Prins — roman de Petru Popescu - rezumat referat






PRINS — Roman de Petru Popescu, aparui la Edilura pentru literatura din Bucuresti, in .

Autorul exilandu-sc in Statele Unite (unde a facut o cariera de exceptie), romanul a cazut sub incidenta unei interdictii de circulatie publica, el continuand sa fie totusi citit in mod confidential, mai ales de catre tineri. A fost reeditai abia in 1996, la Edilura 100+1 Gramar din Bucuresti, cu o Scrisoare-prefata a autorului si cu o postfata semnata de Mihai Ungheanu. Autobiografia autorului, atasata acestui volum, mentioneaza traduceri in poloneza, ceha, slovaca etc; din pacate, datele biobibliografice precise ale acestor volume nu ne-au fost accesibile.

Prins e al doilea - si ultimul - roman al lui Petru Popescu pe care prezentul Dictionar il consemneaza, dupa Dulce ca mierea e glontul patriei, a carui prezentare a fost inclusa in volumul . Cu toate acestea, el trebuie citit ciclic, ca un inceput de serie, care se continua cu Dulce ca mierea si cu Sfarsitul bahic (1973). Receptarea critica aromanului s-a facut la noi in doi timpi, al doilea fiind intreprins chiar de catre autor, in Scrisoarea-prefata care insoteste reeditarea din . Aici, scriitorul -„Zeu printre blocuri", dupa titlul volumului sau poetic de debut (1966) - se autodefineste „ca un scriitor muscular, vital, pe sleau si Iara rusinea sentimentelor lui", practicant, in 1969, al unui citadinism insurgent, ostentativ, insolit pe ansamblul „curioasei prejudecati romanesti, [conform careia] adevaratul scriitor nu se poate naste decat la doi pasi de un staul". Tot prefata din 1996 ideologizeaza tema romanului drama omului prins intre vestea ca arc cancer si sfarsitul sau iminent -, prczentand-o ca pe o metafora politica:

„Generatia mea se simtea «prinsa», capturata. Fara o spargere a zidurilor, nu putea urma decat o moarte lenta - metafora centrala a romanului; cancerul care-l rapune pe protagonist." Citit la rece, romanul nu confirma aceasta perspectiva de abordare, desi exista o insertie care ne-ar putea duce spre o asemenea pista de lectura („A trebuit sa mor ca sa-mi dau seama ca de fapt n-am trait"): protagonistul traieste o viata mult peste medie (apartament primit de la stat, autoturism in vremea primelor Dacii, independenta profesionala), si nu-si pune nici o clipa problema evadarii sau macar pe aceea a unui tratament medical intr-o tara occidentala. Lipsesc din roman, spre cinstea autorului, si remarcile insidioase la superioritatea lumii occidentale (haine din pachet, blugi etc), cu care prozatorii epocii taceau cu ochiul cititorilor avizati, si nu numai. Roman stralucit, singular, Prins nu arc nevoie de asemenea excrescente, fiindca traieste exclusiv prin superioritatea propriei sale arte: a constructiei in primul rand (foarte bine scris, romanul mentine o tensiune constanta pana la capat, in ciuda temei voit monocrome), si a analizei de caz in al doilea. Sub acest din urma aspect, partitura literara e realmente dificila, fiindca descrie, aproape non-cvenimential, un proces de dispersie, prin intermediul realismului de notatie.

Inginerul bolnav, protagonistul romanului (nicicand numit pe numele sau propriu), e un extravertit pragmalic, surprins de o interioritate nesigura. Drama lui e mai degraba sartriana (epoca fiind puternic marcata de existentialism): „pus in situatie" de vestea iminentei sale disparitii fizice, el isi traieste sfarsitul nu vizionar, ci pragmatic. Nu infrunta viata, contrapunandu-i filtre imaginare (vise, viziuni, nostalgii, proiectii), nu evadeaza, ci asteapta aparent calm chemarile negre din interiorul sau, lasand „strainul" sa lucreze indisios pana la capat. Dedublarea e rezolvata tot pragmatic: realmente superior prin structura sa launtrica, Inginerul puncteaza sfarsitul cu gesturi precise: isi vinde masina, demisioneaza de la serviciu, traieste o ultima iubire, isi cauta prietenii, consulta, aproape pasiv („Ma speria propria mea pasivitate"), medici. „Energia" sa „subterana" („stratul bazai al artei" - cum va numi scriitorul „cautarea, visarea, dorinta nesatisfacula si chiar salbatica de a scapa din granite, din sabloane [] trasate de altii, din obisnuinta") e, de aceea, eminamente virila: in ciuda finalului erotic cam melodramatic, sentimentul major care domina romanul e acela al camaraderiei masculine, nu al iubirii. Protagonistul are certitudini existentiale ferme, echilibrate, inainte chiar ca iminenta moarte sa le fi esentializat: „N-am cunoscut pretul vietii pana cand n-am fost amenintat cu moartea.





La mine e exact pe dos. Cunosteam, inainte de a afla ca boala mea e mortala, pretul vietii." Pentru Inginer, drama mortii e una a luciditatii filtrate prin pragmatism si actiune („realism victorios - va spune I. Negoitescu): stapan pe propria sa persoana, care nu are, pentru el, nici o penumbra, protagonistul descopera subit ca in interiorul sau poate salaslui si un al doilea eu, a carui progresie catre neant ii scapa: „imi pierd identitatea in fata mortii, nu mai sunt eu, ma pierd pe mine insumi." Sub aspect literar, partitura descrierii acestei dedublari e foarte dificila, fiindca repudiaza din capul locului derapajele vizionare, glisajele onirice: totul se petrece la suprafata constiintei, chiar si opacizarea ci, intrarea ei in agonic: „insurubat in groaza lui ca im vapor intr-un taifun. Lovit de plinurile si supt in golurile furtunii. Paraind din toate incheieturile. Dat peste cap si pus iar in picioare de oceanul orb. Facut jucaria raului Nevinovat." Tipologic, romanul confirma o apoteoza a virilitatii, anuntata in volumul de poeme Zeu printre blocuri si intarita de celelalte carti scrise de catre Petru Popescu. Zona intalnirii dintre El si Ea e sexul.

„Ca orice bucurestean, inginerul fusese un erotic precoce." Femeile se disting prin rafinament erotic si prin dexteritate psihologica nuantata: subtile, dizolva barbatul in vartejul inefabil al ingenuitatii, pe care acestia, din pudoare, si-l refuza. Nematerne si neposesive, sunt partenere perfecte in coregrafia citadina, functionala, a hormonilor.

Un mare protagonist al romanului c insa orasul: Bucurestiul, „salbatic", trepidant, puternic. Nu poti face abstractie, citind romanul, de grupajul programatic Datoria fata de oras, publicat de Petru Popescu, . Negoitescu si Adrian Marino in numarul din 8 mai 1969 al revistei Romania literara. Cu tinta precisa - subminarea prejudecatii rurale exclusive din proza romaneasca - , cele trei eseuri restabilesc „traditia urbana" (. Negoitescu) a prozei noastre artistice, intr-un moment de liberalizare a constrangerilor politice si tematice, pe care „minirevolutia culturala" din 1971 o va strangula din nou. „in timp ce la sat - scrie A. Marino - adevarul, ideea sunt date, revelate, insumate unei viziuni centrale, categoriale, spiritul citadin transforma ideea intr-o experienta personala, irepetabila, aproape intr-o «aventura» [] Omul de sat este omul reflexelor milenare, al gesturilor si atitudinilor mentale stereotipe; omul de oras, omul ideilor, este spontan, mobil, imprevizibil." Tot aici, P.P. „deplangelipsa urbanitatii spirituale" din proza romaneasca a timpului, definind-o ca pe „complexul psiho-intclcctual specific indivizilor rezidenti in mari aglomerari umane", echivalent cu „incoerenta si discontinuitatea" provocatoare a ritmului vital: ..viata urbana radicalizeaza latura teoretica a individului, reliefeaza gandul si il proiecteaza in actiune".

Urbanitatea presupune un nou stil, un nou mod de a asterne cuvintele pe hartie: „Cautam la scriitor reflexul existential urban, care e momentan, personal, instantaneu, constient." Ca o consecinta, cancerul celulelor nebune, galopante din boala Inginerului din Prins poate fi interpretat ca o metafora a citadinismului sau devorant: ca si orasul, bezmetic, hartuitor, imprevizibil, celulele din corpul sau se hipertrofiaza fara logica, pana in punctul in care supradezvoltarea exuberanta debordeaza in extinctie.



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu


















loading...



Cauta referat
Scriitori romani