La cea mai inalta fictiune — volum de versuri al lui Florin Iaru referat






LA CEA MAI INALTA FICTIUNE —
Volum de versuri al lui Florin Iaru (pseudonimul literar al lui Florin Rapa), aparut in 1984 la Editura Cartea Romaneasca din Bucuresti.

„Copil teribil" al grupului de poeti reunit in Cenaclul de Luni, din care mai fac parte Mircea Cartarescu, Ion Stratan sau Traian T. Cosovei, Florin Iaru a debutat spectaculos cu volumul de versuri Cantece de trecut strada (1981), in care ludicul iconoclast debordeaza in „absurd jovial" - dupa expresia lui Gheorghe Grigurcu -, dand la iveala o melancolie de adancime reala, camuflata la suprafata in tonuri jucause, parodice. N. Manolescu aseaza volumul in descendenta lui Geo Dumitrescu si in aceea a frondei sau arlechinadei din Plantatiile lui Tonegaru, identificand cele doua fatete ale poeziei lui I.: cea ludica, dominata de „trucuri lirice" (frustrarea erotica fiind cea mai pregnanta dintre acestea), si cea melancolic-grava, deschisa spre scenarii mentale complicate, pe linia unui imaginar hranit din livresc, prin cenzurarea - dificil de sesizat la prima lectura -a spontaneitatii.

S-a remarcat mai putin apocalipsa anatomica din acest volum, consonanta cu imaginarul cu extensii viscerale al mai tuturor membrilor generatiei '80, din care autorul face parte. De altfel, La cea mai inalta fictiune va relua aceasta maniera:

„Mi-am tras peste cap pielea de lup.
Creierul incepu sa zboare prin camera.
Inima ca un aspirator obosit
latra la usa inchisa."


Erotica zgomotoasa, sentimentalismul teatral evoca o exacerbata atmosfera de mahala, in care se recunoaste umbra protectoare a lui Miron Radu Paraschivescu; dincolo de licenta artistica, intalnim aici si un plan existential premeditat, programatic, axat pe refuzul „marii istorii" (grotesti, gaunoase, sufocante) si privilegierea celei „marunte". Din perspectiva timpului scurs de la aparitia volumului, se poate cu usurinta spune ca estetismul sau extatic, exacerbat, reprezinta decantarea artistica a unei evidente atitudini protestatare, fiind inrudit cu „levantinismul" deloc inocent al timpului, sau cu pasiunea - subit articulata in multe volume - pentru un meridionalism de certa extractie fanariota, sincretic, simpatic, sub volutele verbale ale caruia se cauta insa un gol imens: spaima cauzata de lipsa fondului, ascunsa de eflorescenta ametitoare, voit-inselatoare a formei. Tema de baza a volumului La cea mai inalta fictiune e torpoarea ironica ce urmeaza apocalipsei vesele: in mod semnificativ, volumul se deschide cu o trezire de dimineata, combustia estompata a noptii fiind, in chip vadit, mult mai importanta decat efortul penibil de a te inchide din nou in cararile mereu aceleasi ale zilei. Cheia volumului e data de post-experienta („Aah! El care visa sa fie o carte vie/ flutura tot mai nepasator"; sau: „Dragostea mea a ajuns la locul faptei/cu mii de zile intarziere"): basme care si-au pierdut inocenta (Scufita Rosie e rescrisa in regim grosier), fecioare pangarite, poeti treziti la realul-real cu care, de fapt, nu mai au ce face.





„Unde naiba sa ma duc?/ Unde as mai putea sa fug dupa cadere?" - se intreaba in doua franturi de strigat din Masini portocalii, zburatoare. Solutia - tratata de asemenea in regim ironic -e „facerea", demiurgia: strain in realul gol care-l oprima, poetul intra intr-o adevarata febrilitate a facerii, generand frenetic realitati ce se vor dovedi la fel de calpe ca si baza de pornire: „Creierul meu se declara acum/ gata sa fabrice/ Creierul meu se declara acum/ gata sa bata norma/ Vreau sa donez totul, cu tatuaje, cu mine cu tot/ spalat de meninge/ Sunt gata sa cant acum . Ironia vizeaza, desigur, frazeologia sprintara, oficioasa a epocii (ironii intertextuale sunt peste tot), dar volumul are, pe ansamblu, o dimensiune contestatara mai profunda, materializata prin insistenta realizare a unor planuri imaginare contrastive, in cursul carora accesoriile firesti, „semnele" distinctive ale civilizatiei tehnologice occidentale (marci de autoturisme, de produse electronice, expresii in limba engleza) sunt contrapuse experientei „minore" autohtone, blocate in inertie („Sa stai locului. Sa mostenesti morti minore" etc). Iata un exemplu: „Scartaiam fatigat pe antetul marilor concerne/ visez ceva superb, cu grabire - mai stai/ tu PHILIPS tu SON'rtu TANDBERG, AKAI"; sau un altul: „Porneste! Te-ai dus! Du-te!/ racneste dantura in urma ci rupand halci de aer/ si trec Maseratti, Lancia Stratos, Escortul, trece farulnumarulbordul/ trec fiorosii, rechinii, invingatorii unei haite de zei."

In cele din urma, miza volumului e una foarte postmoderna: haosul, trairea in ne-ordine: „Ochiul moale ca un unt cald pe un parbriz spart/ aluneca in ridicarea prafului - o spuma cenusie/ un vid pazit de dezordine./ Ca o agonie imperfecta, resturile lui intime, infime/ patrunsera aspru formele neclare." Citadinismul grotesc („Criza energiei a alungat bulevardul 1 Mai/ la periferie"), strigatul plebeu, mustind a ulei de uzina („Baa! Trage locomotiva! Nu vezi ca bag aici de pomana?') si coregrafia senzuala a iubirii au toate, drept numitor comun, excesul de materialitate, fatal pentru un Icar cu aripile frante: „Materie grea. Neintelegatoare/ Materie grea.

Tot mai multa materie." intr-unui dintre poemele memorabile ale volumului (Nebunii campenesti, dedicat lui Mircea Cartarescu), inconsistenta launtrica e compensata prin escaladarea realitatilor virtuale, his-trionismul avand, aici, functie existentiala.

In acelasi timp, el are darul de a indica adevarata directie a liricii lui L, poet intrutotul subjugat de jocul schemelor extravertite: „Eu nu am avut niciodata o anatomie a mea proprie/ si atunci m-am vandut pentru doua sute de oase, pentru o coarda/ vocala cantata la fierastrau, pentru o inima in doi timpi cu/ reducere de sange/ Eu nu am avut niciodata un nume al meu propriu/ Eu nu am fost niciodata un nimeni al meu propriu/ si atunci m-am vandut pe marsul fanfarei de baiadere/ pe carul de lupta, pe elefanti, pe missile".



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu


















loading...



Cauta referat
Scriitori romani