Cornel Ungureanu biografia




Cornel Ungureanu opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

UNGUREANU Cornel, se naste la 3 aug. 1943, Lugoj.

Critic literar si eseist.

Fiul lui Corneliu Ungureanu, notar, si al Elenei (n. Sabaila).

Studii primare si gimnaziale la Zagujeni (Caras-Severin), liceale la Caransebes, universitare la Facultatea de Filologie, sectia romana-germana, a Univ. din Timisoara (1965).

Doctor in stiinte filologice cu o teza despre opera lui V. Voiculescu, editata in 1984 (Voiculescu si structurile literare ale Renasterii). Lucreaza ca prof., apoi ca referent literar la Teatrul din Timisoara (1968-l970). Din 1970 devine redactor la revista Orizont. Debutul publicistic in Scrisul banatean (1962). Colaboreaza la Orizont, Romania literara, Tribuna, Familia, Luceafarul, Knijevni reci si Lumina (Iugoslavia), Banatica (Tiibingen).

Debuteaza editorial cu volum La umbra cartilor in floare (1975). Alte carti publicate: Proza si reflexivitate (1977), Contextul operei (1978), Imediata noastra apropiere, I, (1980), Proza romaneasca de azi, I - Cucerirea traditiei (1985). Ed., prefata, studii introductive la volum de I. Pillat, Poezii (1975), D. R. Popescu, Leul albastru (1981), V. Voiculescu, Ultimele sonete (1983), A. Odeanu, Intr-un camin de domnisoare. Calator in noaptea de ajun (1984) si Domnisoara Lou si trandafirul galben (1985), M. Ciobanu, Martorii. Epistole (1987).

Inca de la prima aparitie editoriala cu volumul La umbra cartilor in floare (1975), titlu ironic de sugestie proustiana, Cornel Ungureanu a fost apreciat fara rezerve ca un critic deja format, original, de netagaduit talent: „un debut mai mult decit promitator" (N. Manolescu ). Cartea recupereaza o parte din cronicile de critica a criticii publicate in revista timisoreana Orizont, selectia vizindu-i cu precadere pe criticii foiletonisti ai momentului. Compus din fragmente, profiluri critice distincte, volumul tradeaza, in acelasi timp, inclinatia spre sinteza a criticului, incercind sa identifice structuri si sa intretina un tablou dinamic al miscarii de idei si optiuni literare in voga. Fiecare foiletonist, considera Cornel Ungureanu, „are in fata sa, pe masa de lucru, o ipotetica istorie a literaturii, careia i se supune". Caracterul incitant al textului critic rezulta din evitarea cu ostentatie a locului comun, la care se adauga talentul de portretist si scriitura densa, cu valente poetice. Spiritul malitios, uneori, si dispozitia polemica se subordoneaza capacitatii comprehensive (analitice). Mai apropiat de formula criticii de identificare, Cornel Ungureanu isi asuma din interior ideea critica sau structurile operei, cind e cazul, ca pe o tema proprie de reflectie si creatie. El reuseste „prin intuitie sa patrunda in nucleul expresiei, in intimitatea gindirii" celui despre care scrie (Gh. Grigurcu ). Cu alte cuvinte, discursul critic nu este doar un metadiscurs. Mai ales in comentarea poetilor, criticul va cultiva de preferinta figura literara, de un gratios ermetism metaforic.

Epicizarea comentariului sau tonul exclamativ/interogativ, pe alocuri, nu afecteaza incisivitatea spiritului critic, deloc ezitant. Criticur se misca dezinvolt si provocator, intr-un domeniu pe care-l simte ca deplin familiar, fara „necunoscute" care sa-i provoace complexe inhibante. De unde atitudinea de fermitate si franchete a unui spirit ce-si exhiba cu candoare propria autoritate de critic independent, foarte sigur pe mijloacele sale. Toate aceste trasaturi se vor manifesta in continuare, insa miza cartilor lui Cornel Ungureanu va fi de aici inainte constructia, sinteza critica de mari proportii. Proza si reflexivitate (1977) se afla, in intentia criticului, „la mijlocul drumului intre lectura imediata si exegeza plurala", incercind „o analiza a structurilor romanelor, nuvelelor unui timp clar determinat". Dar cu toate ca postfata volumului anunta, mai mult printre rinduri, o idee de sistem, metoda de lectura, textul critic insusi - cu o capacitate de absorbtie deloc neglijabila - se subordoneaza inca materiei analizelor intreprinse. „Reflexivitatea" apartine - e drept - formulei critice interpretative, dar este si un mod al prozatorului de a-si asuma cu luciditate istoria. Criticul cauta cu fervoare de „initiat" indeosebi sensurile oculte ale scrierilor comentate, marcate de exigentele unei lecturi de tip „arhetipal". El identifica in spatele intimplarilor epice obisnuite, oricit de prozaice, alegorii, mituri, ritualuri, toate cu implicatii ezoterice ori de magie a textului. Subtile si originale sint observatiile asupra prozei lui V. Voiculescu , St. Banulescu sau D. R. Popescu , iar, dintr-o alta perspectiva, asupra lui M. Preda , Al. Ivasiuc , M. H. Simionescu . intregul demers capata o surprinzatoare deschidere, pe care aparent n-o avea initial, limitindu-se fatal la o perioada literara suficienta siesi, ingradita si asa de numeroase interdictii ideologice. Tentatia ezoterica are si rolul unei supape si dezinhibari a spiritului critic, cu toate ca, in absenta unor filiatiuni de profunzime mai pregnant puse in lumina, intentiile nu sint duse intotdeauna pina la capat. Rezultatul era mai mult o poietica a romanului, mai exact a unei structuri de proza distincte — vizibil dependenta axiologic, de selectie (aleatorie si, inevitabil, uniformizatoare). in Contextul operei (1978), se remarca de departe un contur programatic mai apasat si mai nuantat conferit investigatiei critice, desi nu intotdeauna explicit. De la impresia „spontana" si de la discursul critic abrupt metaforic se trece la un alt tip de comentariu, poate mai „plat", dar mai consistent, cumva saturat de informatie si bibliografie. Opera e situata in cadrul ei firesc, in contextul vietii si al artei, cel mai adesea in contextul vietii literare, pur si simplu. Divagatia de aspect eseistic nu se mai desfasoara doar in planul speculativ (intuitiv), ci pornind de la documentul biografic nud. Criticul se vede dintr-o data dublat de istoricul literar, dar si de moralistul iscoditor in cautare de noi amanunte semnificative, care sa lumineze enigmele textului. Bineinteles, criticul este la fel de entuziast, inventiv si proaspat in expresie ca si inainte. Distantarea de actualitatea literara imediata si aplecarea mai insistenta asupra citorva dintre scriitorii din perioada interbelica (Pillat , Blaga , Hortensia Papadat-Bengescu ) ofera posibilitatea de a largi considerabil orizontul lecturii critice. Se prefigureaza, ca aspiratie, o varianta critica completa, originala, nu in sensul de a cuprinde exhaustiv obiectul, ci de a diversifica sistemul de referinta, imbinind biografismul cu analiza arhetipala, de subtext, condusa de un gust rafinat si sigur. Unele sugestii vin acum dinspre critica antropologica (Bachelard, Gilbert Durand), iar apelul direct la surse valorifica publicistica si memoriile scriitorilor in sprijinul unui demers hermeneutic de formula sincretica, aglomerind elemente dintre cele mai disparate. Totusi, ceea ce tine de pura eruditie factologica e transfigurat, in cele din urma, si redus - intr-un mod rezumativ - la esential. Epicizarea discursului critic, de asta data, atenueaza intentia demonstrativa si limpezeste ideile, amendind interpretari sau eliminind clisee ale exegezei traditionale. De retinut ca opera i se releveaza criticului nu doar ca text, ci, in primul rind, ca model sau ca existenta.

Pentru nuantare si operativitate, introduce in grila de interpretare si notiunile de „model negativ", respectiv „model in devenire", aplicate intr-un sens larg. O contributie valoroasa este studiul despre L. Blaga , definit de critic prin conflictul - sau acordul dintre „ordine si erezie", la nivelul viziunii metafizice originare. Pentru a ajunge la analiza poemelor din ultima etapa de creatie (altfel, inanalizabile), excursul critic face un lung ocol prin biografie si restul operei, pregatind astfel cititorul, in sens initiatic, pentru intelegere si transa. inca de pe acum, Cornel Ungureanu obisnuieste sa scrie ca un initiat pentru initiati. Aceeasi „metoda" isi arata roadele cind scrie despre V. Voiculescu si complicatiile erosului, despre un „interior calinescian" extras cu precadere din publicistica, despre „antitezele bacoviene" sau despre aventurile livrescului in poezia lui I. Pillat . Pina la urma, departarea de livresc si apropierea de „cotidian", de enigmele tainuite ale biografiei operei, constituie prelungiri firesti ale criticii de context. Aceeasi modalitate critica e dusa pina la ultimele consecinte in Imediata noastra apropiere (1980), o carte-document confectionata, la rindu-i, din documente si marturii scoase dintr-o arhiva vie a memoriei individuale si colective. Daca in volumul anterior isi anexase memorialistica si publicistica, investigind intuitiv zonele misterioase ale creatiei, acum criticul e secundat de „reporter". Ne aflam, aparent, la marginea literaturii, ca si inainte, intr-un teritoriu de obicei ignorat sau trecut, cu discretie, la subsolul paginii critice. in ansamblu, criticul ne propune o monografie incitanta, de proportii decente, a specificului banatean, mult mai productiv in planul creatiei spirituale decit s-ar fi banuit Conform scenariului initiat de critic, spiritul locului se oglindeste in Zeitgeist-ul epocii si, mai departe, in virstele succesive ale culturii moderne. Fiecare scriitor, mai mare sau mai mic, are si o valoare exponentiala, este reprezentativ in contextul strict „banatean", astfel definit, dar si al unei Provincii mitizate (topos livresc prezent in multe scrieri contemporane). Este evidentiat, nu fara indreptatire, un fel de „elitism cultural de masa" specific banatenilor, fara echivalent in celelalte provincii. Volumul se incheie cu niste insemnari scaparatoare despre romanele lui N. Breban - in care vede, printre altele, expresia exemplara (o exemplaritate cu reflexe negative insa) a barocului banatean, intuit prima data de Blaga .

In sprijinul unei „geografii literare" sacralizate, inteleasa ca formula de investigatie istorico-literara, criticul foloseste cu destul aplomb interviul, comentariul critic, descriptia de medii si evocarea, incursiunea etnografica. O analiza filosofica a „cotidianului", ca baza teoretica de pornire, ii este sugerata de eseurile lui Henri Lefebvre. Pentru a echilibra imaginea globala, criticul recurge si la perspectiva din afara: plaseaza in primele capitole Scrisorile banatene ale Corei Irineu , alaturi de impresiile lui Camil Petrescu si G. Calinescu , cindva prezenti si ei prin partile Banatului. Pilonii de sustinere ai intregului edificiu sint cei cftiva prozatori importanti de origine banateana (afirmati pina in acel moment): N. Breban , S. Titel , Gh. Schwartz si, bineinteles, Anisoara Odeanu , care ocupa aproape un sfert din volum. Cartea impresioneaza indeosebi prin seria de portrete vii, memorabile. in totul, cartea pare sa verifice coerenta unui program, dar si o a doua vocatie a criticului, ilustrata in pagini de excelenta proza eseistica. O sinteza de mari dimensiuni se anunta, la aparitie. Proza romaneasca de azi (1985), din care criticul a publicat numai primul volum, intitulat cucerirea traditiei, lucrare masiva, ambitioasa, conceputa in spirit personal. In prima parte, Cornel Ungureanu se ocupa de asa-numitul „deceniu unu" (de la Sadoveanu la M. Preda si V. Voiculescu postum), iar in a doua de prozatorii generatiei '. Cum era de asteptat, autorii sint comentati dintr-o perspectiva contextuala, sinteza fiind intrucitva anticipata de cartile anterioare ale criticului. Pentru a realiza o istorie a contextelor, nu doar a textelor, criticul recurge - in nota obisnuita - la informatii de ordin sociologic, psihologic si chiar psihanalitic. Scriitorii sint cercetati in totalitatea aspectelor analizabile, de la articolul publicistic la marturii programatice exprimate in tablete, confesiuni de autor si interviuri.

Pentru prozatorii „deceniului unu", criticul opereaza cu un context istoric si ideologic, pentru ceilalti, cu unul preponderent literar. Operele prozatorilor afirmati in anii '60 nu apar „numai ca simptome ale unei epoci, dar si ale unei generatii de creatie purtatoare de obsesii caracteristice" (M. Martin ). Chiar si ideea de traditie, in cazul ultimilor, e descrisa cu precadere in termenii antropologiei, cu ajutorul teoriilor lui Jung, G. Durand, Caillois si M. Eliade , intentionind o „cercetare a profunzimilor", o incursiune in orizontul arhaic al fiintei (indeosebi in epica de inspiratie rurala). Traditia e o realitate a vietii interioare a Creatorului, resuscitind sensul pierdut al valorilor - precizeaza criticul. Accentul cade pe arhetipuri, evidentiind, cu o nedisimulata voluptate, parabole si „embleme" identificate in subtextul scrierilor comentate. Inedit este cadrul comparatist, mult mai larg, cu trimiteri la texte ale unor mari prozatori europeni (Th. Mann, Kafka, Musil, H. Hesse, H. Boli, Camus, Sartre) sau sud-americani, dar si est-europeni (polonezi, rusi, iugoslavi, cehi, maghiari).

Proze precum Duios Anastasia trecea, Mistretii erau blinzi. Animale bolnave etc. ii sugereaza criticului analogii semnificative, pertinente, cu Maica Ioana a ingerilor de Iwaszkiewicz, cu Dervisul si moartea de Mesa Selimovici sau cu Excomunicatorul de Dery Tibor. Mai sint pomeniti Cseslav Milosz, Mro2ek, Kundera £„cu inocenti sacrificati brutei dictatoriale"), in ciuda texturii compozite, farimitate a discursului critic, sinteza are unitate si coerenta, in masura in care ideea critica integratoare, cucerirea traditiei, reflecta dinamica unei intregi literaturi, procesul „facerii" ei. E drept ca tentatia de epuizare a surselor de informatie biobibliografica aglomereaza si obscurizeaza, uneori, pagina critica, dind impresia destructurarii ansamblului in „succesiunea de studii, mai mult sau mai putin monografice" (Al. Dobrescu ). Tot de aici rezulta insa si tendinta opusa de diferentiere a analizelor: sint propuse lecturi, nu o singura interpretare, dupa cum tabloul global se compune din profiluri critice pregnant individualizate.

Nivelarea e mai mult de ordin axiologic. Paradoxal, implicarea si solidarizarea activa in fata valorilor autentice (sigure) poate avea la limita un usor efect de idealizare: „Pe lista autorilor insirati de Wayne C. Booth in Retorica romanului ar trebui trecuti un numar de autori romani, de la Sadoveanu si Zaharia Stancu, la Sorin Titel si Buzura". Cu atit mai mult, alaturarea unor prozatori inegali ca valoare, fie si subordonati ideii de generatie (in ultima sectiune: de la R. Cosasu , T. Mazilu si R Anghel la C. Toiu si D. Saram ), nu e intru totul relevanta: trecerea de la nivelul operei la nivelul contextului operei implica unele dificultati pentru comentator in ce priveste apelul - strict - la criterii intrinseci de apreciere estetica.

Cel putin catre sfirsit, panorama prozei contemporane a lui Cornel Ungureanu da impresia unei colectii de micro-monografii auctoriale, fiecare suficienta siesi, izolata in propriul context, dar mai ales subtext de semnificatii constitutive. Pe unii „contextul" ii supradimensioneaza, pe altii ii micsoreaza. Spirit independent si laborios, initiator de vaste proiecte, nu toate finalizate, Cornel Ungureanu este unul dintre criticii importanti de astazi, un foiletonist preocupat de a largi in permanenta dimensiunile si orizontul lecturii.


OPERE: La umbra cartilor In floare, Timisoara, 1975; Proza si reflexivitate. Bucuresti, 1977; Contextul operei. Bucuresti, 1978; Imediata noastra apropiere, I, Timisoara, 1980; Proza romaneasca de azi, - Cucerirea traditiei. Bucuresti, 1985.


REFERINTE CRITICE:
I. Vlad, in Tribuna, nr. 10, 1976;
L. Ulici, in Romania literara, nr. 12, 1976;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 14, 1976;
L. Leonte, in Cronica, nr. 17, 1976;
M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 18, 1976;
M. D. Gheorghiu, in Convorbiri lirerare, nr. 5, 1976;
T. Popescu, in Transilvania, nr. 6, 1976;
Gh. Grigurcu, in Viata Romaneasca, nr. 7, 1976;
V. Tascu, in Steaua, nr. 8, 1978;
Ov. S. Crohmalniceanu, in Luceafarul, nr. 50, 1978;
M. Iorgulescu, Scriitori;
D. C. Mihailescu, in Luceafarul, nr. 10, 1979;
Gh. Grigurcu, in Familia, nr. 8, 1979;
L. Leonte, in Contemporanul, nr. 13, 1979;
M. Pop-Cornis, in Orizont, nr. 16, 1979;
C. Stan, in Luceafarul, nr. 18, 1979;
V. Cristea, in Romania literara, nr. 22, 1979;
M. Iorgulescu, in Amfiteatru, nr. 2, 1979;
Mircea Popa, in Steaua, nr. 4, 1979;
M. Tomus, in Transilvania, nr. 5, 1979;
L. Alexiu, in Orizont, nr. 50, 1980;
Gh. Grigurcu, Critici;
R. Saplacan, in Tribuna, nr. 8, 1981;
D. C. Mihailescu, in Luceafarul, nr. 4, 1981;
Comei Moraru, in Textul si realitatea, 1984;
C. Trandafir, in Steaua, nr. 12, 1985;
A. Marino, in Tribuna, nr. 23, 1986;
Al. Piru, in Flacara, nr. 16, 1986;
M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 25, 1986;
P. Poanta, in Tribuna, nr. 9, 1986;
Alex. Stefanescu, ibidem;
I. Vlad, ibidem;
FI. Berindeanu, in Amfiteatru, nr. 3, 1986;
Al. Dobrescu, in Tomis, nr. 6, 1986;
M. Odangiu, ibidem;
M. Martin, in Romania literara, nr. 20, 1987;
I. Pecie, in Ramuri, nr. 3, 1987;
A. D. Rachieru, in Tribuna, nr. 23, 1988.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani