Osirdia patriotica a cronicarilor a fost de mare insemnatate, scotind lumii la vedere, dupa expresia lui Mi-ron Costin, adevarul istoric fundamental ca poporul roman din Muntenia, Moldova si Transilvania, adica din vatra stramoseasca a Daciei, are o unitate de netagaduit, intemeiata pe comunitatea de origine si limba, pe vechimea si continuitatea lui pe acest pamint. Spre sfirsitul secolului al XVIII-lea, in imprejurarile specifice epocii, efortul de a demonstra vechimea, unitatea si continuitatea neamului romanesc se conjuga cu actiunea dinamica a desteptarii constiintei nationale, cu lupta pentru dobin-direa drepturilor si libertatilor legitime ale romanilor subjugati, pentru dreptate sociala si eliberare nationala. Semnalul acestei lupte il dau romanii din Transilvania oprimata de Imperiul habsburgic, prin marea rascoala taraneasca din 1784, condusa de Horia, Closca si Crisan. Rascoala a avut si un caracter social si unul national, romanii cerind nu numai abolirea iobagiei, ci si recunoasterea ca natiune majoritara, cu drepturi egale in cadrul imperiului, libera sa-si aleaga reprezentantii sai in cadrul puterii de stat si sa se conduca prin ea insasi pe plan local.
Jertfele romanilor scaldate in singe, moartea marti-rica a lui Horia si a celorlalti conducatori ai rascoalei n-au putut insa sa inabuse lupta pentru dreptate sociala si eliberare nationala a transilvanenilor. in fruntea acestei lupte s-au situat, cu curaj si demnitate, cei mai de-seama carturari si scriitori ai Transilvaniei din acel timp, generind miscarea de ampla insemnatate ideologica si culturala cunoscuta sub denumirea de Scoala ardeleana, principalii ei corifei fiind Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior si I. Budai-Deleanu. Acestia, aprecia Nicolae Balcescu, au fost "cei dintii apostoli ai romanismului", care "pusera stilpii de temelie ai nationalitatii romane si propagara ideea unitatii sale."
Continuind lupta lui Horia, corifeii Scolii ardelene, impreuna cu alti carturari, ca Ioan Piuariu-Molnar, -Ioan Para, Ignatie Darabant, Ioan Bob, Iosif Mehesi, au redactat, in 1791, un viguros memoriu, in limba latina, intitulat Supplex Libellus Valachorum, trimitindu-l curtii imperiale din Viena. Scris in numele "intregii natiuni din Transilvania romaneasca", memoriul cerea in mod hota-rit ca romanii din acest pamint strabun sa fie repusi in drepturile lor politice si sociale legitime. Cu argumente istorice se demonstra ca poporul roman este cel mai vechi dintre natiunile care locuiesc in Transilvania si ca este cu mult mai numeros decit toate celelalte natiuni luate la un loc : "Natiunea romana este mai veche decit toate natiunile, cu mult mai inainte de aceste vremuri, din moment ce este sigur si dovedit prin documente istorice, prin traditia neintrerupta, prin asemanarile de limba si de obiceiuri, ca ea isi trage originea de la coloniile romane duse de imparatul Traian, la inceputul secolului al 1l-lea, ca sa apere provincia Dacia." in lumina acestui adevar, era necesar si legitim ca romanilor din Transilvania sa li se acorde drepturile si libertatile mostenite, egale si corespunzatoare cu ale celorlalte nationalitati.
Cererile indreptatite ale romanilor n-au fost insa ascultate, curtea imperiala inasprind si mai mult oprimarea lor. in conditiile unei acerbe stapiniri politice, reprezentantii Scolii ardelene si-au dirijat- lupta pe tarimul culturii, al istoriei si limbii romane, in concordanta cu luminismul european, militind cu consecventa pentru idealul libertatii si unitatii nationale. Ei intemeiaza mai in-tii, in 179b, la Sibiu, Sotietatea filosofeasca a neamului romanesc in Mare Printipatul Ardealului, la care participa si poetul muntean Ienachita Vacarescu. Societatea proiecta o publicatie, cu titlul Vestiri jilosofesti si moralicesti, pe care intentiona sa o difuzeze si in celelalte provincii romanesti, cu constiinta unitatii nationale, amintind : "In toata saptamina, doao coaie negresit vor iesi, miercurea si simbata, in care zile si posta in partile Tarii Romanesti porneste".
Prin bogata si variata lor opera de cultura, literara, filosofica si istorica, reprezentartii Scolii ardelene s-au plasat in miezul celei mai arzatoare actualitati a vremii lor, sprijinind activ lupta pentru libertate si unitate nationala. Gheorghe Sincai pleda pentru respectarea demnitatii romanilor, invocind originea lor comuna, "precum firea si virtutea ii marturiseste". Samuil Micu se straduia si el sa redestepte. constiinta nobletei neamului spre a dinamiza barbatia si mindria in lupta pentru libertate si unitate nationala : "Si dintru aceasta socoteala sa-si des-chiza ochii mintii si macar si putintel, ca printr-o crepa-tura, sa zareasca statul sau si privind la cei de demult ai neamului sau de parinti, sa nu faca de ocara marirea acelora carii era oameni invatati, oameni razboinici, oameni viteji, oameni care sus cauta, nu sa lasa prosti, robi."
Indeosebi prin operele lor cu caracter istoric, corifeii Scolii ardelene au avut o contributie fundamentala la afirmarea constiintei nationale, la sustinerea drepturilor legitime le romanilor din Transilvania, demonstrind originea comuna, unitatea si continuitatea lor pe acest pamint. Un moment important l-a inscris lucrarea lui Samuil Micu Scurta cunostinta a istoriei romanilor, alcatuita intre anii 1792-1796, cu prelungi reverberatii in lupta dreapta a romanilor din Transilvania. Samuil Micu respinge si el afirmatiile eronate, potrivit carora imparatul Aurelian, din cauza razboiului cu persii ar fi transmutat intreaga populatie in sudul Dunarii. Acest fapt nu era posibil. S-au retras ostasii romani, dar locuitorii pamintului. care isi intemeiasera o economie specifica, nu puteau sa o paraseasca : "Macar ca imparatul Aurelian, pentru pricina zisa, mare parte din romanii cei din Dachiia lui Traian, carea dupa aceasta s-au zis Dachiia Veche, i-au trecut Dunarea, tot colonii, plugarii si altii, carii incepusera ico-nomia si lucrul cel de casa si a fi gazde, acolo au ramas".
Constient de unitatea neamului, Samuil Micu arata ca, in vitregiile vremurilor, puterea de rezistenta si de biruinta asupra vrajmasilor si cotropitorilor ar fi fost mult mai mare daca romanii si-ar fi reunit fortele intr-o singura tara si sub acelasi sceptru : "Mai bine ar fi fost sa nu fie despartit ei in doao domnii, ci si Tara Romaneasca si Moldova supt un stapinitoriu sa fie fost, ca asea puterea le-ar fi fost mai tare si nici turcii, nici alte neamuri nu i-ar fi biruit". Constiinta unitatii intregului neam l-a determinat pe Samuil Micu sa elaboreze o ampla lucrare de sinteza, intitulata Istoria, lucrurile si intimplarile romanilor, terminata in 1805, in patru tomuri, primul descriind istoria Transilvaniei, al doilea istoria Tarii Romanesti de la intemeiere, 1290, pina la a doua domnie a lui Nicolae Mavrocordat, 1724, al treilea istoria Moldovei de la intemeiere. 1359, pina la sfirsitul cronicii lui Grigore Ureche, 1595, cu adaosuri sumare pina la 1795, al patrulea fiind consacrat bisericii romanesti din Transilvania.
Conceputa pe un plan vast, Hronica romanilor a lui Gheorghe Sincai, terminata in 1808, reia problematica esentiala a epocii, demonstrind originea nobila a neamului romanesc, continuitatea populatiei romanice in stinga Dunarii, relevind ca ungurii n-au venit in Transilvania pe un teren gol, ci au intilnit aici o populatie romaneasca majoritara si bine inchegata : "Cum ca imparatul Aure-lian, vrind a merge impotriva persilor, in anul acela (274) au scos leghioanele din Dachia Veche si o parte a coloniei si le-au' asezat de-a dreapta Dunarii, nu se poate tagadui, dara a ingadui inca nu poci, cum ca toata colonia o ar fi trecut in Dachia cea Noao, pentru ca cei mai multi din-tra coloni au trebuit sa fie dati spre economie, carea asa lesne stiu ca nu o au lasat, mai virtos dupa atita multime de vreme, cit au fost intra Traian si intra Aurelian". Gheorghe Sincai ambitiona sa realizeze o istorie unitara a tuturor romanilor, de la origini pina in zilele sale. Tratind istoria Tarii Romanesti si a Moldovei,' cronicarul includea in paralel si istoria Transilvaniei, ca parte integranta a istoriei poporului roman. Acest lucru se realiza pentru prima data in istoriografia noastra. Merita semnalat cu deosebire faptul ca Sincai demonstra netemeinicia afirmatiilor ca Muntenia si Moldova ar fi fost sub suzeranitatea ungureasca si polona in secolele al XIV-lea si al XVI-lea.