VIFORUL (1524-l527) - Drama in patru acte de Barbu Delavrancea, publicata in foiletonul ziarului "Universul", incepand cu data premierei la Teatrul National din Bucuresti, 26 nov. 190.
In volum a aparut in . Este a doua piesa din Trilogia Moldovei. Figura si epoca lui Stcfanita, eroul principal, fusesera tratate dramaturgie, in ordine cronologica, de catre B. P. Hasdcu (Raposatul postelnic, 1862), Eminescu (fragmentul Mira) si losif Vulcan (Stefan Voda cel Tanar, 1892).
Pe linia unor probabile influente literare externe, au fost evidentiate apropieri de teatrul shakespearian. Autorul a intreprins o temeinica documentare istorica, parcurgand cronici, culegeri de documente etc. Din Letopisetul Tarii Moldovei al Iui Gr. Ureche el si-a cules informatia de baza, chiar daca nu a respectat intocmai adevarul istoric.
Daca Apus de soare este o fresca apoteotica a unui moment luminos din istoria Moldovei si a Musalinilor, reprezentanti prin cel mai glorios dintre ei, Stefan cel Mare, in Viforul tara traverseaza o perioada intunecata, datorita nevrednicului domn Stefanita, nepotul celui dintai. Tema centrala este si aici raportul dintre conducator si supusi, dintre conducator si tara. Lupta pentru putere ce strabate istoria Moldovei si literatura inspirata din ea alimenteaza conflictul principal, dar pozitiile protagonistilor sunt inversate fata de piesa anterioara.
In Apus de soare, domnitorul, desi monarh absolut, isi subordoneaza interesele personale celor superioare, ale tarii ("Si cum vru Moldova asa vrusci si eu").
Elementul de opozitie il reprezinta trei boieri condusi de interese egoiste, iar actul pedepsitor al lui Stefan, din final, apare ca unul necesar si chiar eroic.
In Viforul, un domn nevarstnic, animat de porniri egolatre si uranice, pericliteaza stabilitatea tarii. 1 se opune sfatul domnesc, in frunte cu hatmanul Luca Arbore, fostul sau epitrop, legatarul politic si moral al lui Stefan cel Mare.
In piesa apar si alte teme, motive si conflicte, de natura psihologica si morala, cc-i confera o mare densitate in plan ideatic si in cel al actiunii dramatice. Mai intai, un conflict intre generatii, cu accent pe ingratitudinea filiala, ceea ce a justificat trimiterile la Regele Lear, desi tema se gasea si in Letopisetul lui Ureche. In Viforul ea apare nu numai in legatura cu Luca Arbore, ci si in relatia lui Stefanita cu Oana, matusa iubitoare care l-a crescut si careia el ii raspunde cu batjocura si cruzime. Infidelitatea conjugala a tanarului domn da nastere unui alt conflict, ce strabate intreaga piesa, implctindu-sc strans cu celelalte.
In sfarsit, lupta dintre nimicnicie si merit, generala de un acul complex de inferioritate si invidie, se manifesta prin actiunile distructive ale lui Stefanita, de la uciderea lui Catalin, floarea tineretului moldovean, la inversunarea din final impotriva portretului in mozaic si a sabiei "neascultatoare" a bunicului.
Actiunea dramei debuteaza la castelul domnesc din Suceava. Indicatiile scenice insista pe aspectul de paragina, sugerand o epoca a decadentei. Doamna Tana si Oana evoca figura eroica si mitica a lui Stefan cel Mare, intemeietorul, caci, spune Oana:
"Ce e bun de la el e, si-a stat si sub fratele meu Bogdan si sta si supt nepotul meu" Intra in scena protagonistii, Stefanita, tipand isteric, si hatmanul Arbore, care se vor infrunta in divan pe tema politicii fata de Polonia. Stefanita, manat de resentimente ("Sigismund insela pe tata-meu cu sora-sa si pe mine cu fie-sa") si crezandu-si tronul amenintat de pribeagul Petru Rares, e gata sa porneasca razboiul. 1 se opun toti boierii, in frunte cu Arbore, care pledeaza, intelept, pentru pacea cu vecinii in interesul tarii. Dar domnul nu are urechi pentru asemenea argumente. El se infurie si mai tare cand i se aminteste exemplul bunicului sau devotamentul si grija fostului epitrop fata de copilul Stefanita.
Obligat sa se plece in fata unanimitatii boierilor, el ii ameninta:
"Oricat de sus stau capetele astea, mana domnului e mai lunga!" in continuare este prezentata viata de noapte petrecuta de Stefanita in betie si desfrau, alaturi de chefliii Mogardici si Moghila si de poloneza Irma, travestita in contele Irmsky. Petrecerea ii este otravita de invidia fata de Catalin, a carui moarte o pune la cale cu intrigantul Moghila. Actul al doilea reprezinta o vanatoare pe Ceahlau. Locurile prapastioase, padurile intunecate si vremea posomorata prevestesc parca tragedia. Boierii evoca intamplari de vanatoare. Cei trei feciori ai lui Arbore, Catalin, Toader si Nichita, sunt nerabdatori sa treaca probele de vitejie, ca eroii din basme. Catalin e provocat de domn sa-si aleaga locul de panda unde i se intinsese o cursa. El va fi rostogolit in prapastie de un ucigas platit si apoi ucis de Moghila.
In asteptare, cuprins de un adevarat delir sanguinar, Stefanita omoara un urs. Uciderea lui Catalin ii provoaca o satisfactie morbida, dar si obsesia vinovatiei, tradusa in gestul involuntar al rostogolirii, de care nu va mai scapa. Conflictul Arbore-Stefanita adauga la componenta politica una profund omeneasca.
In accente biblice si cu maretie shakespeariana este redata durerea fara lacrimi a lui Arbore la capataiul fiului sau mort.
Cu actul al treilea se revine la castelul din Suceava, inceputul este dominat de conflictul conjugal. Ultragiata prin tradarea lui Stefanita, care nu accepta s-o indeparteze pe Irma, Doamna Tana face procesul sotului, al omului si al domnului. Prin intrebari insinuante, asemenea Ancai din Napasta, ii biciuieste constiinta vinovata de crima. Soseste Oana, zdruncinata de moartea sotului ei. Ea-i povesteste doamnei un vis premonitoriu, in care Stefan cel Mare i-a spus:
"Tu dormi, Oana, si viforul care a inceput va rasturna cladirea ce v-am lasat mostenire voua si tarii!" Afland ca vinovat de uciderea lui Catalin este Stefanita, Oana se cufunda in tenebrele nebuniei. Actiunea atinge punctul culminant cand in divan Stefanita il acuza pe Arbore, pe baza unei scrisori ticluite, de uneltire cu Polonia si cu Petru Pribeagul si-l trimite la moarte tara cercetare si fara judecata. Tensiunea dramatica se mentine si in ultimul act. Conflictul politic se transforma in unul armat intre boierii din sfat, care se rascoala, sustinuti de oraseni, si domnilor, cu doar cativa acoliti si o parte a armatei. Urmeaza o suita de executii, incepand cu fiii lui Arbore si continuand cu boierii razvratiti. Acestea alterneaza cu apelurile zadarnice la indurarea domneasca ale Doamnei Tana, cu replicile, uneori semnificative ale nebuniei Oanei si cu tiradele lui Stefanita, cuprins de delirul puterii si grandorii. In fapt, desi i-a taiat pe boieri si crede ca poate in sfarsit sa domneasca ("M-am lacut domn!"), el e cel infrant.