Dan Mihailescu biografia

Dan Mihailescu




Dan Mihailescu opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

MIHAILESCU Dan C, se naste la 12 dec. 1953, Bucuresti.

Critic si istoric literar, eseist. Fiul functionarului Constantin Mihailescu si al Petrutei (n. Cristea), dactilografa.

Absolvent al Liceului nr. 39 din Bucuresti (1972) si al Facultatii de Lb. si Literatura Romana a Univ. din Bucuresti (1976), intr-o promotie literara foarte buna, din care mai faceau parte Tania Radu (sotia lui Dan Mihailescu), Dan Mihailescu Coman, Dan Mihailescu Scarlat, Dan Arsenie, C. Craciun etc.

Prin repartitie, devine referent de specialitate (traducator) la ICE Mecanoexport Bucuresti, unde profeseaza pina in 1981, cind devine cercetator stiintific la Institutul de Istorie si Teorie Literara „George Calinescu" din Bucuresti.

In aceasta calitate, exercita functia de secretar de redactie al Revistei de istorie si teorie literara. intre 1983 si 1986.

Debuteaza in revista Liceului nr. 39 din Bucuresti, Pe un picior de plai, in . Debut editorial cu volum Perspective eminesciene, in 1982 (Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor, Premiul CC al UTC si al Festivalului „Mihai Eminescu" de la Ipotesti). Histrionic cu miez, refuza eticheta reductiva de „critic eminescian", care i se lipeste de stilou dupa debut, publicind in 1984 un substantial studiu dedicat Dramaturgiei lui Lucian Blaga (rescriere, de fapt, a lucrarii de licenta).

In 1988, culegerea de eseuri intrebarile poeziei (cu un profil teoretic mai pregnant, dar si cu insertii existentiale indirecte) sintetizeaza o meditatie de ansamblu asupra actului poetic, intr-un perimetru tehnic vast, situat tematic intre ludic si melancolie, cu foarte bune interpretari particulare pe texte de Dan Mihailescu Eminescu, G. Bacovia. L. Blaga, V. Voiculescu, I. Barbu, E. Borta. La fel de prestigioasa, activitatea de istoric literar a lui Dan Mihailescu e punctata de ed. din F. Brunea-Fox (1985) si S. Puscariu (1987). Semneaza postfata unui volum de S. Marculescu, in .

O mentiune speciala se cuvine acordata participarii la redactarea foarte cautatei antologii Atitudini si polemici in presa literara interbelica, litografiata in tiraj restrins de catre Univ. Bucuresti si Institutul „George Calinescu" (1984): aici, Dan Mihailescu semneaza studiul Disputa dintre rationalism si irationalism, axat pe ideologia literara a marii generatii interbelice tutelate de catre personalitatea lui Dan Mihailescu Eliade. selectind texte reprezentative din E. Cioran, Dan Mihailescu Florian, H. Rosenberg, C. Radulescu-Motru. Studiul marcheaza decantarea incipienta a unei fascinatii, anuntind, totodata, perimetrul predilect al unor specializari viitoare.

„Placa turnanta" a generatiei sale, prin energia investita in promovarea activa a valorilor acesteia, ca si prin intretinerea unei efervescente spirituale modelate dupa nelinistea intru cultura demonstrata de „generatia '27" a literelor romanesti, tutelata de catre Dan Mihailescu Eliade, E. Cioran si E. Ionescu, Dan Mihailescu e, structural, un regatean prodigios, dual, robit de teatralism ironic si de locvacitate in foiletonistica, tumultuos si plastic in verb si perceptie, si-n volutele spectaculare ale unui scris senzual, spumos si neconventional, disciplinat insa, in carti, de vocatia sintezei culturale temeinice si a studiului istorico-literar de tip intensiv, concentrat pe o tema unica. Scrisul sau se imparte, astfel, intre temperament si disciplina. Temperamentul, dispersiv si sudic, manifestat mai ales in domeniul efemer al criticii de intimpinare, cauta racorduri in tumultul de tinerete al interbelicilor, preluind de acolo insurgenta potolita a vietii, avangardismul tirziu al frondei vag antisociale si gustul, de asemenea crepuscular, al livrescului inlaturat de viata. Dan Mihailescu e, in esenta, un calinescian senzual, histrionic, sarcastic ca demonie launtrica, atras magnetic, narcisiac, de propriul sau spectacol, reflectat de oglinzile marelui teatru din jurul sau, al operelor. in carti insa, devine sobru, ca un raft de biblioteca.

Prefera, editorial, studiile pe teme clasice, nefacind, pina acum, nici o tentativa de a-si grupa in volum recenziile sau cronicile de intimpinare, in marea lor majoritate exceptionale, neconcesive, scrise cu miez si cu aplicatie pentru adevar. Dispersiv prin interesul sau pentru cotidian - ca, de altfel, mai toti membrii generatiei sale -M. e sobru prin vocatie livresca si sever prin exercitiul concentrat al constructiei. inrudit, ca perceptie cotidiana, cu I.L. Caragiale, avind simtul enorm si vazul monstruos, il evita in scris pe autorul Scrisorii pierdute, visind, cel mult, la ipostaza sa berlineza, catharctica; pe de alta parte, scrie o carte despre Lucian Blaga si scoate o editie austera din Sextil Puscariu, sugerind, discret, vointa de-ncuscrire cu ardelenismul cumpatat, constructiv al literatilor de peste munti. Ardealul e, de altfel, o obsesie pentru Dan Mihailescu, adesea marturisita si in scris (mai ales in interviuri); Dramaturgia lui Lucian Blaga (1984) e trimisa spre tiparire la Editura Dacia din Cluj, tot aici traind o buna parte dintre intelectualii cu care Dan Mihailescu s-a declarat solidar de-a lungul timpului (M. Zaciu, Ion Pop, Dan Mihailescu Papahagi, I. Vartic, I. Simut s.a.).

Afinitatea nu trebuie sa-nsele, insa: la nivel substantial - directie spre care trimit majoritatea referintelor sale -, Dan Mihailescu se revendica din descendenta „energetismului" interbelic (C. Radulescu-Motru, Vasile Bancila), in-terprelind cultura ca pe o intersectie de „forte" stihiale accentuate, particularizate in domenii, in esenta, consubstantiale: literarul, filosoficul, artele etc. Sub aspect metodologic, Perspective eminesciene (1982) stringe linii de afinitate sosite din mai multe directii: analiza simbolica a senzorialitatii evoca spiritul criticii tematice franceze (G. Bachelard, Jean-Pierre Richard, Gilbert Durand), covirsitor, la noi, in momentul elaborarii cartii; insistenta pe „imaginatia materiala" vine din directia lui Edgar Papu si - mai ales - a Elenei Tacciu (din Poezia elementelor, 1979), dar cartea are o miza metodologica mai profunda, ce trimite spre spatiul major - amintit deja - al „energiei creatoare", revendicat la noi, in perioada interbelica, de catre C. Radulescu-Motru sau Vasile Bancila (intr-o carte despre „energia romaneasca" ilustrata de opera lui Lucian Blaga).

„Energia" - sustine cartea ca premisa de lucru - reprezinta expresia „fondului organic eminescian", care „cenzureaza" toate achizitiile alogene: „«Titanismul», «luciferianismul» sint tot atitea stari-concepte, care nu delimiteaza, ci compun eul poetic, subsumabile fiind conceptului de energie creatoare". Ca atare, studiul se deschide spre isihia ortodoxa si spre ontologia lui C. Noica, interpretind universul poetic eminescian ca pe un spatiu de „transferuri energetice cosmice", realizate preponderent prin simturi, printr-un palier de comunicare - altfel spus - pre-gnoseologic, perspectiva de lucru a cartii, la care eminescologii ar trebui din cind in cind sa se intoarca, infirmind implicit linia majora a exegezei, preocupata de relevarea „tragismului cunoasterii" din versurile poetului.

Sint analizate, pe rind, energiile tactilitatii, ale auzului si ale privirii (ca perspectiva sintetica); interpretarile merg, preponderent, pe linia antumelor, parti-pris-ul lui I. Negoitescu pentru postume fiind amendat tacit.

Curajul de a sta impotriva celorlalti e remarcabil in volum, cum e si demonstratia de altfel, fiindca analiza „imaginarului senzitiv" ca expresie a „energiei totalizante" active (opuse contemplativitatii pasive) devalorizeaza numeroase clisee ale criticii eminesciene curente, si mai ales pe acelea dedicate ataraxiei de sorginte schopenhaueriana (desi, trebuie s-o recunoastem, tema e departe de a fi epuizata): „Contemplatia - scrie Dan Mihailescu - este intotdeauna dublata la Eminescu de o stare fie extatic fizica, o jubilatie in fata stralucirilor cu care obiectul stimulativ se incarca [], fie de un dinamism propriu-zis, prin alternarea deplasarilor cu nuclee tensional-imaginative; vizionarismul eminescian, prin ceea ce are esential, este o hiperactivitate care angajeaza persoana in totalitate, si de aceea idealul ataractic sau apathia ramin pentru Eminescu in starea lor propriu-zisa, de intangibil".

Proiect ambitios, in raspar, si el, cu multe dintre ideile dominante in exegeza, Dramaturgia lui Lucian Blaga (1984) porneste nu de la teme sau motive, ci de la „axa organica" a intregii viziuni blagiene, care este „tonalitatea lirica". Premisa reia, in subsidiar, teza clasica a lui Nietzsche (din Nasterea tragediei), potrivit careia ditirambul creeaza tragicul prin extrapolarea propriei substante, nefiind doar expresia plastica, scenica sau ritualica a manifestarii sale; de aceea, e de discutat daca - asa cum autorul afirma la pag. 26 - „conflictualitatea dramatica blagiana se revendica, schematic vorbind, de la spiritul goethean, si nu de la cel nietzschean". „Sistemul dramatic" blagian e identificat de catre Dan Mihailescu la intersectia simbiotica a trei „axe" majore: „atractia catre formele bogumilice, mariajul dintre potenta metafizica si cea rationalist-istorica a autorului si apelul la teoriile freudismului".

Punctul unificator al celor trei e daimonicul, revendicai programatic din descendenta goetheana. S-ar mai putea lua in considerare, evident, linia energetismului primitiv, arhaic nietzschean (derivata din „vointa oarba stihiala" schopenhaueriana), mai ales ca Blaga o primeste filtrata prin expresionism. Un capitol intreg este dedicat insa in carte „expresionismului bine temperat" din dramaturgia lui Blaga, Dan Mihailescu sesizind cu finete aportul „formativ" si „tehnic" al curentului „ca atmosfera" in articularea scrisului dramatic blagian, dar si absenta unor ecuatii specifice, cum sint „faimoasa «stilizare» a eroilor" sau „hieratismul" si „statuarul constatativ". in consecinta, ca si-n cartea precedenta, autorul invoca, pentru a sugera constituirea teatra-litatii blagiene, jocul cosmic al „energiilor" ce se intersecteaza; pornind de la un edificator citat din Blaga („Inconstientul este principiul activ, pozitiv, creator in noi. Este un demon care afirma, un demon care faureste, inventeaza si organizeaza. Lucreaza mai mult pe baza de instinct, decit cu logica. Inconstientul este partea geniala din fiecare muritor - si e un demon tocmai opus lui Lucifer distrugatorul si negativul, profesorul de logica si calculatorul"), el transleaza expresia „inconstientului pozitiv, creator" in psihologie, demonstrind cu aplicatie ca opinia des vehiculata, potrivit careia protagonistii teatrului blagian ar avea o psihologie conventionala, este gresita. Miza cartii este sa propuna, in spirit reprezentational expresionist, o noua perceptie a teatralitatii lui Blaga, conceputa ca tensiune intre energiile manifeste si energiile latente, „care asteapta".

Perspectiva e incitanta, tipic expresionista, deconstruind, prin mijloacele specifice ale viziunii, antinomia superficiala dintre personajele „principale" si cele „secundare"; la Blaga, intilnim de fapt, sustine autorul, una si aceeasi energie in act, manifesta in cosmos prin doua ipostaze de existenta, una „treaza", activa, si una somnolenta, „adormita", rolul lor interschimbindu-se, in functie de imperativul efectiv al scenei. Volumul intrebarile poeziei (1988) a fost salutat ca un test de maturitate, pe linia unei aspiratii spre sinteza prezenta si in textele anterioare.

Exista insa - detaliu neremarcat de catre critica - o discontinuitate de atitudine intre primele doua carti si cea de-a treia. In primele doua, Dan Mihailescu e preocupai, in mod declarat, de energia pozitiva a actului artistic final, de energia raspunsului; dimpotriva, cel de-al treilea volum plonjeaza in prapastia tulbure de dinainte de orice raspuns, in nelinistea - prelungita uneori in neant - a intrebarii mistuitoare, vecina cu neantul: ,.intrebarea regenereaza prin descompunere. Ea nu are inceput, nici sfirsit; ea este un trecut continuu si un prezent continuu [] intrebarea refuza - organic, as zice - extazul, insa il poate prilejui".

Nu intimplator, suprastructura teoretica a cartii imprumuta masiv din textele marilor artisti universali ai indoielii (E.M. Cioran, Kierkegaard, Claudel), propunind, ca teze de lucru, exclusiv rupturi, nelinisti, anxietati devoratoare. Autorul il reciteste pe Eminescu, „cu decalogul deasupra Neantului"; Bacovia e abordat din perspectiva „cubului negru". Ion Barbu (dupa Mandics Gyorgy) din perspectiva „gestului inchis", iar Emil Botta, din aceea a clovnului autodevorator, a histrionului melancolic, macinat de farduri si alienare. De fapt, in intrebarile poeziei Dan Mihailescu se pune in interogatie pe sine insusi, volumul fiind, inainte de a patrunde in substanta foarte bunelor sale eseuri, expresia autoscopiei si crizei existentiale, traite jocular, prin intermediul indirect al criticii.

OPERA:
Perspective eminesciene, eseu. Bucuresti, 1982;
Dramaturgia lui Lucian Blaga, CIuj-Napoca. 1984;
intrebarile poeziei, eseu. Bucuresti, 1988.


REFERINTE CRITICE:
I. Alexandru. in Flacara, nr. 45, 1982;
M. Scarlat, in Romania literara, nr. 53, 1982;
C. Ungureanu, in Orizont, nr. 37, 1982;
Al. Calinescu, in Convorbiri literare, nr. 12, 1982;
I. Cheie-Pantea, in Limba si literatura, nr. 1,1983;
idem, in Orizont, nr. 40, 1984;
N. Antonescu, in Transilvania, nr. 10, 1984;
Cristian Moraru, in Romania literara, nr. 39, 1984;
V. Popovici, in Familia, nr. 10, 1984;
M. Papahagi, in Tribuna, nr. 25, 1989;
I. Pop, in Steaua, nr. 7, 1989;
M. Mihaies, in Orizont, nr. 20, 1989;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 12, 1989;
Gh. Grigurcu, in Familia, nr. 5, 1989;
Al. Cistelecan, in Amfiteatru, nr. 5, 1989.










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani