia isi infiinteaza propriul organ de presa, "Convorbiri literare", aparut in 1867, una dintre cele mai importante reviste de directie din cultura noastra ce va aparea, fara intrerupere, pana dupa al doilea razboi mondial. Longevitatea revistei poate fi considerata miraculoasa, intr-o presa ca cea romaneasca, obisnuita mai degraba cu publicatii meteorice, decat cu cele de traditie. Cea de a doua etapa (1874-l885), numita dupa o expresie maioresciana, "a directiei noi", inregistreaza cele mai stralucite succese pe taramul literaturii: aparitia poeziilor eminesciene, a trei din cele patru capitole ale Amintirilor lui Creanga, a operei comice caragialiene - volumul de Momente si schite si comediile - ca si a volumului Novele din popor al lui Slavici sunt numai cateva dintre exemple. Tot in aceasta etapa "sistema ortografica junimista" primeste validarea Academiei, care-i confera statut obligatoriu, de norma, dupa ce ea fusese imbratisata cu entuziasm in scoli, in presa si de catre sustinatorii Junimii. intr-o ultima etapa (anii 1885-l944), o parte a asociatiei se muta la Bucuresti. Membrii marcanti, deveniti titulari ai unor catedre universitare si oameni politici de prima mana. ca si altii, nou-veniti in grup, dirijeaza interesul asociatiei si pe acela al "Convorbirilor literare" inspre studii universitare de istorie, geografie, filosofie sau estetica. Interesul pentru literatura si critica literara scade.
Personalitatea cea mai importanta a Junimii, avand un rol covarsitor in modelarea si modernizarea culturii noastre, a fost Titu Maiorescu. La fondarea asociatiei, el era proaspat revenit in tara de la studiile universitare din Franta si Germania. Aducea cu sine nu numai trei licente - in drept, filosofie si litere - un doctorat in filosofic ci, mai ales, respectul pentru o formatie intelectuala de inalta specializare, fapt putin obisnuit in epoca, si cultul nemtesc pentru munca tenace, in respectul valorii autentice, al adevarului si al temeiniciei. Mai presus de toate insa, o vocatie pragmatica de a-si pune cunostintele teoretice in slujba si pe taramul viu al realitatii romanesti a facut din el un mare om al timpului sau. A fost profesor, iubit si imitat de discipoli (un fost elev, G. Meissner il aminteste astfel: "Ascendentul asupra noastra al profesorului, «ce seaman n-avea» este atat de covarsitor, incat de la o vreme si pe nesimtite, «forma inghitind fondul» ne pomeniram ca glasuim, gesticulam, miscam capul aidoma dupa modelul atat de scump noua. Progresam vazand cu ochii."); director al Gimnaziului Central si al Scolii Normale "Vasile Lupu" (unde isi va lua atestatul de invatator Creanga, dupa raspopire), la numai 23 de ani, decan al facultatii de filosofie si rector al Universitatii iesene, dar si avocat stralucit. Ulterior, om politic angajat in reformele epocii (in calitate de ministru al Instructiunii publice propune o reforma a invatamantului prin care reclama infiintarea unor scoli secundare, licee cu profil real si a unei scoli politehnice, capabile sa formeze nu literati, ci o clasa burgheza productiva de bunuri si civilizatie materiala), servindu-si tara ca ministru cu diverse portofolii (Justitie, Externe, Instructiunii si Cultelor) sau ca prim-ministru. Un jurnal tinut cu consecventa din anii adolescentei petrecuti la colegiul Theresianum din Viena, pana in ultimii ani ai vietii, insemnari zilnice - dintre cele mai impresionante din literatura noastra - reveleaza postum resorturile intime ale unei personalitati percepute adesea "in efigie". Probabil ca unul din Aforismele sale defineste cel mai bine o personalitate atat de bogata: "Arta vietei? Rezerva, discretiune, cumpatare, in genere negatiune si in rezumat abnegatiune." Figura sobra, impunand prin bogatia cunostintelor, ca si prin demnitatea fireasca a tinutei, stiind sa-si nimiceasca adversarii de idei printr-o ironie necrutatoare, totdeauna urbana si inalta, dar oferindu-se cu devotament discret prietenilor, Titu Maiorescu ramane pe durata a cinci decenii un om providential cu o influenta decisiva asupra societatii romanesti, contemporana si ulterioara lui. Ideile sale isi pun amprenta asupra spiritului junimist atat de adanc, incat ele pot fi considerate ale Junimii, ca grupare, si ale curentului literar pe care aceasta il denumeste, in ansamblul sau.