POEME DE AMOR - Volum de poezii de Mircea Cartarescu, aparut in 1983 la Editura Cartea Romaneasca din Bucuresti.
Este a doua carte a poetului si formeaza impreuna cu Totul si Dragostea o asa-numita trilogie "optzecista", caracteristica pentru atmosfera "anilor nebuni" ai deceniului al noualea. Poeziile din cuprins au fost scrise intre 1979 si 1981, fara ca vreuna dintre ele^ sa fi aparut in presa literara a timpului.
In 1981 manuscrisul a fost predat editurii, a primit de indata avizul acesteia si a fost trimis la tipografia "13 Decembrie" din Bucuresti spre a fi tiparit.
Aici insa, Consiliul Oamenilor Muncii (C. O. M.) a hotarat altfel: a respins cartea, considerand-o pornografica. Editura s-a adresat atunci tipografiei din Bacau, dar rezultatul a fost acelasi. Dupa discutii intense intre directorul editurii, prozatorul Gcorgc Balaita, si reprezentantii cenzurii, s-a ajuns la o intelegere care a facut posibila in cele din urma publicarea cartii. Poetul a fost nevoit sa renunte la vreo zece poezii - cu nimic mai "obscene" decat cele ramase -, iar editura a cautat o personalitate agreata de regimul comunist pentru a gira aparitia volumului. Aceasta a fost Zoe Dumitrescu-Busulenga, care a scris o postfata, deblocand astfel procesul tipografic. Numeroase texte din Poeme de amor au fost reluate in antologia Dublu CD din . Poeme de amor este cartea prin care Mircea Cărtărescu se afirma ca o voce distincta si puternica in poezia romaneasca, inaugurand, impreuna cu ceilalti poeti ai anilor '80, o miscare literara pe care astazi o numim, in mod curent, postmoderna.
Volumul are unitate de stil si de viziune, nu numai fiindca valorifica o tema erotica, lucru ce s-a mai facut in poezia contemporana, ci mai ales fiindca este scris in intregime intr-un registru burlesc. Rasturnand modul traditional impus inca de la trubaduri - de intelegere a crosului, autorul se intoarce la o viziune a antichitatii, integrand iubirea in sfera comicului. Trebuie aratat insa, ca o nota particulara, ca la Mircea Cărtărescu rasul se naste, in general, din experienta culturii, nu din cea a vietii. Femeia este privita ca un prilej al creatiei poetice, ea trezeste in suflet nu doar iubirea, ci mai ales predispozitia poetica. Roadele iubirii sunt altele decat credem, sunt poemele. Autorul nu e preocupat sa exprime neaparat un sentiment trait de ci sau de altcineva, ci sa creeze o retorica a iubirii, care sa se deosebeasca de limbajul poetic traditional intrebuintat in astfel de imprejurari. Poemele se cer a fi apreciate la acest nivel al literaritatii, al formei poetice, fiindca ele nu sunt destainuiri ale unui indragostit, ci fapte de limbaj. Acelasi lucru se poate spune si in privinta realitatii, care exista in poezia lui Mircea Cărtărescu mai ales sub forma grafica. Lumea insasi este un spalt, iar empireul - o tipografie unde trudeste Dumnezeu.
Ceea ce parea o succesiune de notatii menite sa inregistreze lumea exterioara se reduce de fapt la o aglomerare de cuvinte, in care impresia de realitate este minima. Datele realului, oricat de precise ar fi ele ("lactobarul de langa scala", "liceul cantemir", "masina 109"), odata intrate in poem, se derealizeaza, se lexical izeaza (nu intamplator poetul le scrie cu litera mica), Vocabularul poetic este foarte divers si bogat, dar cuvintele rare, aglomerate in plasma poemului, inceteaza a mai numi obiecte, limitandu-se la o existenta mai mult verbala. Desi lasa impresia ca sunt scoase din dictionar, ele provin in realitate din memoria incarcata a unui studios. Poezia lui Mircea Cărtărescu are prea putin in comun cu observatia, ea fiind in primul rand o fantezie a limbii. Memoria culturala e un depozit de notiuni provenind din diferite domenii ale stiintei, carora poetul le anuleaza intelesul propriu, creand cu ajutorul lor metafore burlesti. Efectul hazliu rezulta din rastalmacirea erotica a unor termeni stiintifici. Cuvantul cult intrebuintat ca metafora burlcsca este, de altfel, un procedeu mai general prin care autorul se apropie de spiritul poeziei goliardice. Nu numai termenii stiintifici, dar si alte notiuni de cultura devin material pentru metaforele "erudite" si totodata facetioase ale unui poet imboldit de o muza jucausa. Arc un caracter de noutate in poezia noastra de azi acest cultism subordonat genului comic. Folosirea termenilor stiintifici si de cultura intr-un sens diferit de cel propriu atrage atentia asupra unui autor "sofisticat", cu o accesibilitate doar aparenta, fiindca intelegerea propriu-zisa a versurilor sale presupune totusi, in astfel de cazuri, un cititor avizat.