Viiata lumii — poema in versuri, scrisa inainte de 1673 de cronicarul Miron Costin referat






VIIATA LUMII — Poema in versuri, scrisa inainte de 1673 de cronicarul Miron Costin; pastrata multa vreme in manuscris, raspandita in numeroase copii, publicata intaia oara de B. P. Hasdeu in revista „Satyrul", in anul 1866.

C. Erbiceanu o republica dupa douazeci de ani in „Revista teologica"; in volum a aparut pentru prima data, impreuna cu alte lucrari ale cronicarului moldovean, sub ingrijirea lui V. A. Urechia (Miron Costin, Opere complete II, Bucuresti, 1888).



Redactarea poemei Viiata lumii, candva intre anii 1671 si 1673, are la baza un dublu impuls: pe de o parte, Miron Costin se simte indemnat sa dea forma literara, scrisa, meditatiilor sale asupra vietii si melancoliei produse de contemplarea fragilitatii si vremelniciei lucrurilor omenesti, una dintre problemele cele mai acute ale moralei, filosofiei si artei tuturor timpui ilor si tuturor popoarelor.

El se incadreaza astfel unei traditii poetice europene si romanesti si isi afirma apartenenta la familia poetilor ganditori si lirici, care traiesc intr-un mod profund personal marile probleme ale umanitatii. Pe de alta parte, poemul are si un scop, i-am zice, tehnic si demonstrativ. Autorul insusi marturiseste in predoslovie ca a scris „mai mult ca sa vaza ca poale si in limba noastra a fi acest leliu de scrisoare ce se chiama stihuri".

Spre deosebire de ceea ce se va intampla mai tarziu cu carturarii de la inceputul perioadei moderne care, probabil si datorita schimbarilor fundamentale in telurile si mijloacele literaturii, simt cu deosebita acuitate ceea ce Budai Dcleanu numea „neajungerca limbii", Miron Costin e, dimpotriva, foarte increzator in posibilitatile de expresie ale instrumentului lingvistic pe care-l avea la indemana. Ceea ce, dupa parerea lui, ii impiedica pe romani sa aiba o cultura suficient de ampla si de variata este nu inertia limbii, ci nestatornicia vremurilor si, datorita acesteia, putina inclinare catre studiu a oamenilor; caci, cum singur se exprima in alta parte, pentru lucrurile carturaresti „gand slobod si Iara valuri trebuieste".

Autorul moldovean cunoaste teoretic si aplica in practica si cateva dintre principalele determinante formale ale versificatiei. Stihul, zice el, este o vorbire „legata in silave cu numar", este caracterizat deci prin masura; o potrivire obligatorie intre sfarsiturile a doua stihuri care trebuie „sa tocmeasca intr-un chip, pe o slova sa sa citeasca", adica rima, face parte dintre trasaturile lor necesare; in sfarsit, semnaleaza eliziunea (desigur, tara sa o numeasca astfel), ca unul dintre procedeele principale de a asigura masura si de a realiza armonia fonica a versului. Ca si contemporanul sau Dosoftei, Miron Costin nu cunoaste inca ritmul, adica tocmai determinarea cea mai caracteristica a versului, si, bineinteles, nu identifica versul cu poezia, vorbirea „legata" fiind dupa el utilizabila in aproape orice imprejurare, in conformitate cu intentiile autorului. Cum suntem intr-o perioada in care, in toata literatura europeana, abunda poemul didactic pe cele mai diferite teme, lucrul nu este de mirare. Autorul roman nici nu are, de altfel, posibilitatea de a separa poeticul de ansamblul celorlalte forme ale constiintei sociale; graitor este faptul ca in aceeasi predoslovie el insira pe Homer si pe Vcrgiliu printre istorici, ceea ce demonstreaza in mod indubitabil ca nu putea deosebi in esenta specificitatea mesajului literar.

Cu toate ca literatura, in sensul restrans si propriu al cuvantului, nu este la C. un act constient, ea nu se realizeaza totusi mai putin in Viiata lumii. Scrierea isi are de altfel izvoarele ei strict literare, situate toate in aria culturii clasice: Horatiu si Ovidiu, Quintus Curtius si Herodot, la care se adauga culegerea Gesta Romanorum si, bineinteles, sursele biblice: psalmii si Ecleziastul. Toate acestea sunt topite insa in stilul personal al cronicarului si ofera doar modalitatea de exprimare a unei dramatice trairi proprii. Ideea fragilitatii lucrurilor omenesti, a inexorabilei scurgeri a timpului care conduce spre sfarsitul inevitabil, nu este o ipostaza intamplatoare a cugetarii autorului, ea se regaseste, intr-o forma sau alta, atat in Letopisetul redactat cativa ani mai tarziu, cat si in De neamul moldovenilor, ultima sa scriere. Tema fundamentala, „fortuna labilis", e explicitata si de Miron Costin





In predoslovie:

„Cu aceasta pilda scrisu-t-am si eu aceasta mica carte aratandu-ti pre scurt cum iaste lunecoasa si putina viiata noastra si supusa pururea primejdiilor si primenelilor." Ea poate fi la randul ei descompusa in cateva motive tipice, din ale caror alternare, intrepatrundere si reluare se naste litania melancolica a cronicarului. Iata, de pilda, motivul scurgerii neintrerupte a timpului „edax rerum":

„Trece veacul desfranat, trec anii eu roata,
Fug vremi le ca umbra si nici o poarta
A le opri nu poate. Trec toate pravalite
Lucrurile lumii si mai cumplite."

El il conduce pe poet (caci putem intrebuinta cuvantul acesta, chiar daca avem a face cu un scriitor care nu opereaza asupra simtamintelor noastre cu mijloacele rafinate cu care ne-a obisnuit literatura mai noua!), in mod logic, la motivul extinctiei universale, care acum apare pentru prima oara in literatura noastra intr-o scriere poetica originala si ne face sa-l presimtim pe Heliade, sau, de ce nu, chiar pe Eminescu:

„Ceriul fapt de Dumnezeu cu putere mare,
Minunata zidire, si el sfarsit are.
Si voi, lumini de aur, soarile si luna,
Intuneca-vcti lumini, veti da gios cununa.
Voi stele iscusite, ceriului podoabev
Va asteapta groaznica trambita si doba.
In foc te vei schimonosi pemante cu apa".

„Vremelnicia omului ce nu se poate opune lentei macinari a tuturor lucrurilor il conduce pe scriitor spre intonarea altor doua motive caracteristice; unul are o pronuntata coloratura religioasa si ar putea fi simbolizat de adagiul „pulvis ct umbra summus", iar celalalt e cunoscut in literatura europeana in formularea „ubi sunt", accentuand asupra disparitiei ireversibile a fiintei si uneori chiar a amintirii indivizilor, indiferent de rolul de prim plan pe care l-au jucat odata pe scena lumii:

„ Unde-s cei din lume
Mari imparati si vestiti? Acu deabiia nume
Le-au ramas de poveste. Ei sunt in primejdii
Trecuti. Cine ai lumii sa iasa nadejdii?
Unde-s ai lumii imparati, unde iaste Xerxes,
Avgust, Pompei si Cezar? Ei au luai lume,
Pre toti i-au stins cu vremea, ca pre niste spume." Termenul de referinta, Iara a intelege prin aceasta nici o posibilitate de influenta si, evident, fara a pierde din vedere diferenta de valoare, este Francois Villon, care intonase si el acelasi motiv cu aproximativ doua sute de ani inaintea carturarului roman.

Apare in poemul lui C. si motivul egalitatii in fata mortii, care va capata o importanta si o semnificatie deosebite in poezia preromantica pe aceasta tema:

„Moartea, vrajmasa, intr-un chip calca toate casa,
Domnesti si-mparatesti, pre nime nu lasa,
Pre bogati si saraci, cei frumosi si tare.
O, vrajmasa, priiaten ea pe nimeni n-are".

Interesant de retinut este insa ca toata aceasta meditatie asupra neputintei omenesti si a nimicniciei omului in fata fortelor ineluctabile ale timpului si ale destinului nu-l duce pe Miron Costin la disperare si nici la o teama metafizica in fata mortii. Solutia cronicarului este religioasa, specifica si atunci si astazi, dar nu ramane mai putin graitor faptul ca el propune o solutie si nu ramane dezorientat si Sra sprijin in fata unui univers mut si ostil. Ganditorul este in cautarea unei dezlegari rationale, iar concluzia finala a poemului, a carei formulare e pur etica, desi sumara, deci insuficienta, exprima o anumita rectitudine curajoasa si, ca atare, trezeste totusi un ecou si in constiinta noastra:

„Orice faci, fa si cauta sfarsitul cum vine.
Cine nu-l socoteste nu petrece bine.
Farsilul ori lauda, ori face ocara,
Multe inceputuri dulci, farsituri amara.
Farsilul cine cauta, vine la marire,
Fapta nesocotita aduce perire."











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani