Jurnal — insemnari zilnice de Mircea Zaciu referat






JURNAL — Insemnari zilnice de Mircea Zaciu, aparute pana acum in patru volume (1993-98): primele doua la Editura Dacia din Cluj, si urmatoarele doua la Editura Albatros din Bucuresti.

Pe ani, voi. 1 cuprinde insemnari din 1979-'82, voi. 2, 1982 (continuare) - '83, voi. 3, 1984--86, vol.4, 1987-'89 (pana la 21 decembrie). Anterior si simultan cu aparitiile in volum, fragmente de jurnal au fost publicate in revistele Apostrof, Familia si Vatra.

Volumul 1 e distins cu Premiul revistei Familia si cu Premiul Uniunii Scriitorilor, iar voi. 4 cu Premiul Primariei Municipiului Cluj-Napoca in cadrul Salonului National de Carte Cluj, oct. 1998 (unde autorului i se acorda si Premiul „Opera Omnia").

Sub aspect tipologic, Jurnalul lui Mircea Zaciu, „un document fara egal in literatura noastra" (Al. Cistelecan), se inscrie in categoria jurnalelor evenimentiale, fiind, in acelasi timp, radiografia relevanta a unui timp si a unei varste. Timpul e ceausismul dictatorial, privit preponderent din doua unghiuri de vedere: al degradarii continue a invatamantului, fie el preuniversitar sau academic, si al imixtiunilor brutale pe care Puterea - stupida, sireata, calculata, gregara - le exercita in domeniul literaturii si al culturii.

Varsta e aceea a dimensiunii subiective a vietii autorului, marcata prin indepartarea sa psihica si morala de facultatea careia ii dedicase intreaga viata, de universitatea careia ii apartine, fara a-i fi fost integrat cu adevarat vreodata, prin tribulatiile sordide, mizere legate de o disputa succesorala privind casa pe care o locuieste si - nu in ultimul rand - prin durerea puternica, adesea insuportabila, cauzata de dispersia familiei, in mare parte emigrata. Critica a insistat cu precadere pe latura analitica a jurnalului, dublata de calitatea literara de excelenta a stilului: sagace, incisiv, cinic pe alocuri (in limite admise), lucid pana la hipertrofie si melancolic-crepuscular, cu lungi insertii de penumbre.

Pe ansamblu - scria Mircea Iorgulescu la aparitia primului volum -, Jurnalul lui Mircea Zaciu, carte extraordinara, este cea dintai marturie, rece ca o fisa clinica, despre o lume in descompunere accelerata: lumea romaneasca din ultimul deceniu al perioadei comuniste. O fisa clinica intocmita insa de un pacient," Text artistic in primul rand (detaliu care adesea se uita), Jurnalul trebuie citit prioritar ca pe un monolog subiectiv, ca pe un pact cu sine si ca pe o distanta fata de altii, investirea sa cu valoarea absoluta a documentului revelator, veridic, fiind hazardata. Nu trebuie uitat nici faptul ca Jurnalul mobileaza aproape intreaga capacitate creativa a lui Mircea Zaciu de dupa 1980, daca exceptam coordonarea Dictionarului Scriitorilor Romani, a carui Irista aventura, de la redactare la topirea de catre cenzura a zatului tipografic cules integral, Jurnalul o contine cu lux de amanunte. Dincolo de toate aceste precautii de lectura, Jurnalul reprezinta o formidabila radiografie personala ,a mediilor in care a fost redactat, lectura de acest tip fiind, probabil, preponderenta. intai, e vorba in el de un scriitor cu o superioara vocatie comunitara, mereu gata sa inchida poarta casei dupa el, pentru a iesi in forfota legitimatoare a strazii.

Extra muros inseamna pentru Mircea Zaciu

In primul rand cateva cercuri concentrice de prieteni, in mijlocul carora singuratatea sa se dizolva in pasta unui liant mai puternic (solidaritatea), si, in al doilea, un spatiu de contrariere, de fervoare menita sa genereze reflexe opozitive. Structural, autorul e un duelist, un preopinent redutabil, or, pentru a-si exersa vocatia, zidurile singuratatii sale nu-i sunt de ajuns: el trebuie sa vada dusmanul, sa-i simta privirea ostila, sa-i denunte lasitatile, micimea morala si sufleteasca, tertipurile. Oglinda a celorlalti, Zaciu e un incomod social de vocatie (marca a superioritatii), ferm in etichetari nimicitoare si precis in diagnoze generale, cu o maxima disponibilitate de a prelucra orice informatie primita. De aceea, Jurnalul da mult credit zvonului, murmurului social, comunicarii informale stranse din varii directii: autorul e mereu atent la detalii, inregistreaza febril spusele interlocutorilor sai, depune eforturi considerabile pentru a le verifica, pentru a le confirma continutul.

Captiv al nevoii de comunicare, venereaza telefonul, citeste pe terasa (pentru a prinde, concomitent cu tacerea lecturii, si vocea frematatoare a strazii) si calatoreste infatigabil. Generos, disponibil, cultiva cu fervoare prieteni, insule afective de refugiu. il exaspereaza prostia, levantinismul, smecheria de doi bani a functionarilor Puterii, dar ceea ce-l indurereaza cu adevarat sunt fisurile din braul sau afectiv de protectie: cate un gest nedelicat al vreunui prieten, dizarmoniile din familie, rupturile sufletesti, infernul minat al tandretii. Exista sub acest aspect, in Jurnal, doua spatii sociale si sufletesti distincte: pe de o parte Clujul, din ce in ce mai strain, meschin, plebeu, a carui ostilitate e compensata insa prin intretinerea unui cerc privilegiat de prieteni (Ion Pop, Marian Papahagi, Aurel Sasu, familia doctorului Macavei, Ioan Muslea etc.) si de cealalta Bucurestiul, reprezentat cu precadere prin Uniunea Scriitorilor si prin mediul familiar al unor prieteni, recrutati mai ales din randul artistilor plastici si al literatilor (putini la numar).

Sub acest aspect, Bucurestiul e spatiul sufletesc, electiv, aducand in economia spirituala a lui Zaciu stilul, nobletea (uneori melancolica, chiar crepusculara), pe care Clujul nu le mai asigura, in primul rand datorita plebeizarii sale excesive (presiune de identificare de care nu scapa nici unii universitari, nici unii diriguitori din perimetrul „elevat" al culturii). Analistii rolului jucat in epoca de catre Uniunea Scriitorilor nu vor putea ocoli Jurnalul, pentru analiza indirecta de sistem pe care o ofera. Pe de o parte (indiferent de cat simt tactic ar voala aici adevarul), Uniunea a fost institutia care le-a asigurat scriitorilor, neprotejandu-i integral de vicisitudini sau de presiuni politice aberante, un statut existential situai deasupra mediei sociale generale. De aceea, nimeni nu se gandea la desfiintarea institutiei ca atare, ci doar la ameliorarea parametrilor sai de functionare, zdruncinati rau de cinismul managerial al conducerii ci.





Scriitorul roman protesteaza impotriva dictaturii sotto voce, intra muros; cupola institutiei e, pentru el, existential vorbind, mai importanta decat riscul, decat actiunea radicala, definitorie, solitara. Cand apare Paul Goma, el se bucura de un sprijin de breasla debil; la umbra Uniunii nu apar samizdate, nu se scrie literatura de sertar, nu se articuleaza voci acuzatoare, de genul lui Havel, Soljenitin sau Patocka. Uniunea e esentiala pentru asigurarea supravietuirii scriitorului roman, fiindca e in asa fel alcatuita incat sa capteze intreaga energie ostila a membrilor sai: are un joc abuziv al ierarhiilor interne, un presedinte versatil, contestat, blocaje controlate de functionare, forta si slabiciune in dozaje variabile, invingatori si victime.

Ea dispune de un spatiu spectacular generos, propriu (restaurantul din incinta, „Madam Candrea , la care bucuresteanul de rand viseaza cu nadul), de curele aulice de transmisie cu ierarhia politica (Gogu Radulescu) si - nu in ultimul rand - nutreste iluzia ca protestul subtire din interior se aude asurzitor in afara, in cancelariile prafuite ale Puterii. Jurnalul demonstreaza ca aceasta iluzie e cea mai puternica dintre toate; in realitate, Puterea nu se teme de proteste atat timp cat ele se petrec in interiorul institutiei, ea devenind irascibila doar in momentul in care iau amploarea unor vendete individuale (Mircea Dinescu, Doina Comea). La Cluj, de pilda, trecerea prin fata casei Doinei Cornea devine un joc social, dar nu mai mult: scriitorii trec prin fata casei, detecteaza mijloacele „secrete' de supraveghere, privesc tinta la plantoanele cu ochi albastri presarate pe caldaram, dar nimeni nu pune mana pe clanta portii sau pe telefon, nu forteaza intrarea, nu articuleaza vreun protest colectiv de solidarizare (sa nu uitam ca ML Zaciu e, un timp, coleg de facultate cu sechestrata de pe strada Alba Iulia). E pacat ca volumul al IV-lea al Jurnalului (ultimul publicat pana la data scrierii acestor randuri) se incheie in 21 decembrie 1989, in chiar momentul in care rafalele de pistol din Piata Unirii din Cluj ating acustic geamurile casei in care citeste autorul; urmeaza cel putin zece zile tulburi, trecute sub tacere, in care se intampla multe, cu Mircea Zaciu in rol de protagonist, uneori efectiv, alteori doar simbolic. Dintre cele patru volume de pana acum, ultimul c, cu siguranta, cel mai dramatic, fiindca pregatirile din cele trei anterioare ajung aici la un bilant dureros: familia autorului se exileaza in Germania, seria personala Restituiri de la Dacia (care a lansat multi prieteni tineri) e oprita. Dictionarul Scriitorilor Romani se blocheaza definitiv in cancelariile cenzurii, deceniul pauperizarii generale a populatiei culege primele victime ale rezistentei biologice scazute (Marcel Constantin Runcanu, Al. Caprariu).

Dimpotriva, dupa o lege perversa a cosmosului, raul conserva, ticalosii prospera (avem aici bagajul genetic selectiv cu care Romania va intra impetuos in perioada „tranzitiei" postrevolutionare).

Jurnalul incepe sa ia, din ce in ce mai mult. forma trista a unor „exercitii de despartire' (titlu folosit ulterior de catre autor in Vatra, pentru a-si publica in foileton insemnarile): „Proiect: un ciclu «Exercitii de despartire», cu capitole ca «Despartirea de Universitate», «Despartirea de scriitori», «Despartirea de Uniune», «Despartirea de Cluj», «Despartirea de Bucuresti», «Despartirea de prieteni», «Despartirea de neprieteni» s.a." Contactul cu tinerele generatii, constant in tot Jurnalul, se nuanteaza in ultimul volum intr-un mod paradoxal; autorul adera la valoarea lor umana, manifestand totodata neincredere pentru formula lor artistica: „ii spun [lui N. Manolescu - n.n.] ca nu prea citesc acum carti contemporane, consider ca proza trece printr-o adanca criza, «solutia» oferita de tinerii (sau asa-zis tinerii) textualisti nefiind decat pura caligrafie, fara substanta epica, umana, morala mai inalta

Ciudata senzatie de ruptura cu «noua generatie», fara nici un motiv ideologic, estetic, doar de mentalitate." Propozitiile acestea sunt notate in chiar clipele in care «noua generatie» e ferm convinsa ca Mircea Zaciu reprezinta pentru totdeauna un aliat, uneori unicul disponibil; profesorul clujean e vizitat, cautat, frecventat cu dragoste.

In spatele privirii sale luminoase se ascunde, insa, o capitulare, pe care interlocutorii nici macar n-o banuiesc; cu alte cuvinte: chiar „solutia" pe care tinerii care cred in el orbeste o refuza cu indarjire: „ii marturisesc [lui Al. Caprariu -n.n.] ca nu lucrez nimic si nu am nici intentia sa mai scriu. Din lovitura data cu Dictionarul nu ma pot redresa. Nici nu gasesc resurse interioare sa reiau ceva, de la capat. Ma simt epuizat, imbatranit si apoi nu am - o simt -pentru cine sa mai fac vreun efort. Am dorit cu onestitate sa dau acestei culturi o opera; n-a fost nevoie de ea, de mine, probabil, in primul rand." Clipe ca acestea, de slabiciune, demonstreaza ca M. Z,. e atat autorul, cat si cea dintai victima a Jurnalului sau, prin refuzul -subconstient, poate - de a-si relativiza randurile in directia intaririi, consolidarii unei economii intelectuale personale. Ne aducem aminte, astfel, ca Jurnalul substituie un plan personal constructiv, in loc sa se limiteze, doar, la a-l adnota: e un joc ambiguu aici, din care pierd atat creatorul, cat si cultura romana in general.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani