TAKE, IANKE SI CADIR - Comedie in trei acte de Victor Ion Popa.
Premiera piesei a avut loc in anul 1932 la Teatrul "Maria Ventura", dar, in ciuda unei distributii "intr-adevar exceptionala"
(Ion Sarbul, G. Timica, Al. Giugaru, Jules Cazaban, Maria Mohor, Silvia Dumitrescu), nu s-a bucurat de succesul scontat. incercand sa explice insuccesul, autorul va arata undeva ca "Take, Ianke si Cadir s-a jucat impotriva mea, cu o distributie impotriva careia am fost cu toata energia si inutil: «Fac chestie de prietenie din asta» mi-a spus d-ra Ventura si mi-a inchis gura".
O noua punere in scena arc loc la Teatrul Poporului (1945-l946), dar tot fara prea marc ecou in critica de specialitate. Intrarea definitiva a acestei comedii in constiinta publicului incepe in anii 1956-l957, cand mai multe trupe (Teatrele Municipal si National din Bucuresti, cele de Stat din Bacau, Pitesti, Timisoara, Barlad) o introduc in repertoriul lor permanent, rcluand-o in diverse distributii, unele redutabile, pana in zilele noastre.
Recordul de spectacole pare sa fi fost cel inregistrat de Teatrul Municipal din Bucuresti, cu nu mai putin de 848 de reprezentatii. Piesa a fost publicata, incepand cu anul 1938, in mai multe randuri, fie separat, fie impreuna cu alte scrieri dramatice ale autorului. F,a a fost tradusa in limba maghiara si a aparui sub titlul Micsoda ziirzavar (Zapaceala zadarnica) in antologia Ol roman vigjatek (Bukarest, Irodalmi Konyskiado, 1964).
Om de teatru total (autor, regizor, scenograf, cronicar etc), Victor Ion Popa a lasat in urma sa o opera dramatica pe cat de valoroasa, pe atat de inegala. Dintre piesele care au rezistat in infruntarea cu timpul sunt de amintit Ciuta, Muscata din fereastra si, desigur, Take, Ianke si Cadir, considerata chiar drept capodopera a creatiei sale dramatice. De altfel, autorul arata convins de calitatea scrierilor sale dramatice, atunci cand marturisea:
"Daca se va alege ceva de toata truda mea, cred ca teatrul va fi acela care nu ma va uita. Prea mi-am pus toata viata in el"
(Virgil Carianopol, Scriitorii au devenit amintiri, 1973).
Victor Ion Popa a actionat, in baza unui program coerent la temelia caruia statea un crez artistic urmat aproape cu sfintenie:
"Pledez, asadar, pentru o creatie romaneasca. Un spor de creatie romaneasca in ceea ce priveste literatura dramatica, fie ca piese originale, fie ca localizari Pledez si pentru romanizarea actorului roman pentru necesitatea unei formulari dramatice romanesti Stim doar bine toti ca trebuie sa aiba bune radacini in pamant copacul care vrea sa fie vazut peste zid. Pledez deci pentru necesitatea unei formule dramatice romanesti pentru ca numai de la ea incolo vom putea intra in marea arta teatrala".
Pana la data reprezentarii comediei Take, Ianke si Cadir lui V. . P. i se jucasera cele doua piese de rezistenta ale dramaturgiei sale: Ciuta si Muscata din fereastra, amandoua fiind bine primite de critica si de publicul spectator. La o lectura atenta se poate observa ca, mai ales intre Muscata din fereastra si Take, Ianke si Cadir, exista numeroase puncte de intalnire.
Ele izvorasc din filosofia de viata a autorului, din valorile in care acesta credea si pe care le regasim la personajele pieselor sale. S-ar putea spune ca avem de-a face cu reminiscente ale viziunii samanatoriste sau chiar poporaniste, dar n-ar fi exclus sa (ic vorba si de niste ecouri (Valeriu Rapeanu) ale teatrului francez din epoca respectiva. Valorile pentru care pledeaza in piesele sale Victor Ion Popa (inclusiv, mai voalat, in Take, Ianke si Cadir) sunt valorile etice traditionale, care au fost create si care mai pot fi conservate doar in provincie, ca loc privilegiat al manifestarii lor. Ele dau personajelor din piesele sale forta de a depasi dificultatile ivite in calc, de a infrunta viata si de a birui, apropiindu-si, in cele din urma, "o stare de impacare si de fericire".
