Este personajul in jurul caruia se contureaza in ultima instanta semnificatiile intregii opere, artistul care ajunge "sa descopere nu atat batranetea, cat imbatranirea si, o data cu ea, limita si declinul" (Ion Vartic).
Moartea si sentimentul "prapastie!" ii produc lui Manole Crudu, creatorul lipsit "de intrebari si nelinisti", trairea unor momente de autentica si profunda criza existentiala, in care el are revelatia unei vieti inautentice si a unei arte supuse unor precepte rigide si unui declarativism total strain de fiorul nelinistilor omenesti. intors din India, dupa o absenta simbolica de patru ani, Manole Crudu ajunge sa inteleaga faptul ca, intr-un fel, aceasta absenta este emblematica din perspective artistice si existentiale.
In aceasta situatie, dupa cum observa Sorin Alexandrescu, moartea nu este pentru Manole Crudu "numai neantul care se casca dincolo de viata, ci si cel izbucnind in viata, ca o suma a singuratatii, ratarii, dragostei pierdute etc. Moartea devine alegoria insuccesului in viata, spaima de moarte este o concentrare a spaimelor din viata".
Dar spaima de moarte si experienta prapastiei ("Iar am vazut prapastia") ii prilejuiesc lui Manole intelegerea conditiei sale de individ egoist (este in fond un creator crud, care i-a jertfit pe cei din jurul sau, familia in primul rand, nu pentru a-i trece intr-o etema si autentica zidire creatoare, ci pentru a-si asigura acea mecanica obisnuinta cu succesul, pe care i-o remarca de altfel Sorin Alexandrescu).
Pentru Manole, frica de moarte este cu atat mai motivata cu cat aceasta pune personajul in situatia de a se redescoperi in primul rand pe sine insusi ca individ absolut vulnerabil si sortit singuratatii. intr-un fel, aceasta suferinta si aceasta intensa consumare la care este supus individul echivaleaza in ultima instanta cu o treapta initiatica absolut necesara pentru un ins obisnuit, dupa remarca aceluiasi Sorin Alexandrescu, sa traiasca sub semnul unei deproblema-tizari a planurilor vietii.