V. i. propp morfologia basmului referat






V. I. PROPP
MORFOLOGIA BASMULUI
Editura Univers, Bucuresti, 1970, pp. 24-84


II. Metoda si materialul

Vom incerca mai intai sa formulam obiectivul ce ne sta in fata.
Dupa cum s-a mai amintit in prefata, lucrarea noastra este inchinata basmelor fantastice. Existenta basmelor fantastice ca o clasa distincta este admisa ca ipoteza necesara de lucru. Atribuim deocamdata termenul de “fantastice” basmelor incluse de Aarne intre nr. 300-. E vorba de o definitie artificiala, asupra careia vom avea insa posibilitatea sa revenim mai tarziu, pentru a o preciza in temeiul concluziilor la care vom fi ajuns intre timp. Vom intreprinde o comparatie a acestor basme in planul subiectului. Pentru a o face, vom determina elementele constitutive ale basmelor fantastice recurgand la anumite procedee speciale (vezi mai jos), iar apoi vom compara basmele dupa partile lor componente. Va rezulta o morfologie, adica o descriere a basmului dupa partile componente, dupa raportul dintre ele si dupa raportul cu intregul.
Prin ce metode poate fi realizata o descriere precisa a basmului?
Sa comparam urmatoarele cazuri:
1. Imparatul ii da voinicului un vultur. Vulturul il duce pe voinic intr-alta imparatie.
2. Mosul ii da lui Sucenko un cal. Calul il duce pe Sucenko intr-alta imparatie.
3. Vrajitorul ii da lui Ivan o barcuta. Barcuta il duce pe Ivan intr-alta imparatie.
4. Fata de imparat ii da lui Ivan un inel. Voinicii din inel il duc pe Ivan in alta imparatie etc.
In cazurile amintite, intalnim marimi constante si marimi variabile. Se schimba numele personajelor (si totodata atributele), nu se schimba insa actiunile sau functiile lor. De unde si concluzia ca basmul atribuie adeseori actiuni asemanatoare unor personaje diferite. Aceasta ne da posibilitatea de a studia basmul dupa functiile personajelor.
Va trebui sa determinam in ce masura aceste functii reprezinta cu adevarat marimi constante si repetabile ale basmului. Toate celelalte probleme vor fi abordate in raport cu raspunsul dat la urmatoarea intrebare primordiala: cate functii pot fi delimitate in basm?
Cercetarea ne va demonstra ca repetabilitatea functiilor este uimitoare. Asa, de pilda, si Baba-Iaga, si Morozko (Gerila), si ursul, si duhul padurii, si cap-de-iapa o pun la incercare si o rasplatesc pe fiica vitrega. Continuand cercetarea, putem stabili ca, oricat de diferite ar fi ele, personajele basmului fac adeseori unul si acelasi lucru. Modalitatea de indeplinire a functiei se poate schimba: ea constituie o marime variabila. Gerila actioneaza altfel decat Baba-Iaga. Dar functia ca atare este o marime constanta. Ce anume fac personajele basmului constituie o problema de prima insemnatate pentru studierea basmului; cine si cum anume face sunt probleme suplimentare de studiu. Functiile personajelor reprezinta acele parti componente care pot inlocui “motivele” lui Veselovski sau “elementele” lui Bédier. Trebuie sa adaugam ca repetabilitatea functiilor, cuplata cu diversitatea personajelor ce le indeplinesc, a fost de multa vreme remarcata de istoricii religiei in mituri si credinte, scapand insa istoricilor basmului (Wundt, Negelein). Tot asa cum calitatile si functiile unor zei au fost trecute asupra altora, ba, in cele din urma, chiar asupra sfintilor crestini, functiile unor personaje de basm trec asupra altor personaje. Facand o incursiune inainte, putem spune ca functiile sunt foarte putine la numar, iar personajele – foarte multe. Ceea ce explica de ce basmul poate fi, pe de o parte, uimitor de divers, pitoresc si colorat, iar pe de alta parte, tot atat de uimitor prin stereotipia, prin repetabilitatea sa. Functiile personajelor reprezinta, asadar, elementele fundamentale ale basmului, din care pricina trebuie sa le delimitam de la bun inceput.
Pentru a le delimita, trebuie sa le definim. Iar definirea lor trebuie facuta din doua puncte de vedere. In primul rand, definirea nu trebuie in nici un caz sa tina seama de personajul care indeplineste functia respectiva. Ea va consta cel mai adesea dintr-un substantiv exprimand o actiune (interdictia, iscodirea, fuga etc). In al doilea rand, actiunea nu poate fi definita fara sa se tina seama de rostul ei in desfasurarea povestirii. Semnificatia functiei respective in desfasurarea actiunii trebuie neaparat luata in considerare.
Spre pilda, atunci cand Ivan se casatoreste cu fata de imparat, aceasta casatorie reprezinta cu totul altceva decat casatoria unui tata cu o vaduva, mama a doua fete. Alt exemplu: daca intr-un prim caz, un personaj primeste de la tatal sau o suta de ruble si isi cumpara cu ele o pisica inzestrata cu darul profetiei, iar in alt caz un personaj este rasplatit baneste pentru fapta eroica savarsita, basmul terminandu-se tocmai cu aceasta rasplata, avem de-a face cu elemente diferite din punct de vedere morfologic, in ciuda similitudinii de actiune (primirea unor bani). Fapte identice pot avea, asadar, semnificatii deosebite, si viceversa. Intelegem dar prin functie o fapta savarsita de un personaj si bine definita din punctul de vedere al semnificatiei ei pentru desfasurarea actiunii.
Observatiile de mai sus pot fi formulate pe scurt in felul urmator:
I. Functiile personajelor constituie elementele fixe, stabile ale basmului, independent de cine si in ce mod le indeplineste. Ele sunt partile componente fundamentale basmului.
II. Numarul functiilor din basmele fantastice este limitat.
O data delimitate functiile, se pune intrebarea: in ce grupare si in ce succesiune anume ne este dat sa le intalnim? Mai intai despre succesiune. Dupa unii, aceasta ar fi intamplatoare. Veselovski spune: “Alegerea si distributia incercarilor si intalnirilor (exemple de motive) presupun o anumita libertate”. Sklovski a exprimat si mai categoric aceeasi idee: “Este absolut de neinteles de ce, in procesul de imprumut, trebuie sa se pastreze o succesiune intamplatoare (sublinierea lui Sklovski) a motivelor. In depozitiile martorilor, cel mai mult este deformata tocmai succesiunea elementelor”. Referirea aceasta la depozitiile martorilor nu este fericita. Daca martorii denatureaza succesiunea evenimentelor, relatarea lor devine lipsita de sens; dar succesiunea evenimentelor isi are propriile ei legi, dupa cum legi specifice au si naratiunea artistica, si formatiunile organice. Furtul nu poate avea loc inainte de spargerea usii. Cat priveste basmul, el isi are legile lui specifice, cu totul aparte. Succesiunea elementelor este strict identica, dupa cum vom vedea mai jos. Libertatea in succesiune este circumscrisa intr-un cadru foarte ingust, care poate fi precizat cu extrema exactitate. Ajungem astfel la cea de a treia teza fundamentala a lucrarii noastre, teza pe care urmeaza sa o demonstram si sa o dezvoltam ulterior.
III. Succesiunea functiilor este intotdeauna aceeasi.
Revenind la grupare, se cade sa spunem in primul rand ca foarte multe basme nu redau toate functiile. Ceea ce nu schimba catusi de putin legea succesiunii. Absenta unor functii nu modifica distributia celorlalte. Vom mai insista asupra acestui fenomen; sa ne ocupam deocamdata de grupari in sensul propriu al cuvantului. O data ce vorbim de aceasta problema, urmatoarea supozitie este implicita: daca functiile au fost delimitate, vom putea urmari care anume basme reveleaza functii identice. Asemenea basme cu functii identice pot fi considerate monotipice. Pe acest temei poate fi creat ulterior un index de tipuri, construit nu pe indicii fabulative, intrucatva nedefinite si neclare, ci pe precise indicii structurale. Acest lucru se va dovedi intr-adevar posibil. Daca vom compara insa mai departe intre ele diferitele tipuri structurale, va rezulta un fenomen cu totul neasteptat: functiile nu pot fi distribuite dupa linii axiale care sa se excluda reciproc. Vom putea urmari acest fenomen, in intreaga lui concretete, in capitolul urmator si in cel final. Deocamdata insa, il putem formula in chipul urmator: daca vom nota cu A functia intalnita pretutindeni pe primul loc si cu B functia care ii urmeaza intotdeauna imediat (in cazul cand ea apare in basmul respectiv), atunci toate functiile din basm se vor distribui intr-o unica naratiune, fara ca vreuna sa iasa in afara seriei, sa excluda sau sa contrazica vreo alta. O asemenea concluzie nu era nicidecum de asteptat. Era desigur de asteptat ca acolo unde exista functia A sa nu poata exista anumite functii proprii altor naratiuni. Era de asteptat sa rezulte mai multe linii axiale, dar nu rezulta decat una singura pentru toate basmele fantastice. Acestea sunt monotipice, iar gruparile de care s-a vorbit mai sus sunt subtipuri. La prima vedere, aceasta concluzie pare absurda, fara sens, dar ea poate fi verificata cu maximum de precizie. Caracterul monotipic al basmului fantastic constituie un aspect extrem de complex, asupra caruia va trebui sa mai zabovim. Acest fenomen va ridica o serie intreaga de probleme.
Ne aflam asadar, in fata celei de-a patra teze fundamentale a lucrarii noastre:
IV. Toate basmele fantastice au o structura monotipica.
Vom proceda la demonstrarea, dezvoltarea si tratarea amanuntita a acestor teze. Este insa necesar sa tinem minte ca studierea basmului trebuie sa se faca (si tocmai asa se si intampla in lucrarea de fata) strict deductiv, adica de la material la concluzie. Expunerea insa poate urma o ordine inversa, intrucat desfasurarea ei este mai usor de urmarit daca bazele generale sunt dintru inceput cunoscute de cititor.
Dar, inainte de a trece la dezvoltare, trebuie sa stabilim pe baza carui material poate fi ea realizata. La prima vedere, s-ar parea ca este necesara utilizarea intregului material existent. In realitate insa, acest lucru nu este necesar. Cum studiem basmele dupa functiile personajelor, acumularea de material poate fi oprita in clipa cand se constata ca nici un fel de functii noi nu mai rezulta din simpla sporire a numarului basmelor analizate. Se intelege de la sine ca cercetatorul are datoria de a analiza un vast material de control. Dar nu este nevoie ca intreg acest material sa fie introdus in lucrare. Am socotit ca o suta de basme reprezinta un material mai mult decat suficient. Ajungand la concluzia ca nici un fel de functii noi nu mai pot fi gasite, morfologul poate pune punct, cercetarea ulterioara desfasurandu-se pe alte directii (alcatuirea de indexuri, o sistematizare deplina, studiul istoric). Faptul ca materialul poate fi limitat cantitativ nu inseamna deloc ca el poate fi selectat in mod arbitrar. Selectarea materialului trebuie sa fie dictata din afara. In ce ne priveste, am ales culegerea lui Afanesiev; incepem studiul basmelor de la numarul 50, care este dupa planul lui Afanasiev primul basm fantastic al culegerii, si terminam cu numarul . O asemenea limitare a materialului va suscita, fara doar si poate, numeroase obiectii. Teoretic ea este justificata. Pentru o justificare mai cuprinzatoare, ar fi trebuit sa punem problema gradului de repetabilitate a fenomenelor din basm. Daca acest grad de repetabilitate este ridicat, se poate folosi un material limitat. Daca repetabilitatea e redusa, acest lucru nu e cu putinta. Dupa cum vom vedea mai jos, repetabilitatea partilor componente fundamentale depaseste orice asteptare. Prin urmare, din punct de vedere teoretic, ne putem rezuma la un material redus. In practica, aceasta limitare este justificata de faptul ca prelucrarea unui mare volum de material ar aduce dupa sine o sporire extrema a dimensiunilor lucrarii. Nu cantitatea materialului este importanta, ci calitatea prelucrarii lui. O suta de basme – iata materialul nostru de lucru. Restul constituie materialul de control, foarte interesant pentru cercetator, dar neprezentand un interes de cuprindere mai larga.

III. Functiile personajelor



Vom enumera in acest capitol functiile personajelor in ordinea pe care ne-o impune basmul insusi.
Pentru fiecare functie vom da: 1) o succinta expunere a esentei ei; 2) o definitie prescurtata intr-un singur cuvant; 3) semnul ei conventional. (Introducerea semnelor ne va ingadui sa facem ulterior o comparare schematica a structurii basmelor.) Urmeaza exemplele, care, in majoritatea cazurilor, nu epuizeaza nici pe departe materialul nostru. Ele sunt mentionate doar ca modele si sunt dispuse in grupuri determinate. Raportul dintre grupuri si definitie este cel dintre specie si gen. Principalul nostru obiectiv este delimitarea genurilor. Examinarea speciilor nu poate constitui obiectul unei morfologii generale. Speciile se pot subimparti mai departe in varietati, aceasta subimpartire stand la temelia sistematicii. Distributia data mai jos nu urmareste asemenea obiective. Exemplele aduse nu au decat menirea de a ilustra si demonstra existenta functiei ca o unitate de ordinul genului. Dupa cum am mai amintit, toate functiile se inmanuncheaza intr-o singura naratiune de perfecta consecutie. Seria de functii mentionate mai jos reprezinta fundamentul morfologic al basmelor fantastice in genere.
De regula, basmul incepe cu o situatie initiala oarecare. Sunt enumerati membrii familiei sau, alteori, viitorul erou (sa zicem – un soldat) este pur si simplu introdus in scena fie prin mentionarea directa a numelui sau, fie prin descrierea conditiei sale. Desi aceasta situatie nu constituie o functie, ea este totusi un important element morfologic. Tipurile de inceput de basm vor putea fi examinate de abia spre sfarsitul lucrarii. Vom defini acest element drept situatia initiala, notata cu semnul conventional “i”.
Dupa situatia initiala urmeaza functiile:

I. Unul din membrii familiei pleaca de acasa (definitie: absenta, semn conventional= “a”).
. Poate pleca de acasa un membru al generatiei varstnice. Parintii pleaca la lucru. “Si a trebuit imparatul sa plece la drum lung, lasandu-si nevasta pe maini straine”. “Pleaca el (negustorul) ca si in alte dati in tari straine”. Cam acestea ar fi formele de absenta: la lucru, la padure, cu treburi negustoresti, la razboi, “cu treburi”. – S. conv. = a1
. Moartea parintilor constituie o forma intarita de absenta (s. conv. = a2)
. Uneori membrii generatiei tinere sunt cei care pleaca de acasa. Merg sau calatoresc in ospetie, sa prinda peste, sa petreaca, sa culeaga fructe in padure. – S. conv. = a3.

