Dimitrie Stelaru biografia




Dimitrie Stelaru opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

STELARU Dimitrie (pseudonimul lui Dumitru Petrescu), se naste la 8 mart. 1917, comuna Segarcea din Vale, judetul Teleorman - moare in 28 nov. 1971, Bucuresti.

Poet.

Fiul lui Dumitru Petrescu (cizmar si, apoi, agricultor, cazut pe front in timpul primului razboi mondial) si al Pascai (n. Preotu). Cind poetul implineste sapte ani, mama lui se recasatoreste cu zidarul Florea Stoicea, familia mutindu-se la Tumu Magurele. Conflict cu tatal vitreg, care dorea sa indrume copilul spre meserii practice, in vadita discordanta cu aptitudinile acestuia. Dupa trei clase la liceul din Turnu Magurele, Dimitrie Stelaru este transferat (din 1931) la Institutul Biblic de Educatie Crestina de rit adventist de la Stupini (jud. Brasov), unde invata si sora lui.
Neimpacindu-se cu regimul auster, vegetarian si dogmatic din Institut, evadeaza din internat in 1935 (sau 1936, anul este incert), pierzindu-i-se urma.

Debuteaza cu volum de poeme (in mare parte religioase) Melancolie (1935), semnat D. Orfanul. Mult timp s-a crezut ca debutul lui s-a produs cu versuri la revista cultului adventist Semnele timpului (editata la Bucuresti); realitatea infirma aceasta supozitie, prima poezie din aceasta revista aparindu-i abia in . Urmeaza volum de poezii de sorginte eminesciana Blestem (f. a.), Cersetorul (f. a.), apoi Abracadabra (1937) si Preamarirea durerii (1938). Acestora, Al. Piru le mai adauga alte trei volum a caror aparitie nu a putut fi verificata: Cetatea de marmura (1939; intr-un interviu din 1969 poetul afirma ca titlul era Trepte de marmura). Vagabondul (1941) si Trecere (1942). in 1938, la sugestia lui E. Jebeleanu , adopta pseudonimul Dimitrie Stelaru. A mai semnat: D. Orfanul, D. Petrescu-Orfanul.

Colaboreaza la Universul literar, Albatros, Gindul nostru. Adevarul literar si artistic, apoi la Gazeta literara, Luceafarul, Tribuna, Steaua etc. Frecventeaza sporadic cenaclul Zburatorul". Noaptea geniului (1942) si Ora fantastica (1944; onorata cu o „Planeta de poet nou", semnata de E. Lovinescu ) sint volum reprezentative, cuprinzind toate motivele liricii sale de maturitate. Existenta boema, dusa in medii sordide, ilustrata partial in romanul autobiografic Zeii prind soareci (1968). Hamal de ocazie in Gara de Nord din Bucuresti, hamal si lucrator portuar la Constanta si Braila, zilier la Sighisoara etc. Dupa aparitia volum Cetatile a/6e(1946), impartaseste destinul generatiei sale (Geo Dumitrescu , Const. Tonegaru s. a.), retragindu-se din viata literara pina in 1963, cind apare volum Oameni si flacari. in tot acest timp scrie mici poeme dramatice, catalogate la vremea respectiva drept literatura pentru copii (Sarpele Marao, Vrajitoarele, 1957; Gelu, 1956). Gindit de autor ca o ed. definitiva, volum Mare incognitum (1967) cuprinde o selectie din ciclurile anterioare si multe inedite. O viziune tematica unitara, mult mai edificatoare, ofera volum Coloane (1970), conceput de autor prin nerespectarea cronologiei reale. Inegala, greu subsumabila unei singure formule, poezia lui Dimitrie Stelaru este una a damnarii si a existentei boeme (in descendenta libera a lui E. A. Poe si, mai ales, Verlaine), traversata in profunzime de mari filoane expresioniste.

Insolitul biografiei, fara precedent in literatura romana, domina ca o fatalitate necesara receptarea poeziei lui Dimitrie Stelaru; oricum, invocarea existentei sordide, de nomad al mizeriei, fara capatii sau cu domicilii provizorii, a unui vagabond cu o infatisare de om haituit, in continua cautare de hrana si bautura, in ochii caruia arde insa mistuitoarea chemare a poeziei a creat pe nesimtite un adevarat mit literar din mrejele caruia arareori putem scapa. Pentru N. Manolescu , care-l citeste cu evidente retineri, boema lui Dimitrie Stelaru nu trebuie intelesa „ca un simplu gest personal, dar ca un principiu de viata"; lui Eugen Jebeleanu , care-l intilneste intr-un restaurant vinzindu-si volumul Preamarirea durerii, poetul ii apare ca o „fiinta avind mersul si ochii unui somnambul", ca „o umbra iesita din mormint", in a carei prezenta sarcasmul, sila si tristetea se amesteca in pasta unei melancolii negre, intrerupta pe alocuri de gesturi sincopate, desenate cumva a lehamite. E. Lovinescu , care-l are ca oaspete la una din sedintele cenaclului Sburatorul, este cel dintii preocupat de transcenderea faptului de ordin biografic, pentru a ancora in domeniul pur al poeziei.

Lui Lovinescu Dimitrie Stelaru ii apare ca un „poet nou, nu prin categoria sociala pe care unii vor sa o reprezinte ci dimpotriva (prin) inaltarea spirituala, capacitatea de expresie lapidara" si „o stranie simplicitate muzicala a versurilor de scurta respiratie, pure, fara noroiul vietii". Ultima parte a frazei contine, evident, o exagerare, insa caracterizarea este de retinut in ansamblul ei, cu atit mai mult, cu cit ea va „face" scoala, determinind profilul modern al exegezei operei lui Dimitrie Stelaru, reprezentat, inainte de toate, de I. Negoitescu si Lucian Raicu . Urmind-o, putem distinge in poezia lui Dimitrie Stelaru doua nivele de sensibilitate, corelate cu doua regimuri distincte ale imaginii: la suprafata, tributara mai ales faptului de ordin biografic, ni se dezvaluie o poezie de o exasperanta monotonie si stereotipie imagistica, scrisa de un poet cu o imaginatie relativa saraca, preocupat de repetarea obsesiva a acelorasi teme. Este locul sa precizam ca aceasta poezie stranie, cu un nucleu adesea incantatoriu, nu este una de tip extensiv, ci intensiv; forta ei nu rezida in proliferarea imaginilor, ci in adincirea tragica a realului, in patosul unei neputinte de a se ridica deasupra grotescului terestru. Putinele imagini, mereu aceleasi, sint lipsite de plasticitate, substantivele si verbele dominind adjectivul intr-un chip covirsitor:

„Eu am ascultat, am primit lumina
Din mine
Am covirsit deznadejdea, am indoit-o
Ca pe un lujer
Acum sint numai eu
Parasit, chemat si larg".


Acestei poezii a deznadejdii si a himerei ii apartine, pe linga obsesia mortii (prea des si stereotip invocata pentru a nu fi nitel contrafacuta) si motivul evaziunii spre alte spatii, siderale, caracterizate printr-o puritate aproape adamica: „Sint drumuri acolo, unde niciodata/ Moartea oamenilor n-a patruns -/ Unde numai unii, din tara cealalta,/ Neintimpinati, senini au ajuns// in lumina lor, Iubirea descatusata/ Curge fantastic, dainuind, stralucind;/ Pe-acolo voi n-ati fost niciodata-/ Drumurile acelea nu le-ati atins nicicind".

Aceste imense porti se deschid insa si inspre vizionarismul de profunzime al poeziei lui Dimitrie Stelaru, care este departe de a fi unitar, supus unui regim imaginar omogen. Dimpotriva, el poate fi reunit mai degraba din elemente disparate, din sinteza carora putem desprinde metafizica poetica a unui instinctiv avatar al expresionismului, preocupat de elementar si stihial intr-un spatiu generic peste care „nordul a intins pinze reci". Asemenea lui Eminescu , Dimitrie Stelaru apartine prin izomorfismul imaginii unui spirit al nordului; nu vom gasi la el nimic din moliciunea meridionala, descarnata de soare, a sudului barbian. Periplul lui se desfasoara in mari spatii septentrionale, tulburate de imense catastrofe geologice:

„Cadeti peste mine, muntilor, si topiti-ma-n voi
Sa nu mai fiu".

Nu mai intilnim aici convulsia unui suflet alungat de nelinisti in spatiul tamaduitor al naturii, ci tragicul apartine pe de-a-ntregul spiritului desprins de materie:

„Bucuria nu m-a vazut spre pamint
lacrimile n-au alergat in suflet -
Un lut imi adoarme viata
Dar spiritul se rupe
Se rupe si creste
Spre cine".


Spiritualizata, intreaga realitate de profunzime a poeziei lui Dimitrie Stelaru este prinsa in aceasta ultima interogatie, care nu se adreseaza lucrurilor, sau oamenilor (dialogul fiind imposibil), ci de-a dreptul neantului, fiind strigatul prin care fiinta continua sa existe, rascolind, ca un vaier prelung, cotloanele de nepatruns ale cerului:

„Strigatul meu e salbatic
Ca viata padurilor neumblate
Unde numai fiarele si vinturile au patruns-
Strig catre voi, legi ale cerului,
Legi invrajbite si pline de singe
Aruncate intre orele noastre nenumarate.
Strig pentru sufletul Eumenei,
Pentru Eumene, arbore tinar
Lovit de trasnetele miniei^ voastre.
Lasati-ma, bolnav de visuri mari,
impodobit cu serpi veninosi
Cu radacinile imprastiate printre oameni
Dar ascultati-mi strigatul -
Strigatul pentru Eumene".


Existenta fiintei refugiate in strigat nu este singurul indiciu al unei apartenente instinctive, tirzii la expresionism; ii putem adauga preferinta sustinuta pentru elementar, pentru universul vegetal sideralizat, redus la contururi generice, dominat de specific expresionista culoare albastra („arbore albastru", „padure albastra", „cai albastri"), obsesiva reluare a motivului omului-arbore („Cine m-a imbracat in zdrente/ Cine mi-a dat cioturi in locul ramurilor?"), ca si extatica predilectie pentru stihial, pentru marile drame ale firii: „Nu, eu nu dorm niciodata/ Ca un fluviu alerg, sparg temelii de bronz si nisip/ si totemuri ale civilizatiei batrine./ Strabat oceane, paduri invelite cu lampile stelelor,/ cu cerul sub care dau mina altor oameni,/ altor piraie si aripi./ Ma furisez prin strazile pamintului/ si beau nori si ulcioare cu vin/ dar trintesc usa coroanei lucrata din durere/ si sarut deserturile si construiesc orase/ pentru fiii mei despuiati de razboaie./ Nu, eu nu dorm niciodata si nu mor/ inverzesc si tisnesc in obrajii pamintului/ intr-una tisnesc si inverzesc". Nu lipsite de elemente de recuzita expresioniste, poemele dramatice Leru si imparatul Nix reiau motivul romantic al geniului damnat, pelerin al nelinistii si dragostei neimpartasite intr-o „geografie a deznadejdii" cu contururile ingrosate, terifiante.

OPERA:
Melancolie. Poezii, pref. de I. Narcis, Brasov, 1935 (semnat D. Orfanul);
Abracadabra, poeme, Bucuresti, 1937 (semnat D. Orfanul);
Preamarirea durerii, poeme, Bucuresti, 1938 (semnat D. Orfanul);
Noaptea geniului, poeme, Bucuresti, 1942;
Ora fantastica, cu o „Planeta de poet nou" de E. Lovinescu, Bucuresti, 1944;
Cetatile albe, poeme, Bucuresti, 1946;
Fata padurarului, basm in versuri, coperta si ilustratii de R. Viorel, Bucuresti, 1955;
Gelu, ilustratii de G. Lazar, Bucuresti, 1956;
Sarpele Marao. Vrajitoarele, feerii, Bucuresti, 1957;
Oameni si flacari, poezii. Bucuresti, 1963;
Fata fara luna. Bucuresti, 1967;
Mare incognitum, versuri, cuvint inainte de E. Jebeleanu. (Ca postfata este reprodusa Planeta lui E. Lovinescu), Bucuresti, 1967;
Nemoarte, versuri, Bucuresti, 1968;
Zeii prind soareci, Bucuresti, 1968;
Cei din luna, versuri, ilustratii de St. Nastac, Bucuresti, 1969;
Mare incognitum, cuvint inainte de L. Raicu, Bucuresti, 1969;
Coloane, versuri, Bucuresti, 1970;
inalta umbra, versuri, Bucuresti, 1970;
Poeme dramatice: Leru. imparatul Nix, Bucuresti, 1970;
Pasari incandescente, poeme, Bucuresti, 1971.


REFERINTE CRITICE:
N. Baltag, in Viata Romaneasca, nr. 1, 1967;
V. Felea, in Steaua, nr. 11, 1967;
Gh. Grigurcu, in Familia, nf. 10, 1967;
.E. Jebeleanu, in Contemporanul, nr. 41, 1967;
L. Raicu, in Gazeta literara, nr. 26, 1967;
I. Voiculescu, in Arges, nr. 1, 1967;
N. Manolescu, Metamorfozele poeziei, 1968;
V. Cristea, in Gazeta literara, nr. 18, 1968;
Ov. S. Crohmalniceanu, in Viata Romaneasca, nr. 7, 1968;
L. Raicu, in Gazeta literara, nr. 34, 1968;
Al. Piru, in Luceafarul, nr. 22, 1968;
L. Ulici, in Contemporanul, nr. 7, 1968;
N. Antonescu, in Steaua, nr. 8, 1968;
N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 5,1969;
N. Motoc, in Tomis, nr. 1, 1969;
A. Paunescu, in Romania literara, nr. 6, 1969;
Al. Piru, in Tomis, nr. 9, 1969;
M. Petroveanu, in Viata Romaneasca, nr. 12, 1970;
Al. Stefanescu, in Luceafarul, nr. 23,1970;
V. Felea, in Tribuna, nr. 36;
50, 1971;
D. Flamand, in Luceafarul, nr. 27, 1971;
C. Toiu, in Luceafarul, nr. 50, 1971;
M. Tomus.'in Steaua, nr. 9, 1971;
S. Cioculescu, Aspecte;
P. Constantinescu, Scrieri, IV;
E. Simion, Scriitori, I (ed. revazuta, 1978);
E. Manu, Eseu despre generatia razboiului, 1978;
P. Stoica, Amintirile unui fost corector, 1982;
E. Manu, Dimitrie Stelaru, 1984;
I. Pop, Jocul poeziei, 1985;
D. Micu, Modernismul romanesc, II, 1985;
V. Craciun, in Contemporanul, nr. 50, 1986;
D. Micu, ibidem, nr. 17, 1988;
Gh. Grigurcu, De la Mihai Eminescu











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani