Alexandra Tarziu biografia

Alexandra Tarziu




Alexandra Tarziu opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

TARZIU Alexandra, se naste la 19 nov. 1937, Bucuresti.

Prozatoare.

Fiica lui Gheorghe Tirziu, mic industrias, si a Mariei (n. Ilenus).

Sotia lui Andrei Brezianu .

Absolventa a liceului sanitar din Bucuresti (1953-l957). Asistenta medicala (1957-l968); este bibliotecara la Uniunea Scriitorilor (1970-l974). Din 1986, s-a stabilit in S.U.A. Debut in revista Luminita (1964).

Colaboreaza la Luceafarul, Gazeta literara, Cronica, Ateneu, Familia, Romania literara etc. Debut editorial cu volum Strada lui Petrica (1966), urmat de Nu se poate preciza (1967), continind schite fantezist-ironice din lumea copilariei si adolescentei, cu pronuntata nota ludica si deschideri spre fantastic si absurd. Cartile urmatoare (romanele Nu-mi pasa, 1969; Locatarul, 1979 si Sperietoarea din Hors, 1979) largesc sfera de cuprindere a prozei sale printr-o diversificare a mediilor si o accentuare a caracterului simbolic si alegoric al viziunii, intr-o structura narativa deschisa -suma de secvente nuvelistice unificate de perspectiva personajului principal conceput ca un fel de „picaro" modem, actor si spectator ironic al evenimentelor. Alte schite si povestiri in volum Clovnul nevazut (1975) si Dovezi de iubire ce nu se mai termina (1981).

Prima carte care atrage cu adevarat atentia asupra originalitatii prozatoarei este Nu se poate preciza (1967), ce impune o problematica specifica si un tip de personaj ale carui variante vor putea fi regasite in toata opera: adolescentul sau tinarul abia iesit din adolescenta, conservind un fond de puritate nealterata, cu o fantezie extrem de mobila si o privire sensibila la spectacolul unei umanitati prinse in mecanismele, nu o data profund dereglate, ale vietii cotidiene.

Spitalul, internatul scolar, cadrul familial sint spatiile predilecte, permitind inregistrarea unor fapte in care poezia si uritul existential, reveria si realul prozaic vazut caricatural se conjuga, sugerind aspiratii neimplinite si automatisme hilare, considerate cu un cinism mimat, ce nu ascunde fundamentala melancolie a celui ce asista neputincios la suferinta umana (naratorul e aici, in majoritatea paginilor, o sora medicala) sau isi construieste, in compensatie, o lume iluzorie, cu constiinta precaritatii ei. Foarte variat, registrul stilistic aliaza tonul sec, adesea caustic, cu expresia lirica, cenzurata insa de orice exces sentimental. Stereotipiile de limbaj si confuzia frecventa dintre planul simbolic si cel „real", precum si gustul pentru calambur si in general, marea disponibilitate ludica amintesc uneori de Urmuz. Personajul narator din Nu-mi pasa (1969) il reia, practic, pe cel din cartea anterioara; aceeasi asistenta medicala dezabuzata, ce pare a nu mai astepta nimic de la o existenta pe care o stie iremediabil prizoniera automatismului si dereglarilor grotesti, isi imparte viata intre condit-a de spect?tor ironic al lumii date si o fantezie precar-reparatoare (dialogul imaginar cu un iubit himeric, simbolicul Cristian Anderzen). in chip de „papadie oranj", urmind itinerariile unui „vis de catifea reiata", se vede plutind „cu destula nepasare" peste un univers populat de personaje si evenimente la limita absurdului.

Universul spitalului nu e mai putin teatrul cu masti grotesti si replici aberante, ca de altfel si cel al strazii ori al familiei. O similara constructie mozaicala are si romanul Locatarul (1979), in care diversitatea mediilor traversate (intr-un cartier pe cale de demolare) de un personaj in care s-a vazut un „picaro", „sinteza a calitatilor medii, acceptind aventura cotidianului" (Dana Dumitriu ) este privita cu acelasi ochi ironic: regasim aici umanitatea stranie, actionind mecanic, minata de interese meschine, agresiva si imorala. Marea extindere a dialogului permite punerea in valoare a virtutilor prozatoarei in ordinea observatiei caracterologice si a „comediei limbajului". Ca si Nu-mi pasa, noul roman sufera insa de o anume diluare si de excesul anecdoticului; |'l icvrea jocului verbal da adesea senzatia de saturatie, iar orientarea alegorica a intregii carti ii confera o nota de artificiozitate. inca mai apasat alegorica e naratiunea din Sperietoarea din Hors (1979): unor „artisti" de la „atelierul de pietrarie si obiecte decorative" li se comanda de catre consatenii unuia dintre ei o sperietoare ce se adevereste a fi, in final, un fel de oglinda simbolica a tarelor unei intregi comunitati. Partea rezistenta a cartii este cea in care, vizitindu-si locurile natale, personajul central descopera o „lume pe dos", prada absurdului.

Finala „parada a viciilor" prin fata sperietorii demascatoare expliciteaza insa excesiv alegoria, limitindu-i sfera de rezonanta. Volumul de nuvele si schite Dovezi de iubire ce nu se mai termina (1981) poate fi considerat o deplina reusita. Adaugind noi ipostaze universului explorat pina acum, intre extrema reveriei lirice a unor fiinte marginale si cea a grotescului si absurdului, aceasta carte atrage inca o data atentia asupra faptului ca talentul prozatoarei se exprima plenar in proza de dimensiuni reduse, ce obliga la concentrarea expresiei si la o disciplina structurala mai ferma.

OPERA:
Strada lui Petrica, proza pentru copii, Bucuresti, 1966;
Nu se poate preciza, povestiri, Bucuresti, 1967;
Nu-mi pasa, roman, Bucuresti, 1969;
Clovnul nevazut, povestiri. Bucuresti, 1975;
Locatarul, roman, Bucuresti, 1979;
Sperietoarea din Hors, roman, Bucuresti, 1979;
Dovezi de iubire ce nu se mai termina, proza scurta, Cluj-Napoca, 1981.


REFERINTE CRITICE:
Sinziana Pop, in Luceafarul, nr. 43, 1966;
V. Cristea, in Amfiteatru, nr. 19, 1967;
Gh. Grigurcu, in Familia, nr. 8, 1967;
M. Mincu, in Tomis, nr. 9, 1967;
D. Necula, in Viata Romaneasca, nr. 12, 1967;
V. Sorianu, Glose critice, 1968;
L. Ulici, in Contemporanul, nr. 1, 1968;
S. Damian, in Romania literara, nr 46, 1969;
V. Andru, in Viata Romaneasca, nr. 12, 1979;
V. Ardeleanu, in Steaua, nr. 8, 1979;
Sultana Craia, in Luceafarul, nr. 39, 1979;
Dana Dumitriu, in Romania literara, nr. 44, 1979;
Alex. Stefanescu, in Contemporanul, nr. 30, 1979;
V. Chifor, in Orizont, nr. 41, 1980;
Maria Luiza Cristescu, in Romania literara, nr. 9, 1980;
I. Holban, in Luceafarul, nr. 40, 1980;
idem, in Cronica, nr. 45, 1981;
M. Zaciu, in Steaua, nr. 10, 1981;
Ov. S. Crohmalniceanu, in Romania literara, nr. 5, 1982.










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani