MAI MULT CA PLANSUL - Volum de poeme de Ion Gheorghe, publicat in 1970 la Editura Albatros din Bucuresti, cu coperta si ilustratiile lui Mihai Sanzianu. Poarta subtitlul Icoane pe sticla si cuprinde treizeci de poezii, in finalul volumului, autorul mentioneaza data scrierii: "Octombrie-noiembrie 1968".
Este a doua dintr-o suita de carti avand motive de inspiratie "traditionala" (folclorica, in sens larg, si vechi-carturarcasca) inaugurata in 1967 cu Zoosophia si continuata apoi, cu tot mai discutabile rezultate estetice, in volume precum "poemul didactic" Dacia Fenix (1978), Zicere la zicere (1982), Joaca jocului (1984), £1' mai joaca jocului (1985). Poeziile au fost publicate mai intai, in majoritate, in revista "Luceafarul".
Cum ne spune si subtitlul cartii, poetul isi ia ca model pentru poemele sale pictura naiva taraneasca cu tematica religioasa, intentia sa fiind aceea de a realiza un fel de iconografie lirica interpretand liber "canonul", el insusi destul de liber, al icoanelor pe sticla. Este vorba, asadar, de un proiect neo-traditionalist, amintind de initiative ale traditionalismului din perioada interbelica, definit mai curand ca un "stil" in interiorul unui modernism constient ca lucreaza cu anumite conventii, aici din sfera artelor plastice. indeosebi Adrian Maniu (v. ciclul Povestea din sat, din volumul Langa pamant, 1924) e reperul la care poate fi raportata cartea lui I. Gh., insa si Ion Pillat din Povestea Maicii Domnului (din volumul Biserica de altadata, 1926) ori V. Voicuiescu din unele Poeme cu ingeri (1927), precum Pregatiri de cina sau Pe drumul de aur al Sidonului, intra in aria modelelor posibile. Oricum, poemele acestei carti probeaza o doar relativa supunere la model, licentele de interpretare' a motivelor biblice fiind evidente si numeroase, de la "autohtonizarile" si "localizarile" indraznete, la distantarea ironic-umoristica de insesi conventiile "imitate".
Ca si Adrian Maniu, Gh. e interesat in primul rand de efectele plastice, cu toate ca ambitia de a sugera un anumit dramatism si chiar tragism al viziunii nu-i lipseste, caci nu sunt tocmai gratuite expresia unui Crist respins de Cetate, viziunea apocaliptica a unor peisaje devastate sau nelinistea de pe chipurile unor multimi ce asteapta plangand langa o aceeasi apa a Babilonului. Si nu lipseste nici intentia de a sugera prin imaginea plastica o idee mai generala, cum se intampla in prima piesa a cartii, unde Adam si Eva devin simbolurile unitatii originare a lumii. Fiind vorba de "imitarea" unui stil pictural, verbul a vedea este, in mod firesc, prezent aproape in fiecare pagina: prin poeme se vad imaginile unui univers ce pare deja articulat ca imagine, construit dinainte in tipare iconografice, ca un mic muzeu prezentat vizitatorului-cititor. Descrierea sugereaza, in majoritatea cazurilor, o suprafata zugravita, cu figuri, cu detalii aduse in prim plan, cu un minimum de miscare ce e mai degraba a privirii care urmareste succesiunea figurilor in icoana: "Iata, mare, un crai si doi craisori Le-au iesit inainte doi arhangheli cu opinci Dupa aceasta vine un mocofan la capatul aluia mic/ sta patriarhul bunic" (Colind); "in gingiile de capcana ale coroanei se vad dintii si maselele materiei grele la maneci se vede alba ca petala de trandafir" (Fecioara). Echilibrul compozitional e respectat cu atentie, cautandu-se simetriile simplificatoare ale canonului, iar compartimentarii in planuri vaste a suprafetei tabloului i se asociaza grija pentru detaliul zugravit cu minutiozitate de pictorul naiv a carui masca e imprumutata:
| "in zare se vede crucea pustie de unde l-au coborat pe Vasalie; bate vantul franghiile de canepa ca pe nisle zdrente in care ploaia se-ntuneca de-aceea pare crucea langa cetate doua spanzuratori spate-n spate. La subtiorile acelor spanzuratori patru ciori si-alte patru ciori - opt litere slavonesti ca tot felul de carlige de prins pesti. La mijlocul lunii spaimantate stau sora, mama si un frate: doamna batrana, domnita si coconul" (in zare se vede). |
| "Cu dreapta face semnul crucii cu stanga duce calul ca haiducii de darlogul din vrej sau joarda si trage cu ochiul la poarta precum si la cei doisprezece ucenici care stau mai mari si mai mici - unu, doi, trei, patru, ca scaunele in amfiteatru, cu toate aureolele lor de sfinti: primii patru sunt batrani si cuminti, strang la piept carti de la anticariat pe care nici nu le-au taiat" (Calul galben). |
| "furaciosule si ludo - ce daca stii judo, lacomindu-te dupa cele lumesti crezi ca tu n-ai sa-mbatranesti? Blestemat sa fii, chior, sa te ia si pe tine prostii peste picior" (Haiduc batran). |
| "Doara din astra ce nu amurgeste se uita acel ochi de peste pre cand lumea sta ca o vita ce nu se simteste privita"; ori acest fragment din inviere: "in vremea asta, Fiul Omului a scapat deasupra pomului dand din maini si aruncandu-se intr-o corabie, gol, golut, ca un pui de vrabie. Pe cand apa cerului albastra e limpede ca lacrima noastra". |
