Langa pamant — volum de versuri de Adrian Maniu referat






LANGA PAMANT — Volum de versuri de Adrian Maniu, tiparit la Bucuresti, editura „Cultura Nationala", . Cuprinde poezii scrise intre anii 1913-l923 si publicate, in parte, in periodicele Seara, Noua revista romana, Cronica, Flacara, Gandirea. Textele editiei princeps au suferit unele modificari in „editia definitiva" din 1938 si, mai ales, - cu efecte estetice nedorite de cele mai multe ori -in reeditarile din 1965 (in volumul Cantece tacute) si 1968 {Scrieri I, Versuri).

Volumul Langa pamant este prima culegere de poezii a lui Adrian Maniu (daca exceptam poemul dramatic in versuri Salomeea, 1915). Aparuta intr-un moment cand autorul facea parte (ca membru fondator) din gruparea revistei Gandirea, cartea sugereaza inca din titlu vointa de reorienlare, in sens traditionalist, a creatiei sale, dupa experientele moderniste, chiar pre-a-vangardiste din anii debutului (in poemele in proza din Figurile de ceara - 1912, in Salomeea si in versurile publicate abia in 1968 in ciclul Flori de hartie, datand din perioada 1913-l915).

Daca un numar de piese caracteristice pentru fronda modernista n-au fost retinute in sumar, altele, datand din aceeasi perioada, sunt prezente (Crucile fantanilor, Lupoaica, Amurg, Seara veche, Natura moarta, Balada I-a, Balada Il-a, Din basm, Fat-Fru-mos, Vanatoarea, Fata Morgana, innoptare, Magarul s.a.), alaturi de creatii din anii '20 (26 august, Glas de toamna, Vedenie de toamna. Rugaciunea pomilor, intaiele stele, Cantec sau rugaciune, Vraja de noapte, Taina de primavara, Priveliste blestemata, intr-o gradina veche. Ispita, sau ciclul Povestea din sat).

Comparatia intre cele doua seturi de texte arata ca, dupa eliminarea compunerilor cu un prea marcat caracter de fronda, s-a ajuns la o anumita echilibrare si armonizare a intregii etape de creatie 1913-l923, diferentele putand fi sesizate mai mult la nivelul nuantelor: usor mai accentuata in prima perioada, nota fantezist-iro-nica se atenueaza in a doua, cand elementele specifice peisajului liric traditionalist se inmultesc (privelisti de sat arhaic, transpunerea unor motive biblice, atmosfera de „vraja si blestem", de sursa folclorica). La o privire mai atenta, se vede ca poetul trateaza cu destula dezinvoltura si cu o detasare fata de conventional exersata in anii debutului, chiar si temele „sacre", motivele cu prestigiu stabilizat in poezia romaneasca.

Finul cunoscator al istoriei artelor plastice (si cu constiinta conventiei poetice) are in primul rand o vocatie de constructor, de pictor scenograf si regizor manipuland cu dexteritate mastile, calculandu-si efectele de miscare si de culoare, mimand o anume gestica, luand o distanta de spectator fata de propriile tablouri, contemplate cu placerea estetului ce-si gusta propriile puneri in scena. Poezia sa nu e mai niciodata direct-confesiva, ci comporta medierea printr-o conventie (plastica sau literara) constientizata, o raportare de tip intertextual. De aici, dincolo de straturile de suprafata, si sugestia mai profunda a unei anume alienari, a pierderii contactului direct cu lumea, ce dau estetismului sau o nuanta elegiaca. O mare parte dintre poemele acestei carti sunt de fapt „tablouri", scene si peisaje ale caror repere stilistice pot fi adesea usor recunoscute, astfel incat emotia lirica ce se transmite e acompaniata de luciditatea „critica" a raportarii la ele.

In acest sens, G. Calinescu a avut dreptate sa noteze la Adrian Maniu „triumful stilisticei si al manierei", adaugand ca poezia sa „emana un puternic miros de vopsele".

Un poem precum Crucile fantanilor (datand din 1913) propune, de exemplu, un asemenea tablou, mizand pe efectele de contrast intre „fundalul" dominat de sugestia somnolentei crepusculare a unei cirezi de boi (cu elemente de culoare, sunet si miscare echivalente) si aparitia de prim plan, dinamica, a „taurului (care) se ridica negru, in seara galbena mugind", intr-un cadru in care prezenta insemnelor sacre are mai degraba o valoare plastica, trimitind la deformarile expresioniste:

„Satula e cireada toata. A-ngenunchiat langa fantana.
Boi mari, in freamatul de iarba, clipesc din ochii fumurii,
Izbind cu cozile in muste. Talancile domol se-ngana
Si graurii, scantei de soare, s-au fugarit pe balarii.

Fantana cumpana destinde ca o lacusta. Ziua moare,
Un taur se ridica negru, in seara galbena mugind
Si-si roade coarnele de crucea ce tremura scartaitoare
Cu un Christos ce-n zugraveala sta slab, urat si suferind".


Alt poem, Balada II-a, reface stilistic imagini de fresca medievala („in haina de in, cu paftale de argint, / Domnita se plimba prin chilii"), in timp ce in Vanatoarea e deconspirat de poetul insusi modelul unor „icoane primitive" (G. Calinescu trimite la pictura italiana din trecento si la Piero della Francesca):

„in procesiuni,
Copile sub arini
Trec, vesmantate-n valuri lungi si albe,
in maini cu crini.
Prin iarba ca-n icoane primitive
Ornata-n paralute, banutei, bujori si roua,
Surorile trec, doua cate doua"


Din perspectiva pictorului naiv e schitat tabloul din Magarul, amintind tematic si ca atmosfera de poc/ia lui Francis Jammes, intr-o tratare fantezista, bland-ironica:

„in campul maracinilor
in care ofileste firul de grau,
Magarul paste floarea albastra dulce albinelor
Si mesteca funia de la frau.
Cuminte,
Clatina urechile invechite,
Ca doua limbi de ceas potrivite
Sa foarfece timpul zbieratului"






Pastei dense a unor peisaje i se adauga uneori atmosfera stranie, de vraja si neliniste in fata necunoscutului (v. Langa pamant: „focuri blestemate scot limba pe comori"; in Vraja de noapte: „in negurile pline de cruci/ Din raspantii au plecat naluci./ Oase ciocanite, / Haine putrezite' etc). S-a vorbit si despre un „dinamism stihial secret al peisajului", „demonizarea naturii", „violenta expresiva" a formelor si culorilor, indicand un puternic filon expresionist al viziunii poetului (Ovid. S. Crohmalniceanu). E de retinut, pe de alta parte, si libertatea cu care sunt preluate unele motive de basm, precum in Fat-Frumos, unde se poate citi, la nivel inlertextual, detasarea ironica de cliseele idilismului bolintinean, alaturi de mimarea limbajului naratorului popular si, din nou, gustul pentru valorile plastice ale imaginii:

„Balaurul racneste sub pod, da' Fat-Frumos
Reteaza trei grumazuri din cate-o rolitura
Cand palosul avanta prin sange lipicios.
Pe urma munti, prapastii si apele trecura

indoaie-un bucium noaptea si-o spinteca la zori.
Zambind copila doarme pe pajistea de flori
Cat ghearele mai misca rapusul blestemat"


Aproape toate poeziile din volum ar putea fi citate insa pentru remarcabilele valori de sugestie in ordinea picturalitatii si a unei atmosfere de arhaicitate si magie. Reminiscente simboliste, in pragul tranzitiei spre modernismul mai detasat de sentimentalismul desuet al „poeziei spitalelor", mai pot fi intalnite in poeme ca Elegie sau Sufletul amantului sinucis. Cateva dintre paginile cele mai reprezentative ale cartii le oferi ciclul de poeme Povestea din sat (publicai mai intai in 1921), in care sunt sintetizate mai toate datele definitorii pentru „traditionalismul modernist" al lui Adrian Maniu

Construita pe o „schema" traditionala (o fata, copil gasit de tarani dupa plecarea unei trupe de saltimbanci in trecere prin sat, ajunge sa fie amagita de feciorul arendasului local, parasita in voia sortii, obligata sa plece „in orasul fara flori, oras fara cer', pentru a se prostitua, sau sfarsind in moarte impreuna cu copilul pe care trebuia sa-l nasca), „povestea" desfasoara, in cele opt secvente ale sale, o viziune construita din perspectiva picturii naive, infantile, sau intr-o stilizare de iconografie taraneasca. Motivul modernist al circului, cu lumea plina de culoare si prospetime a saltimbancilor si menajeriei exotice (frecvent la creatori ca Apollinaire, Max Jacob, Picasso, Rouault etc.) dar prelucrat de poet in chip original, prin exploatarea detaliului semnificativ, supradimensionat, si in afara legilor perspectivei, ca in plastica naiva:

„Circul s-a oprit in piata principala
Langa han.
Vataful a intrat, pe maini se spala,
Si bea, platind incet, un ban
Sau un ducat.
Era tigan, parea-mparat.
Si mustele mergeau pe un servet vargat,
Si mustele mergeau tot mai incet.

La apus, cerul se facuse violet". La modul anecdotic-umorislic e inscenat, de pilda, Botezul („Popa (avea o barba cat un smoc de canepa ciufulit)
Din cartea sfanta a silabisit,
intreaba de trei ori: te lepezi de Satana
Si de toate duhurile lui
(Ptui, ptui, ptui)"),


in timp ce sectiunea finala -Adevaratul sfarsit - atesta o remarcabila arta de „iconograf ce imprumuta de la zugravii „primitivi" moduri specifice de reprezentare, usor de recunoscut; preia elemente de colind, -nu fara a-si marca pozitia (moderna) de spectator al propriei inscenari:

„Poetul vede de sus in slavi un tron de argint
Cu o perna cernita
Si deasupra cine sade?
insasi maica Domnului,
De-acolo, pazeste turma lesne cazatoare a stelelor,
Goana soarelui si toate ratacirile lunei,
De-acolo priveste prin ochian
Codrii verzi, galbeni si negri de timp,
Muntii si apele,
Ursii si oamenii.

Ea vede si pe Fata cu parul de aur
Din povestea satului (scrisa de mine)"


in ansamblu, poemele din volumul Langa pamant il definesc pe Adrian Maniu printre modernistii moderati, care au reusit sa imbine in mod echilibrat sugestiile (de ordin tematic si stilistic) provenite dinspre traditie cu cele ale modernitatii, intr-o opera dintre cele mai reprezentative pentru lirica romaneasca din secolul XX.



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu


















loading...



Cauta referat
Scriitori romani