Alexandru Papilian biografia

Alexandru Papilian




Alexandru Papilian opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

PAPILIAN Alexandru (pseudonimul lui Sandu Stoichita), se naste la 27 mart. 1947, Paris (Franta).

Prozator.

Fiul lui Sandu Stoichita, medic, si al Mihaelei (n. Papilian).

Este nepotul scriitorului Victor Papilian. Studii liceale la Bucuresti.

Absolvent, in 1970, al Acad. de Stiinte Economice din Bucuresti. A lucrat la Bibi. Centrala de Stat, in redactia revista Flacara si la Televiziunea Romana.

In 1985 se stabileste in Franta. Debut in revista Echinox (1969). A mai colaborat la Romania literara. Luceafarul, Viata Romaneasca, Tribuna. Debut editorial cu romanul Dihorul (1970), urmat de O seara de noiembrie (1976), Fapturi neinsemnate (1978), Micelii (1980), Pricini de iubire (1981) si Capricii (1983).

Sint scrieri reprezentative pentru evolutia prozei romanesti pe parcursul anilor '70, contribuind (si de la un punct chiar determinind) o tendinta literara mai larga de redescoperire a omului obisnuit si de oglindire a vietii cotidiene.

La sugestia lui Marin Preda, Alexandru Papilian a renuntat la unele pasaje din romanul de debut, Dihorul (1970), care cuprindeau „cuvinte si expresii cu care cititorul roman nu e obisnuit" (Imposibila intoarcere). Desi incercarea tinarului prozator de-a iesi din comun fusese, in felul acesta, potolita, totusi cartea continua sa ramina o experienta neobisnuita, insa fara urmari in proza momentului. Autorul e preocupat de un caz izolat, de figura unui personaj nihilist care isi indreapta toata energia „spre o distrugere cit mai adinca cu putinta in ceea ce priveste valorile umane". Va sfida, prin urmare, legile morale, va face tocmai ceea ce indeobste e considerat condamnabil, se va comporta in raspar in toate imprejurarile.

Foloseste un limbaj flegmatic, sfidator, de o vulgaritate si grosolanie ostentative. Stirneste, in felul acesta, repulsia celor din jur si sfirseste prin a fi ucis de unul din apropiatii sai. Daca prin tema pe care o trateaza, Dihorul este o creatie izolata, prin mijloacele narative romanul se incadreaza prozei momentului. Intelectualizarea - extinsa in proza deceniului al saptelea sub forma analizei psihologice - caracterizeaza in egala masura si romanul lui Alexandru Papilian O alta conventie este multiplicarea perspectivelor din care sint comentate faptele si personajele. Si, in sfirsit, al treilea exemplu de conformitate cu proza contemporanilor este tehnica „romanului in roman", concretizata in prezenta unor personaje cu veleitati creatoare. in volumul de nuvele O seara de noiembrie (1976) se observa o apropiere a prozatorului de realitatea sociala, fara rezultate deosebite insa, si o cautare - mai mult teoretica - a unui drum de urmat. Constatarea ca „ne-am saturat de extraordinar si incercam sa ne odihnim in obisnuit" poate fi considerata ca o prefata a volumului urmator. Fapturi neinsemnate (1978).

Dorinta de delimitare, nu lipsita de un anume teribilism in romanul de debut, caracterizeaza scrisul lui R, dar abia cu acest volum de schite va participa el cu adevarat la un proces de innoire a prozei contemporane. Realismul despuiat si lipsit de complezenta devine acum o trasatura dominanta. Atentia se fixeaza asupra realitatii cotidiene, descoperind trairi si semnificatii ignorate intrucitva de prozatorii deceniului anterior. Viata restaurantelor de cartier, in care muncitorii se aduna „seara de seara sa respire putin aer curat intr-o atmosfera placuta, cu muzica, in miros de mititei si fripturi", bucuriile si tristetile vietii zilnice legate de repartizarea locuintelor, de iubiri infiripate la locul de munca, de certuri si impacari familiale formeaza acum temele predilecte. Personajele sint figuri nediferentiate, alcatuind o umanitate simpla, cu trairi mediocre si o gindire necultivata. Alexandru Papilian devine astfel observatorul unei vieti unanimiste, fara individualitati, in care fiecare repeta gindurile si sentimentele grupului social. Protagonistii din schita Ficatul lui Nefertiti, de exemplu, puteau fi „lesne confundati, substituiti unul altuia; citeva unitati dintr-o multime nenumarata".

Interesul prozatorului se indreapta spre vietile deziluzionate, spre momentele de criza ale unor fiinte comune si neinsemnate care deslusesc, in scurte incidente cotidiene, lipsa de orizont a existentei. Romanul Micelii (1980) adauga noi dimensiuni spatiului epic conturat in schitele din Fapturi neinsemnate. Alexandru Papilian este preocupat, in continuare, de categoria oamenilor comuni, pentru denumirea careia gaseste, de altfel, un termen foarte potrivit: mediocratia. in absenta unor „mari tragedii sau mari fericiri", evenimentul principal in biografia acestor personaje devine vorbirea. Sentimentul mediocrizarii cucereste treptat toate sufletele. Mihai Toroiman, personajul principal, constata cu oarecare tristete ca „nici ideea de omenire, de umanitate si umanism nu mai reusea sa-l mobilizeze". Starea de demobilizare este, de fapt, caracteristica si celorlalte figuri ale romanului. Desi sint constiente ca duc o viata anosta, ele nu lupta sa o schimbe, nu actioneaza in vederea unui alt mod de existenta.

Ceea ce nu inseamna ca accepta integral acest fel de a fi. Dimpotriva, incearca mereu sa i se sustraga, sa evadeze din banalitatea cotidiana. in acest scop, cauta tot timpul lucrurile care „pot face viata mai variata", urmaresc „ceea ce e mai iesit din comun", adica evaziunea. Erosul reprezinta o asemenea cale de evadare din neinsemnatatea vietii zilnice. Micelii nu trebuie, totusi, confundat cu un roman de dragoste, fiindca, dincolo de aceasta suprafata, autorul surprinde procesul mai subtil al demobilizarii si evaziunii, caracteristic anilor '. Pricini de iubire (1981) e un volum de nuvele si se inscrie in formula, cunoscuta de acum, a scrierilor lui Alexandru Papilian, cu un epic redus si cu pasaje reflexive, nu intotdeauna izbutite. Autorul si-a gasit un drum, si-a format o constiinta estetica si poate sa-si exprime in termeni precisi convingerile. Parerea lui e ca, atunci cind „oamenii sint banali", scriitorul trebuie sa aiba „o privire care sa extraga din banal chiar banalul, sa il transforme nu in exceptional, ci in vizibil".

Reprezentative pentru deceniul al optulea, personajele sint oameni ce nu-si afla un rost, se plictisesc, traiesc mediocru si monoton, cu satisfactii marunte. In lipsa unui ideal si fara vointa individuala, ele se lasa de cele mai multe ori in voia inertiei sociale. Au o infatisare comuna, se imbraca la fel, se comporta la fel, au aceleasi preocupari anodine, gindesc „in consens" si reactioneaza la unison. Duc, asadar, o viata standardizata, de o insuportabila si exasperanta banalitate. Romanul Capricii (1983) e o satira cu accente mizantropice, schitind din citeva linii existenta fugitiva, vesnic instabila, a unei multimi de personaje si urmarind, ca si Micelii, dinamica fara sfirsit a cuplurilor. Reusita consta in impletirea ingenioasa a unor limbaje si stiluri diverse, caci autorul are acum gustul parodiei, sarjind fie maniera unor celebri scriitori moderni, fie particularitatile de expresie ale genului pastoral. Meritul lui Alexandru Papilian, dincolo de valoarea scrierilor sale, e de-a fi contribuit, alaturi de alti scriitori ai anilor '70, la desprinderea prozei romanesti de temele politice si la orientarea ei inspre problematica vietii cotidiene.

OPERA:
Dihorul, roman. Bucuresti, 1970;
O seara de noiembrie, nuvele, Bucuresti, 1976;
Fapturi neinsemnate, schite, Bucuresti, 1978;
Micelii, roman. Bucuresti, 1980;
Pricini de iubire, nuvele, Bucuresti, 1981;
Capricii, roman, Bucuresti, 1983.


REFERINTE CRITICE:
M. Preda, Imposibila intoarcere, 1971;
M. Iorgulescu, Scriitori;
idem. Critica si angajare, 1981;
R. G. Teposu, in Amfiteatru, nr. 11,1981;
L. Ulici, in Romania literara, nr. 41,1981;
Gh. Perian, in Echinox, nr. 8-9, 1982;
I. Buduca, in Amfiteatru, nr. 7, 1983;
P. Poanta, in Tribuna, nr. 38, 1983.










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani