| Viteza maxima in oras (fragment) «Nu stiu cum au lucrat zvacnetele primordiale, atunci cand natura i-a oferit maimutoiului sansa de-a opta pentru o indemanare sau alta, de ne-am trezit, inca inainte de a incepe gafaiala vanatoarei, cu gust de sange cald pe buza inspumata. Fapt sigur este ca mostenitorii acelui moment epocal, de inspirata alegere, au ramas sa se indeletniceasca, din prima zi si pana la capatul vietii lor, numai cu adunarea si inmultirea si, uneori, in zilele senine si in clipele de melancolie, cu chitaitul prelung pentru jambonul rumen de pe policioara inca neajunsa. Si cat de potrivit si de superb s-au imbucat acestei optiuni toate gandurile si aspiratiile noastre! Gandim nocturn, cu toata gravitatea, la tavalirea in sant a vecinului care a refuzat sa ne dea trei pruni de pe hotarul curtii si n-a incetat cu reclamatiile pentru ca i-am jumulit gaina, cea care a fiert joia trecuta in oala noastra, si iata gandul se ridica la etaje superioare, faptele se abstractizeaza si, in momentul de fericita inspiratie, punem pe hartie sentimente de taraba, camuflandu-le sub prelatele razboiului din Algeria, tragand concluzii de o mare patrundere si salve cu semnificatii universale. Zbieram cu ochii iesiti din orbite la propriul fiu, buchisind pagina abecedarului, il plesnim pedagogic, cu dragoste paterna, pana la izbucnirea sangelui pe nas si ne indignam la aventurile lui Shylock, pentru a fi linistiti in fata aparatului de radio la transmiterea bursei de marfuri de la Londra, cand cafeaua e delicioasa, iar oamenii tai au doborat destui adversari printre soarecii din Soho. Sa nu ne fi catarat chiar destul de sus pe scara vietuitoarelor, se intreba George cantarind in palma cu mare placere cartea lui Schweitzer despre Bach, de resimtim atat de violent nevoia de obiecte, de jumari rumenite, de margeluse si alte maruntisuri.» |
| Inghesui vindicativ in raftul bibliotecii pe Giambattista Vico si pe Hoffmann, care, cu toate dragalaseniile lor, n-au reusit sa opreasca macar un ochi dintre cele ce desirau de la inceputul lumii ciorapul maretiei umane, cu talonul captusit cu tot. Ar fi avut pofta ori sa lase totul balta si, asezat pe burta pe vraful de carti din mijlocul camerei, sa se adanceasca in studiul unei lucrari de metafizica germana, recomandata repetat si neatinsa din timiditate juvenila, ori sa dea foc tuturor vechiturilor astora, aici in mijlocul camerei, sa arda toate iubirile care l-au impiedicat sa iubeasca. Asistase in tineretea lui la doua scene de acest fel, fusesera arse biblioteci mai bogate decat a lui, cand functionari zelosi chiuiau de satisfactie si isi imparteau furcile de metal spre a intoarce in valvataie tomurile de marochin, editii vechi si rare. Salvase atunci cateva manuscrise ale lui lorga, scrisori si notite, foile ingalbenite le incredintase unui prieten, si acela le pastra inca, nestiind daca sa le mai tina fara intrebuintare sau sa ie marite anticarului pe cativa gologani. Ii paru rau pentru gandul criminal. Chiar daca scrierile acestea ii sucisera putin mintea, sau poate tocmai de aceea, George le iubea si n-ar fi fost in stare sa le faca nici cel mai mic rau. Bobarnacele si chiar ghiontii erau semne de familiaritate si afectiune. De fapt, nu stia daca lecturile dezordonate, nascocite de pasiunea lui dezordonata, fusesera piedica in calea realizarii unei mari cariere - ar fi putut fi astazi un inginer colosal sau un chirurg stralucit - sau propriul sau temperament, care, mai probabil, ii infatisase profesiunile pozitive drept marginite si, ca atare, intotdeauna controlabile. Simtul lui innascut de libertate nu i-ar fi ingaduit sa se incadreze in alt program decat acela indicat organic de propriile-i capricii. Auzise vorbindu-se intr-o reuniune de amici ca l-ar calauzi exclusiv placerea. Era si nu era adevarat. Placerea, asa cum si-o educase, devenise un instrument util de patrundere si cercetare; ca sa intelegi adanc un cant al lui Homer sau paginile cu multe implicatii ale unui comentariu la Divina Comedie, trebuie sa fi exersat mult timp, sa fi intreprins penibile excursii si probe intelectuale, insotite toate de suferinte crunte. Nu poti suporta aceste suferinte fara sa-ti fi educat simturile pana la a primi durerea cu satisfactie. Savura dificultati si se bucura sa aiba probleme. Ce avea comun o asemenea placere cu placerile meschine cu care se voia comparata activitatea lui?" |
