Otilia este un personaj complex, definitoriu, eponim. Titlul anticipeaza tema romanului care pune
accentul pe caracterul imprevizibil al eroinei si care face din opera o poveste a enigmei feminitatii.
In intentia scriitorului, cartea purta titlul "Parintii Otiliei", ilustrand astfel motivul balzacian al
paternitatii, urmarit in relatiile parinti-copii, in contextul epocii interbelice. Fiecare dintre
personajele romanului poate fi considerat parinte al Otiliei, pentru ca, intr-un fel sau altul, ei ii
hotarasc destinul. De pilda, mos Costache isi exercita lamentabil rolul de tata, desi nu este lipsit de
sentimente fata de Otilia. El se gandeste la viitorul ei, vrea chiar sa o infieze, dar amana la nesfarsit
gestul. Si Pascalopol, mult mai varstnic decat Otilia, marturiseste ca in iubirea pentru ea imbina
pasiunea cu paternitatea. Titlul "Enigma Otiliei" sugereaza comportamentul derutant al eroinei,
uneori absurd care-l uimeste pe Felix: "Nu Otilia are o enigma, ci Felix crede ca o are", marturiseste
G. Calinescu, justificand titlul romanului. Pentru orice tanar de 20 de ani, fata care il respinge, dar ii
da in acelasi timp dovezi de afectiune va fi enigmatica.
Ea este prezentata in mod direct de catre narator, care ii atribuie rolul de observator lui Felix, la
inceputul romanului: "fata maslinie, cu nasul mic si ochii foarte albastri arata si mai copilaroasa
intre multele bucle si gulerul de dantela". Portretul personajului se completeaza prin alte trasaturi,
precum cochetaria, bunul gust in vestimentatie: "Fata subtirica, imbracata intr-o rochie foarte larga
pe poale, dar strimta tare la mijloc"
Autocaracterizarea ii completeaza portretul Otiliei, care-si cunoaste foarte bine soarta de fiinta
tolerata, obligata sa-si rezolve singura problemele vietii. Interesant este ca, desi este superficiala, ea
are totusi constiinta acestei superficialitati tipic feminine: "cand tu vorbeai de ideal, eu ma gandeam
ca n-am sters praful de pe pian"; "Noi, fetele, Felix, suntem mediocre si singurul meu merit e ca-mi
dau seama de asta".
Comportamentul fetei este derutant pentru cei din jur. Ea impresioneaza prin naturalete, prin
calitatile tipice virstei adolescentine: gusta oricand farmecul jocurilor copilaresti, escaladeaza la
mosia lui Pascalopol stogurile de fan, cunoaste detaliile rostogolirii prin iarba. Traieste din plin
viata si nimic nu o impiedica sa rada in hohote sau sa fie melancolica: "Imi vine uneori sa rad, sa
alerg, sa zbor. Vrei sa fugim? Hai sa fugim!"
Ana - ION
Dintre eroinele propuse de romanul interbelic ,de fiecare reprezentand o ipostaza a misterului feminin ,unele de o feminitate tulburatoare ,Ana ,fata instaritului Vasile Baciu,pare nascuta sub semnul nefericirii ,fiind predestinata unei existente tragice .
Autorul o surprinde in trei ipostaze succesive care ii contureaza treptat profilul moral prin analiza sufletului ei chinuit :cea de tanara femeie ,indragostita profund de Ion ,caruia ii incredinteaza cu generozitate viata ,aceea de sotie ,indurand cu umilinta vorbele grele si loviturile barbatului ,si aceea de mama ,ipostazata care in circumstante normale ar fi putut deveni o supapa salvatoare pentru femeia nefericita .
Intreaga existenta a Anei este guvernata de iubire si blandete ,virtuti care intregesc un portret moral superior .Ea este harnica ,supusa,rusinoasa ,prototipul femeii de la tara .Din punct de vedre fizic,Ana este insignifianta ;pentru Ion ea este o fata "slabuta" si "uritica",mai ales in comparatie cu Florica ai carei "obraji fragezi ca piersica" si " ochii albastri ca cerul de primavara "ii tulburase sufletul flacaului .Lui George Bulbuc ,flacaul bogat pe care Baciu il voia ginere "Ana ii placea",lui nu i se parea urata ,insa nu ii zicea ca-i "cine stie ce frumoasa".
Firava si fara personalitate ,asa cum pare la inceput ,covarsita de vointa lui Ion ,imbatate de cuvintele si gesturile lui dragostoase ,Ana va deveni o victima usoara a flacaului interesat numai de zestrea sa.In ciuda acestei firi slabe care se anunta din primul capitol ,Ana va dovedi pe parcursul actiunii o vointa si o putere de a rabda uluitoare.nu numai Ion e un revoltat ,incalcand normele colectivitatii;Ana insasi traieste aceeasi conditie ,intrucat nesocoteste obiceiul tipic lumii rurale de a accepta casatoria planuita de parinti ,in care latura sentimentala nu are importanta .Autorul comenteaza"Ana lui Vasile Baciu ii era fagaduita lui George Bulbuc de nevasta .Ea ,fata cu stare ,el fecior de botocon, se potriveau ."
Din dragoste pentru Ion ,Ana accepta relatia cu acesta si , chiar si atunci insarcinata ,ajunge de rasul satului si e crunt batuta de tatal ei ,nu-i reproseaza nimica lui Ion .
Pentru ca a "crescut singura ,lipsita de o dragoste parinteasca mangaietoare � sufletul ei trist cauta o dragoste sfioasa si adanca ".Din dragoste isi infrunta tatal ,acceptand orice umilinta din partea lui si a colectivitatii .Ceea ce o distruge insa este totala lipsa de afectiune al lui Ion ,pentru care sacrificase totul si fara de care viata ei nu-si aflase rostul :"isi zicea mereu , ca fara el ar trebui sa moara ".
Framantarile fetei ,nesigura de dragostea lui Ion ,complexata de frumusetea Floricai ,sunt surprinse cu fina intuitie psihologica ,autorul insistand mai ales pe deznadejdea ei care ii da adesea "ganduri de moarte".
Nunta Floricai cu George e un moment de cumpana in existenta Anei ,care intrevede acum moartea ca pe unica scapare din acest univers cuprins parca de niste "ape tulburi".Femeia simte acum " o sila grea pentru tot ceeea ce o inconjoara",iar copilul I se pare o povara .Obsesiv ii apare imaginea lui Avrum care se spanzurase .sinuciderea ei este descrisa minutios intr-un capitol de mare forta analitica ,streangul .Moartea ei ,fara sa fie in intentia asta ,devine,prin urmarile ei , o cumplita pedeapsa aplicata aceluia care I-a distrus viata ..Destinul ei este tipic lumii rurale ,unde "femeia reprezinta doua brate de lucru , o zestre si o producatoare de copii".
