O NOAPTE PE RUINELE TARGOVISTEI
- Poezie de Ion Heliade Radulescu, aparuta mai intai in volumul Culegere din scrierile lui I. Eliad de proza si de poezie. Bucuresti, 1836, si apoi, intr-o noua versiune, in Curs intreg de poezie generala, voi. I, Bucuresti, 1868 (datata insa tot 1836).

Varianta a doua, suparator de grandilocventa pe alocuri, sacrifica expresivitatea si, uneori, chiar inteligibilitatea, de dragul teoriilor lingvistice puriste-italienizante ale autorului, inlocuind termeni traditionali, dar de origine slava, cu neologisme romanice nu totdeauna suficient de adaptate sistemului limbii romane si deseori stridente in context.

Ca si in alte cazuri similare, memoria literaturii a inregistrat si fixat in constiinta generatiilor si in editiile succesive prima versiune a poemului.

Autorul trateaza o tema ce va fi bogat reprezentata in poezia romana pasoptista si post-pasoptista, atat in opera unor scriitori de prima marime (V. Carlova, Or. Alexandrescu, D. Bolintineanu, M. Emincscu), cat si in aceea a unor poeti minori si chiar a unor simpli veleitari. Motivul ruinelor, cu o indelungata traditie europeana ce urca pana in antichitate, cunoaste o recrudescenta spectaculoasa in preromantism si romantism, legata de afirmarea constiintei timpului ireversibil si, in mod special, la popoarele aflate sub stapanire straina, de impunerea specificului national si de sentimentul de reverenta fata de propriul trecut eroic.

Poezia lui Ion Heliade Rădulescu , compusa dupa Ruinurile Targovistei de V. Carlova si Adio. La Targoviste de Gr. Alexandrescu, amplifica meditatia cu substrat educativ a primului si paraseste decis directia personala si intimista spre care tindea sa evolueze motivul la cel de al doilea. O noapte pe ruinele Targovistei are o structura circulara, incadrand miezul evocarii istoriei romanilor (autorul nu se rezuma la amintirea unor personalitati legate direct de vechea cetate de scaun munteana) intr-o meditatie mai generala asupra sensului existentei, la randul ei integrata intr-o imagine a ciclului cosmic fundamental, care conduce de la apusul la rasaritul soarelui.

Ca si in Zburatorul, asa-zisele "elemente de pastel" cu care incepe si se sfarseste textul nu sunt poezie descriptiva propriu-zisa, ci materializari ale sensibilitatii eului poetic si totodata imagini-simbol, care sintetizeaza o anume conceptie despre univers a acestuia. ,,Linul cobor al zilei, tainicul ei sfintit", estompand treptat conturele si culorile, lasa loc fiorului starnit de aproximarea misterului existential si face posibila viziunea trecutului reinviat de imaginatia poetica precum si trairea ascutita a spaimei in fata necunoscutului si a satisfactiei dominarii ei prin forta cugetarii.

Eul poetic -afirmat si prin prezenta reiterata a persoanei intai gramaticale - domina intregul, cu pendularea sa intre groaza si admiratie, intre deceptie si speranta, intre tentatia inchiderii in gaoacea propriei trairi si constiinta rolului mesianic al artistului. Lupta intre lumina si intuneric, sugerata inca in primele strofe, se termina prin victoria categorica a celei dintai in apoteoza revarsatului de zi si zvonul vital al ocupatiilor agreste din finalul poeziei.

Ea semnifica in acelasi timp increderea in viitorul poporului, ale carui fapte glorioase de arme sunt evocate in cuprinsul textului, conferind poeticitate unui inventar cam didactic si nu totdeauna foarte expresiv de personalitati; intre acestea, conform unei preferinte caracteristice epocii, locul central il ocupa figura lui Mihai Viteazul si incercarea sa de a reuni sub acelasi stindard toate provinciile romanesti.

Mijloacele de exprimare ale autorului variaza de la metafora sugestiva si epitetul individualizant, la enumeratia, exclamatia si interogatia retorica, demonstrand si ele tensiunea interna, care da specificitatea textului, intre fantezia vizionara si constructia discursiva, intre poezie si didacticism.

Ca in toate scrierile heliadesti de pana la erezia filologica italienizanta, limba, cu toate micile ei stangacii inevitabile, este bogata si expresiva, capabila sa transmita emotia, sa fixeze sclipiri de imagine personalizata si sa sugereze adancimi pe care cititorul de mai tarziu se simte indemnat sa le exploreze. Alaturi de Zburatorul si, din punct de vedere cronologic, inaintea lui, O noapte pe ruinele Targovislei ramane unul dintre textele cele mai reprezentative ale operei poetice a lui Ion Heliade Rădulescu

Scriitori romani