Personajele aspira la libertate si la frumusete morala, Ia puritate sufleteasca, luptand in disperare cu prejudecatile semenilor pentru a-si atinge idealurile. Desi in registru "sentimental si comic cu peripetii de qui-pro-quo"
(Tudor Vianu), Take, Ianke si Cadir reia cateva dimensiuni ale pieselor si chiar ale unor proze publicate anterior de Victor Ion Popa. Se adauga, arata comentatorii, o dimensiune noua care coloreaza in chip inedit intreaga evolutie a faptelor.
Victor Ion Popa ataca, nu fara curaj, o problema de mare sensibilitate la vremea respectiva, anume a nationalitatii, a etniei, asa cum era ea perceputa de comunitatile care populau lumea targurilor moldovenesti. Problema (conflictul dintre generatii "cauzat de prejudecati rasiale" - Stefan Cristea) mai fusese abordata, dar in registru grav in Nathan inteleptul de Lcssing, iar la noi de Ronetti Roman in Manasse, dar Victor Ion Popa schimba unghiul de impact, perspectiva urmarind relatiile de acest tip la nivelul omului obisnuit, comun. El insista asupra omenescului personajelor, relevand gradul inalt de umanitate existent in lumea oamenilor obisnuiti. De altfel, daca patrundem bine resorturile comediei, vom constata ca nu problema rasei (asa cum gresit s-a spus) intereseaza, ci, mult mai adanc, aceea a religiei, a credintei, fundamentala in conturarea statutului identitar individual sau de grup. La romani (dar, in egala masura, si la ceilalti), religia (citeste credinta) era egala cu legea, cu norma esentiala de comportament, in alti termeni, cu insesi fundamentele existentei. A schimba credinta, adica legea, devenea dintr-o data sinonim cu a renunta la statutul tau identitar, cu a te transforma in altceva, cu a deveni altcineva. Pus in fata unei asemenea alternative, insul ezita, explicabil, ca in fata oricarei decizii capitale, de viata si de moarte, chiar daca moartea va fi numai una simbolica. Trama comediei Take, lanke ti Cadir nu este una complicata, ci dimpotriva. intr-un orasel de provincie (moldoveneasca lanke aminteste la un moment dat de apa Barladului) isi duc traiul tihnit trei mici negustori de etnii diferite: Take, care este roman, lanke, evreu, si turcul Cadir. Fiecare dintre ei tine cate o pravalie modesta in una din mahalalele de la periferia oraselului amintit, acoperind micile nevoi ale locuitorilor, romani sau evrei. Viata celor trei se desfasoara dupa niste ritmuri parca ancestrale, lent, Iara evenimente majore, intr-un soi de placuta toropeala, ba este statornicita pe o prietenie indelung verificata (lanke marturiseste ca il leaga de Take o prietenie de treizeci de ani) si reconfirmata in fiecare zi, prin gesturi semnificative. Casele le sunt identice, Take si lanke vand cam aceleasi produse, isi "imprumuta" unul altuia clienti pentru a nu se concura si a nu castiga unul in defavoarea celuilalt. Cadir isi deschide pravalia (coloniale, de care nu vindeau ceilalti doi) cu bani imprumutati de la si pe un teren dat de acesta; Take si lanke iau masa pe terasele din spatele caselor lor, aproape lipite, mancand fiecare din mancarea lui "ovreiasca" sau "romaneasca", dar neezitand sa-i ofere si celuilalt din bucatele sale (stiuca umpluta, lanke; tocana si sarmale de purcel, Take).
Cu toate acestea, pentru a respecta cutuma, lanke declara:
"Ovreiu sa manance la masa lui ovreiasca si crestinul Ia masa lui crestineasca, zice lanke".
Echilibrul acesta perfect, curgerea tihnita a zilelor sunt brusc amenintate de venirea Anei (fiica lui lanke) si a lui Ionel (fiul lui Take), care se aflau la studii la Bucuresti, la Academia Comerciala. Nu atat sosirea lor complica lucrurile, cat hotararea acestora de a se casatori. Socul este resimtit intai de Take si de lanke (mai ales de acesta din urma), care, desi isi iubesc copiii si se straduiesc din rasputeri pentru "fericirea" lor, trebuie sa lupte mai intai cu ei insisi si, toca mai inversunat, cu gura mahalalei care n-ar accepta o asemenea deviere de la pattemurilc de comportament indatinate. Lui Take ii este frica de "bocluc", iar lui lanke de falimentul afacerii sale in situatia in care evreii ar mai inceta sa targuiasca de la el (si tot asa, romanii de la Take).
