POEZII - Volum de Panait Cerna, aparut la Bucuresti, Editura Minerva, . O activitate literara cuprinzand doua studii publicate in "Convorbiri literare" din 1909 (Eminescu, in nr. 9, din iunie, si Faust, neterminat, in nr. 3, din martie, si 10, din octombrie), volumul de Poezii din 1910, amplificat postum, in editia a H-a din 1914, cu 14 noi titluri, si teza de doctorat Die Gedankelyhk, aparuta in 1913 ia Halle, a tacut din Panait Cerna putin cunoscut azi de publicul larg, un scriitor apreciat la inceputul secolului XX.
E. Lovinescu vedea insa in el doar un exemplu graitor al felului in care functioneaza principiul mutatiei valorilor estetice, determinat de variatia gustului literar in perioade diferite, prevazandu-i o grabnica alunecare in uitare.
Debutand in 1897 la "Foaia interesanta" a lui Cosbuc cu poezia Trecut (dupa Lcnau), trimite apoi, la "Samanatorul" Noapte de vara, primita cu bune cuvinte de Vlahuta. Ramane colaborator al publicatiei intre 1904 si 190. N. Iorga va si vedea in el o descoperire a "Samanatorului". Va mai semna, sporadic, in "Noua revista romana", in "Floare albastra" si "Epoca", in "Revista moderna". intre 1907 si 1913, "Convorbiri literare" devine publicatia predilecta, probabil si ca semn de gratitudine fata de T. Maiorescu.
Acesta, dupa ce incercase sa-l ajute material, facilitandu-i retragerea la Sinaia spre a-si trata boala de piept, se straduia sa i se acorde o bursa in Germania, in vederea obtinerii, acolo, a unui doctorat. Ceea ce se si intampla. Teza, aparuta postum, ii este dedicata ilustrului protector.
Critica literara l-a judecat pe C. diferit, din unghiuri si ele diferite: cercul junimist il aprecia, apropiindu-l, prin nota filosofica, de Eminescu; D. Zamfirescu intocmea un raport, in general favorabil, in urma caruia Academia premia volumul Poezii; G. Ibraileanu pretuia altruismul, umanitarismul generos al poetului; M. Dragomirescu, cel mai entuziast admirator, sublinia profunzimea reflectiei si il considera superior lui Goga; Lovinescu avea rezerve, temperand superlativele, afirmand ca suntem in prezenta unei creatii prea putin sincrone cu epoca, orientata, mai ales prin lirica noua, spre inefabil si muzicalitate, in vreme ce "concretetea" textului poetic il face pe C. inactual. L. Predescu evidentia ca nota dominanta "reactionismul" sau, efortul izbutit de a iesi din sfera eminescianismului depresiv, opunand raului si suferintei iubirea, speranta si increderea in viata. Acelasi ii considera teza de doctorat "contrar asteptarilor, slaba", in schimb, Ioana Em. Petrescu, mai aproape de noi, deplange stingerea prea timpurie a unui informat si inzestrat teoretician literar, superior poetului, a carui lirica este "uniforma, onesta, dar lipsita de stralucire". G. Calinescu notase si el ca "Cema nu e in realitate decat un modest poet trudnic, in lupta cu limba, conceptual, oratoric", acceptand ca "isi are totusi nota lui" in poezia erotica, unde aduce "smerenie" in fata femeii. Fara a fi omis din istoriile literare actuale (C. Ciopraga), i se fixeaza locul in posteminescianism, la capitolul "Reflexivi", in descendenta lui Vlahuta si in vecinatatea lui St. O. losif, prin sentimentalitate.
Putine figuri in galeria scriitorilor romani armonizeaza, asemeni lui, pana la suprapunere, omul, convingerile estetice si opera poetica. Scrisorile publicate postum de prieteni (vezi bibliografia intocmita de L. Predescu) dezvaluie o figura de mare frumusete morala: harnic, perseverent, pasionat de lectura, de opera la care are acces si prin cunoasterea mai multor limbi straine (va si traduce din Baudelaire, V. Hugo, Byron, Lcnau, Gocthe), a luptat eroic, in scurta-i existenta, cu numeroase greutati materiale si cu o boala doar aparent si pentru scurta vreme invinsa. Poet de o generozitate cu atat mai tulburatoare cu cat reprezinta convertirea unui destin tragic, a unor experiente fugare si dureroase, cantecul sau este un adevarat triumf al tuturor energiilor si disponibilitatilor umane asupra ezitarii sau a unor tentatii nelinistitoare.
Atmosfera este, in general, una tonica, aducand un timbru de vitalitate. Punctele cardinale ale acestei creatii sunt omul, fraternitatea luminoasa, viata triumfatoare, in ciuda tuturor incercarilor. Isus, Promelcu si Tolstoi devin figuri emblematice, simboluri graitoare ale altruismului si jertfei, ale iubirii si iertarii. Isus, din poezia omonima, este omagiat nu pentru natura sa divina, ci pentru destinul sau uman, care l-a facut vulnerabil la durere, ingemanandu-l cu intreaga omenire, pentru care s-a jertfit cu generozitate, "imblanzitor de oameni prin iubire", Mantuitorul isi va regasi odihna, ridicandu-se la cer abia dupa viitoarea izbavire de suferinta a umanitatii. Remarcabila e Plansul lui Adam, in care se pot descifra note comune cu unii din viitorii Psalmi arghezieni. Nu e o ipostaza ofensatoare sau revoltata a inchinatorului, ci una interogativa, punand sub semnul intrebarii gestul razbunator al lui Dumnezeu, creand omul, inzestrandu-l cu iubire, pentru ca, apoi, rodul dragostei cuplului paradisiac, Cain, sa fie osandit pentru un gand sau o indoiala. Cutremurat, Adam cere divinitatii trecerea pedepsei fiului asupra tatalui, gata oricand de sacrificiul suprem; uciderea lui Abel nu este decat subintelcasa, vinovatia lui Cain fiind generata de nedreptatea celui care i-a respins jertfa:
| "S-a naruit cu blestem altarul fumegand Si s-a tarat o panza de fum in lung si-n lat Ca o imensa - aripa de vultur sagetat. Iar de atunce, fumul crescu mereu, s-a pus Zid negru intre mine si slava ta de sus. Azi gandurile mele cu greu pot sa le-adun Sa le trimit la tine, Parinte vesnic bun Caci se intoarna pururi, abatute, risipite". |
