LUNATECII - Roman de Ion Vinca.
In revista "Contimporanul" din 1927, nr. 73 si 75 Ion Vinca publica nuvela Victoria salbateca, de fapt nucleul narativ al viitoarei opere; aceesi rev. anunta, in 1931, nr. 100, romanul Ecscroc sentimental, probabil primul titlu al Luna-tecilor, alaturi de alte doua, Sub pavaza lunii si Totul e permis, ce figureaza in paginile manuscrise. Autorul tipareste fragmente in "Viata Romanesca", XXIX, 1937, nr. 10 (oct.), p. 4-20 (Camera leoparzilor) si, mult mai tarziu, in "Steaua", XI, 1960, nr. 3 (martie), p. 26-48 (Buricul pamantului).
In tot acest lung interval, manuscrisul a fost supus unor revizuiri numeroase.
Cele trei dosare descoperite si comentate de catre autorii primei editii de Opere cuprind un veritabil documentar, de la listele de personaje pana la rezumarea unor capitole insotite de precizarile autorului, paradoxale prin accentul autocritic si caracterul oarecum impersonal, in care il recunoastem pe iconoclastul Ion Vinca Studierea acestora a dus la constatarea ca "Lunatecii si Venin de mai au pornit din aceeasi tulpina epica. Pe parcurs, in timpul elaborarii, Ion Vinca a hotarat detasarea lor in doua carti separate, fiecare avand o actiune distincta, eroi si destine autonome" (M. Vaida si Gh. Sprin-teroiu). Romanul apare postum, in 1965 (2 voi.) la E.P.L. si apoi in 1971, tot in doua voi., la Minerva. Critica de intampinare (Mihail Petroveanu, Magdalena Popescu, Constantin Cublesan s.a.) ii subliniaza valoarea in peisajul prozei noastre interbelice precum si in ansamblul creatiei lui Ion Vinca ,J,unatecii - esentia-liza Mihail Petroveanu - lasa in urma lor un tablou vitriolant de moravuri, in care, alaturi de Silion, pana si figurile tara importanta emana, inainte de a se dizolva, un superb jet de imagini, un tumult de senzatii.
In absenta acuitatii psihologice si a consecventei realiste, Lunatecii, ca si poezia lui Ion Vinca, este confesiunea razbunatoare a unui invins si un document al placerii scrisului "frumos", al prozei artiste". Volumul al treilea din seria de Opere (1973) corijeaza "anumite inadvertente si greseli care s-au strecurat in editiile precedente', restituind astfel textul - cum se afirma in Nota asupra editiei - "in conformitate cu manuscrisul finit". Integrabil balcanismului nostru literar prin incercarea de a rascumpara prin arta o umanitate sanctionata etic, Lunatecii imbina poezia unui "fin de siecle" balcanic, in linia lui Mateiu Caragiale, cu tonalitatile de avangarda (rede-vabile, aici, expresionismului) pe fondul unei balzaciene observatii sociale.
"Roman al indeciziei si al ratarii" (Magdalena Popescu), model de "orfevrarie literara" (Eugen Simion) si impunand desenul viguros al unui "Oblomov balcanic" (Mihail Petroveanu), Lunatecii a fost tiparit postum. Cartea aglutineaza modalitati literare deosebite, de la "estetismul prozei simboliste" (Sergiu Salagean) pana Ia caricatura de factura expresionista si acidul observatiei realiste in pagini adesea memorabile. Protagonistul romanului, Lucu Silion, imbogateste galeria "omului de prisos", al carui portret e grefat pe imaginea, lucrata in filigran, a unui "dandy' autohton, produs de oboseala aristocratiei alogene aici, "la Portile Orientului". Un "fin de siecle" resimtit de clasa agonizanta se extinde - in literatura interbelica - asupra celorlalte categorii sociale dintre care, pe langa fantoma Printului lui T. Teodorescu-Braniste, il deosebim pe provincialul lui Sadoveanu din Locul unde nu s-a intamplat nimic, dar si lumea interlopa a Maidanului cu dragoste (G. M. Zamfirescu) sau aceea, mizera, a ghetto-urilor descrise de catre I. Peltz si I. Calugaru. Deasupra formulelor psiholo-gizante si estetizante vom gasi, in realitate, un univers de manifestari comportamentale, do-
I minat de automalisme. Deficitara sub raport economic, lumea aceasta primeste, printr-o interesanta simetrie, aura tragica, uneori grotesca, de regresiune biologica.
Maladivul si, mai exact, tema mortii devin o constanta poate esentiala: boierul Barbu din Sfarsit de veac in Bucuresti de I. M. Sadoveanu sau printul Maxentiu, neuitatul personaj al H. Papadat-Bengescu, raman exemple edificatoare. Contribuind la dezvoltarea introspectiei psihologice, maladivul impreuna cu anumite teme muzicale - ambele facilitand trecerea de la simbolism spre modernism - usureaza in acelasi timp procesul de liricizare a materialului epic. Or, declinul social si biologic al sinecuristului Lucu
, Silion are loc pe fundalul aceluiasi Bucuresti interbelic, pastrand aroma de amestec orien-tal-occidental in mentalitatea si desenul tipologic. Poezia de intarziat "fin de siecle"
I topeste unicul plan narativ. El este segmentat de treptele, mereu trei la numar, ale initierii erotice (Matilda, Laura, Ana), sociale (Barbu, Fane Chiriac si Filip), sau ale decaderii (Diogenid, Stolz, Giuseppe). Aceasta structura trichotomica argumenteaza interpretarea Lunatecilor ca "basm si parabola" (Magdalena Popescu). Romanul se dezvolta, la modul simfonic, din incipit-x marcat de semnele citarii: "Amiaza se rasfata in hamacul de aur al toamnei". Fraza fixeaza ritmul prozei, fiind analoga valsului din Craii de Curtea Veche dar si sonatei proustiene din romanul In cautarea timpului pierdut. Atmosfera rafinata si irigata
I liric isi are temeiul, estetic vorbind, in ample sinestezii cromatice si sonore. Iata: "Plutea in aer ca un tremur de violoncel sugrumat. Stateau cufundati intr-o penumbra prielnica fantasmagoriei si schimbau cuvinte arare, ca un inceput de desfrunzire, si al caror inteles crestea in
I reculegerea lor intocmai ca tremurai unor cercuri de tacere pe ape. Alcatuiau impreuna un tablou sters si desuet, ca in ilustratiile sentimentale si naive care insoteau romanele tiparite spre sfarsitul veacului trecut. Camera cu grele
| draperii de brocart, cu mobilierul de tisa si de
| nuc si tapiseriile ei vieneze oferea decorul cel mai potrivit unui asemenea tablou" s. a. Interioarele se convertesc in document sufletesc, exprimandu-l pe "lunatecul" Silion -"fiinta intoarsa spre sine, traind mai intens existenta secunda a eului decat realitatea obiectului" (Elena Zaharia). Autoproiectan-du-se in tablouri imaginare - de unde obsesia picturalului in varii episoade ale romanului -inactivul Silion traieste, cum s-a observat, intr-un univers metaforic, menit sa-l substituie pe cel real, traversat de amantul nehotarat intr-o lancezeala de moarte. Deambularile nocturne sau diurne ale acestuia sunt lot atatea paleative constientizate de catre "omul de prisos", imbracat elegant si traindu-si, cu delicii distilate artistic, singuratatea proprie si a clasei sale. Darie din Paradisul suspinelor (1930) il anunta pe Lucu Silion, lizibil de altfel si in figura lui Andrei Mile din Venin de mai. Or, aceasta ipostaza tripla a personajului absoarbe fara indoiala ceva din biografia lui Ion Vinca, strecurata printre episoadele cartii, cu aceeasi stiinta si in folosirea lait-motivului muzical. Aretie Silion, nevoita sa-si vanda bruma de avere in beneficiul fiului sau, avea "acel chip sfielnic de fata pe care-l stravedea, ca intr-un filigran, prin trasaturile expresive si in privirile usor intristateEra ca si cum ar fi auzit o melodie nostalgica si indepartata, cantata cu stanga la pian, cand acompaniamentul trece la mana dreapta" (subl. ns.). Asocierea fluidizeaza portretul de obicei feminin dar si imaginea "lunatecului", al carui sfarsit este "la hale", unde va ajunge - cu Diogenid, Stolz si Giuseppe (deci intr-o simetric inversa fata de "craii mateini) - la "ora ciorbei de burta". Amurgului fastuos, apoteotic in Craii de Curtea Veche, ii ia locul finalul fara glorie ce parafeaza cealalta dimensiune din Lunatecii.
Lucu Silion se pierde pentru totdeauna in geografia umana a declasatilor, schitata odinioara de condeiul corosiv al lui Ion Ghica sau in pagina lui Nicolae Filimon. Ironia caustica si aplecarea spre caricatural concura la realizarea tabloului de moravuri, autorul restituindu-ne - desenate in carbune - lumea redactiilor de la ziarele bucurestene ori "soareaua" de la curtea bogatasului Adam Guna (al carui prototip e Bogdan-Pitesti), intalnit de altfel si in Venin de mai. Capitolul Praznicul calicilor ramane antologic prin tonul vitriolant, el face pereche - la nivelul high-life-ului bucurestean - cu "halele" in care Silion esueaza definitiv, in pofida avertismentelor repetate ale unei calatorii", in acelasi timp, ca "orice calatorie e un lucru misterios, ceva plin de obstacole, de pericole ce apar la tot pasul", alegerea pretextului peregrinarii nu e straina de o ambitie demonstrativa in ordinea mai larga a sensurilor existentei umane debusolate si ale implicatiilor destinului implacabil. Doua, mai exact, din atributele fiintei - definitorii pentru individ si indeobste respectate in romanul clasic - par a fi cele asupra carora staruie ilustrarea in raspar a autorului: directia si intentionalitatea.