Un personaj dintr-o nula a lui Gorki, care, din cauza plictiselii si a firii sale inadapile, era osandit sa duca o viata de jidov ratacitor, spunea cu amaraciune: "Noi nu suntem ca toata lumea. Mamele noastre ne-au nascut intr-un ceas rau".
Ei bine, acelasi lucru s-ar putea zice si despre Eminescu, desi dansul a fost un om superior. Prin propria lui fire, el a fost osandit sa fie pesimist, caci i-a lipsit cu totul insusirea de a se acomoda cu imprejurarile vietii si mai aa si obiceiul - rau, desigur, - sa aprofundeze orice si sa vada mai cu seama partea neplacuta a lucrurilor.
Ce inseamna viata fara iluzii, fara acele fermecatoare minciuni, sub care se ascunde trista realitate? Eminescu aa slabiciunea sa caute totdeauna ce se ascunde sub aparenta inselatoare si, dupa cum era firesc, descoperirile ce le facea nu erau de natura sa-l inseleasca.
Citirea nulelor lui iti face aceeasi impresie intristatoare, ca si a poeziilor sale. Acelasi scepticism, aceeasi tristete amestecata cu amaraciune. In Scrisoarea IV, dupa ce vorbeste despre tertipurile ce le intrebuinteaza tinerele fete candidate la maritis, pentru a prinde in mreje pe barbati, si de infatisarea negustoreasca ce a luat-o amorul, dansul spune:
Sunt satul de asa viata Nu sorbind a ei pahara.
Dar mizeria aceasta, proza asta e amara.
Ce sfintesti cu mii de lacrami un instinct atat de van,
Ce le-abate si la pasari de vreo doua ori pe an?
Nu traiti voi, ci un altul va inspira; el traieste,
El cu gura voastra rade, el se-ncanta, el sopteste.
Caci a voastre vieti cu toate sunt ca undele ce curg.
Vesnic este numai raul: raul este Demiurg.
Aceleasi idei le gasim exprimate, sub alta forma, in admirabila sa nula Cezara, unde este vorba de un tanar ce respinge iubirea unei fete inamorate pana la nebunie de dansul.
"Priste-ti pe acei tineri, cu zambiri banale, cu simtiri
mueratice, cu soapte echivoce, acele femei, cari le
raspund prin ochiri voluptoase, miscandu-si buzele, - ,Imprejurul acestui instinct se invarteste viata omenirii
Mancare si reproducere, reproducere si mancare! Si eu sa
cad in rolul lor? Sa cersesc o sarutare? Sa fiu sclavul
papucului tau, sa tremur cand iti i descoperi sanul sanul
care maine va fi un cadavru, si care dupa fiinta sa este si
astazi? Sa ma frizez ca sa-ti plac, sa spun minciuni ca sa
petrec mintea ta usoara; sa ma fac o papuse, pentru mai
stiu eu a spune pentru ce? Nu! Lasa-i sa se mangaie in
simtirile lor, lasa-i sa se iubeasca, lasa-i sa moara cum au
trait; eu voi trece nepasator prin aceasta viata ca un exilat,
ca un paria, ca un nebun! numai, nu ca ei.
Samburele vietii este egoismul si haina lui minciuna.
Nu sunt egoist, nici mincinos. Adesea, cand ma sui pe o piatra inalta, imi pare ca in cretii mantalei aruncate peste umar, am incremenit si am denit o statua de bronz, pe langa care trece o lume ce stie ca acest bronz nu are nici o simtire comuna cu ea Lasa-ma in mandria si raceala mea. Daca lumea ar trebui sa piara si eu as putea s-o scap printr-o minciuna, eu n-as spune-o, ci as lasa-o sa piara. De ce vrei tu sa ma cobor de pe piedestal si sa ma amestec cu multimea? Eu ma uit in sus, asemenea statuei lui Apolon. Fii steaua cea din cer, rece si luminoasa, s-atunci ochii mei s-or uita etem la tine!"
Acest pasaj ne aminteste atat partea a doua din Scrisoarea IV, precum si unele strofe din Luceafarul, ca bunaoara acelea in care el raspunde la chemarile ei.
Dar cum ai vrea sa ma cobor?
Au nu-ntelegi tu oare. Cum ca eu sunt nemuritor
Si tu esti muritoare?
Traind in cercul vostru stramt.
Norocul va petrece
Ci eu in lumea mea ma simt,
Nemuritor si rece.
Dupa cum se stie, Eminescu n-a fost numai poet, dansul a fost si filosof. N-a avut un sistem filosofic al sau propriu; dar, in ceea ce priste subiectivismul cunostintelor omenesti, a adoptat derile lui Kant, iar in privinta aprecierilor asupra valorii vietii, a fost partasul infocat al lui Schopenhauer. Eminescu a fost pesimist in toata puterea cuvantului si poate ca nu atat din cauza multelor adevaruri cari se afla in filosofia tristului filosof german, cat mai ales pentru ca acest fel de a dea si mai cu seama de a simti viata, se potria cu temperamentul sau. Caci este un adevar banal, ca omul adopta filosofia care convine mai mult firii sale.
Intr-o ina dintr-o nula a lui se gasesc foarte bine schitate derile sale filosofice.
"Nu explicarile ce se dau faptelor - spune dansul - ci faptele insile sunt adevarul.
Doctrinele poziti, fie religioase, filosofice, de drept ori de stat, nu sunt decat tot atatea pledoarii ingenioase ale mintii, ale acestui advocatus diaboli, care e silit de vointa ca sa argumenteze toate celea. Acest mizerabil avocat e silit sa puie toate intr-o lumina stralucita, si fiindca existenta este in sine mizerabila, el e nevoit sa impodobeasca cu flori si c-o aparenta de profunda intelepciune mizeria existentei, pentru a insela in scoala si in biserica pe tucanii cei mici, cari intra abia in scena, asupra valorii vietii reale. Pentru lucratorii statului, onoarea, pentru soldati, gloria, pentru principi, stralucirea, pentru invatati renumele, pentru prosti cerul, si astfel o generatiune inseala pe cealalta prin acest advocatus diaboli mostenit, prin acest sclav silit la siretie si sofisme, care aici se vaicara ca popa, colo face mutre serioase ca profesor, colo parlamenteaza ca avocat, dincolo taie fete mizerabile ca cersetor. Acest din urma face pentr-un pahar de vin ce-l are in petto, altul pentr-un titlu, altul pentru bani, altul pentru o coroana, dar la toti in esenta este aceeasi, - un moment de betie.