PATMOS SI ALTE SASE POEME - Poezii
de Ilarie Voronca. A aparut la Editura Vremea din Bucuresti, in . Cuprinde ciclul Patmos, format din 24 de secvente purtand fiecare un titlu propriu, si poemele Un vultur in piept, Lanterna magica, Uneltele calatoriei. Sangele clin lampa. Cheile poemului. Aceste maini.
Este a zecea si ultima carte publicata de autor in tara si in limba romana, inainte de plecarea si stabilirea sa la Paris. Nu se cunoaste pana acum nici un manuscris al textelor din sumar. Dintre acestea, au aparut in periodice doar patru: Pregatiri de plecare {Herald, 1, nr. 1, noiembrie 1933, p.5); Buna-ziua urca limpede (Cuvantul liber, II, nr.7, 22 decembrie 1934, p.7); Orasul fara nume {Viata romaneasca, XXV, nr. 10, octombrie 1933, po.20); Aceste maini (sub titlul Aceste maini, aceste pupile, in Azi, I, nr.5, noiembrie 1932, pp.37l-374). Poemul Patmos a aparut si in versiunea franceza a autorului, in 1934.
Alaturi de Ulise (1928), acest volum este, fara indoiala, cel mai valoros din creatia lirica a lui V. El are si o remarcabila unitate in raport cu celelalte carti in care dicursul liric, de o mare inventivitate si indrazneala asociativa, se infatisa intr-o compozitie mozaicala, caleidoscopica, cu articulatii foarte laxe, raspunzand programelor avangardiste la care poetul aderase. Fara a abandona cu totul imagismul somptuos din creatia precedenta si nici o anumita discursivitate de derivatie whitmaniana accentuata in Zodiac (1930) sau Peter Schlemihl (1932), Patmos recurge la un limbaj metaforic mai putin incarcat si orientat spre constructia unei viziuni mai inchegate, situabila in mare masura sub semnul onirismului suprarealist.
Motivul liric coagulant este aici drumul, itinerariul, pe care "calatorul" este condus de o incerta calauza, "Insula Naluca", Patmos, poate "pamant al apocalipsului" - dar rareori in sensul sau terifiant-exhatologic, care ar corespunde sugestiei biblice, ci mai ales ca teritoriu al revelatiilor ultime, de dincolo de nelinisti si spaime, al "luminii perpetue":
"Pe malurile surpate stateau frumos paturite albiturile timpului,
Lumina perpetua,
Un vant roz ca o scoica slefuita de aurore
imi spala sangele cald
Lumina clara",
intreg poemul isi desfasoara vastele panorame in acest regim vizionar, de la "frontierele somnului". Sentimentul instrainarii ramane doar o amintire dureroasa
"Am fost pretutindeni omul Strain,
Care asculta, fara sa ia parte, tocmelile, caderile la invoiala",
fiind larg compensat acum de starea de beatitudine a omului eliberat de angoase, ajuns la mult ravnita "revelatie", intr-un taram transcendent, unde cosmosul intreg se dezvaluie privirii extaziate ca realitate esentializata, iesita din timp, purificata: "Timpul si spatiul albesc departe ca niste resturi ale icmii defuncte", "O viata noua coboara din muntii limpezi", "un nor cu ugerul plin tropaia in curte", "anotimpurile (sunt) amestecate ca niste polenuri/ in gurile noastre devenite corole", "Un geniu al apelor preschimba miresmele in luntri subtiri", "Turme de curcubeie fumurii treceau prin zarea halucinata", "Unditele au devenit harpe. Flintele flaute". Intr-un peisaj amintind viziunile extatice ale misticilor, miscarea cuplului e pura levitatie, "rapire" in zonele inalte ale spiritului: "«Simti - imi spuneai - prezenta altor calatori in jurul nostru. Invizibili».