Logo referatele carte



Singur pe lume de Hector Malot - rezumat



HECTOR MALOT
(1830-l907)

● S-a nascut si a trait in Franta.
● Desi a facut studii de drept,a scris proza si dramaturgie.
● Romanul Singur pe lume,aparut in 1878, este una dintre cele mai citite si mai indragite scrieri din literatura pentru copii.


HECTOR MALOT
(1830-l907)
●S-a nascut si a trait in Franta.
●Desi a facut studii de drept,a scris proza si dramaturgie.
●Romanul Singur pe lume,aparut in 1878, este una dintre cele mai citite si mai indragite scrieri din literatura pentru copii.

SINGUR PE LUME

PARTEA INTAI
●Pana la opt ani, Remi credea ca are si el o mama si un tata ca toti copiii.Si-a petrecut acesti primi ani ai copilariei intr-un sat sarac,numit Chavanon,inconjurat de dragostea blandei Barberin.Pe cel pe care-l credea tata nu-l vazuse niciodata pana acum.Stia doar ca lucreaza ca pietrar la Paris si ca trimite din cand in cand sotiei sale o anumita suma de bani.
Intr-o zi din septembrie, mama sa adoptiva a primit o veste proasta:sotul ei fusese ranit,ramasese schilod si deschisese un proces impotriva patronului sau,cu gand sa fie despagubit.Acum ii cerea sotiei sa vanda vaca,principala sursa de hrana din casa,pentru a avea cu ce tine procesul.Femeia n-avu incotro si facu dupa voia barbatului.

Dupa un timp,batrana si copilul se trezira pe neasteptate in casa cu Jerome Barberin.Aflara ca pierduse procesul si ca nu mai ramasese cu nici un ban.Situatia familiei era disperata.
Chipul aspru al acestui barbat de vreo 50 de ani ,dar mai cu seama purtarea sa dura il inspaimantara pe copil.Neputand sa doarma,Remi auzi fara voie ca cei doi nu erau parintii sai,asa cum crezuse pana atunci.Cu vorbe aspre si cu batai in masa,Barberin ii reprosa nevestei sale ca nu a instrainat copilul pe care ,cu opt ani in urma,pe cand avea doar cinci-sase luni, il gasise abandonat pe o strada din Paris,infasat in scutece scumpe.Jerome ,ajuns atunci cu el la Politie,s-a angajat ca sa-l creasca el,mai ales ca acasa avea pe propriul sau fiu,cam de aceeasi varsta.Nu bunatatea,ci gandul ca va putea mai tarziu sa obtina bani buni de la parintii bogati ai copilului abandonat l-a facut pe Barberin sa-l adopte.Propriul copil n-a avut viata lunga,caci a murit in curand,asa ca femeia Barberin i-a devenit proaspatului venit in familie din doica o adevarata mama,indragindu-l ca pe propriul ei fiu.
●Barberin ,nemilosul „tata”, s-a hotarat sa scape acum de copilul acesta,care devenise o povara prea mare pentru saracia in care traia.Voia sa vorbeasca mai intai cu primarul,pentru ca Remi sa fie dat la un centru pentru copiii abandonati sau,cel putin ,sa primeasca un ajutor pentru intretinerea lui.
In drum spre primar,s-a abatut pe la cafeneaua din sat.Copilul se afla cu el.Impartasind gandul sau unui cunoscut cu care bea,cuvintele sale fura auzite de un barbat venerabil aflat in apropiere.Copilul fu impresionat de infatisarea lui:”Era un batran cu barba alba,imbracat in niste haine ciudate,cum nu mai vazusem.Pe parul lui,cazut in lungi plete pana pe umeri,purta o palarie inalta,de postav cenusiu,inzorzonata cu pene verzi si rosii.O blana de oaie,cu blana inauntru,ii strangea mijlocul…semana cu unul din sfintii de lemn ai bisericii noastre”.Intelegand cum stau lucrurile,Vitalis,caci asa il chema pe acest batran,ii propuse lui Barberin sa i-l dea lui.Dupa indelungi negocieri,in urma carora primi douazeci de franci,Barberin se hotari sa faca targul.Cu aceasta ocazie ,Remi afla ca Vitalis era insotit de cateva animale dresate de el,cu care dadea spectacole ambulante prin sate si orase.Asa isi castiga traiul zilnic.Animalele erau:o maimuta pe nume „doamna Inimioara” si trei caini:”domnul Capi”(cel mai destept),”galantul Zerbino” si o catea,”doamna Dolce”.
*
Adnotari
Remi,desi mic,era un copil harnic.Mama Barberini ii daduse un colt de gradina si Remi il ingrijea cu pasiune:”adunasem o suma de plante,de ierburi si de muschi,pe care-l smulsesem de prin paduri sau de pe langa paraie,pe cand pasteam vaca…n-avea pretentii de gradina frumoasa,cu alei presarate cu nisip,cu pajisti tunse si cu razoare inflorite.Trecatorii nu se opreau sa se uite la ea,peste gardul de maracini,dar,asa cum era,avea meritul si farmecul ca era a mea;munca mea,averea mea.O potriveam pe placul meu si,cand venea vorba de ea,de cel putin douazeci de ori pe zi,ii ziceam „gradina mea”.Remi era si un copil extrem de sensibil si delicat cu cei care-l iubeau.Astfel,si-a procurat de la cineva samanta de napi straini,care faceau roade dulci comestibile,si a semanat un coltisor,bucurandu-se de pe acum de surpiza pe care i-o va face mamei.
*
Toate gandurile si sperantele copilului s-au naruit insa,caci, a doua zi ,a trebuit sa plece cu Vitalis.Acesta era un om bun la suflet si a inteles durerea copilului,incercand sa-l mangaie cu cuvinte potrivite,spunandu-i ca oricum ar fi trebuit sa plece la casa celor abandonati ,asigurandu-l ca el nu-i bate pe copii si ca se va simti bine in tovarasia elevilor sai.Avea dreptate.
Au pornit la drum.Incetul cu incetul,Remi a ajuns sa-l cunoasca indeaproape pe stapanul sau.S-a dovedit ca Vitalis a facut tot ce-i posibil pentru ca Remi sa depaseasca despartirea de mama Barberin : i-a cumparat haine si incaltari,ii vorbea cu blandete,il incuraja.Mai mult decat atat,de la stapanul sau a invatat primele lectii de cinste si demnitate.De exemplu,intr-una din zile ,nu mult dupa despartirea de mama sa adoptiva,Zerbino,unul dintre caini,iesise pe furis si Vitalis il zari cu o coaja de paine in gura.Iata cum a reactionat stapanul:
„-O sa mai vorbim noi,domnule Zerbino.
Eu uitasem furtul;dar la-mpartirea a patru paini,l-am vazut pe Zerbino ghemuindu-se.Vitalis si eu stam amandoi alaturi,pe cate-un snop de fan;intre noi,Inimioara;in fata,erau insirati cei trei caini:Capi si Dolce,cu ochii stapanului,iar Zerbino cu botu-n jos si cu urechile pleostite.
-Sa iasa afara hotul !a poruncit stapanul;sa se duca-ntr-un colt si sa se culce nemancat.
Imediat Zerbino si-a lasat locul si,mergand mai mult de-a busilea,s-a ascuns intr-un colt aratat de stapanul sau,unde s-a varat aproape tot intr-un maldar de iarba,asa incat nu-l mai vedem,dar l-auzeam sufland tanguios.”
Pentru copilul rupt de mama sa,catelul Capi a insemnat foarte mult.Inzestrat cu sensibilitate si inteligenta,cainele i-a stat alaturi chiar din primele zile.Iata o scena greu de uitat:
„Pe cand cugetam astfel,cu inima rupta si cu ochii plini de lacrimi,am simtit un suflu cald trecandu-mi pe fata.Am intins mana si am dat peste parul lanos al lui Capi.Se apropiase binisor de mine,mirosindu-ma,si respiratia lui mi-alerga pe obraz si prin par.Ce voia?Sa se culce si el pe fan,lipit de mine si sa-mi linga prieteneste mana.Miscat de dezmierdarea lui,m-am saltat putin si l-am sarutat pe botul rece.Drept multumire,si-a inabusit un tipat,apoi si-a pus laba-n mana mea si n-a mai miscat.Am uitat atunci si osteneala si necazurile.Gatul inclestat mi s-a destins si-am respirat;nu mai eram singur;aveam un prieten.”
In alt loc,copilul marturiseste:”Caci era foarte destept Capi;si pricepea,si te facea sa-l pricepi.Multi ziceau ca nu-i lipsea decat graiul;dar eu credeam altfel:ca numai in coada lui era mai mult spirit si elocventa decat in limba si ochii multor oameni.Oricum,vorba n-a fost niciodata necesara intre noi doi,caci,cum ne-am vazut,ne-am si inteles.”
Vitalis il cumparase pe Remi pentru a-i fi de ajutor in reprezentatiile sale,asa ca n-a trecut mult timp si remi afla ca va avea si el un rol in spectacolele ce vor urma.Vitalis a inceput sa-l invete cum sa interpreteze rolul pe care i-l rezervase,cu mare rabdare, laudandu-l cand reusea ,dar staruind ,cu exigenta,atunci cand era nevoie.
„Am ramas inmarmurit ce bun si ce rabdator era stapanul meu.In satul meu,altfel se purtau oamenii cu dobitoacele:numai cu batai si-n ocari le duceau.El insa ,cat a tinut repetitia,nu s-a suparat o data; o data n-a ocarat.
-Ia loc!Inca o data!atat ne zicea el aspru,cand nu faceam bine.Foarte rau,Capi!Si mai rau,Inimioaro!Si-atata tot.
-Ei!m-a intrebat el dupa repetitie.Crezi c-o sa-nveti sa joci teatru?
-Nu stiu.
-Nu-ti place?
-Ba da!..
-Atunci,o sa-nveti.Esti si destept si cu luare-aminte;mai punand supunerea,o s-ajungi departe.Ai vazut cainii mei?Maimuta e poate mai vioaie si mai inteligenta,dar e indaratnica;d-aia invata usor si uita repede.Si-apoi,niciodata nu face cu drag ce-i cer;e tot gata pe cearta;dar nu ma supar,fiindca asa-i e firea.Maimuta n-are,ca cainele,constiinta datoriei si asta o face inferioara.Pricepi?
-Da.
-Fii dar cu luare-aminte,fii blajin si fa cat poti de bine ce trebuie sa faci.Intr-asta sta viata.
Tot vorbind astfel,am indraznit sa-i spun ca ce ma mirase mai mult la repetitie era neclintita lui rabdare,si cu cainii,si cu mine.Atunci a zambit usor si mi-a raspuns:
-Se cunoaste c-ai trait tot cu taranii,care cred ca animalul trebuie dus cu bata.Mare greseala!Nu faci nimic cu raul si faci mult,daca nu tot,cu binele.Eu,fiindca nu ma supar niciodata,d-aia fac ce vreau cu dobitoacele mele.daca le-as fi batut,ar fi fost fricoase si frica slabeste inteligenta.Si-apoi,infuriindu-ma eu insumi,n-as fi ce sunt si n-as fi castigat statornica rabdare,care mi-a atras increderea ta,caci sa stii de la mine ,cine invata pe altii,se-nvata si pe el.Cate lectii am dat eu cainilor,tot atatea mi-au dat si ei mie.Eu le-am dezvoltat inteligenta,ei mi-au format caracterul…Inchipuie-ti ca eu,invatand pe Capi,m-as fi lasat in voia supararii.ce-ar fi facut el?Ar fi luat si el obiceiul sa se supere,adica m-ar fi imitat,si,imitandu-ma,s-ar fi inrait.D-aia cainele e mai totdeauna oglinda stapanului.”Spune-mi ce caine ai,ca sa-ti spun cine esti.”Talharul are drept caine o fiara;hotul,un hot;taranul,un coltat;iar omul bun si cinstit are un caine bland.”
Darul de pedagog talentat al lui Vitalis se remarca si in imprejurarile in care acesta se straduia sa-l invete sa scrie si citeasca pe Remi:
„A doua zi,in mers,l-a vazut aplecandu-se si luand de pe drum,un colt de scandura,cam plin de praf.
-Uite cartea pe care o sa-nveti sa citesti!
Carte,scandura?M-a uitat la el,sa vad daca rade de mine;si,fiindca nu zambea,mi-am intors ochii la scandura.
-Te framanti!mi-a zis el razand.
-Daca-ti razi de ine.
-Deloc!Batjocura poate indrepta o fire stricata;dar fata de un om simplu,e o prostie.Asteapta s-ajungem acolo,la pomiii aia.O sa ne odihnim si vei vedea cum vreau eu sa te-nvat carte,pe bucata asta de lemn…
Atunci,Vitalis a scos briceagul si a incercat sa crape din scandura o aschie cat se putea mai subtire.Izbutind,a netezit-o intai pe amandoua fetele si apoi a taiat-o in vreo douasprezece bucatele,deopotriva de mari.
Nu-l pierdeam din ochi,dar,cu toata incordarea mintii mele,nu intelegeam deloc cum vrea el sa faca din lemnele alea o carte…Unde erau foile?Si unde erau liniile?
-Pe fiecare din aceste bucatele de lemn,a inceput el,voi sapa maine,cu varful briceagului,o litera din alfabet.vei invata astfel forma literelor si,cand vei sti ,bine de tot,asa incat sa le cunosti numaidecat,cum te-ai uita la ele,le vei impreuna unele cu altele,pentru a forma cuvinte,iar cand vei forma orice cuvant ti-o spune eu,atunci vei sti sa citesti in carte.”
Ca sa-l faca sa invete,Vitalis nu se sfia sa-l mustre:
„Mai dobitoc ca dobitoacele,treaca-mearga in piese!imi zicea tot el;da-n lume e rusine!
Si-atat m-a durut,ca m-am pus cu toata inima si,pe cand bietul caine ramasese cu scrisul numelui,tragand din alfabet cele patru litere din cuvantul Capi,eu am ajuns in sfarsit sa citesc!
……………………………………………………………..
Nu semana deloc educatia mea cu a altor copii care n-au altceva de facut decat sa-nvete si care totusi se plang ca n-au vreme.E adevarat insa ca in munca e ceva mai insemnat ca vremea:e staruinta pe care-o pui.Nu un ceas cu nasu-n carte iti baga lectia in cap,ci vointa de-a invata.”
Sensibilitatea si atasamentul fata de Vitalis ies in evidenta in imprejurarea in care Vitalis vrea sa-l invete notele si sa cante.
„-Iti place sa m-auzi cantand?
-O!Foarte mult!..Nici nu-ti inchipui cat!Si privighetoarea canta frumos;dar mie mai mult imi placi dumneata.Si-apoi,nu e totuna.Cand cantu dumneata,faci cu mine ce vrei;imi vine si sa plang si sa rad.Cand canti ceva duios,parc-as fi langa mama,parca o vad acasa,desi nu pricep cuvintele cantecului,fiindca sunt italienesti.”

Mai tarziu ,marturiseste ca a avut mare noroc sa invete un mestesug „caci mi-a ajutat sa lupt cu multe lovituri darze si dureroase care s-au napustit mai tarziu asupra-mi.”
Drumurile facute alaturi de Vitalis si de trupa lui l-au calit fizic,dar au insemnat enorm pentru imbogatirea experientei lui de viata,cunoscand oameni si locuri variate.
Acelasi Vitalis l-a invatat geografie si istorie ,dandu-i sfaturi intelepte: „ …deschide ochii,uita-te si invata.Cand te-ntorci,cand vezi ceva nedeslusit,daca ai ceva de intrebat,nu te sfii sa ma-ntrebi ” il indemna Vitalis.Iar cu alta ocazie, pentru a-i da incredere in puterile sale si in viitor,i-a spus:”Sa mai stii ca,daca esti azi pe cea din urma treapta a vietii,poti,daca vrei,sa te urci pana sus.Atarna oarecum de imprejurari,dar depinde foarte mult de tine.”
Remi se atasase profund de mentorul sau:”Traiam aceeasi viata…nici un tata nu m-ar fi ingrijit mai bine.Ma-nvatase sa citesc,sa cant,sa scriu si sa socotesc.In colindele noastre,isi petrecea vremea dandu-mi lectii …pe geruri ma luase sub plapuma lui.Pe calduri mi-ajuta sa duc boarfele care mi se cuveneau.La masa…ori imi da ce era mai bun,ori imparteam deopotriva.E adevarat ca ma tragea uneori de urechi,dar binisor,parinteste,si urechile nu ma puteau face sa-i uit ingrijorarile,sfaturile si toate dovezile de dragoste pe care mi le daruise de cand eram impreuna.Ma iubea si il iubeam.”
●Intr-o alta imprejurare,copilul a avut prilejul sa cunoasca o alta fateta a personalitatii stapanului sau:era un om demn ,inzestrat totodata cu un ascutit simt al dreptatii.Astfel,intr-o localitate din Franta,un politist i-a poruncit sa puna botnite cainilor.Lui Vitalis i s-a parut o mare nedreptate,atata vreme cat cainii,bine dresati,nu deranjau pe nimeni,asa ca nu s-a conformat,dimpotriva , l-a ironizat si l-a infruntat pe fata.In urma acestei confruntari,Vitalis a fost condamnat la doua luni de inchisoare.
Remi este pus,pentru intaia oara,in fata unei confruntari directe,de unul singur,cu viata.Singura cale de a supravietui era sa dea spectacole,in continuare,cu trupa de necuvantatoare.Parasind in graba acea localitate cu ghinion,Remi a avut de infruntat clipe grele:nu aveau hrana,dintr-un sat a fost alungat si numit cersetor,micile lui spectacole nu se bucurau de prezenta indestulatoare,Zerbino a furat o bucata de carne dintr-o gospodarie si altele.Norocul insa i-a suras,caci,in pragul disperarii,ajuns pe marginea unei ape,cunoscu pe Arthur,un copil bolnav,silit sa stea tot timpul culcat.El se afla pe o luntre,alaturi de mama sa,doamna Milligan.Auzindu-l cum canta si cunoscandu-i apoi pe actorii care-l insoteau,doamna Milligan i-a propus lui Remi sa-l insoteasca pe Arthur,pe luntre,ca sa-i tina de urat.Bucuria lui Remi a fost fara margini.
Mai tarziu a aflat ca doamna Milligan era englezoaica si ca ramasese vaduva,Arthur fiind singurul ei copil.Mai avusese unul,dar acesta disparuse ,la varsta de sase ani,in imprejurari misterioase ,si n-a mai stiut nimeni de el.Cercetarile erau in grija unui cumnat,domnul James Milligan,dar acesta se pare ca avea ciudate interese,caci,daca fratele sau murea fara copii,el il mostenea.Totusi,domnul James nu l-a mostenit pe fratele sau,deoarece doamna Milligan a mai nascut un baiat,pe Arthur.Era ingrijit cu toata daruirea de mama lui,dar suferea de coxalgie,o boala a oaselor de la picioare.
Pe parcursul zilelor petrecute alaturi de Arthur si de mama lui,trupa a fost mai fericita ca niciodata.Au calatorit pe Garona,apoi pe Ron si pe Loire.”Ce frumos era pe apa!Caii tropaiau pe drumul de alaturi si,fara sa simtim,lunecam usor la vale…Eu,aplecat peste parapet,ma uitam la plopii care se inaltau mandri,tremurand,in racoarea diminetii,frunzele lor fricoase.Sirul lor,aliniat pe mal,tesea o deasa perdea verde,care ne oprea soarele,dand drumul numai unei lumini usoare,cernuta de ramuri.Ici si acolo,apa se innegrea,parca ar fi acxoperit adanci prapastii,alteori,dimpotriva,se asternea ca o panza stravezie,prin care se vedeau pietre lucii si ierburi catifelate.”
*
Nota.Exista in acest voiaj un episod splendid:cel in care Remi reuseste sa-l faca pe Arthur sa invete o fabula:
„-As vrea,dar nu pot.
M-am apropiat,ca sa-i raspund.
-Nu e asa de grea fabula.
-Ba da,e foarte grea.
-Eu,ascultand-o ,am invatat-o.
Si,fiindca radea cu neincredere,am adaugat:
-Vrei s-o spun ?
-Nu,fiindca nu se poate.
-Cum nu se poate!Sa-ncercam.Ia cartea.
A luat-o si am inceput sa recit,numai in trei sau patru locuri am gresit.
-Asa e,o stii,mi-a zis el mirat.
-Nu bine,dar,a doua oara,n-as mai gresi.
-Ei,cum ai invatat-o?
-Am ascultat pe mama dumitale,cand o citea,dar am ascultat-o bine,cu luare-aminte,fara sa ma uit pe alaturi.
S-a inrosit si a intors capul.Apoi,dupa o nu prea lunga rusinare,mi-a zis:
-Pricep,si o sa ma silesc s-ascult si eu asa.dar tot nu inteleg cum ai pastrat atatea vorbe,care in mintea mea se-ncurca.
Cum?Nu stiam,fiindca nu ma gandisem.M-am silit insa a-i explica,lamurindu-ma in acelasi timp si pe mine.
-despre ce e vorba in fabula ?De un miel.Incep dar prin a ma gandi la miel.Pe urma,ma-ntreb ce fac mieii?Fabula zice:Mieii sedeau linistiti intr-o stana.Ii vad dar culcati si dormind,deoarece sunt sub paza,si,vazandu-i astfel,nu-i mai uit.
-Da,si eu ii vad.Unii albi,altii negri,oi si miei,si vad si stana ingradita cu gard.
-Va sa zica,n-o s-o mai uiti ?
-A,nu!
-De obicei,cine pazeste mieii?
-Cainii.
-Si cand n-au nevoie sa-i pazeasca,fiindca nu sunt in primejdie,ce fac cainii ?
-N-au ce face.
-Pot,dardorm.prin urmare,zicem:cainiii dormeau.
-Asa e,e foarte usor.
-Vezi ca e usor?Acum,mai departe.Afara de caini,cine mai pazeste inca oile?
-Pastorul.
-Si cand papstorul n-are treaba,ce face ?
-Canta din fluier.
-Il vezi ?
-Il vad.
-Unde?
-La umbra unui ulm.
-E singur ?
-Nu,cu alti pastori vecini.
_Asadar,daca vezi mieii,cainii si pastorul,trebuie sa poti recita fara greseala inceputul fablei.
-Da,poate.
-Ia incearca.
Auzindu-ma cum ii explic si cum ii dovedesc ca e usor sa inveti o lectie,care ti se parea grea,Arthur s-a uitat la mine si,miscat si sfios,parca n-ar fi fost convins de adevarul spuselor mele,dar nu s-a codit mult si a inceput:
-Mieii sedeau linistiti intr-o stana,cainii dormeau,iar pastorul,la umbra unui ulm,canta din fluier,cu alti pastori vecini.
Si,batand zburdalnic din palme,a strigat:
-Stiu!Stiu!Fara nici o greseala!
-Vrei sa-nveti si restul tot asa ?
-Da!Cu dumneata invat!Ce bine o sa-i para mamei!
Si s-a pus sa-nvete si restul,cum invatase inceputul.In nici un sfert de ceas,stia perfect fabula si,tocmai cand cand o repeta farar greseala,a venit maica-sa.
Intai s-a suparat vazandu-ne impreuna,caci credea ca ne jucam,dar Arthur i-a taiat vorba strigand:
-Stiu,mama!Stiu!El m-a invatat!
Doamna Milliganse uita la mine mirata si sigur ca m-ar fi intrebat cum,daca baiatul n-ar fi inceput,de bunavoie,sa repete fabula,si a spus-o toata,pana la urma,vesel si mandru ca n-a gresit.

Pe cand spunea,eu ma uitam la maica-sa.fata i se luminase de-un zambet si ochii parca ar fi vrut sa planga,dar,fiindca tocmai atunci s-a aplecat spre copil,sa-l ia in brate si sa-l sarute,nu stiu bine daca a plans.
-Ce proaste sunt cuvintele!zicea el.Nu inseamna nimic ,dar lucrurile le vezi,si asta m-a facut Remi sa vad:pastorul si fruierul.Cand ridicam ochii,invatand,nu ma mai gandeam la ce ma inconjoara,si vedeam pastorul si-l auzeam cantand.Vrei sa-ti cant ce canta?
Si i-a cantat,in englezeste un cantec trist.
De data asta,mama sa plangea de-a binelea si,cand sa- ridicat,i-am vazut lacrimile pe obrajii copilului.sa- apropiat de ine si mi-a strans mana,cu a sa duiosie,ca m-a miscat.
-Bun baiat esti!mi-a zis ea.”
*
Intre Remi si Arthur se lega o stransa prietenie,ca intre frati.Viata pe luntre curgea in liniste si indestulare,fara nicio grija,in mijlocul unor oameni buni,inconjurat de dragoste,asa cum nu mai fusese de multa vreme.
Cele doua luni de inchisoare ale lui Vitalis trecura insa.Desi doamna Milligan si mai ales Arthur staruira din toata inima sa ramana cu ei,Remi,credincios stapanului sau iubit,le spuse ferm ca trebuie sa plece.Doamna Milligan ii promise insa ca va scrie o scrisoare lui Vitalis,invitandu-l pe luntre,pentru a-i propune sa-l lase pe Remi in grija ei.
Vitalis a raspuns chemarii doamnei Milligan,dar nu i-a acceptat propunerea.Nu voia ca Remi sa ajunga jucaria unui copil bolnav.Si apoi,il iubea si voia sa fie mereu alaturi de el.
Prin urmare,Remi fu nevoit sa se desparta de Arthur si de mama lui si sa se avante din nou,alaturi de Vitalis ,in vartejul vietii .
●Tinta stapanului era sa ajunga la Paris,caci numai acolo puteau juca si iarna.Frigul si viforul i-a prins insa pe drum.Surprinsi intr-un loc pustiu,se adapostira intr-o coliba dintr-o padure.In jurul lor urlau lupii,iar ei erau uzi,flamanzi si infometati.Zerbino si Dolce,mai prostuti,se repezira afara,dar fura sfasiati de lupi.Din cauza frigului,Inimioara capata pneumonie si,cu toata ca, ulterior ,intr-un sat invecinat,Vitalis a convins un doctor s-o trateze,mica maimuta muri.
Vitalis era disperat.Trupa era sfaramata si nu mai avea nici un ban.Cu mari dificultati ajunsera ei trei,Vitalis,Remi si Capi, in Paris.Cu doata durerea din suflet,Vitalis ii spuse lui Remi ca trebuie sa se desparta;nu mai era capabil sa-l intretina.Se hotarase sa-l dea,pe timpul iernii ,in grija unui patron,unde urma sa cante,impreuna cu alti copii,la harpa.El urma sa dea lectii de muzica toata iarna si sa pregateasca alti doi caini,ca sa intregeasca trupa.
Zis si facut.Patronul se numea Garofoli,un individ care s-a dovedit ca nu este altceva decat un monstruos traficant de copii sarmani si orfani,pe care ii punea sa cerseasca,exploatandu-i,batandu-i si infometandu-i.Remi se ingrozi de ceea ce vazu acolo.Un singur lucru bun se petrecu in scurta perioada cat a stat la Garofoli:l-a cunoscut pe Mattia,un copil bolnavicios si slab,dar prietenos si inteligent.
Norocul lui Remi fu sosirea neasteptata a lui Vitalis,care,vazand ce se intampla,l-a smuls imediat pe Remi din locul acela groaznic.
●Din nou pe drumuri.In drum spre o cariera din afara orasului,loc unde s-ar fi putut odihni si dormi,gerul si oboseala cumplita ii biruira.Vitalis isi gasi moartea,dar Remi scapa cu viata doar pentru ca,fiind mai tanar,corpul lui rezista pana a doua zi dimineata,cand fu descoperit in poarta unei familii de francezi.Capi era alaturi de el si il incalzise cat a putut. Mai tarziu a aflat ca acei francezi se ocupau cu cultivarea si vanzarea zarzavaturilor.
Remi a avut noroc ,pentru ca a dat peste oameni binevoitori si milosi,care l-au ingrijit pana si-a revenit. Mai mult decat atat,Acquin, stapanul casei,caruia toti ii spuneau mos Petre, afland ca ramasese singur pe lume,doar cu Capi si harpa,ii propuse sa ramana in familia sa,cu conditia sa-si castige hrana muncind alaturi de toti ceilalti. Remi fu de acord.
Doamna Acquine murise dupa nasterea ultimului copil,o fetita pe nume Liza.Aceasta era o fetita inteligenta,blanda si extrem de sensibila,pe care o iubeau toti,dar muta.Se alesese cu acest handicap pe cand avea patru ani,in urma unei crize,dar doctorii au spus ca isi va reveni mai tarziu,probabil tot in urma unei emotii puternice.Familia mai cuprindea doi baieti si o fata de paisprezece ani,cea mai mare dintre ei si cea mai chinuita,pentru ca povara gospodariei cadea pe umerii ei slabuti.
Un comisar care cerceta imprejurarile mortii lui Vitalis afla de la Remi,printre altele,de Garofoli.Trimise un agent,insotit de Remi, la Garofoli si atunci s-a aflat cine era de fapt Vitalis.Numele sau adevarat era Carol Balzani si fusese un vestit cantaret,cu succese nemaipomenite.La un moment dat,in plina glorie,a ramas fara voce.Cuprins de disperare,si-a schimbat numele si s-a ascuns de cei pe care-i cunostea,ajungand in cele din urma comediant.
Din nenorocire,nici in aceasta familie primitoare n-a putut ramane prea mult.O grindina cumplita a sfaramat serele si a distrus complet recolta, lasandu-l pe bietul mos Petre lipsit de orice mijloace de existenta.Asta pentru ca el cumparase gradina in rate si acum,neputand plati ratele,pierdea totul.In plus,trebuia sa faca si puscarie pentru neplata datoriei.Stapanul lua atunci o hotarare dramatica:ii incredinta pe copii rudelor sale apropiate,iar pe Remi fu nevoit sa-l lase in voia soartei.
●Remi ramase iar singur pe lume.Hotararea lui era sa inceapa din nou sa cante.Si-a procurat o harta si,pe cand se pregatea sa paraseasca Parisul,a dat intamplator peste Mattia,copilul cu care se imprietenise in scurta sedere la Garofoli.Afla de la acesta ca crudul patron este inchis,pentru ca a omorat in bataie pe unul dintre copii.Mattia era si el pe drumuri,aproape cersind,avand asupra sa doar o vioara la care tinea ca la ochii din cap.Se ruga de Remi sa-l ia cu el,iar acesta, induiosat,accepta.In curand,constata cu mirare ca Mattia este un copil extrem de talentat,care stia sa cante bine la mai multe instrumente.Cei trei alcatuiau acum o echipa redutabila si incepura sa castige bani ,atat cat sa nu mai simta grija zilei de maine.
●Dornic s-o vada pe doica lui iubita,lui Remi ii veni in minte gandul sa-i cumpere o vaca.Incepura sa stranga cu grija banii necesari.Intre timp,se abatura pe la unul dintre baietii lui mos Petre,Alexe, care lucra acum alaturi de un unchi al sau in mina.
Au stat cateva zile acolo,dar,in ajunul plecarii,Alexe s-a intors de la lucru cu mana julita rau si cu un deget strivit.Unchiul era disperat,caci nepotul era cel care impingea vagonetul cu carbuni si nu avea cine sa-l inlocuiasca.Remi,indatoritor,se angaja sa-i tina locul lui Alexe pana ce acesta se va vindeca.
A inceput sa lucreze in mina.Ghinionul a facut ca,a doua zi de lucru sa se produca o explozie,care a antrenat dupa sine o inundare masiva a galeriilor.Multi au murit.Remi si cu cativa mineri se refugiara intr-un cotlon ingust,sub un clopot de aer,aflati la circa treizeci de metri adancime.Erau ca intr-o cusca,ingropati de vii ,cu putine sperante de salvare .Remi si ai sai au trecut prin clipe ingrozitoare.Pentru Remi a fost o noua experienta de viata ,un prilej de a cunoaste firea oamenilor in imprejurari limita.Unii si-au pierdut cumpatul,incaierandu-se sau jelindu-se,altul a refuzat sa imparta cu ceilalti hrana pe care o avea la el.Un miner ,uriasul Compeyrou , cuprins de remuscari in fata mortii iminente,recunoscu o fapta josnica pe care o comisese mai de mult:furase un ceas,dar in locul sau era inchis un nevinovat.Asemenea clipe dezumanizeaza pe cei mai slabi.Remi se dovedi un copil puternic si curajos:il salva de la inec pe mesterul care cazuse de pe firida unde statea si reusi sa –si pastreze cumpatul pana la urma.Tot el a fost cel care a inotat pana la capatul galeriei in care se aflau,strigand la cei de sus.
In cele din urma,aproape de limita rezistentei,fura salvati.Statusera sub pamant doua saptamani.Intalnirea cu Mattia este emotionanta:

„-Eu,spunea Mattia,nu te-am crezut mort!Nu stiam de ce vei iesi la vreme,dar eram sigur nu te-ai lasat inecului…Si mereu intrebam:”Cat poate trai cineva nemancat? Cand o sa fie gata tunelul?Dar nimeni nu-mi raspundea cum vroiam.Tocmai cand ti-a strigat numele,tocmai atunci mi-am dat drumul plansului si am plans ca un nebun de bucurie.”
●Au pornit iar la drum.Cu o parte din bani,Mattia lua cateva lectii de muzica de la un priceput muzician si capata de la acesta o carte pretioasa de muzica.
In sfarsit,stransera suma de bani necesara cumpararii unei vacute.Chiar cumparara vaca,dar trecura prin emotii puternice ,caci vaca,speriindu-se de trombonul lui Mattia,a luat-o la fuga si era cat pe ce s-o piarda.Ba ,pe deasupra, fusesera acuzati ca ar fi furat-o.In cele din urma,dupa cateva zile de cercetari,marturiile celor care l-au cunoscut pe Remi l-au salvat si si-a putut continua drumul.
Ajunsi la doica,ii daruira nepretuita vaca,ceea ce o facu pe batrana sa planga de bucurie.
Aici afla ca familia sa il cauta.Un domn ii daduse bani lui Barberin si acesta se dusese la Paris sa-l caute pe baiat.
Remi se hotari sa plece si el la Paris.Se desparti de doica,fagaduind sa-i dea o multime de daruri dupa ce –si va gasi familia bogata.Doica i-a raspuns cu intelepciune:”Tot vaca va pretui mai mult,baiete,si nu ma vei ferici bogat,cum m-ai fericit acum,sarac.”
Trecand prin localitatea unde se afla Liza,ii luara o papusa frumoasa si se intalnira cu aceasta.
La Paris aflara ca Barberin murise bolnav,la un spital.Remi constata ca batranul nu lasase nici o scrisoare si nici o vorba cuiva.Visul regasirii familiei sale parea spulberat.
O anunta pe doica de moartea barbatului,iar aceasta ii raspunse,alaturand si scrisoarea pe care i-o scrisese barbatul ei inainte de moarte.Din scrisoare,Remi a aflat o adresa din Londra unde,chipurile, s-ar afla avocatii insarcinati cu cautarea lui Remi.
●Remi nu mai statu pe ganduri.Hotari sa plece la Londra.Mattia si Capi il insoteau pretutindeni.Luara vaporul si ajunsera in cele din urma la Londra.Gasira si strada cautata.La adresa stiuta gasira trei barbati.Afland despre ce e vorba,unul dintre ei i-a spus ca,intr-adevar,familia sa il cauta si ca numele sau este Driscoll,ca al tatalui sau.
Mai tarziu,Remi suferi un sir de deceptii cumplite,caci constata , incetul cu incetul,singur,dar si datorta spiritului de observatie si intuitiei lui Mattia,ca de fapt intrase intr-o familie de hoti.Membrii familiei se ocupau cu vanzarea unor marfuri furate.Fata de Remi scornisera o poveste din care se desprindea ca o rivala a sotiei sale,ca sa se razbune ca n-a fost ea cea luata de sotie ,i-a furat copilul nascut de abia sase luni si l-a abandonat pe o strada din Paris,unde a fost gasit apoi de Barberin.De soarta copilului ar fi aflat cu putin timp in urma,de la aceeasi femeie ,care ,fiind pe patul de moarte,isi marturisise fapta.
Desi aflase totul despre obiceiurile noii familii,din spirit de solidaritate si din devotament filial,a ramas mult timp alaturi de aceasta.”Nu-ti dau voie sa vorbesti de rau de bunicul si de mama mea ,pe care trebuie sa-i respect si sa-i iubesc!”,i-a spus odata Remi lui Mattia,care-i atrasese atentia asupra comportarii parintilor sai si a bunicului sau.A admis doar sugestia prietenului sau de a trimite o noua scrisoare doicei sale,pentru a afla exact imprejurarile in care a fost gasit si hainele in care era imbracat.
Doica i-a scris si a aflat din scrisoarea de raspuns ca,atunci cand a fost gasit, era imbracat in hainute scumpe,pe care inca le-a pastrat,cu gandul ca-i vor folosi candva.Nu era insemnat nici un lucru,dar pieptarasul era taiat intr-un colt,semn ca acolo ar fi fost un semn.
Pe Mattia il puneau pe ganduri anumite nepotriviri:”parintii” lui de acum nu erau deloc bogati,asa cum parea sa rezulte din hainele pe care le avea cand a fost gasit,ba chiar traiau in mizerie;fetele si baietii din aceasta familie,deci fratii sai,aveau cu totii parul blond,pe cand Remi nu era;toti se purtau urat cu el,desi le era frate.In afara de asta,Remi avu ocazia sa-l vada pe Capi cu o pereche de ciorapi in gura:fusese invatat si el sa fure.Remi s-a infuriat si i-a spus tatalui ce-a vazut, insa acesta a dat de inteles ca n-a fost decat o gluma si a promis ca,de-acum inainte , Capi nu va iesi decat cu Remi si cu Mattia.
Intr-o buna zi,Mattia surprinse o intalnire a tatalui sau cu James Milligan,unchiul lui Arthur,din care afla ca acest unchi planuia in continuare sa mosteneasca averea fratelui sau mort,dorind moartea lui Arthur .
Deocamdata Remi nu avea dovada suprema a imposturii .El si cu Mattia munceau din nou pe strazile Londrei,dand reprezentatii si castigand bani,pe care ii imparteau cu noua sa familie.Intr-una din zile,Mattia il recunoscu printre membrii unei trupe rivale pe Bob,un negru cu care se imprietenise pe cand era la Paris.
Desi era convins ca tatal sau vindea marfuri furate,inca ezita sa –l paraseasca,dar o anumita imprejurare, care avu loc cu ocazia unor alergari de cai ,il convinse.Cu ocazia acestor manifestari,se organizau adevarate sarbatori si targuri unde se vindea multa marfa.Toata familia era prezenta pentru a castiga bani,fie din negustorie,fie din reprezentatiile date de Remi si Mattia.Intr-o seara ,”tatal” lui Remi ii daduse dispozitie sa nu-l mai ia a doua zi pe Capi,caci are nevoie de el sa-i pazeasca marfurile de hoti .Baiatul fu de acord,fara sa banuiasca nicio clipa ca tatal sau il va folosi ca sa-l pazeasca de fapt pe el si pe un alt copil al sau in timp ce furau dintr-o biserica.Hotii au fugit,dar Capi a fost prins.Ghinionul (sau norocul) a facut ca Remi sa dea a doua zi peste Capi,legat si dus de un gardist.Cainele il recunoscu pe data si se repezi la el. Gardianul a dedus ca Remi este stapanul cainelui si l-a arestat,ducandu-l la inchisoare.
● Mattia impreuna cu Bob au reusit sa-l elibereze pe Remi,trimitandu-i un bilet,prin care era indemnat sa sara,la o anumita ora dupa plecare, din trenul care il ducea la o alta inchisoare,acolo unde trebuia sa se pronunte verdictul.Remi le urma sfatul si reusi sa scape,intalnindu-se apoi cu prietenii sai, care erau in apropiere,dar si cu Capi,pe care tot cei doi il „suflasera” de langa politistul care il pazea.
Planul lui Bob era ca cei trei,Remi,Mattia si Capi ,sa se deplaseze la malul marii,intr-un mic port,de unde puteau sa se imbarce pe o nava condusa de fratele lui Bob ,nava care facea curse regulate spre Franta.
Totul decurse normal si cei trei ajunsera,in cele din urma,in Franta.Hotarara sa se deplaseze pe marginea apelor importante si a canalelor,cu speranta ca vor da de doamna Milligan si de Arthur.
Inainte de asta insa ,Remi se hotari sa treaca pe la matusa care o avea in grija pe Liza,fetita muta pe care o indragise atat de mult.
Cand ajunsera,in sfarsit ,la acea casa,aflara de la o vecina ca matusa,in urma mortii sotului sau,plecase in Egipt,sa creasca copiii unei cucoane, si ca pe Liza o incredintase tocmai doamnei Milligan,care cauta un copil cu care sa se joace Arthur.De la aceeasi vecina ,copiii aflara ca doamna Milligan se indrepta catre Elvetia.Mergand pe firul apei,dadura de „Lebada”,vasul doamnei Milligan,dar fara nimeni pe bord.Aflara ca ocupantii lui luasera o caleasca pentru a se deplasa in Elvetia ,ca sa petreaca vara acolo,pe marginea unui lac de langa orasul Vevey.
Se indreptara catre Elvetia si ajunsera in acea localitate,dar nu stiau unde locuieste doamna Milliga,asa ca se apucara sa caute strada cu strada.Dadeau reprezentatii in continuare,pentru a se putea intretine.O data,cantand pe o strada,auzira cu surprindere cum,din spatele unui zid,cantoneta lor era repetata cu un glas ciudat de catre cineva.Intreband cine este dincolo de zid,glasul acela straniu l-a strigat pe Remi.Inmarmuriti,copiii alergara in jurul zidului si dadura peste Liza.In sfarsit,o gasisera.Mai mult decat atat,se intamplase si o minune.Fata,din cauza emotiei puternice,isi recapatase glasul.Prin ea ajunsera la cei iubiti,dar in preajma lor se afla insusi unchiul James Milligan.Dandu-si seama ca era periculos sa se infatiseze acum in fata doamnei Milligan,copiii amanara vizita pentru a doua zi.Atunci ii destainuira acesteia tot ce stiau.Doamna Milligan ii puse la adapost pe copii si lua legatura cu avocati priceputi.Dupa cateva zile,doamna Milligan l-a intampinat pe Remi spunandu-i:

„-Avenit timpul sa-ti iei locul care ti se cuvine.
Locul?Care loc?Am cascat ochii,ca sa-i arat ca nu pricep nimic.A deschis atunci o usa si a intrat cine?Doica,avand in brate niste haine de copil…Nici nu le-a pus bine pe o masa ,ca am si luat-o in brate,inabusind-o de bucurie,pe cand stapana dadea feciorului un ordin,din care n-am auzit decat James.”
James a fost invitat in camera,iar doamna Milligan i-a spus tot ce aflase.Omul din Anglia caruia James i-l incredintase candva pe Remi,dupa ce-l furase,fusese prins si marturisise tot ce stia.Rufele,pastrate de doica Barberin erau dovada suprema. James,furios,parasi pentru totdeauna casa doamnei Milligan.

● Au trecut opt ani.Remi s-a mutat in Anglia,insotit de nelipsitul sau prieten Mattia.Cei doi baieti ,alaturi de Arthur, au crscut si au studiat cu profesori angajati de doamna Milligan.Remi a mostenit un castel si isi scrie romanul vietii sale nemaipomenite.Mattia a devenit un muzician vestit,iar Arthur s-a inzdravenit si acum,aflat la varsta maturitatii ,o curteaza pe Cristina,sora lui Mattia,sperand sa se casatoreasca cu ea.

In partea finala a romanului ii aflam pe toti prezenti la botezul baiatului lui Remi.Sotia sa nu este nimeni alta decat Liza,fata plapanda si blanda pe care a iubit-o dintotdeauna.Iar cea care il ingrijeste pe copilul sau este chiar doica sa iubita ,venita de departe,din satul ei din Franta, ca sa stea langa Remi si familia lui.

La aceasta petrecere,doamna Milligan i-a invitat si pe Bob,ajuns mare organizator de spectacole in Anglia,si pe fratele sau,capitanul de nava.Capi este si el prezent,desi de-abia se mai taraste de batranete.A reusit,cu toate puterile lui slabe ,sa se ridice in picioare si sa stranga,la sfarsitul petrecerii,o suma de bani de la invitati,cu care Remi si-a propus sa puna temelia unei case de ajutor pentru bietii cantareti de strada .Lipsea doar Vitalis,pe care toti l-au pomenit cu respect,si caruia Remi ii ridicase un monument la Paris, in cimitirul Montparnasse.

INTREBARI SI SARCINI FORMATIVE

1.Care credeti ca sunt cauzele nenorocirilor lui Remi ?
R.Lacomia si rautatea oamenilor (domnul Barberin, Garofoli,familia Driscoll, James Milligan);o societate in care domnea injustitia;nesansa.
2.Ce trasaturi morale fac din Remi un copil exemplar ? Dati exemple potrivite.
R.Prietenie (pentru Arthur,Mattia);recunostinta (fata de „mama” Barberin si fata de Vitalis);blandete si dragoste pentru animale si,in general,fata de napastuitii sortei;rabdare si perseverenta;respect si devotament pentru parinti (fie ei matusa Barberin , familia Driscoll sau adevarata mama);daruire pentru cei dragi ;darzenie si curaj s.a.
3.Cine credeti ca a avut rolul cel mai important in formatia pozitiva a lui Remi ? Descrieti-l pe scurt.
R.Vitalis:bland, cinstit,atasat de animale,exigent cand trebuie,dar si binevoitor,demn,generos etc.
3.Ce moment/momente ale naratiunii v-a/v-au impresionat in chip deosebit si de ce ?



1

Copyright © Contact | Trimite referat



Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu


Cauta referat
Scriitori romani