LA PERSOANA A TREIA - Volum de poezii de Aurel Pantea, aparut la Bucuresti in . E a treia carte a poetului si cuprinde poezii scrise intre anii 1983-.
Autorul i-a schimbat titlul de cateva ori inainte de a ajunge la cel definitiv: primul titlu, O privire in trup, a fost abandonat cu totul, cel de-al doilea, Zile cu Bouvard si Pecuchet, a trecut in fruntea unuia din cele doua cicluri ale cartii.
Cateva poezii au fost publicate initial in revista "Vatra" din Targu-Mures, restul fiind tiparite direct in volum. Manuscrisul a fost predat Editurii Cartea Romaneasca inca din 1988, dar aparitia lui a fost impiedicata in anii comunismului de catre cenzura. Pentru ca volumul sa poata fi tiparit, autorului i s-a cerut sa renunte la unele versuri, sa adauge altele, sa schimbe cateva titluri, etc. Aurel Pantea a refuzat, pierzand astfel orice speranta de a-si vedea vreodata cartea publicata. Miscarea din decembrie 1989, care a dus la prabusirea comunismului, a anulat insa interdictiile si volumul a ajuns in sfarsit la tipar, dupa cativa ani de la depunerea lui in editura. Pentru La persoana a treia, scriitorul a primit premiul revistei "Poesis" in 1992.
Cunoscand drumul sinuos parcurs de manuscris inainte de a fi publicat, e firesc sa ne intrebam care sunt aspectele ce au putut sa deranjeze atat de mult ideologia comunista incat aparitia volumului sa fie infranata.
Au deranjat, Iara indoiala, in primul rand cele cateva poezii - nu multe - al caror continut este, in mod explicit, protestatar. Sintagmele dezacordului politic sunt usor de recunoscut, de exemplu, in versurile din Si barbaria de a afla:
"Si barbaria de a afla
ca prada
isi cunoaste destinatia,
ca un popor
ce nu poate exista
decat secretandu-si
dictatorii". |
Asemenea poezii au, totusi, un caracter de exceptie in volum, fiind risipite printre altele ce se inspira din experienta intima si existentiala a poetului. Datorita spiritului saturnian ce le stapaneste, nici acestea din urma nu puteau fi pe placul cenzorilor comunisti, chemati sa croiasca poeziei romanesti o infatisare cat mai "olimpiana".
Poetului Aurel Pantea ii displac insa spiritele clasice, in al caror mod de a fi banuieste gustul mediocritatii si o dorinta de confort:
"Iata-i pe cei lafaiti in sangele lor, cei cu biografii
tari, imunizati la spectre, limbajul lor ferit de vampirii,
curgand in intimitatea sangelui, sub splendorile de muschi
atletii, clasicii, ocrotiti in ideea de limbaj
ca macelarie"
(Decorurile, omul si poemul fara eu). |
Poeziile din prima parte a volumului, intitulata Zile cu Bouvard si Pecuchet, contureaza, pe urmele lui Flaubert, imaginea stranie a omului^ desprins de sensul metafizic al existentei. In orele lungi ale dupa-amiezii, cand are loc o retragere in adanc a izvoarelor vietii si o slabire treptata a pulsului vital, obrazul devine fara expresie iar trupul este resimtit ca "un morman enorm" si ca "osanza rece" (Frica de trup).
O asemenea existenta vegetativa, molesita, exclusiv trupeasca este specifica spatiului provincial "cu ritmuri lente", atat de lente incat "nici o inima nu poate sa le consume" (Faruri). Pe sine insusi poetul se inchipuie statuar, cu fata de ghips si cu "bratele destinse", traind resemnat intr-o "urbe de spectre plictisite" (Vorbesc dintr-o hruba).
Cateva date din biografia lui de om marginalizat si lipsit de iluzii au intrat, fara indoiala, in alchimia acestor versuri. Caracterul reiterativ al volumului rezulta din reluarea, intr-o noua sintaxa, a unor vechi obsesii, care isi facusera simtita prezenta inca din cartea precedenta, Persoana de dupa-amia-za (1983). Si acum, ca si atunci, poeziile lui Aurel Pantea creeaza o imagine etajata a psihicului uman interesandu-se cu precadere de profunzimile inconstientului:
"Ce exista deasupra si ce
exista dedesubt,
deasupra este strada cu insi
ce se tin cat pot,
dedesubt e raul negru
al celor neretinuti
de nici o memorie.
Eu am o fata zdrelita"
(Ce transparenta). |
Chiar si asa, cu "fata zdrelita', poetul nu-si poate reprima fascinatia fata de nivelul de jos, unde se aud tot timpul "horcaielile frazelor" (Starea a doua).
In momentele nefaste, cand slabesc temeiurile metafizice ale existentei, aluneca in adanc, spre zona instinctuala a sinelui, reprezentata prin imaginea hrubelor, a galeriilor, ungherelor, colturilor intunecoase, cotloanelor.
Poezia lui Aurel Pantea se mentine, asadar, intre marginile viziunii salurniene. fixandu-se pe cateva simboluri ale profunzimilor, unele dintre ele cunoscute inca din volumul anterior. De altfel, chiar si titlurile, asemanatoare, ale celor doua carti arata ca ele apartin aceleasi etape de creatie. O evolutie, daca nu si o depasire a starilor saturniene poate fi sesizata de abia in cel de-al doilea (si ultimul) ciclu. Negru pe negru, ale carui versuri, structurate dialogic, asimileaza limbajul argotic si expresiile familiare.
Prin atentia pe care o acorda existentei telurice, nespiritualizate, poezia lui Aurel Pantea, cel putin aceea publicata in volumele din urma, apartine postmodernis-mului. Aceasta nu inseamna ca nu intalnim la el reminescente moderne, intre care cea mai importanta ramane dorinta de obscurizare a discursului cu mijloace retorice. Versurile nu se ofera prea lesne intelegerii noastre, deseori ele (rebuie descifrate, cu atat mai mult cu cat cuvintele se indeparteaza frecvent de sensul lor propriu.
Cel putin o data poetul merge pana la hermetism fara a se devota insa acestui mod de exprimare:
"Chiar si eu, acum, ca un gest,
dar silueta se indeparteaza,
totul e impecabil, vocile
alcatuiesc un cer de unde ne priveste
o cifra batrana"
(Chiar ti eu) |
Pe de alta parte, obscuritatea nu inseamna neaparat gongorism, ea nu provine deci din arabescul expresiei, desi o anume frecventa a perifrazei, precum si a constructiilor concettiste ar putea sa-l aduca pe Aurel Pantea
In vecinatatea marelui spaniol. Fapt e ca poetul vorbeste uneori, ca si modernii, pentru a nu fi inteles. Are, de exemplu, ca si Nichita Stanescu, poezii ce se rotesc in jurul pronumelui personal ce ramane pana la sfarsit nedeterminat: sunt poezii alcatuite, cum insusi spune, din
"propozitii in care cele mai infloritoare
sunt
pronumele"
(Cm un gat).
Creand o viziune apocaliptica si vorbind despre esecul ratiunii si al eticii in lumea contemporana, La persoana a treia e una dintre cartile importante ce au aparut in spatiul poeziei romanesti post-modeme de la sfarsitul secolului al XX-lea.