II. O interdictie este specificata eroului (def. = interdictia; s. conv. = b).
1.“In camara asta nu cumva sa te uiti”. “Pazeste-ti fratiorul, din curte sa nu iesi”. “Daca vine Baba-Iaga, sa nu sufli o vorba, sa taci malc”. “Si a dadacit-o in fel si chip imparatul, i-a poruncit sa nu iasa din turnul cel inalt” s.a.m.d. Porunca de a nu pleca, de a ramane locului este uneori intarita sau inlocuita prin inchiderea copiilor in turn. Dimpotriva, alteori intalnim o forma diminuata de interdictie, exprimata printr-un sfat sau o rugaminte: mama se roaga de fiul ei sa nu plece la prins peste – “esti inca mic” s.a.m.d. De regula, basmul mentioneaza mai intai plecarea si abia apoi interdictia, desi in fapt succesiunea evenimentelor este, fireste, inversa. Interdictii pot apare si fara legatura cu vreo plecare: nu rupe merele, nu ridica de jos pana de aur, nu deschide lada, nu-ti saruta surioara. – S. conv. = b1.
. Porunca sau propunerea reprezinta o forma rasturnata a interdictiei: adu de-ale gurii la camp, ia-l cu tine la padure pe fratior. – S. conv. = b2
Pentru ca lucrurile sa apara cu mai multa claritate se impune o digresiune. Basmul prezinta ulterior o nenorocire care intervine brusc (desi intr-un fel pregatita dinainte). In legatura cu aceasta, situatia initiala comporta descrierea unui trai fericit si a unei bunastari materiale aparte, uneori chiar iesite din comun. Imparatul are, de pilda, o gradina minunata cu mere de aur; mosul si baba il iubesc cu dragoste nespusa pe Ivasecika al lor etc. Bunastarea agrara constituie o forma aparte: taranul si fii lui au o faneata frumoasa. Intalnim adeseori descrierea semanaturilor, care au rasarit foarte frumos. Aceasta bunastare constituie, se intelege, un fundal contrastant pentru nenorocirea care se apropie. Invizibil, spectrul ei pluteste de la bun inceput deasupra familiei fericite. De unde si interdictiile: nu iesi pe ulita satului etc. Plecarea de acasa a varstnicilor pregateste nenorocirea, prilejuieste momentul potrivit pentru declansarea ei. Dupa plecarea – sau moartea – parintilor, copiii raman de capul lor. Porunca joaca in unele cazuri rolul interdictiei. Atunci cand copiii sunt indemnati sa mearga la camp sau la padure, indeplinirea poruncii are intocmai aceleasi consecinte ca si incalcarea interdictiei de a merge la padure sau de a pleca la camp.

III. Interdictia este incalcata (def. = incalcarea; s. conv. = c).
Formele incalcarii corespund formelor interdictiei. Functiile II si III alcatuiesc laolalta un element bipartit. A doua jumatate a perechii poate apare uneori fara prima. Fetele de imparat merg in gradina (a3), ele intarzie la intoarcere. Interdictia de a intarzia este omisa. O porunca indeplinita corespunde, dupa cum am putut-o constata, unei interdictii incalcate.
Un nou personaj isi face acum aparitia in basm, un personaj pe care il putem numi raufacatorul. Rolul lui este de a tulbura linistea familiei fericite, de a aduce cu sine o nenorocire, de a dauna, de a aduce o paguba. Raufacatorul poate fi zmeul, dracul, talharii, vrajitoarea, mama vitrega etc. (Am descris intr-un capitol aparte cum anume sunt introduse noi personaje in desfasurarea actiunii.) Asadar, raufacatorul apare pe firul actiunii. El vine, se apropie pe furis, soseste in zbor etc. si incepe de indata sa actioneze.

IV. Raufacatorul incearca sa iscodeasca cum stau lucrurile (def.= iscodirea; s. conv. = d).
. Iscodirea are drept scop aflarea locului in care sunt ascunsi copiii, lucrurile de pret etc. Ursul: “Cine-mi spune si mie unde s-au ascuns copiii imparatului?” Tejghetarul: “De unde luati nestematele astea?”. Popa: “Cum de-ai prins putere atat de repede?” Fata imparatului: “Ia spune, Ivane, fiu de negutator, unde ti-e ascunsa intelepciunea?”. “Din ce-o fi traind cateaua?” – gandeste Baba-Iaga. Si trimite pe Un-ochi, pe Doi-ochi, pe Trei-ochi sa iscodeasca. – S. conv. = d1
. Interogarea raufacatorului de catre victima constituie o forma rasturnata de iscodire. “Unde ti-e moartea, Koscei?”. “Ca iute cal mai ai! Sa fie vreun loc pe lume unde sa ma fac si eu cu un cal de sa-l intreaca pe asta?” – S. conv. = d2.
. In unele cazuri intalnim o iscodire realizata prin terte persoane. S. conv. = d3.

V. Raufacatorul obtine informatii asupra victimei sale (def. = divulgarea; s. conv. = e).
. Raufacatorul primeste un raspuns direct la intrebarea sa. Dalta raspunde ursului: “Du-ma in curte si arunca-ma; unde m-oi infige acolo sa sapi!” La intrebarea tejgetarului despre pietrele pretioase negustoreasa raspunde: “Pai le oua o gainusa”, etc. Avem iarasi de-a face cu functii bipartite, adeseori redate sub forma de dialog. In aceeasi categorie intra si dialogul dintre mama vitrega si oglinjoara. Desi mama vitrega nu o iscodeste direct despre fiica vitrega, oglinjoara ii raspunde: “Nu-i vorba, esti frumoasa, dar ai o fiica vitrega care traieste la niste bogatari intr-o padure deasa: ea e si mai frumoasa”. Ca si in alte cazuri asemanatoare, cea de-a doua jumatate a perechii de functii poate exista fara prima. In asemenea cazuri, divulgarea ia forma unei fapte necugetate. Mama isi striga cu glas tare fiul sa vina acasa, vrajitoarea afland astfel de prezenta lui. Mosul a capatat o punga nazdravana. El isi ospateaza cumatra din punga, ingaduindu-i astfel sa afle taina talismanului sau. – S. conv. = e1.
2–. Iscodirea raufacatorului sau cea indirecta atrage dupa sine raspunsul corespunzator. Koscei divulga taina mortii sale, taina calului iute de picior etc. – S. conv. = e2, e3.

VI. Raufacatorul incearca sa-si insele victima pentru a pune stapanire pe ea sau pe averea ei (def. = viclesug; s. conv. = f).
Raufacatorul ia mai intai de toate infatisarea unei alte persoane sau fapturi. Zmeul se preface intr-o capra de aur, sau intr-un flacau chipes. Vrajitoarea se comporta ca o “batranica buna la suflet”. Ea imita glasul mamei. Popa se imbraca in piele de tap. Hoata se preface a fi cersetoare.
Apoi urmeaza functia ca atare.
1. Raufacatorul incearca sa-si convinga victima: vrajitoarea ofera un inel; cumatra propune mosului sa faca o baie de aburi; vrajitoarea sugereaza victimei sa se dezbrace, sa se scalde in iaz; cersetoarea cere de pomana. – S. conv. = f1.
. Raufacatorul actioneaza folosind direct unealta nazdravana. Mastera da fiului vitreg iarba somnului. Ea infige un ac in camasa lui. – S. conv. = f2 .
. Raufacatorul foloseste alte mijloace de inselaciune sau violenta. Surorile cele rele impaneaza cu cutite si ace fereastra prin care Finist trebuie sa vina in zbor. Zmeul asaza in alt chip aschiile care arata fetei cum sa ajunga la fratii ei. – S. conv. = f3 .

VII. Victima se lasa inselata ajutandu-si astfel fara sa vrea dusmanul (def. = complicitatea; s. conv. = g ).
. Eroul accepta, se lasa convins de raufacator: ia inelul, face o baie de aburi, se duce la scaldat etc. Merita sa relevam faptul ca interdictiile sunt intotdeauna incalcate, iar propunerile inselatoare, dimpotriva, sunt intotdeauna acceptate si indeplinite. – S. conv. = g1.
2-. Eroul reactioneaza automat indata ce sunt folosite unelte nazdravane sau de alta natura: adoarme, se raneste etc. Se constata ca aceasta functie poate exista si separat. Fara sa fie adormit de altcineva, eroul cade dintr-o data in somn, fireste spre a netezi drumul raufacatorului. – S. conv. = g2 si g3.
Invoiala necinstita constituie o forma aparte a propunerii continand o inselatorie si a consimtamantului corespunzator (“Sa dai ce nu stii ca ai in casa”). Consimtamantul este silit in asemenea cazuri, raufacatorul speculand orice situatie neprielnica in care s-ar putea afla victima sa (cireada s-a razletit; saracie lucie etc.). Raufacatorul creeaza uneori intr-adins o asemenea situatie (“Ursul il apuca de barba pe imparat”). Acest element poate fi definit drept o nenorocire preliminara. – S. conv. = x, care o diferentiaza de celelalte forme ale inselaciunii.

VIII. Raufacatorul face un rau sau aduce o paguba unuia din membrii familiei (def. = prejudicierea; s. conv. = A).
Aceasta functie este extrem de importanta deoarece ea reprezinta factorul motor propriu-zis al basmului. Absenta, incalcarea interdictiei, divulgarea, reusita inselaciunii pregatesc aceasta functie, o fac posibila sau ii usureaza pur si simplu concretizarea. Din care pricina, primele sapte functii pot fi considerate ca o parte pregatitoare a basmului, in timp ce prejudicierea lanseza intriga propriu-zisa, este punctul ei de innodare. Formele prejudicierii sunt extrem de variate.
. Raufacatorul rapeste pe cineva (A1). Zmeul o rapeste pe fata de imparat sau pe fiica de taran. Vrajitoarea il rapeste pe baiat. Fratii cei mari o rapesc pe mireasa lui praslea.
. Raufacatorul fura sau ia cu de-a sila unealta nazdravana (A2). “Pasarila-lat-lungila” fura ladita nazdravana. Fata de imparat fura camasa nazdravana. Statu-Palma-Barba-Cot fura calul nazdravan.
2a. Luarea prin violenta a ajutorului nazdravan constituie o subclasa aparte a acestei forme. Mama vitrega porunceste sa fie taiata vaca nazdravana. Tejghetarul porunceste sa se taie gainusa ori rata nazdravana – S. conv. = AII.
. Raufacatorul fura sau distruge recolta (A3). Iapa mananca fanul. Ursul fura ovazul. Cocorul fura mazarea.
. Raufacatorul fura lumina zilei (A4). Acest caz este intalnit doar o singura data.
. Raufacatorul savarseste un rapt in alta forma decat cele precedente (A5). Obiectul raptului este extrem de diferit de la caz la caz si nu este necesar sa inregistram toate faptele cunoscute, intrucat ele nu influenteaza desfasurarea actiunii dupa cum vom vedea mai jos. Ar fi fost mai corect din punct de vedere logic sa fi socotit orice tip de rapt drept unica forma a prejudicierii, considerand drept subclase – si nu clase – formele impartite dupa criteriul obiectelor. Este insa mai comod tehniceste sa delimitam cateva forme mai insemnate, sintetizandu-le pe celelalte. Iata cateva exemple: Pasarea-de-foc fura merele de aur; Nurca-fiara mananca noapte de noapte cate un animal din ocolul imparatului; generalul fura palosul obisnuit, nu cel nazdravan al regelui etc.
. Raufacatorul vatama trupeste (A6). Slujnica scoate ochii stapanei. Fata de imparat taie picioarele lui Katoma. E demn de remarcat faptul ca, din punct de vedere morfologic, aceste forme constituie totodata si un rapt. Asa, de pilda, slujnica ascunde ochii in buzunar si ii duce intr-un loc tainic; ulterior, ei sunt recuperati prin aceleasi mijloace ca si celelalte obiecte furate si apoi pusi la loc. Acelasi lucru se intampla si cu inima scoasa din piept.
. Raufacatorul determina o brusca disparitie (A7). De obicei, aceasta disparitie se realizeaza prin folosirea unor procedee vrajitoresti sau prin inselatorie. Mastera il adoarme pe fiul vitreg. Mireasa lui dispare pentru totdeauna. Surorile pun cutite si ace in fereastra fetei la care Finist trebuie sa vina in zbor. El se raneste la aripi si dispare pentru totdeauna. Nevasta fuge de la barbatul ei pe covorul zburator. (…) Disparitia este provocata de eroul insusi: el arde cojocul nevestei sale lovite de vraji si ea dispare pentru totdeauna. (…). Un sarut vrajit o face pe mireasa sa uite totul. Victima este de asta data mireasa care isi pierde logodnicul (A7).
. Raufacatorul cere sa-i fie data victima sau o ademeneste (A8). Aceasta forma este de regula consecinta unei invoieli bazate pe inselatorie. Imparatul marilor il cere pe fiul de imparat si acesta pleaca de acasa.
. Raufacatorul izgoneste pe cineva (A9). Mastera o izgoneste de acasa pe fiica vitrega. Popa isi izgoneste nepotul.
. Raufacatorul porunceste ca cineva sa fie aruncat in mare (A10). Imparatul baga intr-un butoi pe fiica lui cu barbatul ei si porunceste ca butoiul sa fie aruncat in mare. Parintii aseaza pe fiul lor, adormit, intr-o barcuta si ii dau drumul in apa marii.
. Raufacatorul vrajeste o faptura sau un lucru (A11). Trebuie sa remarcam ca raufacatorul face adeseori doua-trei rele deodata. Exista forme care se intalnesc rareori de sine statator, ele tinzand sa se asocieze cu altele. Vrajirea este una din ele. Nevasta isi preface barbatul in caine si il alunga (putem nota: A911). Mastera o preface pe fiica vitrega in ras si o goneste de acasa. Chiar atunci cand mireasa este prefacuta in rata si zboara intr-aiurea, avem de-a face in fapt cu o izgonire, desi nementionata in mod explicit.
. Raufacatorul savarseste o substituire (A12). In majoritatea cazurilor, si aceasta forma face pereche cu o alta. Slujnica o preface pe mireasa in ratusca si ii substituie pe propria ei fiica (adica: A1112;). Slujnica o orbeste pe mireasa imparatului si i se substituie (A612).
. Raufacatorul da porunca sa fie ucis cineva (A13). De fapt, aceasta forma este o izgonire modificata (accentuata). Mastera porunceste unei slugi s-o ucida pe fiica vitrega in timpul unei plimbari. Fata de imparat porunceste slugilor sa-l duca pe barbatul ei in padure si acolo sa-l omoare. In asemenea cazuri se cere de regula ca ucigasul sa aduca, drept dovada a omorului, ficatul sau inima victimei.
. Raufacatorul savarseste un omor (A14). O alta forma, in genere doar insotitoare pe langa celelalte tipuri de actiune a raufacatorului si avand menirea de a le sublinia. Fata de imparat fura camasa nazdravana a barbatului ei si il ucide (A214). Fratii mai mari il omoara pe praslea si ii rapesc mireasa (A114). Sora ia fratelui fructele si il ucide.
. Raufacatorul inchide in temnita, tine cu sila (A15). Fata de imparat il inchide pe Ivan in temnita. Imparatul marilor il tine inchis pe Semion.
. Raufacatorul ameninta cu o casatorie silita (A16). Zmeul o cere de sotie pe fata imparatului.
16a. Aceeasi situatie intre rude: fratele o cere pe sora-sa de sotie (AXVI;)
. Raufacatorul ameninta cu un act de canibalism (A17). Zmeul o cere pe fata de imparat ca s-o manance. Zmeul a mancat pe toti oamenii din sat si ultimul taran ramas in viata este amenintat de aceeasi soarta.
17a. Aceeasi situatie intre rude (AXVII). Sora vrea sa-si manance fratele.
. Raufacatorul chinuie victima in timpul noptii (A18). Zmeul ori dracul o chinuie noaptea pe fata de imparat. Vrajitoarea vine in zbor la fata si ii suge pieptul.
. Raufacatorul porneste razboi (A19). Imparatul vecin porneste razboiul. Similar: zmeul parjoleste imparatia.
Cu aceasta epuizam formele de actiune ale raufacatorului in cadrul materialului ales de noi. Trebuie sa spunem insa ca foarte multe basme nu incep cu savarsirea unui rau. Exista si alte inceputuri care genereaza adesea o dezvoltare identica cu cea a basmelor ce incep cu A. Observand mai atent acest fenomen, putem constata ca aceste basme au ca punct de plecare o situatie anume, in care eroul resimte lipsa unui lucru oarecare, fapt ce determina o cautare analoaga cu cea din basmele incepand cu A. De unde si concluzia ca lipsa poate fi considerata un echivalent morfologic al rapirii, de pilda. Sa analizam urmatoarele cazuri. Fata de imparat fura talismanul lui Ivan. Ca urmare a furtului, lui Ivan ii lipseste acest talisman. Cercetandu-ne mai departe materialul, constatam ca, renuntand la momentul prejudicierii, basmul incepe foarte adeseori direct cu o lipsa: Ivan isi doreste un palos ori un cal nazdravan etc. Atat raptul cat si lipsa determina momentul urmator al intrigii: Ivan pleaca in cautarea lucrului ravnit sau pierdut. Acelasi lucru se poate spune si despre mireasa rapita ori, pur si simplu, despre mireasa „lipsa” s.a.m.d. In primul caz este mentionat un act atragand dupa sine o stare de lipsa, ceea ce il face pe erou sa intreprinda o cautare; in al doilea, se incepe direct cu starea de lipsa, cu acelasi rezultat. Am mai putea spune ca prima oara lipsa este impusa din afara, iar a doua oara, perceputa launtric de erou. (…)
Elementul de care ne ocupam acum poate fi formulat in felul urmator:

VIIIa. Unuia din membrii familiei ii lipseste ceva, doreste sa aiba un lucru oarecare (def. = lipsa; s. conv. = A’).
Cazurile de acest fel se preteaza greu la o grupare. Le-am putea imparti dupa formele pe care le imbraca perceperea lipsei, dar ne vom margini sa le clasificam dupa obiectele care lipsesc. Iata care ar fi aceste forme: 1) Eroul nu are o mireasa (ori un prieten, un om in genere). Acest tip de lipsa este uneori formulat foarte pregnant (eroul intentioneaza sa-si caute o mireasa), alteori nu este nici macar mentionat in mod explicit. Eroul este celibatar si pleaca in lume sa-si gaseasca o mireasa – asa incepe actiunea; s. conv. = A’. 2) Este necesara o unealta nazdravana de pilda – mere, apa, cal, platos etc.; s. conv. = A’. 3) Lipsesc minunatiile (fara puteri nazdravane): Pasarea-de-foc, rata cu pene de aur, minunea minunilor etc.; s. conv. = A’. 4) O forma specifica: lipseste oul nazdravan cu moartea lui Koscei (cu iubirea fetei de imparat); s. conv. = A’. 5) Forme rationalizate: lipsesc banii, mijloacele de subzistenta etc.; s. conv. = A’. Remarcam in treacat ca asemenea situatii initiale din viata de zi cu zi dobandesc uneori o dezvoltare pur fantastica. 6) Diferite alte forme: s. conv. = A’. Tot asa cum obiectul raptului nu determina ca atare structura basmului, nici obiectul care lipseste nu o face. Prin urmare intr-o perspectiva general-morfologica nu este necesar sa sistematizam toate cazurile: ne putem margini la cele principale, tratandu-le pe celelalte drept o forma globala.
Ajunsi aici, ne amintim fara sa vrem ca foarte multe basme nu incep cu savarsirea unui rau sau cu elementul pe care tocmai l-am descris. Asa, de pilda, basmul cu Emelia-prostanacul incepe cu prinderea unei stiuci de catre prostanac, si nu cu o prejudiciere. Atunci cand comparam un numar mai mare de basme, rezulta insa ca unele elemente specifice pentru partea mediana a basmului sunt uneori trecute la inceputul lui, ceea ce putem constata si in cazul de mai sus. Prinderea si crutarea unui animal constituie un element median tipic, dupa cum vom vedea mai departe. Elementele A si A’ sunt in genere obligatorii pentru orice basm din clasa studiata, punctul de innodare a intrigii necunoscand alte forme in afara celor de mai sus.

IX. Nenorocirea sau lipsa sunt comunicate, eroului i se adreseaza o rugaminte sau o porunca, el este trimis undeva sau lasat sa plece (def. = mijlocirea, momentul de legatura; s. conv. = B).
Aceasta functie introduce eroul in basm. O analiza mai amanuntita ne-ar ingadui s-o descompunem in partile ei componente, dar acest lucru nu este esential pentru scopul pe care ni l-am propus. Eroii basmului sunt de doua feluri: 1) Daca o fata este rapita, dispare de pe orizontul tatalui ei (si, paralel, de pe cel al ascultatorului) si Ivan pleaca in cautarea fetei, eroul basmului este Ivan, si nu fata rapita. Eroii de acest fel pot fi numiti cautatorii. 2) Daca o fata – sau un baiat – este rapita sau izgonita de acasa si firul basmului il urmeaza pe cel rapit, cel izgonit, fara sa se preocupe de soarta celor ramasi, eroul basmului este fata (baiatul) izgonita sau rapita. In asemenea basme nu intalnim cautatori, iar eroul de acest tip poate fi numit eroul-victima. Vom vedea mai jos daca basmele cu eroi cautatori evolueaza sau nu la fel cu cele din a doua categorie. Materialul nostru nu contine exemple in care basmul sa urmareasca atat pe cautator, cat si pe eroul-victima. Momentul mijlocirii exista in ambele cazuri. Importanta acestui moment consta in aceea ca el determina plecarea – sau trimiterea – eroului de acasa.
. Strigare publica intr-ajutor, dupa care eroul este trimis sa ajute pe cel in nevoie (B1). De obicei, imparatul este cel care pune sa se faca strigare publica de ajutor si isi insoteste cererea de ajutor cu fagaduieli.
. Eroul este trimis direct sa savarseasca o anume fapta (B2). Trimiterea se face fie sub forma unei porunci, fie sub cea a unei rugaminti. In primul caz, ea este uneori insotita de amenintari, in cel de-al doilea – de fagaduieli; se intampla ca amenintarile sa alterneze cu promisiunile.
. Eroul este lasat sa plece de acasa (B3). In asemenea cazuri, initiativa plecarii revine deseori eroului insusi, si nu celui care il trimite. Parintii isi dau binecuvantarea. Alteori eroul nu isi dezvaluie adevaratul scop. Cere ingaduinta de a se plimba etc., plecand de fapt la lupta.
. Nenorocirea este comunicata (B4). Mama povesteste fiului de rapirea fiicei ei, savarsita inca inainte ca el sa se fi nascut, dar nu il roaga in nici un fel s-o ajute. Fiul pleaca in cautarea surorii rapite. De cele mai multe ori insa nu parintii sunt cei care povestesc nenorocirea, ci o baba, un om intalnit intamplator etc.
Cele patru forme examinate pana acum comporta un erou cautator. Urmatoarele vor fi direct legate de eroul-victima. Structura basmului cere in mod necesar ca eroul sa plece de acasa. Daca acest lucru nu se realizeaza prin actul prejudicierii, basmul foloseste in acelasi scop momentul de legatura.
. Eroul izgonit este dus de acasa (B5). Tatal duce in padure pe fiica izgonita de mama vitrega. Aceasta forma este foarte interesanta din mai multe puncte de vedere. Actiunile tatalui sunt inutile daca este sa le analizam logic. Fiica poate sa mearga si singura in padure. Dar basmul cere ca in momentul de legatura sa figureze parinti care isi trimit copii de acasa. Putem arata ca forma data este o alcatuire secundara, dar acest lucru nu se inscrie in perspectiva morfologiei generale. Trebuie sa consemnam ca si fata de imparat ceruta de zmeu este dusa de acasa, dar pe malul marii. Spre deosebire de cazurile precedente insa, este prezenta strigarea de ajutor, lansata simultan cu ducerea fetei la locul hotarat. Chemarea intr-ajutor, si nu ducerea fetei de imparat pe malul marii, este insa cea care determina desfasurarea actiunii, din care pricina trimiterea de acasa nu poate constitui un moment de legatura in aceste cazuri.
. Eroul condamnat la moarte este lasat in taina sa scape (B6). Bucatarul o cruta pe fata (baiat), ii da drumul, ucide in locul ei o fiara oarecare pentru a putea dovedi cu ficatul si inima acesteia ca a ucis fata. Am definit mai sus elementul B ca fiind factorul care determina plecarea eroului de acasa. Daca trimiterea sau izgonirea fac necesar ca eroul sa plece de acasa, in cazul de mai sus el capata posibilitatea de a o face. Primul caz este definitoriu pentru eroul cautator, cel de-al doilea – pentru eroul victima.
. Se canta un cantec de jale (B7). Aceasta forma este specifica in cazurile de: ucidere (il canta fratele ramas in viata etc.), vrajire insotita de izgonire, substituire. Cantecul face astfel cunoscuta nenorocirea si determina contraactiunea.

X. Cautatorul accepta sau se hotaraste sa intreprinda contraactiunea (def. = contraactiunea incipienta; s. conv. = C)
Acest moment este caracterizat prin cuvinte ca: „Da-ne voie, imparate, sa-ti cautam fetele” etc. Se intampla ca el sa nu fie marcat prin cuvinte, dar se intelege, fireste, ca hotararea eroului precede cautarea propriu-zisa. Acest moment este specific doar pentru basmele in care eroul este un cautator. Eroii izgoniti, ucisi, vrajiti, substituiti nu cunosc nazuinta, vointa de eliberare, drept care elementul acesta lipseste in basmele respective.

XI. Eroul pleaca de acasa (def. = plecarea; s. conv. = ?).
Aceasta plecare reprezinta un lucru diferit fata de absenta temporara, notata mai inainte cu semnul conventional “a”. Plecarea eroului cautator este de asemenea diferita fata de cea a eroului-victima. Plecarea cautatorului are drept scop tocmai cautarea victimei, in timp ce plecarea eroului-victima constituie inceputul acelui drum fara cautari, de-a lungul caruia eroul va trece prin felurite aventuri. Sa facem si o alta precizare: daca este rapita o fata si un erou cautator pleaca sa o gaseasca, adica avem doua plecari de acasa, firul pe care il urmeaza basmul, pe care se construieste actiunea, este firul cautatorului. Daca insa basmul comporta o fata izgonita fara sa apara si un erou cautator, naratiunea il urmareste pe eroul-victima. Semnul conventional ^ marcheaza drumul eroului, indiferent de faptul daca este cautator sau nu. In unele basme nu intalnim deloc o deplasare in spatiu a eroului. Intreaga actiune se desfasoara intr-un singur loc. Alteori plecarea este, dimpotriva, accentuata, capata un caracter de fuga.
Elementele A, B, C, ^ constituie impreuna punctul de innodare a intrigii basmului. Ii urmeaza desfasurarea actiunii propriu-zise.
Un nou personaj isi face aparitia: ii putem spune donatorul sau, mai precis, furnizorul. De obicei el este intalnit absolut intamplator pe drum, in padure s.a.m.d. (Vezi cap. IV, formele de aparitie a personajelor). Fie ca este cautator, fie ca este victima, eroul obtine de la el o unealta (de regula nazdravana), care ii va permite sa puna capat nenorocirii. Inainte de a obtine unealta nazdravana, eroului ii este dat sa fie in miezul catorva actiuni foarte diferite, care concureaza toate la intrarea uneltei nazdravane in posesia lui.

XII. Eroul este pus la incercare, iscodit, atacat etc. pregatindu-se astfel inarmarea lui cu unealta nazdravana sau cu ajutorul nazdravan (def. = prima functie a donatorului; s. conv. = D)
. Donatorul il incearca pe erou (D1). Baga-Iaga o pune pe fata sa faca treaba in casa. Bogatarii padurii ii propun eroului sa le slujeasca trei ani incheiati. Trei ani de slujba la negustori (rationalizare sub presiunea vietii cotidiene). Trei ani la podul plutitor, fara simbrie. Eroul trebuie sa asculte fara sa adoarma viersul de guzla. Marul, raul, cuptorul, ofera o hrana extrem de simpla. Baba-Iaga ii propune eroului sa se culce cu fata ei. Zmeul ii propune sa ridice o piatra grea. Aceasta cerere e uneori scrisa pe piatra, alteori, gasind o piatra mare, fratii incearca din proprie initiativa sa o ridice. Baba-Iaga ii propune eroului sa pazeasca o hergelie de iepe etc.
. Donatorul il saluta si il iscodeste pe erou (D2). Putem considera aceasta forma drept o forma diminuata a incercarii. Salutul si iscodirea sunt prezente si in formele mai sus amintite, dar nu au caracterul unei incercari, pe care nu fac decat sa o preceada. In ultimul caz, insa, incercarea lipseste iar iscodirea dobandeste caracterul unei incercari indirecte. Daca eroul raspunde grosolan, el nu obtine nimic, daca raspunde cuviincios, i se da un cal, un palos etc.
. Un muribund sau un mort cere sa i se faca un serviciu (D3). Si aceasta forma imbraca uneori caracterul unei incercari. Vaca il roaga pe erou: “Nu-mi manca din carne, aduna-mi oasele laolalta, leaga-le intr-o basma curata, in gradina sa le rasadesti, de mine mereu sa-ti amintesti si zi de zi sa le stropesti”. Taurul rosteste cam aceeasi rugaminte. Intalnim o alta forma de rugaminte cu destinatie postuma (…) [cand] tatal aflat pe patul de moarte propune fiilor sai sa petreaca trei nopti pe mormantul lui.
. Captivul cere sa fie eliberat (D4). Omul-de-arama cere eroului sa-l elibereze din captivitate. Dracul este inchis intr-un turn si il roaga pe soldat sa-l elibereze. Urciorul scos din apa cere sa fie spart, cu alte cuvinte, duhul inchis in el cere sa fie eliberat.
4+. Idem, dar cu caderea prealabila a donatorului in captivitate. Asa, de pilda daca in basmul numarul 67 este prins duhul padurii, aceasta fapta nu poate fi considerata o functie de sine statatoare: ea nu face decat sa pregateasca rugamintea ulterioara a captivului. – S. conv. = +D4.
. Eroul este rugat sa crute pe cineva (D5). Am putea considera aceasta forma drept o subdiviziune a precedentei. Intr-adevar: rugamintea este fie precedata de o captura, fie eroul ia la ochi un animal, vrea sa-l omoare. Eroul prinde o stiuca si ea il roaga sa-i dea drumul. Erou ia la ochi mai multe animale si toate il roaga sa le lase cu viata.
. Eroul este rugat sa arbitreze intr-o cearta (D6). Doi urmasi il roaga sa imparta intre ei un toiag si o matura. Cei aflati in cearta nu formuleaza intotdeauna ca atare rugamintea lor. Eroul propune uneori din proprie initiativa o impartire (s. conv. = D6). Fiarele nu pot imparti un starv: eroul il imparte.
. Alte rugaminti (D7). La drept vorbind, rugamintile formeaza o clasa independenta, iar formele lor – subclase, dar putem considera in mod conventional, spre a evita un sistem prea incarcat de notare, toate varietatile drept clase.
Dupa definirea formelor principale, celelalte pot fi considerate in ansamblul lor. Soarecii il roaga pe erou sa le dea de mancare. Hotul il roaga pe pagubit sa-l ajute la caratul lucrurilor furate. Urmeaza un caz care poate fi trecut simultan la doua clase: Kuzinka prinde o vulpe. Vulpea il roaga: “Nu ma ucide (rugamintea de a fi crutat, D5), ci prajeste-mi in unt o gaina mai grasa” (a doua rugaminte, D7). Cum rugamintea aceasta este precedata de prinderea vulpii, cazul poate fi notat cu semnul conventional +D. Iata un alt caz, diferit de primul, dar comportand si el o amenintare prealabila sau punerea solicitantului intr-o situatie fara iesire: eroul fura hainele unei fete la scaldat si ea ii cere sa i le dea indarat. Alteori, situatia fara iesire nu este insotita de o rugaminte (puii de pasare stau in ploaie, copiii chinuie o pisica). Eroul are in asemenea cazuri prilejul sa faca un bine. Cu alte cuvinte are in mod obiectiv de facut fata unei incercari, desi subiectiv eroul nu percepe incercarea ca atare. – S. conv. = D’.
. O faptura vrajmasa incearca sa-l duca la pieire pe erou (D8). Vrajitoarea incearca sa il bage pe erou in cuptor. Vrajitoarea incearca noaptea sa taie capetele eroilor. Gazda incearca noaptea sa arunce pe oaspeti drept hrana sobolanilor. Vrajitorul incearca sa-l omoare pe erou lasandu-l singur pe munte.
. Faptura vrajmasa intra in lupta cu eroul (D9). Baba-Iaga se lupta cu eroul. Intalnim foarte des lupta intr-o casuta in padure cu diferitii locuitori ai codrului. Lupta are caracterul unei incaierari, unei certe urmate de bataie.
. Se arata eroului unealta nazdravana, i se propune un schimb pentru obtinerea ei (D10). Talharii ii arata o bata, negutatorii ii arata tot felul de minunatii, mosul ii arata un palos. Toti ofera unealta nazdravana in vederea unui schimb.

XIII. Eroul reactioneaza la actiunea viitorului donator (def . = reactia eroului; s. conv. = E)
In majoritatea cazurilor reactia poate fi pozitiva sau negativa.
. Eroul face fata (nu face fata) incercarii (E1).
. Eroul raspunde (nu raspunde) la salut (E2).
. Eroul aduce la indeplinire (nu aduce la indeplinire) rugamintea mortului (E3).
. Eroul da drumul captivului (E4).
. Eroul cruta pe cel care ii cere sa-l lase in viata (E5).
. Eroul face imparteala si ii impaca pe cei ce se certau (E6). Rugamintea celor aflati in disputa (sau cearta neinsotita de o rugaminte de imparteala) atrage dupa sine o alta reactie: eroul ii insala obligandu-i, de pilda sa alerge dupa sageata trasa din arcul lui, iar el isi insuseste intre timp obiectele care declansasera cearta (EVI).
. Eroul face un alt serviciu (E7). Uneori, aceste servicii corespund rugamintilor ce ii fusesera adresate, alteori sunt dictate pur si simplu de bunatatea eroului. Fata da de mancare cersetorilor care trec prin fata casei. Formele cu caracter religios ar putea constitui o subclasa aparte. Eroul aprinde un butoias de tamaie spre slava Domnului. Am putea include in aceiasi subclasa si un caz comportand o rugaciune.
. Eroul scapa de cursa ce i se intinde atacand pe vrajmas cu mijloacele pe care acesta voia sa le foloseasca impotriva lui (E8). Punand-o pe Baba-Iaga sa-i arate cum se intra in cuptor, eroul o inchide acolo. Eroii se imbraca in taina cu vesmintele fiicelor Babei-Iaga si le imbraca pe acestea cu ale lor; Baba-Iaga se lasa inselata si isi omoara fetele. Vrajitorul ramane el insusi singur pe muntele pe care voia sa-l paraseasca pe erou.
. Eroul invinge (sau nu invinge) faptura vrajmasa (E9).
. Eroul accepta schimbul, dar foloseste de indata puterea nazdravana a obiectului primit impotriva celui care i-l daduse (E10). Mosul ofera cazacului palosul care secera singur pe dusmani in schimbul butoiului nazdravan. Cazacul accepta schimbul si porunceste de indata palosului sa-i taie mosului capul, reintrand in posesia butoiului.

XIV. Unealta nazdravana intra in posesia eroului (def. = inzestrarea, obtinerea uneltei nazdravane; s. conv. = F).
Uneltele nazdravane pot fi: 1) animale (calul, vulturul etc.); 2) obiecte din care apar ajutoare nazdravane (amnarul cu cal, inelul cu voinici); 3) obiecte care au o insusire miraculoasa, cum ar fi de pilda, ghioaga, palosul, guzla, bila si multe alte obiecte; 4) calitati daruite direct, cum ar fi forta, capacitatea de a se transforma in animale etc. Atribuim – deocamdata conventional – tuturor acestor obiecte ale transmiterii denumirea de unelte nazdravane. Formele de transmitere sunt urmatoarele:
. Unealta nazdravana este transmisa direct (F1). Acest tip de transmitere are adeseori caracterul unei rasplatiri. Mosul daruieste un cal, fiarele din codru daruiesc fiecare cate un pui s.a.m.d. Alteori, in loc sa capete un animal, eroul capata capacitatea de a se transforma in animal (pentru amanunte vezi mai jos, la cap. VI). Unele basme se incheie tocmai cu o rasplatire. In asemenea cazuri, darul prezinta o valoare materiala oarecare si nu constituie o unealta nazdravana (F’). Daca reactia eroului a fost negativa, transmiterea poate sa nu aiba loc (F neg.) sau poate fi inlocuita cu o crunta razbunare. Eroul este mancat, transformat in stana de gheata, aruncat sub o stanca, i se taie o curea din pielea spinarii (F contr.).
. Unealta este indicata (F2). Baba arata stejarul sub care se afla corabia zburatoare. Mosul arata pe taranul de la care poate fi luat calul nazdravan.
. Unealta este produsa (F3). „Vrajitorul a iesit pe mal, a desenat pe nisip o barca si a spus: Ei, fratilor, vedeti voi barca asta? – O vedem! – Asezati-va in ea!”
. Unealta este vanduta si cumparata (F4). Eroul cumpara o gaina nazdravana, un caine si o pisica cu puteri nazdravane etc. Producerea uneltei nazdravane la comanda constituie o forma intermediara intre cumparare si producere. Eroul comanda fierarului un lant; (pentru asemenea cazuri – s. conv. = F43).
. Eroul obtine din intamplare unealta nazdravana (sau o gaseste) (F5). Ivan vede un cal pe camp si il incaleca. Eroul da din intamplare peste copacul cu mere nazdravane.
. Unealta nazdravana apare brusc cu de la sine putere (F6). Apare dintr-o data o scara trecand muntele. Ivirea brusca din pamant (FVI) reprezinta o forma aparte de aparitie de sine statatoare; pot aparea astfel: tufisuri nazdravane, mladite, un caine si un cal nazdravan, un pitic.
. Unealta nazdravana este bauta sau mancata (F7). Strict vorbind, nu avem de-a face cu o forma a transmiterii; cu toate acestea, forma respectiva poate fi coordonata conventional cu cazurile amintite. Trei bauturi dau o forta nemaipomenita. Mancand maruntaiele unei pasari, eroii dobandesc diferite insusiri miraculoase.
. Unealta nazdravana este furata (F8). Eroul fura calul de la Baba-Iaga. Eroul fura obiectele pe care se certau cei ce recurg la imparteala lui. Folosirea uneltei nazdravane impotriva personajului care a schimbat-o pe alt obiect si recuperarea acestuia din urma poate fi si ea socotita drept o forma speciala de furt.
. Diferite personaje se pun ele insele la dispozitia eroului (F9). Asa, de pilda, un animal poate sa-i daruiasca eroului un pui sau ii poate oferi direct serviciile sale, daruindu-i-se intr-un fel pe sine insusi. Sa comparam urmatoarele cazuri. Calul nu este intotdeauna dat direct sau intr-un amnar: uneori donatorul nu face decat sa comunice formula magica prin rostirea careia calul poate fi chemat. In ultimul caz, Ivan nu primeste de fapt nimic, afara doar de dreptul de a dispune de un ajutor nazdravan. Intalnim o situatie identica atunci cand solicitantul ii da lui Ivan dreptul de a dispune de el. Stiuca ii spune lui Ivan formula prin care poate fi chemata („doar sa spui: la porunca stiucii” etc.). Daca, in fine, este omisa chiar si formula, animalul promitand pur si simplu: „iti voi fi si eu de folos candva”, avem totusi de-a face cu un element din aceeasi categorie – eroului i se pune la dispozitie o unealta nazdravana in persoana animalului respectiv. Animalele devin apoi ajutoarele nazdravane ale lui Ivan (F’9). Se intampla adeseori ca felurite fapturi nazdravane sa apara fara nici un fel de pregatire, sa rasara brusc in drumul eroului, oferindu-i serviciile lor si devenind ajutoarele lui nazdravane (F69). Cel mai adesea sunt personaje cu insusiri neobisnuite sau inzestrate cu calitati miraculoase din cele mai diverse (Flamanzila, Setila, Gerila).
Inainte de a continua enumerarea functiilor, sa raspundem mai intai la intrebarea: care sunt formele de combinare dintre varietatile de elemente D (pregatirea transmiterii) si F (trasmiterea)? Trebuie doar sa remarcam ca o reactie negativa a eroului atrage dupa sine numai F neg. (transmiterea nu are loc) sau F contr. (eroul care a suferit esecul este crunt pedepsit). () legaturile sunt extrem de variate si, prin urmare, putem constata in ansamblu multiple posibilitati de inlocuire a unor varietati cu altele. La o analiza mai amanuntita, suntem frapati insa de faptul ca anumite combinatii lipsesc cu totul. Absenta lor se explica partial prin insuficienta materialului folosit, dar trebuie sa aratam ca unele din aceste combinatii absente ar fi fost nelogice. Ajungem, asadar, la concluzia ca exista tipuri de legaturi. Daca, la determinarea tipurilor, am lua ca punct de plecare formele de transmitere a uneltei nazdravane, am putea stabili doua tipuri de legaturi:
. Furtul uneltei nazdravane, legat de o tentativa de nimicire a eroului (prajire, etc.), de rugamintea de a face o imparteala, de oferta unui schimb.
. Toate celelalte forme ale transmiterii si obtinerii legate de toate celelalte forme pregatitoare. Rugamintea de a face o imparteala tine de tipul al doilea daca imparteala este realmente facuta, dar de primul tip daca eroul ii insala pe cei in disputa. Mai putem remarca si faptul ca gasirea, cumpararea si aparitia brusca, de sine statatoare, a uneltei nazdravane sau a ajutorului nazdravan apar cel mai adesea in basm fara nici o pregatire. Ele sunt forme rudimentare. Daca insa ele sunt totusi pregatite intr-un fel, legatura tine de formele celui de-al doilea tip, si nu de ale primului. In aceeasi perspectiva poate fi abordata si problema caracterului donatorilor. Cel de-al doilea tip include cel mai adesea donatori binevoitori (cu exceptia celor care cedeaza de nevoie, dupa o lupta, unealta nazdravana), in timp ce primul tip prezinta donatori vrajmasi sau, in orice caz, inselati. Nu mai avem de-a face cu donatori in sensul propriu al cuvantului, ci cu personaje care furnizeaza de nevoie eroului unealta ravnita. In cadrul formelor fiecarui tip, toate combinatiile sunt posibile si logice, chiar daca nu le intalnim in fapt. Asa de pilda, donatorul recunoscator sau donatorul care l-a incercat pe erou poate transmite, vinde sau produce unealta nazdravana, poate indica eroului unde se afla ea si cum poate fi obtinuta etc. Pe de alta parte, unealta nu poate fi decat furata sau luata cu forta in cazul unui donator inselat. In afara acestor tipuri, combinatiile devin nelogice. Caci este nelogic ca eroul sa fure de la Baba-Iaga manzul o data ce a dus la bun sfarsit operatia dificila pe care ea il pusese s-o faca. Cele spuse mai sus nu inseamna ca asemenea combinatii nu exista in basm. Ele exista, dar povestitorul trebuie sa gaseasca in aceste cazuri motivari suplimentare pentru faptele eroului sau. Iata un exemplu de legatura nelogica cu o motivare foarte transparenta: Ivan se lupta cu mosul; in timpul luptei, mosul ii da din greseala sa bea apa puterii. Acest „din greseala” devine lesne de inteles daca facem o comparatie intre acest caz si basmele in care licoarea este data de donatori recunoscatori sau, in genere, binevoitori fata de erou. Vedem clar ca nelogicul legaturii nu il handicapeaza pe povestitor. Daca apucam pe o cale pur empirica, vom fi nevoiti sa afirmam ca toate varietatile elementelor D si F sunt intersanjabile intre ele.
Iata cateva exemple concrete de legaturi.
Tipul 2
D1E1F. Baba-Iaga il obliga pe erou sa duca la pascut o herghelie de iepe. Urmeaza o a doua incercare, dusa la bun sfarsit de erou, care primeste calul.
D2E2F. Mosulica il iscodeste pe erou. Acesta raspunde grosolan si nu primeste nimic. Apoi se intoarce, raspunde cuviincios si obtine calul.
D3E3F. Aflat pe patul de moarte, tatal isi roaga feciorii sa vegheze trei nopti pe mormantul lui. Praslea ii indeplineste rugamintea si primeste un cal.
D3E3FVI. Taurasul ii roaga pe copiii imparatului sa-l taie, sa-l arda si cenusa sa i-o imprastie pe trei straturi de flori. Eroul ii asculta rugamintea. Dintr-un strat creste un mar, din al doilea se iveste un caine, din al treilea – un cal.
D1E1F. Fratii gasesc o piatra mare. „N-o putem oare urni din loc?” (incercare fara prezenta unui personaj care sa-i incerce pe eroi). Fratii mai mari nu izbutesc, praslea misca piatra din loc; sub piatra este o hruba in care Ivan gaseste trei cai.
Aceasta lista poate fi continuata ad libitum. Trebuie doar sa remarcam ca in cazurile de acest fel nu numai caii pot constitui obiectul transmiterii, ci si alte daruri nazdravane. Am ales numai exemple cu cai pentru a sublinia inrudirea morfologica.
Tipul .
D6EVIF. Trei personaje isi disputa proprietatea unor obiecte nazdravane. Eroul ii pune sa fuga cat i-or tine puterile si isi insuseste intre timp obiectele nazdravane (o caciula, un covor, o pereche de cizme).
D8E8F. Eroii nimeresc la Baba-Iaga. Noaptea, ea vrea sa le taie capetele. Eroii o inseala, facand-o sa-si omoare fiicele. Fratii fug, praslea fura basmaua nazdravana.
D10E10F. Eroul este slujit de Smat-Razum, un duh nevazut. Trei negustori ii ofera in schimbul lui o ladita (gradina), un topor (corabie) si un corn (oaste). Eroul accepta schimbul, dupa care isi cheama inapoi si slujitorul nevazut.
Constatam ca permutarea varietatilor in limitele fiecarui tip este intr-adevar practicata pe scara larga. Se ridica insa o alta intrebare: nu sunt oare legate anumite obiecte ale transmiterii de anumite forme ale acesteia, cu alte cuvinte – nu este totdeauna dat calul, dar furat intotdeauna covorul zburator etc.? Desi analiza noastra priveste exclusiv functiile ca atare, putem arata (fara sa o demonstram) ca o asemenea norma nu exista. Calul, care este cel mai adesea daruit, este furat in basmul numarul . Si, dimpotriva, basmaua nazdravana, care il scapa pe posesor de orice urmaritor, basma de regula furata, este daruita in basmul numarul . Corabia zburatoare este si construita, si daruita, si indicata eroului in asa fel ca s-o poata gasi.
Sa revenim insa la enumerarea functiilor indeplinite de personaje. Dobandirea uneltei nazdravane este urmata de folosirea ei sau, atunci cand unealta aceasta este o faptura vie, de ajutorul direct acordat de ea la porunca eroului. Prin aceasta, eroul pierde aparent orice importanta: el nu mai face nimic, ajutorul nazdravan face totul pentru el. Si totusi importanta eroului sub raport morfologic este foarte mare, deoarece intreaga naratiune este construita pe intentiile sale. Aceste intentii devin manifeste in diferitele porunci date de erou ajutoarelor sale. Putem sa formulam acum o definitie mai precisa a eroului decat cea la care am recurs mai inainte. Eroul basmului fantastic este fie un personaj care a avut de suferit de pe urma actiunii raufacatorului in punctul de innodare a intrigii (respectiv, care sufera din pricina ca ii lipseste un lucru sau o fiinta oarecare), fie un personaj care accepta sa curme nenorocirea sau lipsa ce chinuie un alt personaj. In ambele cazuri, eroul este cel care, in cursul actiunii, dobandeste o unealta nazdravana (un ajutor nazdravan), de care se foloseste sau este slujit.





XV. Eroul este adus – in zbor, calare, pe jos – la locul unde se afla obiectul cautarii lui (def. = deplasarea spatiala intre doua imparatii, calauzirea; s. conv. = G).
De regula, obiectul cautarii se afla intr-o „alta” imparatie, pe un alt taram. Aceasta imparatie este fie foarte departe pe orizontala, fie foarte sus ori foarte afund pe verticala. Mijloacele de comunicatie pot fi aceleasi in toate cazurile, dar marile inaltimi si marile adancimi dispun de forme specifice.
. Eroul zboara prin aer (G1). Zboara pe un cal, pe o pasare, in chip de pasare, pe o corabie zburatoare, pe covorul zburator, pe spinarea unui urias sau a unui duh, in caleasca dracului s.a.m.d. Zborul pe o pasare este uneori insotit de urmatorul amanunt: pasarea trebuie hranita in zbor, de aceea eroul ia cu sine un taur etc.
. Eroul se deplaseaza pe pamant sau pe apa (G2). Calare pe cai sau pe un lup. Pe o corabie. Ciungul duce pe olog. Motanul trece raul inot pe spinarea cainelui.
. Eroul este condus (G3). Ghemul de ata ii arata drumul. Vulpea il duce la fata de imparat.
. Eroului i se arata drumul (G4). Ariciul ii arata drumul spre fratiorul rapit.
. Eroul se foloseste de mijloace imobile de comunicatie (G5). Se urca pe scara. Gaseste o trecere subterana si o urmeaza. Merge pe spinarea unei stiuci uriase, trecand apa ca peste un pod. Se lasa in jos pe curele.
. Eroul urmareste o urma de sange (G6). Eroul il invinge pe locuitorul colibei din padure, acesta fuge si dispare sub o piatra. Mergand pe urma de sange, Ivan gaseste intrarea intr-o alta imparatie.
Cu aceasta am epuizat formele de deplasare a eroului. Trebuie sa remarcam ca, uneori, transportarea eroului, ca functie aparte, nu apare in basm. Eroul ajunge pur si simplu unde ii trebuie, cu alte cuvinte, functia G este o continuare fireasca a functiei ^. In asemenea cazuri, functia G nu este fixata.

XVI. Eroul si raufacatorul intra in lupta directa (def. = lupta; s. conv.= L).
Trebuie de la bun inceput sa delimitam aceasta forma de incaierarea cu donatorul vrajmas. Cele doua forme se deosebesc dupa consecintele lor. Daca in urma unei intalniri cu un dusman, eroul capata unealta necesara cautarii intreprinse de el, avem de-a face cu elementul D. Daca insa, odata invingator, eroul intra in posesia obiectului cautarii, dobandeste ceea ce fusese trimis sa dobandeasca, atunci avem de-a face cu elementul L.
. Ei se lupta in lupta dreapta (L1). Din aceasta categorie face in primul rand parte lupta cu zmeul sau cu Ciudo-Iudo, precum si lupta cu o oaste dusmana, cu un voinic etc.
. Ei se intrec intre ei (L2). In basmele umoristice, lupta ca atare lipseste uneori. Dupa ce isi arunca unul altuia tot felul de cuvinte de ocara (uneori intocmai cu cele spuse inaintea unei lupte adevarate), eroul si raufacatorul se intrec intre ei. Ajutat de siretenia sa, eroul invinge. Tiganul pune zmeul pe fuga storcand in pumn o bucata de branza in locul pietrei, ori facandu-l sa creada ca o lovitura de ghioaga la ceafa este de fapt, fluieratul sau etc.
. Ei joaca carti (L3). Eroul si zmeul (dracul) joaca carti.
. Basmul numarul 50 comporta o forma aparte. Zmeoaica ii propune eroului: „Sa mearga Ivan, fiul de imparat, sa se cantareasca si m-oi cantari si eu sa vedem – care pe care.”

XVII. Eroul este insemnat (def. = marcarea, insemnarea; s. conv. = I).
. Semnul se aplica pe corp (I1). Eroul este ranit in timpul luptei. Fata de imparat il trezeste inaintea luptei ranindu-l usor cu cutitul pe obraz. Fata de imparat il inseamna pe erou cu inelul pe frunte. Ea il saruta si o stea i se aprinde in frunte.
. Eroul primeste un inel sau un stergar (I2). Cele doua forme sunt reunite in acele cazuri cand eroul este ranit in lupta, iar rana este legata cu batista fetei de imparat sau cu cea a regelui.

XVIII. Raufacatorul este invins (def. = victoria; s. conv. = V).
. Este infrant in lupta dreapta (V1).
. Este infrant in intrecere (V2).
. Raufacatorul pierde la carti ( V3).
. Raufacatorul pierde la masurarea la cantar (V4).
. Raufacatorul este ucis fara o lupta prealabila (V5). Zmeul este omorat in somn. Zmiulan se ascunde intr-o scorbura si este ucis.
. Raufacatorul este izgonit (V6). Fata de imparat posedata de diavol isi atarna o iconita de gat si „puterea vrajmasa isi lua cat ai clipi din ochi talpasita”.
Putem intalni si o victorie in forma negativa. Daca doi sau trei eroi au iesit sa se infrunte, unul din ei (generalul) se ascunde, iar celalalt castiga lupta (+V1).

XIX. Nenorocirea sau lipsa initiala este remediata (def. = remedierea; s. conv. = R). Aceasta functie face pereche cu prejudicierea (A) si constituie punctul culminant al naratiunii.
. Obiectul cautarii este rapit prin forta sau prin viclenie (R1). Eroii folosesc uneori aceleasi mijloace ca cele folosite de raufacatori cu prilejul raptului initial. Calul lui Ivan se preface in cersetor si cere de pomana. Fata de imparat ii da de pomana. Ivan sare dintr-un copac, si impreuna cu pretinsul cersetor, o rapesc si pleaca cu ea.
1a. Uneori raptul final este savarsit de doua personaje, din care unul il obliga pe cel de-al doilea sa infaptuiasca actul ca atare. Calul calca pe rac si il obliga sa aduca rochia de mireasa. Motanul prinde soarecele si il obliga sa-i aduca inelul. – S. conv. = R’1.
. Obiectul cautarii este dobandit de mai multe personaje laolalta, actiunile lor succedandu-se foarte repede (R2). Repartitia actiunilor este determinata de o serie de insuccese consecutive sau de tentativele de a fugi, facute rand pe rand de faptura rapita. Cei sapte Simeoni o cauta pe fata de imparat; hotul o fura, dar ea se preface in lebada si fuge in zbor; arcasul o loveste cu sageata, un al treilea, prefacut in caine, o scoate din apa etc. Oul cu moartea lui Koscei este obtinut intr-un mod similar: iepurele fuge, rata zboara, pestele inoata incercand sa ascunda oul. Lupul, corbul si un alt peste ii urmaresc si obtin oul.
. Obiectul cautarii este obtinut cu ajutorul unor momeli (R3). O forma foarte apropiata in unele cazuri este R. Eroul o ademeneste pe fata de imparat cu niste podoabe de aur, facand-o sa urce pe corabia lui si plecand cu ea. Momeala concretizata printr-o propunere de schimb ar putea constitui o subclasa aparte. Fata orbita brodeaza o coroana frumoasa si o trimite slujnicei ticaloase; in schimbul coroanei slujnica ii da ochii furati si fata de imparat isi recapata vederea.
. Dobandirea obiectului cautarii este rezultatul direct al actiunilor precedente (R4). Daca, spre pilda, Ivan il ucide pe zmeu si se casatoreste apoi cu fata de imparat eliberata astfel, nu avem de-a face cu o dobandire ca act in sine, ci cu o dobandire ca functie, ca etapa in desfasurarea actiunii. Fata de imparat nu este insfacata, nu este rapita si dusa intr-alta parte, dar este totusi dobandita. Este si aici rezultatul unei lupte, dobandirea fiind un element logic in asemenea conditii. Dar dobandirea poate fi si rezultatul unor alte actiuni, diferite de lupta. Ivan o poate, de pilda, gasi pe fata de imparat calauzit fiind de cineva.
. Obiectul cautarii este dobandit fulgerator prin folosirea uneltei nazdravane (R5). Doi voinici (iviti dintr-o carte nazdravana) aduc cat ai clipi din ochi cerbul cu coarnele de aur.
. Saracia este alungata din casa prin folosirea uneltei nazdravane (R6). Rata nazdravana face oua de aur. Din aceeasi categorie fac parte si fata de masa nazdravana care se incarca singura cu bucate, calul care se balega cu aur. Stiuca constituie uneori o varianta a fetei de masa nazdravane: “La porunca stiucii si binecuvantarea Domnului, fie masa pusa si bucatele pregatite!”
. Obiectul cautarii este prins (R7). Aceasta forma este tipica pentru raporturile de coloratura agrara. Eroul prinde iapa care fura fanul. Eroul prinde cocorul care fura mazarea.
. Faptura lovita de o vraja isi recapata fiinta dinainte (R8). Aceasta forma este tipica pentru A11 (vrajirea). Operatia de risipire a vrajii se face prin arderea cojocului sau cu ajutorul unei formule: fata sa fii din nou!
. Ucisul este inviat (R9). Din capul celui ucis se scoate acul de par sau dintele de mort. Eroul este stropit cu apa vie si apa moarta.
9a. Tot asa cum la rapirea finala un animal obliga alt animal sa actioneze, in cazul care ne intereseaza lupul prinde corbul si o obliga pe mama lui sa aduca apa vie si apa moarta. O asemenea inviere precedata de dobandirea apei vii, poate fi considerata ca o subclasa aparte (RIX).
. Captivul este eliberat (R10). Calul sparge portile temnitei si il elibereaza pe Ivan. Din punct de vedere morfologic, aceasta forma nu are nimic in comun cu eliberarea duhului-padurii, de pilda, deoarece in acest din urma caz se creeaza un motiv de recunostinta si pentru cedarea unei unelte nazdravane, in timp ce in cazul nostru este curmat, remediat, raul initial din punctul de innodare a intrigii. Basmul numarul 145 ne ofera o forma deosebita de eliberare: in fiecare miez de noapte, imparatul marilor isi scoate prizonierul pe mal. Eroul implora soarele sa-l scape. De doua ori soarele intarzie, dar a treia oara, „soarele a stralucit pe cer si imparatul marilor n-a mai putut sa-l ia in robie”.
. Se intampla ca obiectul cautarii sa fie dobandit in forme similare cu cele pe care le imbraca dobandirea uneltei nazdravane: el este daruit, se indica locul unde este ascuns, este cumparat etc. Asemenea variante sunt notate: RF1 – transmiterea directa, RF2 – indicatia etc.

XX. Eroul se intoarce (def. = intoarcerea; s. conv. = ?). Ca regula generala, intoarcerea se face in aceleasi forme ca si plecarea. Dar nu este necesar sa consideram ca o functie specifica urmeaza intoarcerii, deoarece intoarcerea inseamna ca atare deplasarea in spatiu. Or, la plecare, lucrurile nu stau intotdeauna asa: abia dupa ce eroul pleaca, el intra in posesia unui mijloc de transport (cal, vultur etc.), zborul sau orice alta forma de calatorie urmand numai dupa aceea. La intoarcere insa, deplasarea survine direct, si de regula, in aceleasi forme ca si calatoria in sens invers. In sfarsit, intoarcerea are uneori un caracter de fuga.

XXI. Eroul este urmarit (def. = urmarirea, goana; s. conv. = U).
. Urmaritorul zboara sa-l prinda pe erou (U1). Zmeul il ajunge din urma pe Ivan, vrajitoarea zboara sa-l prinda pe baietel, gastele zboara dupa fetita.
. Urmaritorul il cere pe vinovat (U2). Si aceasta forma este cel mai adesea legata de zbor. Tatal zmeului trimite o corabie zburatoare si cei de pe corabie striga: „Dati-ne vinovatul! Dati-ne vinovatul!”.
. Urmaritorul il urmareste pe erou prefacandu-se fulgerator in felurite animale etc. (U3). Alta forma avand anumite puncte comune cu zborul. Vrajitorul il urmareste pe erou prefacandu-se rand pe rand in lup, stiuca, om, cocos.
. Urmaritorii (sotiile zmeilor etc.) se prefac in obiecte atragatoare si se posteaza in drumul eroului (U4). „O sa i-o iau inainte si o sa-i intind in drum o zi fierbinte, iar eu m-oi face lunca inverzita; in lunca m-oi preface intr-o fantana si in fantana va pluti o cupa de argint… Asa il voi face praf si pulbere”. Zmeoaicele se prefac in gradini, perne, fantani etc.
Basmul nu ne spune insa nimic despre felul in care izbutesc sa-l depaseasca pe erou.
. Urmaritorul incearca sa-l inghita pe erou (U5). Zmeoaica se preface in fata si il ademeneste pe erou, prefacandu-se apoi intr-o leoaica pentru a-l inghiti. Mama zmeilor casca o gura din cer si pana-n pamant.
. Urmaritorul incearca sa-l omoare pe erou (U6). El incearca sa-i bage in cap un dinte de mort.
. Urmaritorul incearca sa roada copacul pe care eroul si-a gasit scaparea (U7).

XXII. Eroul scapa de urmarire (def. = salvarea; s. conv. = S).
. Eroul zboara prin aer (alteori scapa printr-o fuga fulgeratoare). Eroul pleaca in zbor pe cal, purtat de gaste. – S. conv. = S.
. Eroul fuge si seamana obstacole in drumul urmaritorului (S2). Eroul arunca o perie, un pieptene, un stergar, care se prefac in munte, codru des si apa mare. Situatie similara: Muta-Munti si Smulge-Stejari muta muntii din loc si smulg din radacini stejarii asezandu-i in calea zmeoaicei.
. In timp ce fuge, eroul se preface in obiecte care il fac de nerecunoscut (S3). Fata de imparat se preface impreuna cu feciorul de imparat in fantana si caus, in biserica si preot.
. Fugind de urmaritor, eroul se ascunde (S4). Paraiasul, marul si cuptorul o ascund pe fata.
. Eroul se ascunde la faurari (S5). Zmeoaica il cere pe vinovat de la faurarii la care s-a ascuns Ivan. Faurarii o apuca de limba si o bat cu baroasele. Basmul cu nr. 90 este fara indoiala inrudit cu aceasta forma: soldatul baga pe draci in ranita si ii duce la faurari, care ii bat cu baroasele.
. Eroul scapa cu fuga prefacandu-se fulgerator in tot felul de animale, pietre etc. (S6). Eroul fuge prefacandu-se pe rand in cal, ghigort/peste, inel, graunte, soim. Elementul esential al acestei forme il constituie metamorfozarea. Fuga ca atare poate chiar sa lipseasca uneori, formele de acest tip putand fi considerate o subclasa aparte. Fata este ucisa, dar din ea se ridica o gradina; gradina este taiata, dar din ea se iveste o piatra etc.
. Eroul evita ispitele pregatite in drumul lui de zmeoaicele metamorfozate (S7). Ivan taie gradina, surpa fantana etc. Din ele curge sange.
. Eroul nu se lasa inghitit (S8). Calare pe calul sau, Ivan sare peste gura zmeoaicei. El o recunoaste pe zmeoaica in clipa cand ea se preface in leoaica si o ucide.
. Eroul scapa de atentatul la viata lui (S9). Animalele ii scot la timp dintele de mort din cap.
. Eroul sare in alt copac (S10).
Foarte multe basme se termina cu salvarea eroului amenintat de urmaritor. El ajunge acasa, apoi face nunta daca personajul salvat de el este o fata etc. Dar lucrurile nu se petrec intotdeauna asa. Uneori basmul il face pe erou sa aiba de infruntat o noua nenorocire. Apare din nou raufacatorul, obiectul cautarii – gasit intre timp – ii este din nou rapit, Ivan insusi este ucis s.a.m.d. Cu alte cuvinte, prejudicierea de la care pleca intreg basmul este repetata, uneori in exact aceleasi forme ca la inceput, alteori in forme diferite, noi pentru basmul respectiv, ceea ce constituie de fapt inceputul unei noi naratiuni. Nu exista forme specifice de prejudiciere in cazul repetarii; cu alte cuvinte, ne sunt pur si simplu redate din nou rapirea, vrajirea, uciderea etc. Constatam insa prezenta unor raufacatori specifici pentru aceasta noua nenorocire: fratii mai mari ai lui Ivan. Cu putin timp inainte sa ajunga acasa, ei ii iau lui Ivan cele dobandite, ba uneori il si omoara. Daca il lasa in viata, ca sa creeze premisele unei noi cautari, eroul trebuie separat de obiectul cautarii sale printr-o noua si cat mai mare intindere. Ceea ce se realizeaza printr-aceea ca fratii il arunca pe Ivan intr-o prapastie (intr-o groapa, intr-o imparatie subpamanteana, uneori in mare), aceasta deplasare silita durand uneori chiar si trei zile incheiate. Apoi totul se reia de la inceput, adica revin intalnirea intamplatoare cu donatorul, incercarea trecuta cu bine sau ajutarea celui intalnit etc., obtinerea uneltei nazdravane si folosirea ei, pentru intoarcerea acasa, in imparatia alor sai. Cu incepere din acest moment, dezvoltarea este diferita de cea de la inceputul basmului, ceea ce se va vedea din cele ce urmeaza.
Acest fenomen inseamna ca multe basme sunt alcatuite din doua serii de functii, pe care le putem numi miscari.
O noua prejudiciere creeaza o noua miscare, un sir intreg de basme fiind uneori reunite astfel intr-o singura naratiune. Subliniem faptul ca, desi creeaza o noua miscare, dezvoltarea pe care o vom schita mai jos constituie continuarea basmului dat. In aceasta ordine de idei, va trebui sa dam ulterior raspuns la intrebarea cum putem determina numarul de basme existente in unul si acelasi text.

VIII bis. Fratii rapesc ceea ce dobandise Ivan (aruncandu-l pe erou in prapastie ). Prejudicierea ramane notata cu A. Daca fratii rapesc o mireasa, notam A. Daca fura o unealta nazdravana – A. Daca raptul este insotit de omor – A. Formele legate de aruncarea in prapastie sunt notate cu +A1, +A2, +A214 etc.

X-XI bis. Eroul pleaca din nou in cautare (C?). Vezi X-XI. Acest element este sarit uneori. Ivan rataceste, plange si pare a nu se gandi la intoarcere. Elementul B (mijlocirea, expedierea eroului) este de asemenea intotdeauna absent in aceste cazuri intrucat, fiind el insusi pagubitul, Ivan nu are cum fi el insusi pagubitorul. Ivan nu are cum fi trimis de o alta persoana in cautare.

XII bis. Eroul este din nou inclus in actiunile care ii permit sa obtina unealta nazdravana (D; vezi XII).

XIII bis. Eroul reactioneaza din nou la actiunile viitorului donator (E; vezi XIII).

XIV bis. Eroul primeste din nou unealta nazdravana (F; vezi XIV).

XV bis. Eroul este adus la locul unde se afla obiectul cautarii sale (G; vezi XV). In acest caz el este adus acasa. Din acest moment naratiunea apuca pe o alta linie de dezvoltare, basmul prezentand functii noi.

XXIII. Eroul soseste acasa sau intr-alta tara fara sa fie recunoscut (def. = sosirea incognito; s. conv. = O). Putem constata doua cazuri: 1) Eroul soseste acasa. El trage la un mestesugar oarecare: aurar, croitor, cizmar, si se prinde ucenic. 2) Eroul soseste la curtea altui imparat, tocmindu-se bucatar sau grajdar la cai. Se intalnesc si cazuri de simpla sosire.

XXIV. Pretinsul erou formuleaza pretentiile sale neintemeiate (def. = pretentiile neintemeiate; s. conv. = P).
Atunci cand eroul soseste acasa, fratii sunt cei care ridica pretentii neintemeiate. Daca slujeste insa in alta imparatie, cei care ridica pretentii sunt generalul, sacagiul s.a. Fratii pretind ca ei sunt cei care au gasit ceea ce plecasera sa caute, generalul pretinde ca el l-a invins pe zmeu. Aceste doua forme ar putea fi considerate drept tot atatea clase deosebite.

XXV. Eroul are de facut fata unei grele incercari. (def. = incercarea grea; s. conv. = H).
Este unul din elementele favorite ale basmului. Eroul poate fi pus in fata unei situatii similare si in alt context decat cel schitat mai sus; ne vom ocupa de aceasta ceva mai incolo. Vom analiza deocamdata incercarile ca atare. Ele sunt atat de diferite, incat fiecare ar justifica un semn conventional special. Nu are rost sa intram acum in asemenea amanunte. Deoarece nu vom recurge la o impartire exacta, ne vom margini sa enumeram toate cazurile pe care le comporta materialul nostru, impartindu-le pe grupe aproximative. Incercarea mancatului si bautului: eroul trebuie sa manance un anume numar de tauri, de care cu paine si sa bea multa bere. Incercarea focului: sa se spele intr-o baie de tuci incinsa. Aceasta forma este intotdeauna legata de cea precedenta. Incercarea ghicitului: sa spuna o ghicitoare de nedezlegat; sa povesteasca si sa talmaceasca un vis; sa spuna ce croncanesc corbii la fereastra imparatului si sa-i goneasca de acolo; sa ghiceasca (recunoasca) semnele particulare ale fetei de imparat. Incercarea alegerii: din douasprazece baieti (fete) sa o recunoasca pe cea cautata. Incercarea ascunsului: sa se ascunda in asa fel, incat sa nu poata fi gasit. Sa o sarute pe fata de imparat la fereastra ei. Sa sara pe poarta cetatii. Incercarea puterii, indemanarii, vitejiei: in timpul noptii, fata de imparat il sugruma pe Ivan sau ii strange mana; eroului i se porunceste sa ridice capetele de zmeu taiate, sa incalece un cal neincalecat, sa mulga o herghelie de iepe salbatice, sa invinga pe fata-voinic, sa-si invinga rivalul. Incercarea rabdarii: sa traiasca sapte ani incheiati in imparatia de cositor. Sa aduca sau sa faca: sa aduca un leac, sa aduca rochia de mireasa, inelul, pantofiorii. Sa aduca parul imparatului marilor. Sa aduca corabia zburatoare, apa vie, un regiment de soldati, saptezeci si sapte de iepe. Sa inalte peste noapte un palat si podul peste el. Sa „aduca la ce stiu eu pereche potrivita”. Sa coasa camasi, sa coaca paine; de regula, a treia incercare din aceasta serie este intrebarea imparatului „cine joaca mai cu foc?”. Alte incercari: sa culeaga roadele unui anume copac (ori arbust) sa treaca o groapa pe o nuia, sa raspunda la intrebarea: “cui i se aprinde lumanarea de la sine?”.
Vom vorbi ulterior, in capitolul inchinat asimilarii, despre felul in care aceste incercari pot fi deosebite de alte elemente foarte asemanatoare.

XXVI. Incercarea este trecuta cu succes (def. = solutia; s. conv. = T).
Se intelege de la sine ca formele solutiei coincid perfect cu formele incercarii. Unele incercari sunt rezolvate inainte de a fi formulate ca atare sau mai devreme ca cel ce porunceste sa le ceara rezolvarea. Asa de pilda, eroul afla semnele particulare ale fetei de imparat inainte de a fi pus la incercare poruncindu-i-se sa o recunoasca. Asemenea cazuri de solutionare prealabila vor fi notate cu semnul conventional +T.

XXVII. Eroul este recunoscut (def. = recunoasterea; s. conv. = M).
Eroul este recunoscut dupa un semn (rana, stea), sau dupa un obiect dat lui anterior (inel, stergar). In acest caz, recunoasterea constituie o functie corespondenta cu insemnarea. Eroul mai este recunoscut si prin faptul ca rezolva cu succes greaua incercare la care este supus (o sosire incognito precede de regula in asemenea cazuri incercarea), sau recunoasterea survine direct dupa o lunga despartire. In acest din urma caz, se pot recunoaste parinti si copii, frati si surori etc.

XXVIII. Raufacatorul sau falsul erou este demascat (def. = demascarea; s. conv. = N).
Aceasta functie este cel mai adesea legata de cea precedenta. Ea este uneori consecinta faptului ca incercarea cu care este confruntat personajul respectiv nu e trecuta cu succes (falsul erou nu poate ridica de jos capetele zmeului). Forma pe care o imbraca de regula e cea a unei povestiri („Atunci fata de imparat povesti toate cum se intamplasera”). Toate evenimentele sunt povestite uneori de la inceput si pana la sfarsit sub forma unui basm. Aflat printre ascultatori, raufacatorul se tradeaza prin exclamatii de dezaprobare. Alteori se canta un cantec narand cele petrecute si demascandu-l pe raufacator. Mai putem intalni si alte forme singulare de demascare.

XXIX. Eroul capata o noua infatisare (def. = transfigurarea; s. conv. = X).
. Eroul capata o noua infatisare direct prin actiunea magica a ajutorului (X1). Eroul trece prin urechile unui cal (unei vaci) si capata un chip nou, frumos.
. Eroul zideste un palat minunat (X2). In acest palat, eroul este print. Fata se trezeste peste noapte intr-un palat minunat. Desi eroul nu-si schimba intotdeauna infatisarea, in acest caz, avem totusi de-a face cu o transfigurare dar intr-o forma aparte.
. Eroul imbraca straie noi (X3). Fata imbraca straie (nazdravane), isi impodobeste capul si devine pe data extrem de frumoasa.
. Forme rationalizate si umoristice (X4). Aceste forme pot fi explicate pe de o parte prin transformarea celor precedente, si pe de alta parte, prin existenta basmelor-anecdote din care provin. Studierea si explicarea lor trebuie sa se faca paralel cu studierea basmelor-anecdote. In aceste cazuri nu intalnim de fapt o schimbare de infatisare, ci o inselaciune atrage dupa sine aparenta unei asemenea schimbari. Iata un exemplu: vulpea il duce pe Kuzinka la imparat, spune ca el a cazut intr-un sant si cere straie pentru el. I se dau straie imparatesti. Kuzinka le imbraca si este luat drept fiu de imparat. Toate cazurile similare pot fi formulate in felul urmator: o falsa dovada de bogatie si frumusete luata drept o dovada reala.

XXX. Raufacatorul este pedepsit (def. = pedeapsa; s. conv. = Y).
Raufacatorul e impuscat, izgonit, legat de coada unui cal, isi pune capat zilelor. Paralel cu pedeapsa intalnim insa uneori si iertarea plina de marinimie (Y neg.). Sunt de regula pedepsiti raufacatorul din miscarea a doua si falsul erou, primul raufacator fiind pedepsit doar atunci cand naratiunea nu comporta nici lupta, nici urmarire. In caz contrar el este ucis in lupta sau piere in timpul urmaririi (vrajitoarea crapa incercand sa soarba apa marii s.a.m.d.).

XXXI. Eroul se casatoreste si se inscauneaza imparat (def. = casatoria; s. conv. = Z).
. Sotia si imparatia sunt obtinute deodata sau, alteori, eroul primeste la inceput doar jumatate de imparatie, capatand restul la moartea parintilor (Z++).
. Uneori eroul nu face decat sa se casatoreasca, dar mireasa nu este fata de imparat si nu are loc, prin urmare, o inscaunare (Z+).
. Alteori, dimpotriva, se vorbeste numai de urcarea eroului pe tron (Z’+).
. Daca basmul este intrerupt de o noua prejudiciere cu putin inainte de casatorie, prima miscare se incheie cu logodna, cu o fagaduiala de casatorie (Z1).
. Cazul invers: eroul casatorit isi pierde sotia; ca urmare a cautarii casatoria este reinnodata (casatorie reinnodata, Z2).
. Alteori, in loc s-o ia pe fata de imparat de sotie, eroul primeste o rasplata in bani sau o compensatie de alta forma (Z0).
Cu aceasta basmul se incheie. Trebuie sa mai spunem ca in anumite cazuri, putine la numar, unele din actiunile eroilor de basm nu pot fi incadrate in nici una din functiile mentionate si nici determinate de vreuna din ele. E vorba fie de forme care nu pot fi intelese fara sa recurgem la un material de comparatie, fie de forme imprumutate din basme de alt tip (snoave, legende etc.). Le definim dar drept elemente neclare si le notam cu Q.
Care sunt concluziile ce se impun dupa observatiile de mai sus?
In primul rand, cateva concluzii de ordin general.
Constatam intr-adevar ca numarul functiilor este extrem de redus. Putem delimita numai 31 de functii. Actiunea absolut tuturor basmelor ce alcatuiesc materialul nostru se desfasoara in limitele acestor functii, acelasi lucru intamplandu-se si cu actiunea foarte multor alte basme apartinand celor mai diferite popoare. Mai departe: daca vom citi toate functiile una dupa alta, vom constata ca functiile decurg una dintr-alta sub imperiul necesitatii logice si artistice. Mai remarcam ca, intr-adevar, dupa cum am notat mai inainte, nici o functie nu exclude o alta functie: toate tin de una si aceeasi linie axiala si nu de mai multe.
Acum – cateva concluzii cu caracter particular, e drept, dar extrem de important.
Constatam ca un foarte mare numar de functii sunt dispuse in perechi (interdictie-incalcare, iscodire-divulgare, lupta-victorie, urmarire-salvare etc.). Alte functii pot fi dispuse pe grupe. Asa, de pilda, prejudicierea, mijlocirea, contraactiunea incipienta si plecarea (A, B, C, si ^ ) alcatuiesc punctul de innodare a intrigii. Elementele E, D, F alcatuiesc si ele – intr-un sens – un intreg. Exista apoi functii izolate (absenta, pedeapsa, casatoria s.a.m.d.).
Deocamdata nu facem decat sa enuntam aceste concluzii cu caracter particular. Ne vom mai referi la constatarea ca functiile sunt dispuse in perechi, dupa cum vom reveni si asupra concluziilor de ordin general.
Trebuie sa trecem acum la analiza directa a basmelor, la studierea textelor ca atare. Caci numai astfel vom putea da raspuns la intrebarea cum se aplica schema descrisa la textele noastre si ce anume reprezinta fiecare basm in raport cu schema. Reciproca, adica intrebarea ce anume reprezinta schema noastra fata de basme, isi poate afla raspunsul de indata. Schema este o unitate de masura pentru fiecare basm luat in parte. Tot asa cum putem intinde o stofa pe metru aflandu-i astfel lungimea, putem suprapune si basmul pe schema spre a-l defini. Comparand diferitele basme cu schema data, putem defini si raporturile dintre basme. Putem prevedea de pe acum ca problema inrudirii basmelor, problema subiectelor si variantelor vor putea afla o solutie noua pe aceasta cale.

