Luceafarul - drama in 5 acte de Barbu Delavrancea - comentariu referat






LUCEAFARUL — Drama in 5 acte de Barbu Delavrancea.
Premiera, 9 dec. 1910, Teatrul National din Bucuresti.

Aparuta in acelasi an la Editura Socec et comp. Reprezinta ultima parte a trilogiei Moldovei. Prin tematica, prin unele personaje si situatii, prin stil chiar, este o continuare a primei piese, Apus de soare, situan-du-se in antiteza cu Viforul. Manat de intentii educative, scriitorul nu a vrut sa-si incheie fresca prin domnia sceleratului Stefanita, ci cu imaginea luminoasa a Iui Petru Rares, domnitor patriot si viteaz, continuatorul testamentului politic al lui Stefan cel Mare. Noua piesa este axata pe aceeasi tema a luptei conducatorului pentru afirmarea demnitatii si independentei patriei. In plus, este proiectata in trecut o problematica acut contemporana, realizarea unitatii nationale, prin alipirea Ardealului, scriitorul facand din Rares un vizionar.

Ca si in cazul pieselor anterioare, Delavrancea si-a cules informatia istorica din izvoare diverse, de la Ureche si Gh. Sincai, la A. D. Xe-nopol, urmand indeaproape firul evenimentelor narate de acestia. Actiunea, lipsita de concentrarea si dramatismul primelor piese, se intinde pe parcursul a cinci acte si reda, la modul biografic, principalele evenimente ale primei domnii a lui Petru Rares. inceputul este shakespearian. Strajerii de la castelul din Suceava rememoreaza cumplitele intamplari ale recentei domnii a lui Stefanita. intregul act I este axat insa pe motivul „recunoasterii". Dupa 22 de ani de pribegie, Petru Rares, fiul natural al lui Stefan cel Mare, se infatiseaza singur si neinarmat in fata castelului din Suceava pentru a reclama tronul ramas vacant. Dar nimeni nu-l mai recunoaste. Dovezile materiale ale identitatii sale - insemnarea lui Luca Arbore intarita de semnatura lui Stefan, semnul de pe spata dreapta a lui Rares nu reusesc sa-i convinga pe boieri. O vor face spusele Dolcai, o batrana cu darul profetiei, dar mai ales marturia Oanei, dupa ce Rares evoca momentul, numai de ei stiut, al dezvaluirii originii lor de catre Stefan, aflat pe patul de_ moarte. Petru Rares este proclamat domn.

In actul al doilea, actiunea lancezeste.

In tabara de langa Suceava, dupa cativa ani, aceiasi osteni deapana intamplari de arme si de dragoste din timpul campaniilor impotriva lui Ferdinand de Habsburg, a polonilor si tatarilor. Autorul incearca sa releve dimensiunile personajului central nu atat prin angrenarea sa infr-un conflict major, cat prin confruntarea cu amintirea ilustrului sau parinte, prezentandu-l ca un demn continuator al acestuia. Incursiunilor in Transilvania li se atribuie o motivatie superioara („Numai sa deprind pe moldoveni sa se plimbe de-a cindea muntelui ca la ei acasa!

Sa ne apropiem noi de chezar, sa-i scurtam din drum, luand Ardealul!"), ca si uciderii fiilor lui Alois Gritti, trimisul Portii, ce incheie actul. Tot in tabara se desfasoara actiunea, mai sustinuta, din actul al treilea, axat pe motivul luptei. Unul din conflictele piesei, cel dintre domn, ca exponent al tarii, si dusmanii externi, atinge acum punctul culminant, in mod simbolic, cele doua personaje care domina actiunea din acest act sunt domnul si viteazul ostean Corbea, primul ranit, al doilea mort pe campul de lupta. intre ei, autorul a introdus pe fiica de boier Genunea, fascinata de maretia lui Rares, dar regretand moartea lui Corbea, a carui dragoste i s-a revelat prea tarziu.

In chiar momentul biruintei asupra polonilor, cand se randuieste rasplata vitejilor, este anuntata invazia turceasca. Abia in actul al patrulea se desfasoara conflictul traditional, bazat pe realitatile istorice, intre domnitor, aparatorul puterii centralizate, al integritatii si independentei tarii, si marea boierime feudala, manata de interese egoiste.

In sfatul tarii, cea mai mare parte a boierilor, in frunte cu hatmanul Mihu, refuza lupta impotriva invadatorilor otomani. Acestora, domnitorul, impreuna cu un mic grup de credinciosi, le opune, in cuvinte inflacarate, o mentalitate eroica si patriotica, nutrita de exemplul inaintasilor.





In cele din urma, voievodul se pleaca in fata sabotajului boierilor, multumindu-se sa-l cresteze pe hatmanul Mihu cu sabia lui Stefan cel Mare, „ca sa se cunoasca ca nu e din neamul moldovenilor".

In final, parasit de boieri si de tara, Petru isi reia pribegia. Cu un mic grup de credinciosi, el rataceste prin munti. Dupa ce se desparte de cei dragi si de pamantul Moldovei, niste pescari, asa cum prezisese batrana Doica, il ajuta sa treaca travestit in Ardeal, unde gaseste scaparea.

Ca si in celelalte piese ale trilogiei, un personaj acapareaza cu deosebire atentia autorului: Petru Rares. Convins ca „dupe cum e voda e si tara! Ca nu e tara ticaloasa nicaieri. Ci domn, crai, chezar, ticalosi", cum se exprima un personaj, D. ne prezinta in protagonistul Luceafarului o noua imagine a conducatorului exemplar. Daca Stefanita din Viforul este obsedat de ideea emanciparii de sub tutela simbolica a bunicului, Rares, dimpotriva, vede in marele sau parinte un model, caruia se straduieste sa-i semene. Contactul cu pamantul tarii, la intoarcerea din pribegie, ca si despartirea din finalul piesei ii prilejuiesc gesturi emotionante si accente lirice patrunzatoare. Ca domn, el se simte exponentul intregii tari, vazuta pe axa timpului si in realitatile ei contemporane: „Vaz Moldova, Balos, pe care am iubit-o, am aparat-o, am slujit-o, am inteles-o in ce-a fost si ce va sa vie in mine sunt spetele Musatinilor si spetele norodului topite intr-una'. Calauzit de modelul lui Stefan, Rares reda tronului si tarii demnitatea si puterea, luptand cu pricepere si curaj impotriva dusmanilor externi si hranind visul indraznet al unirii tuturor romanilor. Pe plan intern, el promoveaza o politica de dreptate, prin rasplatirea meritului si infranarea poftelor acaparatoare ale boierimii. Dar, cum insusi recunoaste cand doctorul Smil il compara cu Stefan, „acela era un sfant! Si eu un om". Rares nu se poate ridica la inaltimea modelului sau, pe care il tradeaza pana la urma, cedand in fata presiunii boierilor si schimband ipostaza eroica pe cea a pribeagului tanguitor. Ca si intreaga piesa, figura lui Rares este o reusita doar partiala.

El retine atentia spectatorului prin cateva gesturi si atitudini de mare noblete, dar mai ales prin inspirate manifestari oratorice, incercarea scriitorului de a-i conferi si alte surse de dramatism, cum ar fi dragostea reprimata fata de Genunea, nu convinge. Dintre celelalte personaje, se retine figura lui Mogar-dici, bufonul devenit, gratie pedagogiei speciale a domnitorului, un brav, care aduce in piesa bune momente de umor. Taranul Corbea, viteazul indragostit si timid, simbolizeaza spiritul de jertfa pentru cauza tarii. Pe fundalul actiunii se mai reliefeaza cateva figuri de boieri, indeosebi dintre credinciosii domnitorului. Cat despre personajele feminine, doar batrana Doica aduce un spor de culoare locala si sugereaza o dimensiune mitica. O reusita a piesei este limba, care, si de asta data, se caracterizeaza prin bogatie, culoare, plasticitate si varietatea registrelor stilistice, mergand de la expresia sententioasa la povestirea sibilinica si de la gluma in doi peri la cadenta poematica. Fara a se ridica la nivelul primelor drame ale trilogiei, Luceafarul ramane o lucrare meritorie a lui D., care poate gasi audienta la publicul contemporan nu numai prin nobletea mesajului si frumusetea limbii, ci si prin formula de constructie adoptata, apropiata, cum apreciaza unii comentatori, scenariului cinematografic.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani