PLICUL NEGRU Roman de Norman
Manea, a aparut la Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, . La aparitie, romanul a intampinat sicane din partea cenzurii, care i-a impus trei remanieri succesive.
In Despre clovni, Norman Manea rememoreaza istoria accidentata a editarii volumului, reproducand referatul celui de-al doilea cenzor, menit (culmea!) nu sa-l desfiinteze, ci sa-i ofere o sansa. Este o lectura extrem de instructiva pentru felul in care o ideologie totalitara isi propune sa retuseze o viziune artistica. Tacticiie cele mai insidioase vizeaza redirectionarea criticii dinspre societatea romaneasca spre cea occidentala, minimalizarea culpei istorice si nationale (fascism, antisemitism), cosmetizarea analizei sociale (scoaterea pasajelor despre mizeriile vietii cotidiene), evitarea temelor sumbre (claustrarea, falsitatea, ratarea, lipsa dc orizont, sinuciderea etc.)- "O infruntare epuizanta, concluzioneaza scriitorul, cu un adversar incapatanat si demonic, care inventa mereu alte exigente absurde. Timp de aproape o jumatate de an a continuat lupta pentru fiecare pagina. fiecare fraza, fiecare cuvant."
Plicul negru face parte din familia romanelor de analiza sociala si psihologica prin care scriitorii deceniilor sase si sapte (Alexandru Ivasiuc, Marin Preda, Augustin Buzura sau | Mircea Ciobanu) au construit marea fresca epica a socialismului "real" din Romania. Candva, in anii optzeci, un narator - numit de prieteni Mynheer - rememoreaza si reface narativ destinul unei familii retezat undeva in anii patruzeci.
Acest dublu punct de reper temporal are rolul de a pune in relatie, dupa cum observa deja cu promptitudine cenzorul cartii, doua regimuri totalitare, dictatura fascista si societatea comunista. Un paralelism asemanator, intre Hitler si Stalin, fusese dezvoltat si de Vasili Grossman, in romanul Viata si destin. Chiar daca, in Despre clovni, Norman Manea este atent sa sublinieze diferentele dintre cele doua ideologii concentrationare, ceea ce le apropie este tensiunea dezumanizanta exercitata asupra subiectilor lor.
Preluat dintr-un interviu al lui Camil Petrcscu, in care acesta marturisea ca ar lucra la un roman intitulat Plicul negru, titlul volumului, cu aura sa funebra, da cheia intregii atmosfere si indica declansatorul intrigii. La fel cum in piesa lui Caragialc "scrisoarea pierduta" pornea o serie de incurcaturi comice, tot asa o scrisoare de doliu, cu o nelinistitoare emblema tricefala (reprezentand un zeu mistic - Scrapis? -, cu trei capete, de lup, leu si caine) este cauza mortii tragice (atac vascular sau sinucidere?) a lui Marcu Vancca. Lasandu-se sa se inteleaga ca ar fi o posibila sigla a Garzii de Fier, figura tricefala folosita ca antet sugereaza o amenintare precisa si directa. Octavian, autorul presupus al anonimei scrisori, o intentionase ca o modalitate de presiune si santaj, pentru a-l obliga pe Marcu sa stopeze casatoria fiicei sale, Sonia, cu un revolutionar strain. Moartea tatalui reteaza destinul intregii familii: fratele mai mare, Mircea Claudiu, fuge in Argentina, in urma unui proces de demascare comunista, Sonia pleaca si ea in misionariat revolutionar impreuna cu noul ei sot, iar liul cel mic, Anatol Dominic, ramane sa ii poarte de grija mamei sale, Dida, suferind vicisitudinile regimului (in urma unui scandal politic, este dat afara din invatamant si esueaza ca receptioner la un hotel numit, ca o metafora a conditiei precare a protagonistului, "Tranzit").
El este cel care, primind o scrisoare de la Mircea Claudiu, incearca sa reconstituie, dupa patru decenii, circumstantele tragediei, vizitand-o pe sotia lui Octavian (acesta fugise intre timp de acasa) si purtand discutii cu fosti prieteni si cunoscuti din epoca, cum sunt doctorul psihiatru Marga sau jurnalistul devenit autor de petitii si reclamatii Matei Gafton. O alta hermeneutica a emblemei tricefale accentueaza ideca de ancheta tragica intreprinsa de Anatol Dominic in propria biografic. Interpretata ca o sigla a trecutului, prezentului si viitorului (reprezentate sub tripla figura a unui copil, a unui matur si a unui batran), emblema trimite la mitul lui Oedip, cel care, intr-o varianta a legendei, ucide Sfinxul dand, la intrebarea "Cine umbla dimineata in patru picioare, la amiaza in doua si seara in trei?", raspunsul corect "Omul!" (in cele trei ipostaze de varsta). Asemenea lui Oedip, protagonistul exploreaza resorturile intamplarii care i-a schimbat destinul, aruncandu-l pe o orbita excentrica, dezaxata. Plicul negru este intr-un fel cutia neagra pe care se pastreaza inregistrat scenariul catastrofei, intoarcerea catre trecut este o adevarata proba initiatica, cu pericole uneori insurmontabile, cu revelatii greu de suportat. Anatol Dominic regreseaza in timp cu ceva din spaima dar si din fascinatia lui Oedip infruntand Sfinxul. Aceasta atractie meduzeica, cu deznodamant sumbru (asa cum Oedip isi scoate ochii, Anatol se sinucide), sugereaza ca autocunoasterca vizeaza zone inconstiente profund problematice. Faptul ca protagonistul refuza principial sedintele de psihanaliza practicate de doctorul Marga reveleaza ceva din zidul de cenzuri in spatele carora el s-a baricadat. Personajul lui Anatol Dominic, cel care, dupa moartea tatalui, ramane singurul ocrotitor al mamei sale, pare a fi construit pe un complex oedipian. Nevroza sa pare a fi rezultatul identificarii fantasmatiee cu Octavian, cel care i-a materializat, poate involuntar, dorinta inconstienta, dar nu mai putin culpabila, de disparitie a tatalui. Pentru aceasta interpretare pledeaza si insistenta cu care Anatol o viziteaza pe sotia lui Octavian, ca si cum, in mod compulsiv, el ar prelua locul acestui dublu temut al sau pe langa cea pe care o numeste, din nou sugestiv, "Venera'. Dar Anatol Dominic nu este singurul personaj cu o psihologic contorsionata. Dimpotriva, toate figurile din roman se subordoneaza unei meta-tipologii, caracteristica scrierilor lui Norman Manea, pe care am putea-o numi, cu o expresie a lui Dostoievski, "omul in subterana". Scriitorul ar putea sa asume cuvintele unui personaj al sau (sotia lui Octavian), care marturiseste ca se simte obligat sa vorbeasca ..despre monstruozitati.
Despre interioritate, despre sufletul plin de ceturi si vagauni. Unde suiera serpi si se dezlantuie corbii. Fara eliberare, fara compensatii. Fara vana de aerisire, vreau sa spun Aparentele insului n-ar lasa impresia ca grozavia e asa marc. Mimeaza cam toate gesturile firesti. Desigur, dereglari pot fi observate, dar global, de la distanta, actele fundamentale par indeplinite. N-ai crede, dedesubt, deformari catastrofice. Instincte profund deviate si nici o iesire." Exista cei putin doua explicatii pentru retragerea generalizata a personajelor lui Norman Manea
In catacombele propriului psihism, una personala si alta colectiva. Aproape fiecare figura este construita pe nucleul unei traume personale, indiferent daca aceasta este relevata sau nu in roman. Anatol Dominic, in afara complexului oedipian pe care i I-am diagnosticat, este obsedat de un incident din adolescenta, cand a lovit cu bicicleta o batrana. Accidentul l-a marcat ca o adevarata intalnire cu moartea, cu "harca putreda", cu "stirba cheala si puturoasa, calare pe matura" (sa fi fost perceputa batrana ca o ipostaza a "mamei teribile", a imaginii fantasmatice a mamei transformate intr-un monstru datorita cenzurii incestului ce apasa asupra ei?). Octavian, cel care a provocat destramarea familiei Marcu, este la randul sau atat de traumatizat de casatoria Soniei, incat se retrage pentru restul vietii intre surdo-muti, reactie autista severa, ca forma de refuz complet al comunicarii cu semenii. Si micul grup de personaje care graviteaza in jurul naratorului sunt insemnate cu stigmate traumatice. Irina, iubirea neimplinita a lui Mynheer, nu reuseste sa stabileasca nici o relatie afectiva stabila, esueaza in mai multe casatorii, ramane o solitara. Unul dintre pretendentii ei este marcat de o "intamplare de razboi", o scena de prizonierat (ce aminteste de scenele de deportare din Octombrie, ora opt), in care, banuim, foamea si instinctul de supravietuire l-au impins la gesturi bestiale.