Daniel Turcea biografia




Daniel Turcea opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

TURCEA Daniel, se naste la 22 iul. 1945, Tirgu-Jiu -m. 28 mart. 1979, Bucuresti.

Poet.

Fiul lui Gheorghe Turcea si al Mariei (n. ?).

Absolvent al Liceului „Nicolae Balcescu" din Pitesti (1963) si al Institutului de Arhitectura „Ion Mincu" din Bucuresti (1968). A debutat cu versuri in revista Amfiteatru, in . Debut editorial cu volum Entropia (1970), urmat de Epifania (1978). Un ciclu de Poeme de dragoste i-a fost publicat postum, in volum intitulat tot Epifania, aparut in 1982, in col. „Hyperion" a Editurii Cartea Romaneasca, ce reproduce integral si cartile sale antume.

In prezentarea pe care o face volumului de debut al lui Daniel Turcea, Entropia (1970), camaradul de grupare „onirica" D. Tepeneag , acesta vorbeste despre „un miraj cu luciri de Orient, dar un Orient atemporal, inghetat pe retina unui zeu mort" si despre o poezie „de peisaje sufletesti si fiinte privite cu binoclul intors". Dintr-o atare perspectiva, inrudirea cu universul imaginar al lui Leonid Dimov - si el un „oniric" - s-ar impune imediat. Diferentele sint insa mari, caci lumea lui Daniel Turcea e plina de termeni imprumutati limbajului stiintific, din fizica si matematici, departe de pitorescul „balcanic" si barochismul somptuos al Cartii de vise. Situindu-se la confluenta dintre obiectual si abstract, ca „spatiu in miscare gindindu-se pe sine", cu trimiteri la filosofia parmenidiana (pentru care „a gindi si a fi este acelasi lucru"), in jocul permanent al concretului si conceptului, discursul are un aer ermetizant, despletindu-si formele fluide si in jurul unor altor mari repere ideatice, indeosebi din filosofia chineza sau indiana. Formula poetica a entropiei, propusa si matematic, ca motto al cartii, s-ar realiza intr-o continua aproximare a raporturilor dintre obiectul inchis intre „ecuatia" nemiscarii si imaginile mobile, degradeuri ale sale, fragmente in voita dezordine, proiectii ale eului aflat intr-o stare de ekstaza permanenta si cautind un fel de unitate.

Un Poem didactic vorbeste despre o astfel de expansiune a fragmentarului devenita halucinanta:

„poate ca sintem vii dar obiecte
fragmente curgind in fragmente

ca si cum te-ai umple de degete
toate cu multiple intrebuintari
de apa de luna de tari".


Scopul mai inalt al poemului ar fi, prin si dincolo de aleatoriul miscarii, aproximarea, macar, a Principiului ultim ordonator, cautare a Geometriei, cu constiinta precaritatii si imperfectiunii instrumentelor verbale de care se dispune:

„a incerca sa folosesti cuvintele pentru a descrie actiunea
Principiului
inseamna a nu vorbi despre El ci despre contrariul Lui
cuvintele sint vai sint lucruri sint zaruri

Distanta
deci
El absoarbe pentru ca El este
aceasta asezare de obiecte sub semnul proportiei
deci al muzicii
din antichitatea aerului" (Linia dreapta).


„Visul Dreptei Simple" al lui Ion Barbu e reactualizat aici intr-o formula personala, ca si „mitul oglinzii" cu miscarile de transcendere si purificare a contingentului, desfasurate ca intr-o stare de hipnoza permanentizata, flux -precum la suprarealisti - al inventiei necontenite („joc unde unul pe celalalt inventa"), trecind din pur in mai pur, in rasfringeri halucinante: „sint oglinzi oriunde.

Si stelele
din locul de unde dispar
se refac in oglinzi de placere".

Pe un asemenea teren „barbian", discursul poetului se intersecteaza partial si cu viziunile extrem-abstractizante ale unor Cezar Baltag si Nichita Stanescu asupra unui spatiu „atit de pur / incit nu e locuit. Obiecte de gol, absenta / Ireal dintr-o vointa a puntii dansind la nesfirsit". Noi „poduri eleate" (ca sa preluam metafora altui ermetizant, Simion Stolnicu ), se lanseaza in aceste poeme, dinspre un univers supraaglomerat de forme si viziuni, cu urme de „exotism" asiatic, cu multe date livresti, si pure jocuri verbale, armonizate ingenios in „chinezarii" subtile si surprinzatoare asociatii intre elemente din regnuri diferite, sugerind puritatea muzicala si luminozitatea solara: „infinit de ploi albastre / cad incet in Tara Sin", „Uite / pagodele leagana Luna", „Yn moale / picura-n Yan", „deasupra tarii Yemen/ aerul viseaza geometrii"; sau, intr-o expresie mai tehnica, schitind indraznet figuri de stranii zeitati ale caror deplasari de linii tind sa se armonizeze in limpezimi uraniene:

„Ax sapte la plexuri de vis
mecanisme cu ochiul deschis
cu pirghii de viziuni in segmente de roti
muscate de idoli pagini ostrogoti
ingropati intr-un inceput de Carara
in Paros si muntele Rara"


„Colaborarea spiritului de geometrie grecesc cu spiritul senzual al Asiei", „un soi de delir calculat, ca la Dali si Chagall", „combinatia de natural si artificial, de reverie libera in fata lucrurilor, de viziune a unui univers abstract si matematic", „tonul oracular sau simplu liturgic", definesc, toate, acest discurs liric complex (N. Manolescu ).

In contrast cu o asemenea lume mozaicala si divers colorata, poemele din Epifania induc o atitudine contemplativa, de extrema spiritualizare, „obsesia cristalelor a muzicii" dincolo de „impuritati" raminind elementul de continuitate fata de prima carte, inregistrabil, de exemplu, in poemul inaugural Geometria sau cautarea drumului, unde revin „descrierile" de viziuni ale unei lumi eteroclite, pornite parca din interiorul materiei si al cuvintelor: „fragmente cuante / impuritati intr-un cristal galaxiile / heliu miez al Apei scinteind // si trupuri, ceruri, literele Cartii / sau intimplarile ce sint intru amiaza". Versuri sententioase, definitii lirice sau lasate in raceala lor, ale unor notiuni matematice, se alatura unor diafane si eterice fragmente de poem, notionalul intilnind indraznet senzatia si palpabilul trecind in registrul imaterialitatii: „aer dispus in versete / in preajma fructei, a pinzei de paianjen // metafora plutind, straveziu, metafore / ca o mingiiere de galaxii", „atomii racoare de roua a focului / liturghie a spatiului / ocrotitoare rana". Eleatismul fundamental al acestei perspective decanteaza intreaga miscare „entropica" precedenta intr-o „cunoastere" care e si ekstaza, si identificare, si corporalitate, si transcendere a materiei: „a cunoaste / cerul, inseamna / a fi ceml // si acel tu / ce adie // e apa si duh / tara cea rara / pentru care va iert / de ce va veni / ne aduce aminte / desi trupul poate ca nu e / doar o coliba-n desert" (Cunoastere). Ciclul Gradini este, din acest punct de vedere, dintre cele mai semnificative: „orientalismul" fructifica din nou aici in conturarea unor spatii simbolice figurate cu o mare economie de mijloace, intr-un text fragmentat, concentrat aforistic, redus la exclamatia imnic-liturgica ori la impresionismul rapid si fin al haiku-ului: „viata / aceasta / eleganta a aerului // aici! acum! //// tot ce atingi e cuvinte / petale ce se lasa / pe munte / dimineata", „asemeni / asfintirii / degetele / ezita". „Asiatismul" trece fara dificultate in viziune eristica, printr-un discurs limitat - ca in „stampa" intitulata Roua si crisantema - la citeva subtile dispuneri de senzatii si „impresii", semne ale puritatii si mortii, schite ale unui gest de ofranda, o invocatie sacra, inregistrarea unui obiect ce poate sugera simbioza dintre frumusete si moarte: „(gustul / sarat al mortii). „Roua / pe crisantema // dar, iubitei // fara nume // lisuse, ce va fi cu ei / straini, cum sint / acum // si frumusetea armei / in cringul inflorit".

In termeni de .japonezerie" sau „chinezerie" sint construite si alte texte remarcabile prin capacitatea de sugestie, pe spatii mici, insa puternic reverberante, a unei atmosfere si stari de luminozitate ce concentreaza intr-o clipa revelatoare sentimentul comuniunii dintre materie si spirit, spatiu si timp; este cazul Poemului paginii albe: „(lumina ca-n / suflet, hirtia / in mici cuvinte lasa /: jad al clipei) // lumina cart / suflet, hirtia / in incapere lasa / : jad al clipei". Procesul dominant este unul al „schimbarii la fata", al transfigurarii, in sensul translatiei spirituale a materiei, spre „desavirsitul mal" si „desavirsita mingiiere" ori „sfinta cadenta" a cuvintelor din care invie un „Cuvint necuprins", - rafinare a senzatiei, dar si revelatie a figurii secrete inscrise in filigranul materiei, prin oglindiri succesive: „miracol fiecare / gest / hieroglife / ca-n iazuri oglindite / de alte hieroglife", „ideogramele din fructa" (Pe alocuri, „schema" programatica prea transparenta, ca in ultimele versuri citate, afecteaza, totusi, emotia lirica). Termenul acestui parcurs tranfigurator este epifania, manifestarea spiritului, aparitia figurii eristice, prin care Cuvintul devine vizibil - „vazduh". Elementele liturgice sint frecvente acum, in texte ce au tinuta solemna a rugii in adoratie, evitind desfasurarile discursive pina la a concentra poemul in citeva propozitii ce proclama imnic sublimul trairii. Ciclul de Postume exprima, adesea in versuri memorabile, starea extazei luminoase, contopirea cu divinul, ca victorie definitiva impotriva mortii, precum in acest text fara titlu: „Lumina, acum / apara-ma de mine insumi/ apropie-te / lumina, sfinteste / tarina si gindul / nu eu / ci tu / traieste in mine / neinvinsa".

OPERA:
Entropia, versuri. Bucuresti, 1970;
Epifania, versuri, Bucuresti, 1978;
Epifania, versuri, postfata de A. Silvestri, Bucuresti, 1982.


REFERINTE CRITICE:
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 47, 1970;
I. Negoitescu, in Tomis, nr. 11, 1970;
L. Ulici, in Contemporanul, nr. 48, 1970;
V. Felea, in Tribuna, nr. 12, 1972;
N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 7, 1971;
I. Pop, in Romania literara, nr. 11, 1971;
Marian Popa, in Amfiteatru, nr. 1, 1971;
L. Alexiu, in Orizont, nr. 46;
Dana Dumitriu, in Romania literara, nr. 46, 1978;
D. Flamind, in Amfiteatru, nr. 10, 1978;
C. Pricop, in Convorbiri literare, nr. 12, 1978;
E. Simion, in Luceafarul, nr. 47, 1978;
I. Alexandru, in Luceafarul, nr. 13, 1979;
N. Antonescu, in Transilvania, nr. 5, 1979;
D. Cristea, in Luceafarul, nr. 13, 1979;
Gh. Grigurcu, in Cronica, nr. 6, 1979;
N. Steinhardt, in Viata Romaneasca, nr. I, 1979;
I. Urcan, in Echinox, nr. 3-4, 1979;
C. Ivanescu, in Luceafarul, nr. 25, 1980;
Angela Marinescu, in Luceafarul, nr. 6, 1980;
R. Petrescu, in Vatra, nr. 8,1981;
I. Cristofor, in Steaua, nr. 7, 1982;
Gh. Grigurcu, in Viata Romaneasca, nr. 12, 1982;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 27, 1982;
C. Pricop, in Convorbiri literare, nr. 9, 1982;
N. Steinhardt, Critica;
C. Tuchila, Cetatile poeziei, 1983;
E. Simion, Scriitori;
D. Flamand, Intimitatea textului, 1985;
M. Mincu, in Luceafarul, nr. 2, 1986;
Gh. Grigurcu, Existenta poeziei, 1986;
Gh. Mocuta, in Orizont, nr. 45, 1989.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani