Atanasie Marian Marienescu biografia

Atanasie Marian Marienescu




Atanasie Marian Marienescu opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

MARIENESCU Atanasie Marian, se naste la 20 mart. 1830, Lipova, judetul Arad - moare in 7/20 ian. 1915, Sibiu.

Folclorist, etnograf si prozator.

Fiul lui Ioan Marian, comerciant, si al Persidei (n. Sandor), din aceeasi familie cure l-a dat si pe Atanasie Sandor, prof. la preparandia din Arad.

Invata la „scoalele romane" din Lipova, pe care le absolva in 1842; studii gimnaziale la Arad, Timisoara si Pesta; studii universitare la Facultatile de Drept din Pesta si Viena, incheiate in 1856, dupa care urmeaza, pina in 1862, „ambele cursuri advocatiale". Doctor in drept. Vicenotar in Caras (1862); asesor de tribunal in Lugoj (1862-l869), Oravita (1869- 1876) si Timisoara (1876-l880); judecator supleant la „tabla regeasca" (tribunalul suprem) din Budapesta (1880-l885) si judecator la Oradea (1885-l900).

Debuteaza cu poezia Mila pacii publicata in Amicul poporului (1848).

Colaboreaza la Albina, Almanahul Societatii de Lectura „Petru Maior" din Budapesta, Amicul scoalei, Analele Academiei Romane, Aurora romana. Calendarul diecezan. Columna lui Troian, Concordia, Dimbovita, Educatorul. Ethnographia, Ethnologische Mitteilungen aus Ungarn, Familia, Federatiunea, Foaie pentru minte, inima si literatura, Foisoara Telegrafului roman, Gazeta de Transilvania, Gazeta poporului. Luminatorul, Nationalul, Opinca, Romanische Revue, Telegraful roman. Transilvania.

In paralel, publica succesiv mai multe col. folclorice, unele cu un nedisputat primat cronologic pentru Transilvania (baladele), ba chiar pentru intreaga tara (colindele): Poesia popurala. Balade culese si corese (voi. I, 1859), Poesia popurala. Colinde culese si corese (1859); Poesia popurala. Balade culese si corese (1867), Doi feti cotofeti sau doi copii cu parul de aur (1871), Seran si Zoran (1872), Steaua Magilor sau Cintece la Nasterea Domnului Isus Cristos (1875), Cultul pagin si crestin, tom. I, Sarbatorile si datinile romane vechi (1884). Pe linga unele lucrari de interes lingvistic si istoric, tipareste nuvela Petru Rares, principele Moldovei (1862). Membru corespondent al Acad. Romane (1877) si membru activ la Sectia Istorica a Acad. Romane (1881), cu discursul de receptie: Viata si operele lui Petru Maior, la care raspunde laudativ V.A. Urechia. „Polihistor notoriu", Atanasie Marian Marienescu „a abordat aproape toate ramurile umanisticei: literatura, istoria, etnografia, folclorul, economia politica etc", remarcindu-se drept „cel dintii folclorist insemnat din Transilvania" (Ov. Barlea).

Component de marca al scolii latiniste romanesti, Atanasie Marian Marienescu a urmat indeaproape cele trei directii ale interesului pentru cultura populara al reprezentantilor Scolii ardelene. Mai intii, Atanasie Marian Marienescu priveste folclorul, in sensul larg al cuvintului, ca argument, alaturi de istorie si limba, ba chiar mai mult decit acestea („un popor isi poate pierde limba nationala prin amalgamizare, dar cultul familiar, sustinut prin diferite datini stramosesti nu-l pierde sau numai in parte mica.."; „Datinile poporale sint date mai puternice pentru nationalitatea unui popor, deseori intrec istoria si limba"), in dovedirea originii latine a poporului roman. In al doilea rind, Atanasie Marian Marienescu abordeaza folclorul dintr-o perspectiva luminista, tintind la ridicarea, prin cultura, a conationalilor, prin combaterea superstitiilor si practicilor daunatoare, cu adaosul original, comparativ cu Gh. Sincai, ca ele trebuie mai intii culese, ca documente de romanitate, si abia apoi eradicate, ca fiind anacronice unei natii ce „vrea sa propaseasca si sa intre in lumea culta". in sfirsit, Atanasie Marian Marienescu considera folclorul ca o veritabila sursa de inspiratie pentru literatura culta (pe linia trasata de I. Budai-Deleanu, ulterior si de programul Daciei literare), unica in masura de a-i asigura „caracteristica nationala" si de-a o scoate din „haosul cosmopolitic".

Factorul imediat care a declansat activitatea folcloristica a lui Atanasie Marian Marienescu il reprezinta insa aparitia colectiilor „energiosului si bravului" V. Alecsandri, al carui exemplu vrea sa-l urmeze pentru celelalte provincii romanesti. Transilvania si Bucovina, dar mai ales Banatul, despre care scria ca este „ocna de poezie poporala si povesti". Initiativa, fara indoiala, greu realizabila „numai prin singulari", date fiind si dificultatile financiare intimpinate („de unde spesele?"), astfel incit se adreseaza intelectualilor romani, pe care-i mobilizeaza la culegeri si ii instruieste in acelasi timp, prin intermediul unor apeluri, rapoarte, indemnuri, „epistole deschise", publicate in presa timpului.

Cu toate ca rezultatele nu sint intotdeauna pe masura asteptarilor, Atanasie Marian Marienescu s-a aflat in posesia unui bogat material folcloric, cules atit personal (mai ales din localitatea natala, Lipova), cit si prin colaboratori, apartinind tuturor sau aproape tuturor speciilor folclorice, inclusiv liricii populare, cu toate ca o respinsese, la un moment dat, in chip programatic: „Doine si hore nu-mi trebuiesc, numai balade, povesti si datine", cum ii scria, la 1874, lui Iosif Vulcan, directorul Familiei. Potrivit conceptiei sale, Atanasie Marian Marienescu publica, mai intii, baladele: Poesia popurala. Balade culese si corese (1859-l867) si, respectiv, colindele: Poesia popurala. Colinde culese si corese (1859), care cuprindeau argumente indubitabile pentru dovedirea originii latine a poporului roman. Ulterior, isi va concentra atentia, scopul raminind insa acelasi, inspre povestile populare, publicate sub titlul rasunator Descoperiri mari: Doi feti cotofeti sau doi copii cu parul de aur (1871), Arghir si Ileana Cosinzeana (1872), Seran si Zoran. Serila, Mezila si Zorita (1873), Uriesul cu ochi in frunte. Urga Murga (1874), apoi si inspre obiceiuri: Cultul pagin si crestin, tom. I, Sarbatorile si datinele romane vechi (1884), singurul realizat din cele trei proiectate, restul materialelor fiind risipite prin periodicele timpului, ca si descintecele, mai putin relevante pentru scopul urmarit, sau numai in manuscris, cum s-a intimplat, din acelasi motiv, cu lirica populara, aproape complet desconsiderata.