IV. ASIMILAREA, CAZURI DE FUNCTII CU DUBLA
SEMNIFICATIE MORFOLOGICA



Am aratat mai sus ca functiile trebuie delimitate independent de personajul care le aduce la indeplinire. Enumerarea lor ne-a putut convinge de asemenea ca definirea lor trebuie sa fie independenta si de felul, de modul cum sunt indeplinite.
Aceasta circumstanta ingreuiaza uneori definirea anumitor cazuri, deoarece functii diferite pot fi indeplinite in unul si acelasi chip. Ceea ce s-ar explica, din cate se pare, prin influenta exercitata de anumite forme asupra altora. Acest fenomen poate fi numit asimilarea modurilor de indeplinire a functiilor. ()
Sa luam urmatorul caz: Ivan cere un cal de la Baba-Iaga (95). Ea ii propune sa-si aleaga pe cel mai bun dintr-o herghelie de manji unul la fel cu celalalt. Ivan alege bine si ia calul. Actiunea aceasta, care are loc la Baba-Iaga, reprezinta incercarea eroului de catre donator, dupa care urmeaza obtinerea uneltei nazdravane. In alt basm insa (125), eroul vrea s-o ia de nevasta pe fiica Duhului apelor. Acesta ii cere s-o recunoasca pe mireasa dintr-un sir de douasprezece fete una la fel cu alta. Putem defini si acest caz ca o incercare a eroului de catre donator ? Este evident ca, in pofida similitudinii de actiune, avem de-a face cu un element totalmente diferit, si anume – incercarea grea (H) ca o conditie a casatoriei. S-a produs o asimilare intre cele doua forme. Fara sa cercetam care dintre cele doua elemente este cel originar, trebuie totusi sa gasim un criteriu care sa permita, in asemenea cazuri, o precisa delimitare a elementelor in ciuda similitudinii actelor. Putem sa ne conducem intotdeaua, in situatiile de acest fel, dupa principiul definirii functiilor in raport cu consecintele lor. Daca incercarea eroului – trecuta cu succes – este urmata de obtinerea uneltei nazdravane, avem de-a face cu o incercare impusa de un donator (D1). Daca insa reusita eroului in incercare este urmata de dobandirea unei mirese si de casatorie, avem de-a face cu o incercare grea (H).
In acelasi fel putem deosebi o incercare grea de o plecare situata in punctul de innodare a intrigii. Putem spune, fireste, ca eroul are de infruntat o „incercare grea” atunci cand este trimis dupa cerbul cu coarne de aur, dar o asemenea trimitere reprezinta din punct de vedere morfologic un cu totul alt element decat incercarea eroului de catre fata de imparat sau de Baba-Iaga. Daca, pentru a duce la bun sfarsit o asemenea incercare, eroul pleaca, intreprinde indelungate cautari (C1), se intalneste cu donatorul etc., avem de-a face cu un element din secventa de innodare a intrigii (A, B, adica lipsa si mijlocirea). Daca incercarea este pe data trecuta cu succes si conduce nemijlocit la casatorie, se intelege ca ne aflam in fata functiilor H si T (incercarea grea si solutia ei).
Daca solutionarea cu succes a incercarii este urmata de casatorie, putem conchide ca eroul dovedeste prin aceasta solutie ca merita mireasa sau o dobandeste direct. Sa subliniem dar ca dobandirea personajului cautat (respectiv – a unui obiect, dar nu a unei unelte nazdravane) constituie consecinta incercarii grele (iar elementul este definit dupa consecinte). Nu toate incercarile grele sunt legate de o casatorie ipotetica, dar este vorba de o infima minoritate de cazuri: in materialul nostru – doar doua, nr. 140 si nr. . Solutionarea incercarii este urmata de dobandirea lucrului cautat. Ajungem, asadar, la urmatorul rezultat: toate incercarile care atrag dupa sine o cautare trebuie considerate drept B, iar toate incercarile urmate de capatarea unei unelte nazdravane – drept D. Toate celelalte incercari sunt considerate drept H, cu doua tipuri diferite in limitele aceluiasi cadru: incercari grele legate de un petit si de o casatorie si incercari grele independente de aceasta finalitate. ()
Incercarea grea poate sa fie asimilata si cu lupta cu zmeii. Lupta eroului cu zmeul care rapise o fata sau care pustia imparatia este un element cu totul diferit de incercarea impusa eroului de fata de imparat. Exista insa un basm in care fata de imparat ii cere sa invinga un zmeu daca vrea sa se casatoreasca cu ea. Cum sa consideram acest caz: drept H (incercarea cea grea) sau drept L (lupta)? Raspunsul este – drept H, deoarece, in primul rand, succesul este urmat de o casatorie si, in al doilea rand, fiindca am definit mai inainte lupta ca o lupta cu raufacatorul, iar zmeul din exemplul nostru nu este raufacatorul, ci un adversar ad-hoc, care ar fi putut fi inlocuit cu orice alta faptura de ucis sau de imblanzit (un cal de strunit, un rival de invins), fara nici un prejudiciu pentru desfasurarea actiunii.
Prejudicierea initiala si urmarirea de catre raufacator reprezinta alte doua elemente adeseori asimilate. Basmul cu nr. 50 incepe prin aceea ca sora lui Ivan (o vrajitoare, numita si zmeoaica) incearca sa-si manance fratele. Ivan fuge de acasa, acesta fiind punctul de plecare al actiunii propriu-zise. Sora zmeului (obisnuitul personaj urmaritor) s-a transformat aici in sora a eroului, iar urmarirea este plasata la inceputul basmului si folosita ca prejudiciere (A), mai precis – ca AXVII. Comparand in genere felul de a actiona al zmeoaicelor in timpul urmaririi cu felul in care mama vitrega actioneaza la inceputul basmului, vom gasi paralele ce arunca un plus de lumina asupra inceputurilor de basm in care mama vitrega isi chinuie fiica vitrega. Comparatia devine si mai graitoare daca studiem si atributele personajelor respective. In baza unui vast material, se poate afirma ca mama vitrega este zmeoaica plasata la inceputul basmului si inzestrata cu unele caracteristici ale Babei-Iaga, alaturate altora, de obarsie cotidiana. Persecutarea poate fi uneori comparata direct cu urmarirea. Merita relevat si faptul ca exista o mare similitudine intre prefacerea zmeoaicei urmaritoare intr-un mar aflat in drumul eroului si ademenirea lui cu mere frumoase, dar otravite, pe de o parte, si tentativa mamei vitrege de-a o omori pe fiica vitrega trimitandu-i niste mere otravite, pe de alta. Putem de asemenea compara transformarea zmeoaicei in cersetoare si prefacerea in precupeata a vrajitoarei trimise in urmarire de mama vitrega s.a.m.d.
Functia cu dubla semnificatie morfologica constituie un alt fenomen analog cu asimilarea. Basmul cu nr. 148 ne ofera un exemplu extrem de simplu. Imparatul pleaca si interzice sotiei sale sa iasa din casa. La imparateasa vine „o femeie la vedere atat de neprefacuta si de inimoasa. «Ti-e urat, zice femeia, urat tare? Iesi barem la lumina soarelui! Macar prin gradina du-te de te plimba!»” etc. (raufacatorul incearca sa convinga victima, f1). Imparateasa iese in gradina. Ea cedeaza astfel propunerilor ispititoare ale raufacatorului (g1) si incalca totodata o interdictie (c1). Iesirea imparatesei din casa are, asadar, o dubla semnificatie morfologica. Basmul cu nr.105, precum si alte basme, ne ofera un exemplu mai complicat. In acest basm, incercarea grea – eroul trebuie sa sarute pe fiica de imparat din zborul calului nazdravan – este deplasata la inceputul basmului si determina plecarea eroului, intrand in definitia momentului de legatura (B). Astfel plasata, aceasta incercare are o trasatura specifica: enuntarea ei printr-o strigare publica asemanatoare cu cea lansata de imparatul caruia i s-au rapit fiicele (comp. „Cine va saruta din zborul calului pe fiica mea…” cu „Cine va gasi pe fiicele mele…”). In ambele cazuri, strigarea publica reprezinta unul si acelasi element (B1), dar in basmul cu nr. 105 ea dobandeste si semnificatia functiei H – incercarea grea. Aici, ca si in cateva alte cazuri similare, incercarea grea este deplasata in punctul de innodare a intrigii, cu alte cuvinte e folosita ca B, desi ramane mai departe si ca H. ()

V. CATEVA ALTE ELEMENTE ALE BASMULUI



A. Elemente auxiliare de legatura interfunctionala

Functiile alcatuiesc elementele fundamentale ale basmului, cele pe care se intemeiaza desfasurarea actiunii. Mai exista insa si alte parti componente care prezinta o mare insemnatate, desi nu determina aceasta desfasurare.
Se poate constata ca functiile nu se succed intotdeauna direct una dupa alta. Daca doua functii succesive sunt indeplinite de doua personaje diferite, cel de-al doilea trebuie sa stie ce s-a petrecut pana atunci. Astfel, basmul a produs un intreg sistem de informare, concretizat uneori in forme foarte pregnante artisticeste. Se intampla insa ca basmul sa omita o asemenea informare, personajele actionand in aceste cazuri fie ex machina, fie ca personaje atotstiutoare. Pe de alta parte, informarea este folosita si atunci cand este absolut inutila. Functiile sunt legate intre ele in desfasurarea actiunii tocmai prin aceasta informare.
Dam cateva exemple. Fata de imparat, rapita de Koscei, ii este si lui rapita. Urmeaza o urmarire. Ea ar fi putut surveni direct dupa actul rapirii, dar basmul intercaleaza vorbele rostite de calul lui Koscei: „Ivan, fiul de imparat, a venit de a luat-o pe Maria, fata imparatului marilor” s.a.m.d. In acest fel sunt conjugate intre ele functiile R si U, adica remedierea si urmarirea.
Acesta este cel mai simplu exemplu de informare. Urmatoarea forma este mai realizata artisticeste: posesoarea merelor nazdravane a intins strune deasupra zidurilor. La intoarcere, Ivan sare zidul si atinge corzile: vrajitoarea afla de rapt si urmarirea incepe. Strunele sunt folosite – pentru conjugarea altor functii – si in basmul cu Pasarea-de-foc si in alte basme. ()
Avem de-a face cu cazul invers atunci cand urmaritul trebuie sa afle ca este urmarit: el lipeste urechea de pamant si aude zgomotul urmaririi.
Iata o forma specifica pentru urmarirea insotita de transformarea fiicelor sau nevestelor de zmei in gradini, fantani etc.: invingandu-l pe zmeu, Ivan se pregateste de intoarcere. Inainte de a porni la drum, trage insa cu urechea la ce vorbesc zmeoaicele, afland astfel de urmarirea ce se pune la cale.
Cazurile de acest fel pot fi apreciate ca intrand in informarea nemijlocita. Din aceasta categorie nai fac parte, de fapt, si elementele B, mai cu seama B4 (comunicarea nenorocirii), precum si elementul “e” (furnizarea de informatii eroului asupra raufacatorului sau viceversa). Cum aceste functii sunt importante pentru innodarea actiunii, ele au dobandit caracterul unor functii de sine statatoare. ()
Informarea se prezinta uneori sub forma de dialog. Basmul a produs forme canonice pentru o serie intreaga de asemenea dialoguri. Donatorul trebuie sa afle cele petrecute pentru a putea transmite eroului darul sau nazdravan, De aici si dialogul dintre Ivan si Baba-Iaga. La fel se intampla si cu ajutorul nazdravan, care trebuie incunostintat asupra nenorocirii inainte de a trece la treaba: de unde si dialogul specific dintre Ivan si calul sau (ori alte ajutoare nazdravane).
Oricat de diferite ar fi cazurile amintite, ele prezinta toate o trasatura comuna: un personaj afla ceva de la un alt personaj, functia precedenta fiind tocmai pe aceasta cale legata de cea urmatoare.
Daca, pe de o parte, personajele trebuie sa afle ceva (informare, o conversatie surprinsa in taina, semnale sonore, jeluiri, calomnii etc.) pentru a incepe sa actioneze, pe de alta parte, ele isi indeplinesc functia deoarece vad ceva. Ne aflam deci in fata celui de-al doilea tip de legaturi.
Ivan inalta un palat in fata palatului imparatesc. Imparatul il vede, afla ca este Ivan. Urmeaza nunta fetei de imparat cu Ivan. Sunt astfel legate elementele X si Z. Uneori in asemenea cazuri – si in altele similare – este folosita si o luneta. Personaje ca Vede-tot si Simte-tot joaca un rol similar in cadrul altor functii.
Daca obiectul necesar este insa foarte mic sau aflat foarte departe etc., se recurge la o alta forma de legatura. Obiectul este adus, iar daca este vorba de oameni, personajul respectiv este condus la locul trebuincios. Mosul aduce imparatului o pasare, ciobanul aduce imparatesei o coroana, streletul aduce imparatului o pana a Pasarii-de-foc, baba aduce imparatului niste panza etc. Cele mai diferite functii sunt astfel legate intre ele. In basmul cu Pasarea-de-foc, Ivan este condus la imparat. Intalnim o situatie similara [cand] tatal isi conduce fiii la imparat. Nu ne aflam de asta data in fata unei legaturi intre doua functii, ci intre situatia initiala (i) si trimiterea eroului in cautare (B): imparatul nu este casatorit, sunt adusi in fata lui sapte flacai inzestrati cu puteri nazdravane si el ii trimite sa-i gaseasca o sotie.
Un caz apropiat este cel in care eroul soseste, de pilda, la nunta miresei sale cu cel ce se dadea drept adevaratul erou. Asa se face legatura dintre P (pretentiile falsului erou) si M (recunoasterea). Exista insa si o legatura mai frapanta intre cele doua functii: la petrecere sunt invitati toti cersetorii, printre care se strecoara si eroul etc. Organizarea de petreceri si chefuri mari serveste de asemenea la legarea functiei T (solutia) de functia M (recunoasterea eroului). Eroul a facut cu succes fata incercarii la care fusese supus de fata de imparat, dar nimeni nu stie unde este. Se face o mare petrecere si fata de imparat trece prin fata fiecarui oaspete pana ce il recunoaste pe erou. Fata de imparat demasca in acelasi fel pe falsul erou: se anunta trecerea in revista a oastei, fata de imparat trece pe dinaintea sirurilor de soldati si il recunoaste pe impostor. Putem sa nu consideram organizarea unei petreceri drept o functie aparte: ea constituie doar un element auxiliar pentru a lega P sau T de M.
Nu am incercat sa sistematizam cele cinci-sase tipuri enumerate mai sus, dupa cum nu pretindem sa fi epuizat cu ele toata gama de tipuri, intrucat telul nostru nu ne-o impune deocamdata. Vom nota cu semnul conventional & elementele care leaga functiile intre ele.

B. Elemente auxiliare ale triplicarii
Intalnim elemente similare de legatura si in cazul feluritelor triplicari. Triplicarea ca atare a fost suficient tratata in literatura de specialitate, asa ca putem sa nu zabovim in cele ce urmeaza asupra fenomenului propriu-zis. Vom specifica numai ca se pot triplica atat diverse detalii cu caracter atributiv (trei capete de zmeu), cat si functii separate, perechi de functii (urmarirea-salvarea), grupuri de functii si miscari intregi. Repetarea poate fi uniforma (trei incercari, trei ani de slujba), sau poate contine o crestere, o accentuare (cea de-a treia incercare este cea mai grea, cea de-a treia lupta – cea mai cumplita); in sfarsit, ea poate comporta doua rezultate negative si unul pozitiv.
Uneori actiunea nu face decat sa se repete in mod mecanic, alteori insa este necesar sa fie introduse anumite elemente care sa opreasca dezvoltarea fabulatiei si sa determine o repetare, spre a impiedica o desfasurare prea uniliniara a actiunii.
Vom da doua-trei exemple.
Ivan primeste de la tatal sau o maciuca (sau un baston, un lant). El arunca de doua ori maciuca (rupe lantul). Maciuca se rupe cand cade jos. Ivan comanda o noua maciuca si abia aceasta din urma, a treia la numar, se dovedeste a fi buna. Proba uneltei nazdravane nu poate fi considerata drept o functie independenta, ea nu face decat sa motiveze tripla capatare a uneltei. ()
Sa mentionam si un alt exemplu: pentru ca urmarirea sa poata fi reluata, raufacatorul trebuie sa distruga obstacolele pe care eroul i le ridica in drum. Vrajitoarea roade padurea si incepe a doua urmarire. Actiunea vrajitoarei asupra padurii nu poate fi incadrata in nici una din cele 31 de functii mentionate mai inainte. Este un element care provoaca triplicarea sau leaga prima indeplinire de a doua, ori pe aceasta de a treia. O mai intalnim insa pe vrajitoare rozand, si anume cand roade stejarul in care s-a urcat Ivan ca sa scape de ea: de asta data, elementul auxiliar este folosit cu o semnificatie de sine statatoare. ()
Vom nota cu semnul conventional  toate elementele care servesc la realizarea triplicarilor.

C. Motivarile
Intelegem prin motivari atat cauzele, cat si telurile care imping personajele sa faca anumite fapte. Desi ele confera uneori basmului o culoare cu totul aparte si multa stralucire, motivarile fac parte din categoria celor mai variabile si mai instabile elemente ale basmului. Ele reprezinta in plus un element mai putin precis si bine definit decat functiile sau elementele de legatura.
Majoritatea faptelor savarsite de personaje in sectiunea mediana a basmului sunt firesc motivate de desfasurarea actiunii si numai prejudicierea, ca prima functie fundamentala a basmului, cere o anume motivare suplimentara.
Remarcam in primul rand ca fapte asemanatoare sau absolut identice sunt motivate in modul cel mai diferit. Izgonirea sau parasirea pe mare sunt motivate de: ura mamei vitrege, cearta fratilor pentru mostenire, invidie, teama de concurenta (Ivan-negutatorul), o casatorie inegala (Ivan, baiat de taran, cu fata de imparat), banuiala unei infidelitati conjugale, prorocirea umilirii fiului de catre parinti. In toate aceste cazuri, izgonirea este motivata de caracterul lacom, rau, invidios sau banuitor al raufacatorului. Dar izgonirea poate fi tot atat de bine motivata si de firea imposibila a izgonitului, ceea ce confera o anume legitimitate izgonirii. Fiul sau nepotul fac trasnai prea de tot, maltrateaza oameni (rup mainile si picioarele trecatorilor); targovetii se plang (plangeri = &) si bunicul isi izgoneste nepotul de acasa.
Desi sunt incontestabil actiuni, faptele izgonitului – cum ar fi maltratarile amintite – nu pot fi considerate o functie inclusa in desfasurarea actiunii basmului. Este vorba, in realitate, de calitatea eroului, exprimata de faptele care constituie motivul izgonirii sale.
Trebuie sa remarcam ca actiunile zmeului si cele ale multor altor raufacatori nu sunt in nici un fel motivate de basm. Se intelege de la sine ca si zmeul isi are motivele lui atunci cand o rapeste pe fata de imparat (pentru o casatorie silita sau pentru a o manca), dar basmul le trece sub tacere. Avem temeiul sa credem ca motivarile formulate verbal nu sunt indeobste specifice basmului si ca in general motivarile sunt in basm mai curand formatiuni de data recenta.
Basmele care nu comporta o prejudiciere au in locul acesteia A’(lipsa), iar prima functie este B (trimiterea eroului). Putem constata ca plecarea eroului pentru remedierea unei lipse este motivata si ea in modul cel mai diferit.
Lipsa initiala constituie o stare de fapt. Putem presupune ca ea dura de ani si ani la inceperea actiunii. Survine insa un moment in care personajul care trimite in cautare sau cautatorul insusi intelege dintr-o data ce anume ii lipseste. Acest moment se cere motivat si el este cel care determina trimiterea (B) sau, nemijlocit, cautarea (C^).
Personajele pot deveni in felul urmator constiente de faptul ca le lipseste ceva: obiectul neposedat isi semnaleaza el insusi prezenta intr-un fel oarecare – o aparitie fulguranta, o urma, un semn graitor, o reflectare oarecare (portret, relatare). Eroul (sau trimitatorul) isi pierde echilibrul sufletesc, il cuprinde dorul de frumusetea vazuta doar o data, intreaga actiune avandu-si originea in aceasta schimbare sufleteasca. Pasarea-de-foc si pana lasata de ea poate constitui un exemplu pe cat de graitor, pe atat de frumos. „Era pana aceea atat de frumoasa si atata lumina izvora din ea, ca daca ai fi adus-o intr-o odaie intunecata s-ar fi facut lumina, de parca plina ar fi fost de nenumarate lumanari”. Basmul cu nr.78 incepe cu o imagine asemanatoare: imparatul vede in vis un cal preafrumos, „fir de par de fir de par in argint batut si cu luna scanteind in frunte”. Imparatul trimite pe erou dupa cal. In cazul unei fete de imparat, coloratura este diferita. Soldatul o vede pe Elena trecand pe langa el: „Se facu lumina pe cer si pe pamant si vazu el zburand prin vazduh o caleasca de aur, cu sase zmei de foc inhamati la ea; iar in caleasca sade Elena Preainteleapta, frumoasa cum nici nu-ti poti inchipui, nici banui, nici in poveste povesti. S-a dat ea jos din caleasca, s-a asezat pe un tron din aur tot si a inceput sa cheme rand pe rand porumbitele si sa le invete tot felul de minunatii (porumbitele care o asteptau sunt mentionate mai inainte). A terminat cu invatatura, a sarit in caleasca si dusa a fost”. Soldatul se indragosteste de Elena etc. Din aceeasi categorie fac parte si cazurile in care eroul vede in camara unde fusese oprit sa intre portretul unei fete de o frumusete rapitoare si se indragosteste de ea etc.
Constatam mai departe ca eroul devine constient de faptul ca ii lipseste ceva datorita unor personaje-mediatori care il fac sa inteleaga, sa simta acest lucru. Cel mai adesea, rolul acesta revine parintilor care socotesc ca fiul are nevoie de o mireasa. Aceeasi menire o au si relatarile descriind fete preafrumoase, cum ar fi de pilda urmatoarea: „Vai, Ivane, fiu de imparat, cum sa fiu eu frumoasa? Neasemuit de frumoasa e numai fata imparatului zmeilor de traieste peste noua mari si noua tari”. Eroul incepe sa caute pornind de la asemenea relatari (despre fete de imparat, voinici, minuni etc.).
Se intampla uneori ca lipsa sa fie doar imaginara. Sora sau mama cea rea, stapanul hain, imparatul crunt il trimit pe Ivan dupa cine stie ce minunatie de care nu au nici o nevoie: e pur si simplu pretextul folosit pentru a scapa de Ivan. Negutatorul il trimite fiindca se teme de forta lui, imparatul– fiindca vrea sa-i ia nevasta, surorile cele rele – indemnate de zmeu. Asemenea trimiteri sunt uneori motivate de o boala imaginara, prejudicierea lipsind in forma ei directa, dar fiind inlocuita sub raport logic – dar nu morfologic – de actul trimiterii, care capata caracterul unei prejudicieri. Zmeul se ascunde in spatele surorii celei rele care trimite pe erou in cautare si trimitatorul este de regula pedepsit la fel cu raufacatorul din celelalte basme. Merita sa consemnam faptul ca dezvoltarea actiunii este perfect identica, fie ca este vorba de o trimitere dictata de intentii dusmanoase, fie ca nu. Dupa cum vom vedea mai jos, desfasurarea actiunii, cu alte cuvinte cautarea ca atare, nu este prin nimic influentata de cauza directa a plecarii eroului, care poate tot atat de bine pleca sa caute cine stie ce minunatie, fiindca sora cea rea (sau imparatul crunt) vrea sa-l piarda sau pentru ca tatal lui e bolnav ori a vazut in vis o minunatie. Putem in genere remarca faptul ca sentimentele si intentiile personajelor nu se rasfrang niciodata asupra desfasurarii actiunii.
Lipsa poate deveni pe foarte multe cai un fapt de constiinta. Invidia, saracia (pentru formele rationalizate), firea de voinic si puterea eroului sunt numai cateva din cauzele care pot declansa o cautare. Pana si dorinta de a avea copii poate genera o miscare independenta (eroul este trimis sa caute un remediu impotriva sterilitatii). Cazul este foarte interesant, deoarece ne dovedeste ca orice element de basm (in speta, faptul ca imparatul nu are copii) poate da nastere unei actiuni inchegate, se poate transforma intr-o naratiune de sine statatoare, sau poate genera o asemenea naratiune. Dar, asemeni tuturor organismelor vii, basmul nu da nastere decat la produse asemanatoare cu el insusi. Atunci cand o celula oarecare a organismului numit basm se transforma intr-un mic basm in basm, acesta este construit – cum vom vedea mai jos – dupa aceleasi legi ca si orice basm fantastic in genere.
Nu arareori lipsa resimtita de erou nu este insotita de nici o motivare. Imparatul isi cheama copiii si le spune: „Ia sa-mi faceti mie o treaba” etc., si ii trimite in cautarea lucrului dorit.

VI. REPARTIZAREA FUNCTIILOR DUPA PERSONAJE



Desi nu ne-am propus sa cercetam decat functiile ca atare, fara sa ne ocupam de personajele care le indeplinesc ori de obiectele pe care le implica, merita totusi sa abordam si problema felului in care functiile sunt repartizate dupa personaje.

Inainte de a raspunde in amanunt la aceasta chestiune, trebuie sa aratam ca numeroase functii se structureaza in mod logic intr-o serie de sfere bine definite, corespunzand in ansamblu cu personajele ce indeplinesc functiile. Le-am putea numi sferele de actiune. Basmul cunoaste urmatoarele sfere de actiuni :

. Sfera actiunilor raufacatorului. Cuprinde: prejudicierea (A), lupta sau alte forme de intrecere cu eroul (L), urmarirea (U).
. Sfera actiunilor donatorului. Cuprinde: pregatirea transmiterii uneltei nazdravane (D), inzestrarea eroului cu unealta nazdravana (F).
. Sfera actiunilor ajutorului. Cuprinde: deplasarea spatiala a eroului (G), lichidarea nenorocirii sau lipsei (R), salvarea eroului urmarit (S), solutionarea incercarilor grele la care este supus eroul (T), transfigurarea eroului (X).
. Sfera actiunilor fetei de imparat (personajul cautat) si ale tatalui ei. Cuprinde: poruncirea incercarilor grele (H), insemnarea (I), demascarea (N), recunoasterea (M), pedepsirea celui de-al doilea raufacator (Y), casatoria (Z). Nu se poate trasa o delimitare perfecta si precisa intre functiile imparatului si cele ale fetei de imparat. De cele mai multe ori, tatal este cel care porunceste eroului sa duca la bun sfarsit incercarile grele, actiunea sa decurgand dintr-o atitudine ostila mirelui. Tot el este cel care adesea pedepseste – sau porunceste sa fie pedepsit – pe falsul erou.
. Sfera actiunilor trimitatorului. Cuprinde doar trimiterea eroului in cautare (momentul de legatura, B).
. Sfera actiunilor eroului. Cuprinde: plecarea sa in cautare (C^), reactia la cererile donatorului (E), casatoria (Z). Prima functie (C^) este specifica numai eroului cautator, eroul-victima nu le indeplineste decat pe celelalte.
. Sfera actiunilor falsului erou cuprinde de asemenea C^, apoi E si, in calitate de functie specifica, P.
Putem conchide ca basmul cunoaste sapte personaje. Intre aceleasi personaje sunt distribuite functiile si in partea pregatitoare (a, b-c, d-e, f-g), dar repartizarea nu este aici uniforma si aceste functii nu pot servi la definirea personajelor. Pe langa aceasta, exista personaje speciale de racord (cei ce se plang, denuntatorii, calomniatorii), precum si tradatori specifici functiei „e” (oglinjoara, dalta, matura). Din aceeasi categorie fac parte si personaje ca Un-ochi, Doi-ochi, Trei-ochi. ()
Putem stabili trei categorii de ajutoare :
1) Ajutoare universale, care pot indeplini – in anumite forme – toate cele cinci functii ale ajutorului. Calul este singurul ajutor de acest tip oferit de materialul nostru.
2) Ajutoare partiale, capabile sa indeplineasca mai multe functii, dar fara sa atinga, o data insumate capacitatile lor, toate cele cinci functii mentionate. Din aceasta categorie fac parte diferite animale (exceptand calul), voinicii iviti din inel, feluritele personaje mestere in cate ceva etc.
3) Ajutoare specifice indeplinind numai o singura functie. Din ultima categorie fac parte numai obiectele: ghemul care il calauzeste pe erou, palosul-taie-singur care omoara pe dusmani, guzla nazdravana care canta singura si il ajuta pe erou sa infrunte cu bine incercarea la care l-a supus fata de imparat etc. Din cele spuse mai sus rezulta limpede ca unealta nazdravana nu este nimic altceva decat o forma aparte a ajutorului nazdravan.
Se cuvine sa amintim si faptul ca eroul izbuteste sa invinga de multe ori si fara nici un fel de ajutoare. Am putea considera acest tip de erou drept propriul sau ajutor. Daca am fi avut insa putinta sa studiem atributele personajelor, am fi putut arata ca eroul preia in asemenea cazuri nu numai functiile ajutorului, dar si atributele sale. Darul profetiei este unul din cele mai importante atribute ale ajutorului: calul care prezice, sotia care prezice, baiatul-cel-intelept s.a.m.d. Atunci cand ajutorul lipseste, aceasta calitate trece asupra eroului, care devine un erou inzestrat cu darul profetiei.
Se intampla, dimpotriva, ca ajutorul sa indeplineasca uneori functii ce sunt specifice eroului. Asa, de pilda, in cadrul functiei E, ajutorul nazdravan actioneaza adeseori in locul eroului: soarecii castiga jocul de-a v-ati-ascunselea impotriva ursului, animalele recunoscatoare indeplinesc in locul lui Ivan cele poruncite de Baba-Iaga ca sa-l puna la incercare pe erou.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani