Logo referatele carte



Temperamentul dupa grupa sanguina



Temperamentul dupa grupa sanguina



Descoperirea biologica a celor 4 grupe sanguine umane de catre Landsteiner este foarte recenta, pentru ca el si-a efectuat lucrarile pe aceasta tema in cursul primei jumatati a secolului al XX-lea. Cu toate acestea, inca din epoca Chinei antice, a existat dubla intuitie, pe de o parte a existentei particularitatilor sanguine proprii fiecarui individ, iar pe de alta parte a unei corelatii intre caracteristicile biologice si temperament si prin urmare comportamentul caracterologic. Acesta este motivul pentru care, in acea epoca, se amesteca sangele viitorilor soti pentru a se observa reactia. Daca amestecul obtinut precipita (altfel spus, daca se forma rapid un fel de cheag), se concluziona ca exista o incompatibilitate intre 'umori', nu numai in primul sens al termenului (substante lichide sau semilichide care se gasesc in organismul uman), dar si in al doilea sens al termenului (dispozitie obisnuita de temperament si deci de comportament). In aceste conditii, casatoria nu avea loc. Sa amintim pe scurt observatiile lui Landsteiner, esentiale pentru dezvoltarea ulterioara a medicinei, a biologiei si a chirurgiei:
- Umanitatea se imparte in 4 grupe sanguine, independente de culoarea pielii, sex si varsta: A,0, B si AB;
- Doi indivizi din aceeasi grupa sanguina pot dona si primi sange unul de la altul:
A si A
B si B
0 si 0
AB si AB

Landsteiner Karl


- Grupa 0, denumita 'donator universal', este singura care poate dona sange tuturor celorlalte grupe sanguine, dar nu poate primi decat sange 0.
- Grupa AB, zisa 'primitor universal', poate primi sange de la cele 4 grupe, dar nu le poate dona.
- Grupele A si B sunt total incompatibile.
          Aceste grupe sanguine respecta legile mendeliene ale ereditatii prin intermediul genelor. Pe langa cunoasterea grupelor sanguine, trebuie tinut cont, in transfuziile sanguine, de 3 subgrupe si factorii M si N si factorul Rhesus pozitv sau negativ (Rh+ si Rh-). De exemplu, factorii Rh+ si Rh- sunt incompatibili. Curios, remarcabila conceptie chineza s-a pierdut de-a lungul secolelor. Cel putin in Franta, abia la inceputul secolului al XX-lea doctorul Paul Carton s-a interesat din nou de aceasta pasionanta problema. El a cautat sa stabileasca o corespondenta intre grupele sanguine si faimoasa clasificare hipocratica pe care el insusi o aprofundase si o dezvoltase. Mai tarziu, in lume, alti cercetatori s-au straduit sa identifice relatii stabile intre grupa sanguina si comportament dar Leone Bourdel (1907-1966) este cel care a reusit cu adevarat sa stabileasca o corelatie riguroasa, dupa ce a lucrat pe mai multe sute de cazuri si bazandu-se pe rezultatele obiective ale testelor de personalitate.         Demersul sau a fost deci condus in maniera stiintifica si a permis sa se puna in evidenta 4 temperamente-tip corespunzand fiecare uneia dintre cele 4 grupe sanguine.  Leone Bourdel a utilizat termenul de temperament (si nu pe cel de caracter). Se stie ca notiunea de 'temperament' este mai larga decat cea de 'caracter' pentru ca ea face referire la totalitatea psihosomatica a persoanei (psihic + psihism + viata organica) in relatie cu lumea exterioara. In aceasta ea se inspira dintr-o conceptie globala si deci foarte moderna asupra individului ('holistica', dupa calificativul utilizat actualmente). Am precizat in prima parte ca, in sens strict, temperamentul este inascut, rezultat din datele de baza intangibile (din 'teren'), in timp ce caracterul este mai curand produsul a ceea ce se dobandeste. Dar in practica nu suntem deloc in masura sa facem o distinctie clara intre aceste 2 niveluri. Si deci pentru a nu-l rataci pe cititor in meandre metodologice, cand utilizam termenul de caracter inglobam din oficiu principalele manifestari identificabile si stabile ale comportamentului vizibil si simtamintele interioare ale unei persoane.
                

 Initial, prin observarea reactiilor subiectilor experimentarilor sale, utilizand teste muzicale, Leone Bourdel a clasificat detinatorii fiecarei grupe sanguine:
- subiectii cu sange A sunt numiti 'Armonici'
- subiectii cu sange 0 sunt numiti 'Melodici'
- subiectii cu sange B sunt numiti 'Ritmici'
- subiectii cu sange AB sunt numiti 'Complecsi'
             In mod general, el a constatat ca in comportamentul lor cotidian:
- subiectii din grupa A manifesta o cautare permanenta a armoniei cu anturajul lor si nu se dezvolta decat in aceasta conditie. Dintre persoanele apartinand celor 4 grupe sanguine, sunt fiintele cele mai sensibile la mediul exterior, cele mai influentabile
- subiectii din grupa 0 sunt in mod natural 'in faza' cu mediul exterior, ei se adapteaza fara dificultate
- subiectii din grupa B, din contra, sunt putin sensibili la mediu. Ei traiesc si se exprima urmand ritmul lor propriu, destul de indiferenti la variatiile mediului inconjurator
- subiectii din grupa AB reunesc trasaturile contradictorii ale celorlalte 3 temperamente; ei au deci dificultati in gasirea unui echilibru satisfacator.

Bineinteles, cele 3 functii temperamentale de baza (cea Armonica, cea Melodica si cea Ritmica) exista simultan in fiecare persoana, dar in proportii diferite; in mod similar, cele 4 grupe sanguine sunt mai mult complementare decat opuse.
            Astfel, scurtele descrieri ale celor 4 grupe psihobiologice, care vor urma, corespund unor tipuri 'pure' care se observa rar in realitate. Totusi, ele permit sa se atraga atentia asupra unor constante de baza in comportamentul fiecareia dintre aceste grupe. Ele ajuta deci la decriptarea catorva tendinte de fond in general mascate sau care abia se zaresc sub reflexele comportamentelor.

1. ARMONICUL (Grupa sanguina A)
               Armonicul este introvertit, o fiinta a carei energie afectiva si psihica este orientata mai mult spre interior decat spre exterior. Comportamentul sau va fi deci in general marcat de rezerva. Dar aceasta nu il va impiedica sa 'explodeze' atunci cand 'paharul e plin'. Va fi mai mult inhibat decat stimulat de concurenta si sfidari. Are deci nevoie sa i se arate incredere.
Activitatea sa este mai curand discontinua si nu munceste in mod eficient decat intr-un mediu care ii este favorabil, in care va manifesta o seriozitate exemplara si va da dovada de o foarte mare eficacitate, ajutat de un foarte bun spirit de sinteza. Armonicul este manat de scrupule de constiinta, are un simt ascutit al responsabilitatilor. Paradoxal, in momentele critice, va ga si mijloacele de a face fata fara a se lasa coplesit de fatalism. Pe plan scolar, copilul Armonic va fi in fruntea sau in coada clasei, dupa cum ambianta ii este favorabila sau nu, si mai ales in functie de relatia afectiva mai buna sau mai putin buna pe care o va intretine cu dascalii lui.
Elevii din grupa A se vor orienta de preferinta spre un bacalaureat literar mai curand decat spre unul stiintific, apoi se vor indrepta mai curand spre universitate decat spre politehnica.
In ce priveste viata profesionala, Armonicul este atras de activitatile de creatie si de cercetare in toate domeniile (artistic, literar, stiintific sau tehnologic). Si aici, relatia cu superiorul ierarhic va fi determinanta. Adaptarea sa la o sarcina noua este in general lunga dar, o data acest obstacol trecut, va fi perfect operational. Armonicul este cel care intampina cele mai multe dificultati la inceputul carierei.
            Sintetizand:
* hipersensibili si extrovertiti
* se exteriorizeaza foarte repede, le trece repede si nu sunt ranchiunosi
* nu se simt bine oriunde si cu oricine; se simt foarte bine cand sunt in acord afectiv cu mediul; pot fi situatii cand se simt bine de la inceput cu cineva sau situatii in care de la inceput nu suporta pe cineva (situatii de necompatibilitate temperamentala)
* sunt capabili de iubiri fulgeratoare
* sunt oameni de mare sensibilitate sufleteasca si se entuziasmeaza cu usurinta, se impresioneaza usor; pot sta minute in sir in fata unei opere de arta; simt mai usor necazurile, nevoile, necesitatile altora; pot plange cu usurinta
* sunt buni, intelegatori, ingaduitori, usor influentabili
* sunt inegali in munca; isi fac treaba pana la sfarsit, dar din considerente educationale; firea le dicteaza uneori niste comportamente fata de munca de genul: las-o ca-i bine si asa, las-o c-o mai facem si alta data, las-o ca ajunge si atat
* fac o treaba foarte buna numai daca le place foarte mult ce fac; daca nu le place, trebuie controlati
* doresc de la viata frumosul si placutul
* trec psihic prin perioade in care se simt foarte bine, sunt plini de exuberanta, de voie buna, au chef de viata, stau bine cu simturile si simtamintele, au apetit sexual activ, si trec prin perioade de inchistare psihica, sunt foarte nervosi, n-au chef de viata, nu stau bine cu simturile si simtamintele, apetit sexual pasiv. Acest comportament este la toate persoanele, dar la A este preponderent
* la o critica pentru un lucru de care nu se fac vinovati, sar precum arcul, indiferent de nivelul educational
* daca investesc sentimente, se transpun cu totul momentului prezent, merg pe principiul ori totul, ori nimic
* nu sunt prea optimisti

2. MELODICUL (Grupa sanguina 0)
                    Melodicul poseda excelente facultati de adaptare si multa usurinta in relatiile umane. Este un extravertit-tip: centrii sai de interes sunt orientati esential spre exterior si spre ceilalti. Este stimulat de emulatie, ii place competitia si lupta, dar in afara oricarei brutalitati. Dotat cu o foarte mare curiozitate in toate domeniile, se dovedeste a fi un excelent observator. In acelasi timp, activitatile sale se vor desfasura mai mult in largime decat in profunzime, deci cu un risc de dispersie, chiar de superficialitate. Este de asemenea de o mare inteligenta practica, ii plac calatoriile, are nevoie sa se cheltuie fizic. In ansamblu, manifesta o hiperadaptabilitate generala. Copilului Melodic ii plac lucrarile colective si se adapteaza usor la schimbarile de ritm si de stil ale invatamantului. Viata in internat, camin, nu il perturba si va deveni deseori liderul 'bandei' de tineri din care face parte. Pe plan profesional, Melodicul cauta meseriile de comunicare si de indemanare: i se potrivesc foarte bine activitatile comerciale, gestionarea resurselor umane, profesiunile medicale si paramedicale.
         Sintetizand:
* extrovertiti, dar se exteriorizeaza mai greu, nu imediat ca Armonicii
* daca ajunge sa se enerveze in relatiile umane si sa se exteriorizeze, nu trece cu usurinta peste incident (te poate pune la capitolul 'de tinut minte')
* diplomati in relatiile umane, se simt bine oriunde si cu oricine, nu aleg, nu au preferinte (cel putin nu se exteriorizeaza)
* se simt bine intre oameni si cauta prezenta acestora; daca nu au perioade indelungate contacte umane, se indispun
* sunt oameni buni si ingaduitori
* nu sunt usor influentabili
* sunt oameni sentimentali, mai mult sentimentali decat sensibili
* intra foarte usor in relatii umane si cel mai usor intra in vorba cu Armonicii
* vorbesc cu multa usurinta, dar uneori pot conduce discutiile pe un taram care sa-i reliefeze persoana ('se da mare')
* stau bine cu memoria
* in viata sunt in general optimisti
* sunt uneori sensibili la onoruri si, fiind mai diplomati, se impaca bine cu orice fire
* le plac actiunile si calatoriile
* cand se enerveaza si se exteriorizeaza, se comporta ca Armonicul.

3. RITMICUL (Grupa sanguina B)
                  In multe puncte, Ritmicul este opusul Armonicului. Comportamentul sau pare dur si inflexibil, ceea ce nu-l impiedica sa cada deseori in ipohondrie, dand atentie excesiva micilor necazuri de sanatate dar, pe un alt plan, sa fie un prieten foarte sigur. Ritmicul nu este deloc adaptabil, pentru ca evolueaza in propriul sau ritm, fara sa-i pese prea mult de lumea exterioara. Astfel, are multe dificultati in a se pune in locul altora. Abordeaza problemele mai curand intr-o maniera analitica si se va indrepta deci bucuros catre specializare sau expertiza. De asemenea, va fi dotat deseori pentru matematici. In acest spirit, are sensul determinismului si al fatalitatii si cauta cu pasiune adevarul (contrar Armonicului, care este in cautarea frumusetii). Copilul Ritmic este cel mai precoce dintre cele 4 grupe sanguine, atat pe plan psihologic, cat si pe plan fiziologic. La scoala, se implica alaturi de profesorii care predau in mod foarte metodic, sprijinindu-se pe demonstratie. Ca adolescent, se va orienta spre un bacalaureat stiintific. In viata profesionala, Ritmicii apreciaza ordinea si autoritatea. Ei au gustul organizarii si abordeaza problemele in maniera foarte metodica. In afara de aceasta, sunt foarte putin sensibili la monotonia sarcinilor. Meseriile din industrie li se potrivesc deci foarte bine.
        Sintetizand:
* introvertiti
* cumuleaza, pastreaza, tin in ei, fiind sub consum nervos intern (aceasta poate duce la probleme de glande, in special tiroida, si de cord); in momentul in care nu mai suporta, devin explozivi: pe langa faptul ca se exteriorizeaza, si isi aminteste de multe lucruri din urma, este exploziv prin aceea ca poate lua diverse lucruri de pe masa pe care sa le arunce
* analizeaza oamenii dupa cum sunt ei si doresc ca acestia sa fie la fel ca ei; cand constata ca nu sunt asa, trec prin deceptii si cauta sa se indeparteze de asemenea persoane
* daca investeste sentimente si constata dupa un timp ca persoana in care a facut investitia nu merita, o scoate definitiv din suflet
* nu accepta slabiciuni de caracter
* oameni de mare logica, stau bine cu rationamentul; le-a placut in general matematica si fizica
* sunt foarte statornici in prietenie
* lezeaza foarte greu o persoana de care se simt atasati, dar isi amintesc des de persoane care nu au o reputatie morala prea deosebita
* iubesc ordinea, metodica si disciplina
* sunt foarte exigenti in ceea ce fac si foarte tenace in realizare
* daca au inteles necesitatea si utilitatea unui lucru, nu se lasa pana nu-l fac foarte bine, de aceea nu mai trebuie sa fie controlati
* aplica cu usurinta in munca tot ceea ce poate sa le usureze activitatea
* nu sunt buni inovatori, dar aplica tot ce-i avantajeaza
* doresc de la viata utilul si exactul

3.COMPLEXUL (Grupa sanguina AB)
             Avand diferitele caracteristici ale celorlalte 3 grupe, Complexul este foarte bogat in potentialitati, dar in acelasi timp sfasiat de tendinte contradictorii. Vrea totul deodata, el este capabil sa faca totul, dar pe rand. Gusturile contradictorii fac din el o fiinta agitata. Pentru a scapa de acest inconfort permanent, Complexul da dovada de o activitate debordanta, ajungand pana la surmenaj. Dar cum este neobosit, ritmul sau de activitate nu are in general consecinte nefaste. Bineinteles, schimbarile continue de planuri, rupturile bruste de ritm il fac deseori dificil de suportat de cei din jur. Copilul Complex, este de asteptat, este turbulent, foarte dotat dar si nelinistit. Trebuie sa i se propuna numeroase activitati, atat fizice cat si intelectuale. In domeniul profesional, Complexul este capabil sa se adapteze la orice fel de activitate. In general, va evita meseriile monotone. Tinand cont de instabilitatea sa inascuta, echipa de lucru careia ii va apartine trebuie constituita in mod judicios. De exemplu, asocierea cu Ritmicul este in general benefica.
               Sintetizand:
* sunt introvertiti
* au temperament complex
* se comporta ca o insumare a celor cunoscute de la A si B, dar preponderent sunt B
* trec cu usurinta de la o extrema la alta; pot trece de la situatii in care doresc de la viata frumosul si placutul la situatii in care cauta utilul si exactul
* sunt avizi de tot: bunuri, cunostinte, indemanari, deprinderi, bucurandu-se si de indemanari practice surprinzatoare
* sunt foarte exigenti in prietenie; exagerat de exigenti, necrezand nimic pana nu se conving singuri, dar cand s-au convins, rup definitiv si total relatia cu persoana in cauza
* copiii AB sunt in general mai timizi; parintii trebuie sa aiba preocupari in introducerea copilului in joaca si preocuparile semenilor; copilul este mai retras, mai retinut; ei au preocupari cam cu 1-2 ani in avans ca cei de-o varsta, sunt mai lucizi, mai rezonabili; copii trebuie indrumati spre sport; prin acesta un AB va deveni un adolescent cu incredere mai mare in sine
* nu se simt bine daca n-au ce face; se simt cu atat mai bine cu cat au cu ce sa-si incarce timpul din belsug; cand nu au ce face, devin melancolici (in special barbatii, in mari aglomerari urbane).

CUPLUL IN LUMINA PSIHOBIOLOGIEI
              Se stie, mai ales dupa Freud, ca alegerea partenerului de viata este foarte mult influentata de mecanismul 'proiectiei' (partenerul proiecteaza asupra celuilalt imaginea parintelui de sex opus cu care actul sexual i-a fost interzis). In acest stadiu, istoria pesonala a subiectului determina in parte aceasta alegere: este rolul a ceea ce s-a 'dobandit'. Dar fenomenul proiectiei nu se poate produce decat daca exista o anumita afinitate intre cei 2 parteneri. Astfel, acordul sau dezacordul intre 2 grupe sanguine poate influenta in mod remarcabil atractiile sau respingerile spontane. In acest caz, este componenta 'inascuta' care intra in joc.
ASTFEL :

 - Armonicul se va potrivi in general cel mai bine cu Melodicul
- 2 Armonici vor avea dificultati in a se alatura, tinand cont de hipersensibilitatea si introversiunea lor
- Armonicul si Ritmicul sunt prea deosebiti pentru a trai impreuna; la fel Armonicul si Complexul
- Ritmicul si Melodicul vor coabita bine, la fel Melodicul si Complexul, ca si Melodicul cu un alt Melodic.
          Se constata foarte logic faptul ca Melodicul care, pe plan biologic, apartine grupei sanguine 0, donator universal, este cel care se acordeaza bine cu toti ceilalti.

GRUPELE SANGUINE SI VIATA PROFESIONALA
            Sange A (Armonic) Mai in largul lui intr-o meserie in care trebuie sa ofere mult decat in cele care necesita o adaptare la altcineva. Meseriile in arta, creatie literara sau stiintifica. Artizanat. Meserii relativ statice si autonome in atelier linistit. Deseori: pionier solitar sau in grup mic, care nu mai este interesat apoi de ceea ce se degradeaza devenind banal in ochii lui. Meseriile prea ritmate il obosesc rapid. Nu trebuie pus intr-un lant colectiv. Nu se poate realiza decat in masura in care se simte in armonie cu mediul. Altfel, se ofileste si se inchide in sine, se revolta sau pleaca. Lent. Vulnerabil la mediu. Mai mult autonom decat independent. Mai multa profunzime decat deschidere. Mai mult sensibil decat sentimental. Are simtul duratei. Poate fi un sef care se face iubit.
            Sange 0 (Melodicul) Activitati in aer liber, meserii dinamice, colective, in atelier, profesiuni comerciale de relatie si de intindere, publicitate, vanzare, secretariat, de indemanare, invatamant, diplomatie. Medicina a muncii sau scolara. Meserii mixte de miscare si tehnice. Se adapteaza rapid si usor diferitelor medii si diferitelor persoane si trece fara dificultate de la concret la abstract si viceversa. Practica deseori mai multe meserii in viata. Schimba bucuros intreprinderea. Ii place varietatea. Mereu in miscare, radiind, util, oportunist , influentabil. Rapid, in functie de influenta mediului. Realist si realizator. Mai multa deschidere decat profunzime. Mai mult sentimental decat sensibil. Are sensul trecerii timpului, al relativului. Poate fi un sef diplomat si abil.
           Sange B (Ritmic) Activitati care necesita continuitate, perseverenta si metoda. Cercetari de laborator, control, clasare. Meserii militare si in politie. Meserii cu activitate neintrerupta si reglata.
Specializare si expertiza. Meseriile prea ritmate pe termen lung ii displac. Isi urmeaza ritmul propriu si nu poate executa decat ceea ce intelege, accepta sau hotaraste el. Foarte activ, hotarat, rigid, sectar, continuator, perseverent, calculat, punctual, meticulos. Neinfluentabil. Mai mult independent decat autonom. Sange rece. Simtul timpului. Poate fi un sef care sa se faca temut.
           Sange AB (Complex) Activitati stiintifice si tehnice in variate domenii, exploatari agricole multivalente, profesiuni de ingrijire si devotare, servicii comerciale si de achizitii etc. Are oroare de meserii statice, sedentare si monotone. Victima a complexitatii triplelor sale posibilitati. Isi gaseste maximul de eficienta aliindu-se cu cel care stie sa il faca sa se exprime. Hipersensibil, receptiv, insesizabil, nelinistit, instabil, discontinuu, veleitar, plin de posibilitati multiple si contradictorii. Sef uneori derutant sau foarte uman.

GRUPELE SANGUINE SI VIATA SOCIALA
              Grupele sanguine au de asemenea o puternica influenta asupra vietii sociale, a locului si mediului de viata, a artelor, a civilizatiei, a vietii morale si religioase, a temperamentului popoarelor.

LOCUL SI MODUL DE VIATA, dupa grupele sanguine 
    Locurile in care se intalnesc in numar mai mare :
A (Armonici) Munti, climat cu variatii nuantate. 0 (Melodici) Campii si coaste, locuri de circulatie.B (Ritmici) Mari platouri si campii cu climat uniform si eventual cu variatii bruste.
AB (Complecsi) In toate regiunile limitrofe ariilor cu predominanta A si ariilor cu predominanta B, pentru ca sunt un produs al combinatiei A cu B.
    Orase preferate :
A (Armonici) Orase de arta.
0 (Melodici) Orase comerciale si porturi.
B (Ritmici) Orase industriale.
AB (Complecsi) Toate posibilitatile, dar sub autoritatea colectiva a regulii si traditiei.
    Natura dominanta a locului :
A (Armonici) Pastrarea intimitatii.
0 (Melodici) Multiplicare si facilitare a contactelor sociale.
B (Ritmici) Simplificare si organizare a actiunii.
AB (Complecsi) Viata comunitara afectiva cu o puternica disciplina, care sa nu fie o constrangere, ci un cadru si un stimulent in acelasi timp.
    Integrarea locului de viata in oras :
A (Armonici) Cartiere periferice, insorite, unde natura este aproape de camin.Se ataseaza de casa.
0 (Melodici) Cartiere foarte frecventate, centrale, in proximitatea magazinelor, locuri de destindere in comun. Se muta bucuros.
B (Ritmici) Mari cladiri de tip 'stup' sau case construite pe acelasi model intr-o continuitate regulata.
AB (Complecsi) In proximitatea terenurilor de sport si a santierelor necesare marilor lucrari. Accepta cu usurinta nomadismul, mai ales daca meseria o cere.
    Detalii importante ale locului de viata :
A (Armonici) Importanta a frumusetii si armoniei cadrului. Rol al gradinilor, parcurilor, teraselor, orientarii spre sud, a colturilor intime, a caldurii atat morale cat si fizice, a locurilor autonome de lucru, de cercetare, de odihna Apartamente in care fiecare poate avea camera sa..
0 (Melodici) Importanta a cochetariei cadrului si a valorii sale spectaculare. Rol al peroanelor, balcoanelor, saloanelor de receptie, sufrageriilor, bucatariilor perfectionate si a oricarui loc unde se pot intalni prietenii sau cunoscutii. Apartamente stralucitoare, in care se poate circula, primi numerosi musafiri.
B (Ritmici) Importanta a organizarii tehnice a cadrului. Rol al tuturor perfectionarilor practice: biblioteci, birouri, sali, si a dependintelor de tot felul: sali de baie, instalatii electrice, igienice, aparate menajere.
AB (Complecsi) Apartamente care permit maximum de activitati personale intr-o colectivitate organizata.

          Pentru final, sa semnalam ca acest tip de caracterologie a facut obiectul unui articol in foarte serioasa revista engleza International Management din iulie 1985 sub titlul atragator de 'Venit din Japonia, managementul intravenos'
          Se stie ca industria japoneza nu ezita sa experimenteze tehnicile cele mai indraznete.
Astfel, Yamanda Dobi, un producator de material informatic, a decis sa atinga un echilibru intre cele 4 grupe sanguine ale mebrilor personalului sau, cautand proportia ideala urmatoare: 30% de tip A, 25% de tip 0, 30% de tip B si 15% de tip AB. El acorda o mare importanta grupei sanguine a candidatilor examinati de serviciul de recrutare. Dupa el, grupa 0 produce buni vanzatori, dar si cei din grupa A pot fi avuti in vedere. Alte intreprinderi au decis sa utilizeze aceasta tehnica pentru studiile de piata. De exemplu, berariile Asashi au facut o ancheta pe 2500 de bautori de bere si au descoperit ca tipul A reprezinta amatorii de bere cei mai exigenti, in timp ce tipul B corespunde oamenilor care au tendinta de a bea orice. Cercetari asupra legaturii intre personalitate si grupa sanguina s-au desfasurat in Japonia la inceputul anilor 80, pornind de la lucrarile celebrului biolog austriac Johann Gregor Mendel (1822-1884) care, dupa cum se stie, a formulat legile ereditatii.
           In particular, un studiu ar fi permis sa se constate ca persoanele de tip 0 iubesc si stiu sa atinga obiectivele fixate, cele de tip B sunt creative, cele de tip A - chibzuite iar cele de tip AB - descurcarete, care stiu sa rezolve problemele cu imaginati.

Riscurile Rh-ului negativ asupra sarcinii


           
In general cand se vorbeste de Rh nu poti sa nu remarci izul de mister ce emana in jurul acestui termen. Din pacate lipsa de preocupare pentru informatie atat a populatiei cat si a autoritatilor medicale a dus la situatii care mai de care mai particulare, unele hilare, altele de-a dreptul dramatice. Anecdotal se poate spune ca o femeie cand a fost intrebata ce tip de Rh are, pozitiv sau negativ, a dat dovada gradului de informare a unei bune parti a populatiei si a raspuns            nonsalant:       'Nu      stiu.     Cel      bun'.

          Ce este Rh-ul? Toata lumea stie, la ora actuala, ce sunt grupele sanguine si care este rolul lor in procedurile de transfuzie. Cu siguranta oricine stie ca exista 4 grupe de sange: A, B, AB si O. Ce inseamna asta? Pe oricare dintre hematiile unei persoane exista niste lanturi proteice care proiemina in exterior, un fel de antene, similar celor TV pe care le vedem zi cu zi pe terasele blocurilor.( VEZI ANEXA). Antenele acestea poarta numele de antigene. Simplist vorbind, hematiile unei persoane pot avea pe suprafata lor numai antigene de tipul A (individul avand astfel grupa sanguina A), numai B (grupa B), dar le poate avea simultan si pe amandoua (grupa AB) sau poate fi lipsita de prezenta ambelor (grupa O). Nu multa lume stie insa ca pe langa aceste antigene 'canonice' mai exista alte peste 50 de tipuri de antigene eritrocitare, deci implicit peste 50 de grupe sanguine, dintre care cea mai mare notorietate o detin antigenele Rh. Denumirea de Rh vine de la numele unei specii de maimute (maccacus rhesus) folosite in cadrul unor experimente tinute in anii 40 care au dus la descoperirea acestui factor. Interesant este faptul ca aceasta descoperire a fost facuta de acelasi Karl Landsteiner, care a descoperit si existenta grupelor ABO cu aproape 40 de ani inainte. Exista mai multi membrii ai acestei familii de antigene Rh, dintre care cel mai 'recalcitrant' este tipul D. Daca hematiile unei persoane prezinta pe suprafata lor antigene tip D (luam acest exemplu) atunci ea va avea Rh pozitiv, lucru valabil la 85% din populatia lumii. Restul de 15% nu au aceste antigene   prezente,            fiind    Rh       negative.
               La ora actuala nomenclatura grupei sanguine a unei persoane trebuie sa contina obligatoriu tipul de antigen ABO si prezenta sau absenta facorului Rh, de exemplu 'grupa AB - Rh negativ'. Transfuzia unei cantitati de sange de la o persoana la alta trebuie facuta numai in conditiile potrivirii grupei sanguine a persoanei transfuzate cu cea a donatorului. Potrivirea acestor grupe poarta numele de compatibilitate, iar, logic, nepotrivirea este denumita incompatibilitate.(VEZI ANEXA). Deci pentru ca o transfuzie intre doua persoane sa fie reusita trebuie ca macar cele mai importante dintre zecile de antigene existente simultan pe suprafata unei hematii sa fie similare. Daca aceasta similaritate nu apare, se produce hemoliza. Ce este hemoliza? Sub presiunea factorilor evolutionari, organismele au trebuit sa-si dezvolte sisteme eficiente de aparare care sa le ofere protectie impotriva atacurilor agentilor patogeni din mediu.
Acestea sunt grupate sub denumirea de sistem imunitar, care, la modul profan vorbind, reprezinta 'armata' oricarui organism. 'Soldatii' acestei armate sunt celule speciale (leucocite) care au anumite atributiuni in strategia de aparare a organismului respectiv (fiind si ele impartite in familii: limfocite, neutrofile, eozinofile, macrofage, etc.). Ele au rolul de a patrula si de a identifica si ulterior distruge orice intrus care nu prezinta o 'parola' sau un 'insemn' pe care acesti soldati sa il recunoasca a fi 'self', adica propriu organismului respectiv. Pe fiecare dintre celule din componenta oricarui organism se afla acelasi tip de antigene (antene), care sunt recunoscute de catre limfocite ca fiind self, deci inofensive. Daca antigenele de pe suprafata unei celule nu corespund celor recunoscute de catre leucocitele gazdei, celula va fi distrusa (acest fenomen sta la baza rejectiei organelor transplantate). Acelasi fenomen are loc si in cazul unei transfuzii cu hematii care au pe suprafata lor antigene incompatibile, astfel ca sistemul imunitar al organismului gazda va distruge hematiile donatorului. Acest proces specific poarta numele de hemoliza.

               Ce este incompatibilitatea Rh? Stricto sensu, incompatibilitatea de Rh apare in cazul unei transfuzii sanguine de la o persoana Rh pozitiva la una Rh negativa. In aceste circumstante anticorpii organismului transfuzat va distruge hematiile donorului, care au la suprafata lor antigene Rh. In practica sintagma aceasta este folosita pentru a descrie o situatie potential patologica in care o mama Rh negativa este insarcinata, fatul avand Rh pozitiv. De ce incompatibilitatea feto-materna este potential si nu franc patologica? Pentru ca, anatomic vorbind, circulatia sanguina fetala este strict separata de circulatia materna, astfel incat in mod normal hematiile fetale nu se intalnesc niciodata cu sangele matern. Dar in anumite circumstante patologice sau provocate (dezlipire de placenta, curetaje uterine, sarcina extrauterina, avorturi spontane, placenta adanc inserata (acreta), proceduri invazive precum amniocenteza, biopsia de vili chorionici, etc.) aceasta separare este alterata, astfel incat sangele fetal, purtator de antigene Rh, se amesteca cu sangele matern. Cele doua tipuri de sange fiind incompatibile, sistemul imunitar al mamei va reactiona, nerecunoscand hematiile Rh pozitive ale fatului fiind self, astfel ca va fabrica anticorpi anti-Rh, distrugand hematiile incriminate. Din fericire, la primul conflict, anticorpii formati sunt de tip IgM, care sunt molecule voluminoase ce nu pot traversa placenta, astfel incat nu pot afecta fatul. Aceasta este ocazia in care organismul matern devine sensibilizat la antigenele Rh, cu o exceptie. Exceptia apare atunci cand mama are grup O iar sangele fetal poarta oricare dintre antigenele de grup ABO (deci A, B sau AB), astfel incat hematiile fetale sunt distruse de anticorpii materni anti-ABO (care sunt deja prezenti in circulatie) inainte ca organismul matern sa 'ordone' fabricarea de anticorpi anti-Rh. Cand mama este compatibila ABO cu fatul, apare izoimunizarea Rh       feto-maternala.
            Ce se intampla in cazul unei izoimunizari Rh? In momentul cand o mama deja alloimunizata Rh ramane din nou insarcinata apare pericolul ca fenomenul de transfuzie accidentala dintre circulatia fetala si cea materna sa se repete. Daca acest lucru se intampla, hematiile fetale patrunse in circulatia materna vor declansa un raspuns imun foarte rapid (numit anamnestic deoarece sistemul imunitar 'tine minte' ca a mai fost vizitat de intrusii respectivi) caracterizat prin fabricarea de noi anticorpi anti Rh care au rolul de a distruge orice hematie intalnita purtatoare de antigene Rh. Din nefericire pentru fat anticorpii din generatia aceasta sunt de tip IgG, care au molecula mica si pot traversa placenta. Nu este nevoie de foarte multa imaginatie pentru a intui ce urmeaza: anticorpii materni patrund in circulatia fetala si distrug orice hematie intalnita. Amploarea 'macelului' eritrocitar fetal este proportionala cu concentratia (numarul) de anticorpi fabricati de catre mama. In functie de aceasta, afectarea hematiilor fetale poate varia de la alterare minima pana la distrugere masiva. Deci, ca o concluzie, avem de a face cu o anemie hemolitica a fatului.
            Ce face fatul in aceste circumstante? In momentul cand hematiile fetale incep sa fie distruse de catre anticorpii materni, transportul de oxigen la nivelul organelor fetale este diminuat, astfel incat fatul intra in hipoxie. Pentru a suplini pierderile, copilul incepe sa produca mai multe hematii prin hiperplazia (cresterea in volum) maduvei osoase unde are loc sinteza eritrocitara, fenomen ce duce la deformarea oaselor respective (stern, oasele craniului). Pe masura ce tot mai multe hematii sunt distruse, resursele maduvei sunt depasite astfel incat fatul este obligat sa recruteze alte organe hematoformatoare care sa suplineasca eritropoieza ineficienta.
Acestea sunt splina, ficatul si rinichiul, cresterea in volum a acestora conducand la cresterea in volum a abdomenului fetal. Cum ficatul este si locul sintezei proteice, si cum acesta este acum 'preocupat' cu sinteza de hematii, neglijand oarecum functia lui proteino-formatoare, cantitatea de proteine din sange scade dramatic, astfel incat acestea nu mai pot indeplini una dintre functiile lor, aceea de retinere a apei in interiorul vaselor de sange, rezultand extravazarea plasmei cu aparitia edemelor si a ascitei fetale. De asemenea fatul incearca sa scape cat mai eficient de hemoglobina in exces, rezultata din hemoliza, formand bilirubina. Aceasta este excretata in lichidul amniotic dar se depune si in tesuturile          fetale,  rezultand         icterul.
                       Tabloul descris mai sus face referire la cazul unei afectari masive a eritrocitelor fetale. Daca afectarea este dramatica, se poate produce moartea intrauterina a fatului, situatie denumita anasarca feto-placentara. Daca fatul reuseste sa supravietuiasca pana la termen el devzolta dupa nastere icter, situatie denumita icterul hemolitic al nou-nascutului. El poate fi minor, capacitatea naturala de eliminare a bilirubinei depuse in tesuturi fiind eficienta, sau grav, circumstanta in care bilirubina se depune in nucleii striati situati in creierul copilului, determinand aparitia icterului nuclear, boala cu afectare neurologica deosebit de severa.

             
Strategia in cazul unei incompatibilitati Rh. In medicina este mai usor a preveni decat a trata. In consecinta in cazul unei incompatibilitati Rh este imperios a preveni aparitia alloimunizarii feto-maternale, deci implicit a consecintelor acesteia. Cu se poate face acest lucru? Nu foarte greu. Trebuie doar putina bunavointa si responsabilitate din partea doctorului ginecolog. Fiecarei paciente trebuie sa i se identifice de la prima vizita grupa sanguina ABO si Rh, si sa i se faca un screening pentru anticorpi daca se observa o incompatibilitate cu partenerul sau daca exista suspiciunea unei alloimunizari accidentale in antecedente. Pacientele gasite cu Rh negativ si cu rezultatele screeningului negative sunt candidate pentru terapia profilactica cu imunoglobuline anti-D ( indreptate impotriva anticorpilor materni anit-Rh). Viata acestor anticorpi este de cca 12 saptamani, astfel incat in aceasta perioada orice transfuzie accidentala in sarcina curenta nu se va finaliza cu alloimunizare intrucat anticorpii materni vor fi distrusi de catre imunoglobulina administrata. Este redundant a aminti ca profilaxia este inutila in cazul in care tatal sigur al copilului este si el Rh negativ. Imunoglobulina anti-D se administreaza standard odata in saptamana 28 de amenoree si apoi 72 ore postpartum (aceasta ultima doza se face doar daca copilul este Rh pozitiv).
Alte situatii in care profilaxia cu Ig anti-D este indicata (dar din pacate nu se face) sunt urmatoarele: sangerare in trimestrul I sau II, avort spontan sau la cerere (curetaj), inainte de o procedura de echografie interventionala (de ex. amniocenteza), cazuri documentate echografic de hematom decidual, in cazurile de moarte fetala. Intrucat antigenele Rh apar inca din a 30-a zi de la conceptie, este bine a administra profilactic si mamelor Rh negative care au sarcina ectopica.
            Aprecierea gradului de transfuzie de sange fetal in cel matern se face printr-un test special, numit Kleihauer-Betke, care deceleaza cate hematii fetale sunt prezente in sangele matern. Rezultatul obtinut este folosit in dozarea imunoglobulinei anti-D care este eficienta in doze de 10 mcg pentru fiecare mililitru de sange fetal apreciat a fi in circulatia materna prin testul sus-mentionat. Strategia in cazul unei alloimunizari Rh. In cazul acesta trebuiesc indeplinite doua deziderate: unul este aprecierea gradului anemiei fetale iar cel de-al doilea este corectarea acesteia pana se atinge maturitatea plamanului fetal astfel incat nasterea sa fie posibila fara riscuri. Confirmarea alloimunizarii se face prin decelarea prezentei de anticorpi anti-Rh in sangele matern (se face un test special numit 'Coombs indirect', titrurile de 1/8 sau chiar 1/16, in functie de laborator, insemnand ca mama este alloimunizata).
            Pasul urmator este a determina daca fatul este supus riscului, caci daca el este Rh negativ, este in afara oricarui pericol. In caz de paternitate sigura, daca tatal este homozigot pentru D, copilul va fi sigur Rh pozitiv. In caz de paternitate incerta sau daca tatal este heterozigot D, se face prelevare de celule fetale (amniocenteza sau CVS) si printr-o procedura genetica speciala denumita PCR (polymerase chain reaction) se poate determina daca fatul este sau nu Rh negativ. Din pacate procedurile invazive mentionate se insotesc de un mic risc de avort si necesita interventionisti cu experienta, astfel incat se asteapta dezvoltarea unor tehnici de decelare a celulelor fetale in sangele matern (fara distrugerea acestora).
Determinarea gradului de afectare fetala se face in functie de titrul anticorpilor, care se determina si lunar daca este cazul. Daca titrurile ating 1/16 sau mai mari, este indicata o procedura de diagnostic invaziva, in speta amniocenteza. Am amintit mai sus ca bilirubina fetala este eliminata de fat in lichidul amniotic, astfel incat concentratia bilirubinei in acest lichid este folosita a determina gradul de afectare fetala (trebuie tinut cont totusi si de varsta sarcinii).
               Daca titrurile anticorpilor sunt mici, este suficienta monitorizarea fetala prin echografie, care poate sa arate afectarea fetala prin descoperirea edemului, a ascitei, a maririi de volum a abdomenului fetal, a ficatului si splinei fetale, etc.
Recent s-a pus la punct o metoda neinvaziva de determinare a afectarii fetale care sa inlocuiasca amniocenteza, si care are la baza determinarea echografica Doppler a fluxului sanguin fetal (se foloseste artera cerebrala medie).
Toate aceste metode de determinare a gradului anemiei fetale sunt indirecte. Singura metoda directa este punctia cordonului ombilical sub control echografic si obtinerea de sange fetal care este studiat ulterior.
            Strategii terapeutice: In viata intrauterina exista in cazurile cu afectare serioasa doar doua optiuni: declansarea nasterii prematur, daca fatul are peste 32-34 de saptamani si terapie intensiva postpartum, sau, a doua optiune, trasnfuzie intrauterina, daca varsta gestationala este sub 32-34 saptamani. Este inutil a mentiona ca aceasta ultima procedura trebuie facuta doar in unitati spitalicesti cu experienta in domeniu. Postpartum, fatul afectat este preluat de catre serviciul de neonatologie, si tratat intr-un serviciu de terapie intensiva.
             Iata ce diferenta uriasa este intre atitudinea profilactica (una sau doua simple injectii) si ce resurse de diagnostic si de terapie fantastice sunt necesare in tratarea propriu-zisa a acestei afectiuni. Descoperirea Rh-ului, a imunoglobulinei anti-D, descrierea curbelor Lilley (bilirubina din lichidul amniotic) precum si dezvoltarea tehnicilor de ecografie interventionala care au facut posibila transfuzia intrauterina a fatului, toate aceste minunate dovezi de pricepere medicala au facut ca urmarile incompatibilitatii de Rh sa fie din ce in ce mai putin dramatice.
             Inca o data: a preveni este mai simplu decat a trata.

            In unele companii din Tara Soarelui Rasare, grupa sanguina valoreaza aproape la fel de mult ca o diploma, o recomandare sau un CV bine redactat, pentru ca grupa sanguina determina personalitatea si ne ajuta sa gasim oamenii cu care sintem compatibili, atit in dragoste, cit si in domeniul profesional. La japonezi, gheisele sint alese in functie de grupa lor sanguina. Se spune ca femeile cu grupa O sint deosebit de pasionale, cele cu grupa B sint amabile si supuse, iar cele incadrate in grupa A sint cele mai sensibile si sentimentale…

    

Copyright © Contact | Trimite referat



Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

Cauta referat
Scriitori romani