Pe linga bogatia materialului comunicat (dupa statistica lui Ov. Barlea, cele 101 tipuri de balade publicate sau ramase in manuscris „reprezinta partea cea mai mare pe care o adauga Transilvania la zestrea nationala alcatuita din aproximativ 250 tipuri", in timp ce colectia de colinde, cuprinzind 102 texte, edite si inedite, „va fi intrecuta numai de colectia B. Bartdk, cu mai multe tipuri literare"), hotaritoare a fost contributia lui Atanasie Marian Marienescu in promovarea unei metodologii novatoare a culegerilor de teren. Continuator al lui Cipariu si Barit, Atanasie Marian Marienescu militeaza, in prima faza, pentru principiul respectarii autenticului folcloric, indemnin-du-si colaboratorii, inca in 1857, „sa nu adauge de la sine nimic, nici sa le schimonoseasca" si, respectiv, „sa insemne provintia, districtul si comunitatea pe unde s-a cules atare cintec si sa-si scrie bine numele sau". Sporadice la inceput, aceste detalii tehnice, veritabile garantii ale autenticitatii, devin din ce in ce mai frecvente, mai ales in cazul propriilor culegeri ale lui Atanasie Marian Marienescu, si culmineaza cu fisa de informator, insotita de portret, consacrata lui Mircea Giuca din Ticvaniul Mic, „noutate uluitoare" in folcloristica romaneasca. Mai mult decit atit, Atanasie Marian Marienescu planuia sa publice un volum intreg, din pacate neaparut, cu asemenea biografii ale unor cintareti populari de exceptie. Din imprejurarea ca se bizuia, in culegerile de teren, pe aportul intelectualior satesti, preoti si invatatori in special (in 1874, apela, in acelasi scop, si la „damele romane", de asemenea in premiera), cu o modesta pregatire de specialitate, Atanasie Marian Marienescu le pune la dispozitie felurite instrumente de lucru, cum ar fi un chestionar folcloric in miniatura, primul la noi (1870), menit sa le faciliteze culegerea datinilor populare, a caror complexitate presupunea, in conceptia folcloristului, munca in echipa, idee materializata abia mai tirziu, in practica institutelor specializate. Din pacate, Atanasie Marian Marienescu va fi cel dintii care incalca, in faza a doua, unele din aceste prescriptii metodologice, facind astfel concesii principiului indreptarii, in vederea publicarii, a versurilor populare, a caror forma originara s-ar fi degradat in procesul circulatiei folclorice, poate si ca urmare a unor deficiente mnemotehnice ale informatorilor.

Timide la inceput, asemenea concesii culmineaza prin interventia lui Atanasie Marian Marienescu in substanta textelor populare, pe care le reconstituie din mai multe variante: baladele din cite 2-3 exemplare, ulterior chiar din mai multe, ca in cazul acelora despre Novacesti, iar doinele, horele si colindele din 2-6 exemplare, convins fiind ca munca de restaurare a prototipului folcloric i-a reusit intru totul: „partea cea mai mare de cintece populare sint cit mai depline si fidele". Metoda utilizata, ca si alte modificari, de natura formala, introduse de catre,M. in versurile populare, i-au atras criticile severe ale contemporanilor, mai ales in cazul lucrarii Novacestii. Fragment de epopee nationala, pe care a incredintat-o spre publicare (1880) Academiei Romane. De acord, in principiu, cu editarea lucrarii, B.P. Hasdeu cere suprimarea stufoaselor note mitologice si istorice insotitoare, in vreme ce V. Alecsandri, el insusi adept la noi, in spiritul timpului, al metodei restaurarii textelor folclorice, reuseste sa sisteze tiparirea, pe motiv ca Novacestii, cuprinzind 23 de balade fabricate din 95 de exemplare, „nu este decit o lucrare de fantezie". Dezamagit, Atanasie Marian Marienescu nu se va mai ocupa decit arareori de folclor, acordind prioritate, de acum inainte, cercetarilor sale din domeniul istoriei si al lingvisticii.

Pierderea este cu atit mai mare, cu cit descoperirea, la Sibiu, a manuscrisului lui Atanasie Marian Marienescu denota ca folcloristul n-a lucrat atit de nestiintific pe cit se credea (in chip neasteptat, doinele si horele prelucrate sint mai autentice decit cele neprelucrate), de vreme ce restaurarea s-a facut exclusiv pe baza unor materiale autentic populare, iar interventiile si creatiile personale, poate si ale colaboratorilor sai, sint mai putine si mai usor de sesizat decit in cazul lui V. Alecsandri, carturarul banatean neavind darul de a improviza, in stil popular, al „bardului de la Mircesti". Importante cistiguri pentru folcloristica romaneasca a adus Atanasie Marian Marienescu si in plan teoretic. Ele nu constau, desigur, in verosimilitatea si exactitatea paralelelor si echivalentelor stabilite intre folclorul romanesc si cultura greco-latina, acestea fiind, cu putine exceptii (originea latina a colindatului si a coUndelor, mai ales a celor performate de pizarai, extrem de asemanatoare cu acelea ale copiilor romani, eventual si paralela dintre Psyche si romanul lui Apuleius, Magarul de aur, si, respectiv, dintre Uriesul cu ochi in frunte si Polyphem din Odiseea), exagerate, chiar fanteziste, atit in cazul baladelor (Delia Damian = Apollo, iar Sila Semondina = Semonia, „zina samanaturilor"), cit si al colindelor (Hadrian si Reriu = Hadrianus si Aurelius) si, respectiv, al povestilor (Maris si Sulla = Marius si Sulla; Fata din dafin = Casandra, fiica lui Priam; Cei doi cotofeti = Pollux si Castor; Arghir = Apollo etc), astfel ca atare filiatii ne apar astazi ca „o simpla curiozitate" (Ov. Barlea). Tot atit de arbitrare sint si interpretarile istoricizante ale lui Atanasie Marian Marienescu, ca acelea, mereu invocate, referitoare la balada Corbul si Mihai Voda, in care corbul ar reprezenta Romania, cuibul lui, capitala tarii, Tirgoviste si apoi Bucuresti, vintul turbat, invaziile turcilor si ale tatarilor, sarpele, intrigile boierilor si ale ciocoilor etc.

Asa stind lucrurile, contributia teoretica a lui Atanasie Marian Marienescu se constituie dintr-o serie de intuitii remarcabile, unele cu primat cronologic in cultura romaneasca. Excelent cunoscator al terenului folcloric, dar si al colectiilor epocii, Atanasie Marian Marienescu constata marea unitate, pe deasupra granitelor fizice si politice, a culturii populare romanesti, ca expresie a comunitatii de limba si de origine a tuturor romanilor, dar si ca rezultat al unor factori social-economici cu valente uniformizatoare: transhumanta, exodul de populatie de la o provincie la alta etc; face disocierea dintre colindele religioase si cele lumesti si, respectiv, dintre colinde si cintecele de stea; observa, cu acuitate, functia de colinda, in Transilvania, a unor balade populare muntenesti; intrevede rolul coagulant, ordonator, al muzicii, explicind forma neregulata si valoarea redusa a descintecelor („putine au pret poetic") prin chiar absenta melodiei („cintarea inca reguleaza poezia"); descifreaza, intiia oara la noi, structura compozitionala a descintecelor, preconizeaza culegerea si studierea poeziei populare in ambianta ei etnografica, colindele impreuna cu obiceiul colindatului, iar descintecele deodata si in contextul practicilor insotitoare. Credincios conceptiei sale ca literatura populara reprezinta o valoroasa sursa de inspiratie pentru cea culta, con-ferindu-i acesteia o „caracteristica proprie", „nationala", Atanasie Marian Marienescu scrie si publica sporadic (dar numai in reviste) versuri de inspiratie folclorica si patriotica (Mila pacii, poezia de debut, Florile amorului. Pastorii iubitori, Strigoiul, cu inserarea unui intreg text de descintec), care sint „interesante numai ca moment cultural" (Ov. Barlea), ca si nuvela istorica Petru Raresiu, principele Moldovei (1862) si, probabil, piesa „poporala" Petitorii (1905), semnata cu pseudonimul A.L. Ipan, dar atribuita lui Atanasie Marian Marienescu

OPERA:
Doi foscari. Timisoara, 1851;
Detorintele noastre, un discurs popular inchinat preotilor si invatatorilor romani (retiparire din foisoara Albinei), Viena, 1858;
invatatorul si poporul. Despre bunastarea materiala si propasirea spirituala. Sibiu, 1858;
Poesia popurala. Balade culese si corese, I, Pesta, 1859 (republicat in Poezii populare din Transilvania, 1971);
Poesia popurala. Colinde culese si corese. Pesta, 1859 (ed. II, Bucuresti, 1861;
republicat in Poezii populare din Transilvania, 1971);
Istoria romana nationala pentru tinerimea romana (retiparita din Amicul scoalei), Sibiu, 1861;
Petru Raresiu. principele Moldovei. Novela istorica originala. Sibiu, 1862;
Poesia popurala. Balade culese si corese, II, Viena, 1867 (republicat in Poezii populare din Transilvania, 1971);
Epistola deschisa catra ddnii protopopi, preoti, profesori, invatatori si catra literatii romani. Pesta, 1870;
Doi feti cotofeti sau doi copii cu parul de aur. Poveste poporala romana. Pesta 1871;
Arghir si Ileana Cosinzeana. Poveste poporala. Pesta, 1872;
Seran si Zoran. Serila, Mezila si Zorila. Doua povesti poporale prelucrate si prevazute cu explicatiuni prea interesante pentru popor si pentru invatati, cu o introducere, Pesta, 1873;
Uriesul cu ochi in frunte. Urga Murga. Povesti poporale. Pesta, 1874;
Steaua Magilor sau cintece la Nasterea Domnului Isus Cristos, Biserica-Alba, 1875;
Viata si operele lui Petru Maior. Discurs de receptiune si raspunsul D-lui V.A. Urechia, Bucuresti, 1883;
Cultul pagin si crestin, I, Sarbatorile si datinile romane vechi. Bucuresti, 1884;
Novacestii. Cinci ani inaintea Academiei Romane, Timisoara, 1886;
Art. Basm, Bradul mortului. Buzdugan, Dumnezeu dupa basmele romane. Gradina in povestile romanesti. Iorgovan, Mitologia, in C. Diaconovici, Enciclopedia romana, l-III, Sibiu, 1898-l904;
Dialectul roman-banatean. Lugoj, 1902;
Sara, Miaza-noapte si Zorile. (Pe baza astronomiei si a mitologiei poporale.) Obiect de compozitiune de cintare si muzica pentru concert ori teatru. Sibiu, 1908;
Tara Severinului sau Oltenia, Bucuresti, 1910;
Novacestii. Fragment de epopee nationala. Adunat si organizat din poezii populare, ed. ingrijita de E. Blajan, Bucuresti, 1970 (republicat in Poezii populare din Transilvania, 1971);
Poezii populare din Transilvania, ed. ingrijita de E. Blajan, pref. de Ov. Barlea, Bucuresti, 1971.


REFERINTE CRITICE:
T. Cipaiiu,'Elemente de poetica, metrica si versificatiune, 1860;
M. Gaster, Literatura populara romana, 1883;
L. Saineanu, Istoria filologiei romane, 1892;
Gr.G. Tocilescu, Materialuri folkloristice, I, partea I, 1900;
I. Diaconu, Folklor din Rimnicul Sarat, II, 1934;
I.D. Suciu, Literatura banateana de la inceputuri pina la Unire (1582-l918), 1940;
I. Breazu, Folklorul revistelor „Familia" si „Sezatoarea", 1945 (republicat in Studii de literatura romana si comparata, I, 1970);
Ov. Barlea, in Analele Universitatii din Timisoara, I, 1963;
I. Muslea, in Studia Universitatis Babes-Bolyai, Series Philologia, fascicula 2, 1965 (republicat in I. Muslea, Cercetari etnografice si de folclor, I, 1971);
Gh. Vrabie, Folcloristica romana, 1968;
V. Adascalitei, in Cronica, nr. 41, 1970;
. Oprisan, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 4,1971;
I.L.R., III, 1973;
I.D. Suciu, in Revista de etnografie si folclor, nr. 2, 1973;
Ov. Barlea, Istoria folcloristicii romanesti, 1974;
V. Ene, Folcloristi romani, 1977;
I. Datcu Sabina C. Stroescu, Dictionarul folcloristilor, I, 1979.










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani