Eugen Simion biografia

Eugen Simion




Eugen Simion opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

SIMION Eugen, se naste la 25 mai 1933, comuna Chiojdeanca, judetul Prahova.

Critic, istoric literar si eseist.

Fiul lui Dragomir Simion si al Sultanei (n. Moise), agricultori. Scoala primara in satul natal (1940-l944); Liceul „Sfintii Petru si Pavel" (devenit „I. L. Caragiale") din Ploiesti (1944-l952), unde e coleg cu Nichita Slanescu.

Facultatea de Filologie a Univ. din Bucuresti (1952-l957), unde-i are ca prof. pe Tudor Vianu. Iorgu Iordan, Al. Rosetti, Alex. Graur, J. Byck s. a. Dupa absolvire, lucreaza in colectivul Eminescu al Acad., condus de Perpessicius (1957-l964); intre 1962 si 1968, redactor la Gazeta literara; in mai 1964, numit asistent la Catedra de literatura romana a Univ. din Bucuresti; lector, din 1967; conf., din . in 1969 obtine titlul de doctor in filologie cu o teza despre E. Lovinescu (conducatorul tezei: Eugen Simion Cioculescu). Lector de limba si literatura romana la Univ. Paris IV, Sorbonne (1970-l973); bursa de studii in R.F.G. (1974).

Debuteaza cu un ari. despre Caietele Eminescu in Tribuna (1958).



Colaboreaza la majoritatea revista contemporane; a detinut rubrici permanente la Gazeta literara. Romania literara. Contemporanul, Flacara. Din 1983 conduce revista Caiete critice. Debut editorial cu Proza lui Eminescu (196,4), urmat de volum Orientari in literatura contemporana (1965), E. Lovinescu, scepticul mintuit (1971), Scriitori romani de azi, 1(1974), II (1977), 111(1983), IV (1989); Timpul trairii, timpul marturisirii. Jurnal parizian (1977), Dimineata poetilor (1980), intoarcerea autorului (1981) Sfidarea retoricii (1986). A ingrijit ed. din opera lui M. Eminescu , E. Lovinescu , L. Blaga , Mircea Eliade ; a prefatat ed. din Arghezi , Blaga , G. Calinescu , Marin Preda , I. Voronca , Geo Dumitrescu , Constanta Buzea , N. Baltag s. a. Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1965, J976, 1980; Premiul Acad. pe + . Continuator al lui E. Lovinescu , dar fructificind adesea si sugestii calinesciene, el se identifica subtextual cu cel dintii, prin asumarea unui tablou cvasi-complet al literaturii din ultimele cinci decenii de istorie romaneasca. Actul critic-analitic este continuu confruntat cu perspectiva istorico-literara si cu demersul teoretic modern, ale carui tendinte si solutii Eugen Simion le stapineste cu finete si discernamint Admirabil portretist, scrisul sau nu ezita sa alunece in proza curata, in eseu, jurnal si note de calatorie. Modelul lovinescian (recunoscut si nu o data invocat) este si in acest capitol al operei prezent

Pina in 1974, data la care incepe seria de Scriitori romani de aii (4 volume, 1974-l989), Eugen Simion isi defineste suficient de limpede profilul critic, prin abordarea succesiva a trei directii de studiu: una e acaparata de observarea atenta a evolutiei scrisului contemporan; alta, de „recuperare" - atunci atit de stringenta - a valorilor clasice, trecind prin proba de foc a analizei eminesciene (abordata cu temeritate juvenila in cartea sa de debut, Proza lui Eminescu, 1964); in aceeasi linie se inscrie monografia consacrata lui E. Lovinescu („scepticul mintuit", 1971), personalitate tutelara (recunoscuta in repetate rinduri) a lui Eugen Simion La data scrierii monografiei, directorul de constiinta al criticii interbelice era insa o „persona non grata" (in unele privinte, din motive extraliterare!), fiind supus, in deceniul precedent, unui tir de atacuri proletcultiste. Reluarea in dezbatere a marelui om, cit si a rolului decisiv pe care l-a jucat programul sau estetic dupa 1919, era, in 1971, in chiar momentul critic al „tezelor" ceausiste de la Neptun, un act afirmat impotriva curentului oficial.

Scrisa in traditia calinesciana (viata si opera), paralel cu ingrijirea seriei de Critice ale marelui critic (6 volume, 1969-l975), monografia lui Eugen Simion semnifica tentativa restabilirii unei ierarhii valorice reale in perspectiva istorica a secolului XX romanesc si, cu toate eschivele sau rostirile neduse pina la capat, fixeaza o data importanta intr-o prima etapa de „revizuiri". in fine, a treia directie de studiu careia i se consacra Eugen Simion avea sa fie - mai precizata in deceniul al noualea -cea „teoretica", preocupata in principal de relatia autor-opera. intoarcerea autorului (1981) este, in acest sens, o carte care incearca sa „faca ordine" in „cearta", atunci inca fierbinte, a „metodologiilor" noi de lectura. Criticul isi fixeaza, prin urmare, de-a lungul unei activitati foarte laborioase, prin aceste trei proiecte, ambitii majore. Monogra-fismului ii va acorda o atentie sporadica: de la Lovinescu, criticul se va intoarce catre micromonografiile unor „figurine" din veacul trecut: Dimineata poetilor (1980). Preocuparea sa principala ramine, in tot acest interval, configurarea unei „panorame" critice a literaturii contemporane.

Ciclul consacrat Scriitorilor romani de azi (1974-l989) ne-o confirma. De la bun inceput, Eugen Simion accepta ideea „provizoratului" tabloului la care lucreaza (a se vedea Postfata din 1978 la editia a doua a primului tom); ii e limpede ca, luind in discutie fenomenul contemporan, „analiza critica ramine deschisa"; corectarea, chiar contrazicerea ei, nu siht excluse. Cu alte cuvinte, din capul locului criticul accepta (in deplin spirit lovinescian) ideea viitoarelor „revizuiri" (care preocupa azi obsedant unele spirite). Nefiind inca o istorie a literaturii, Scriitori romani de azi se cere judecata in substanta ei, nu in chestiuni de procedura, criterii de grupare, optiuni etc. Ea are totusi ambitia de a constitui o „etapa" catre telul final (istoria literaturii din a doua jumatate de veac XX), ceea ce si explica adaugirile, retusurile si chiar „absentele" din editia a doua a volumului prim si din cele trei urmatoare. Autorul restituie aproape 200 de portrete critice ale principalilor „actori" aflati in scena literara din ultimele decenii. Criticul construieste portretul interior al unor creatii, reusind uneori adevarate tururi de forta in cazuri dificile sau extrem-vulnerabile (Mihai Beniuc , Nichita Stanescu , A. Paunescu , M. R. Paraschivescu s. a.). Traiectoria, nu o data capricioasa, a cite unui destin literar, e trasata succint, cu o distantare afabil-ironica.

Rezervele moral-estetice nu lipsesc, ele sint insa rostite cind aluziv, cind subtextual, cu o insinuare stilistica inselatoare, in genul „perfidiei" lui Perpessicius. Alteori, judecata e transanta si Eugen Simion, se poate observa la o noua lectura, nu are ce „revizui" in capitole suficient de severe, cum ar fi cele despre ultima creatie a unor M. Sadoveanu, Camil Petrescu , Zaharia Stancu s.a. Astfel, desi situat in chiar miezul fenomenului actual, facind -de cele mai multe ori — „critica curenta", Eugen Simion nu se desparte nici un moment de constiinta istoricului literar, care-i impune prudenta, distanta si desfacerea din hatisul intereselor contingente. Crezind in valabilitatea ideii lovinesciene despre mutatia valorilor estetice, o vede confirmata in chiar relieful framintat al celei de a doua jumatati a veacului XX si o verifica in chiar spatiul de creatie al multora dintre autorii analizati.

Principala calitate a ciclului Scriitori romani de azi (dincolo de retusurile impuse de insasi perspectiva istorica) consta tocmai in fundamentarea istorico-literara a judecatii estetice, in refuzul oricarei metafizici estetizante, in efortul de comprehensiune a totalitatii unei creatii analizate nu in laboratorul steril si abstract al metodelor de ultima ora, ci in contextualitatea ei. Astfel, autorul respinge cu egala vigoare atit absolutizarea valorilor contemporane rupte de orice traditie, sofistica in care „avangardismul" si „proletcultismul" imediat postbelic si-au gasit terenul de convergenta si de emisie a unor false ierarhii, cit si cealalta absolutizare, inversa, a negatiei estetizante, venita dintr-o asa-zisa situare „sub specie aeternitatis". Totodata, punerea in acord a analizei estetice cu dialectica istorica exclude spiritul minor al polemismului, persiflarii sau ironizarii facile, instrumente adecvate probabil publicisticii angajate intr-o batalie de zi cu zi, niciodata recomandabile insa intr-o constructie a unui tablou de epoca, unde preponderenti sint factorii de adincime, nu fenomenele de suprafata, lesne supuse luarilor in raspar. in Postfata volumului III, Eugen Simion lamureste acest aspect, sub forma unei adevarate profesii de credinta: „Am incercat, pe cit a fost cu putinta, sa cuprind integral opera unui scriitor si, intrucit opera a trecut prin mai multe cercuri ale istoriei, sa surprind sunetul ei intim in raport cu circumstantele. Sunetul isi poate regasi, daca are in el forta necesara, sunetul adevarat, inconfundabil.

Criticul trebuie sa aiba rabdare si sa inteleaga, acolo unde e cazul, drama talentului coplesit de vremi. Zeflemeaua nu lamureste nimic, pamfletul ataca doar suprafetele. Gravitatea unui fenomen impune un stil al meditatiei (receptiei) si o gravitate a tonului. Nu cred nici in ruptul capului ca ne despartim de o epoca dramatica rizind si, in genere, ca risul explica si spala totul. Unele fapte din existenta noastra si din existenta istoriei trebuie privite mai atent si cu o mai mare liniste a spiritului. Avem atunci sansa sa le intelegem si sa impiedicam, cu slabele noastre forte, daca nu repetarea lor, cel putin falsificarea lor in istoria literara". La o noua lectura, Scriitori romani de azi rezista in buna masura, mai ales in capitolele consacrate prozatorilor, cu mai multe rezerve posibile la panorama liricii si, fireste, cu unele lacune (unele determinate de interdictiile epocii cind a aparut!).

Sint insa capitole integral solide, cu judecati valabile esteticeste si cu inegalabile calitati portretistice, cu efecte excelente din scurte reconstituiri biografice ori dintr-o anecdotica exploatata in maniera lovinesciana. Frapante prin pitorescul si plastica lor sint figurile lui Geo Bogza, Zaharia Stancu, Nichita Stanescu, Marin Preda, Mircea Dinescu si multi altii. Cu asemenea „personaje" inaintam nu o data intr-un spatiu cvasi-romanesc, de unde si ispita de a construi - pentru „eroii" sai- un decor adecvat: astfel, voluptatea descrierii Ploiestilor postbelici, in capitolul despre Nichita Stanescu, ne atrage pe nesimtite in capcana unui inceput de adevarata opera epica. Si exemplele sint mai numeroase. Asemenea recompuneri „arheologice", in pofida efectelor de lectura, nu trebuie totusi sa insele: accentul cade totdeauna pe judecata critica si ea e, in multe cazuri, judicioasa si rezistenta. La fel de inselatoare poate aparea reconstituirea istorica din Dimineata poetilor (1980), unde Eugen Simion pare a-si acorda o „vacanta" din „registratura" criticii curente, intorcindu-se spre „inceputurile poeziei romane". Dar strategia e numai aparenta: cind autorul se intreaba liminar „cum citim poezia veche, ce ne spune ea astazi?", e limpede ca accentele nu cad pe reconstituirea arheologica, ci pe gasirea unor punti de comunicare cu sensibilitatea estetica de azi. Smulse din uitare, fragmentele lirice „aurorale" pot indeplini o functie catalitica asupra lectorului/producatorului de poezie noua. in directia refacerii unui credit estetic se orienteaza citirea din unghi modern a creatiei Vacarestilor. a lui Conachi, Carlova, Bolintineanu, Gr. Alexandrescu, Alecsandri s.a. Daca functia lor culturala, cum arata Eugen Simion, nu le-a fost contestata (de la N. Iorga, la O. Densusianu, Bogdan-Duica, D. Popovici etc), controversa capacitatii lor de a putea vorbi posteritatii prin emotie, frumusete frusta mai fusese abordata, inainte, de G. Calinescu, Perpessicius, I. Negoitescu, N. Manolescu, Paul Cornea s.a.

Noua, asadar, in cartea lui Eugen Simion nu este preocuparea, ci realizarea unei sinteze si metoda aplicata (tematismul lui J. P. Richard) unei materii pe nedrept dispretuite. Criticul demonstreaza ca deschiderea lirica angajeaza o retorica, „o retea de teme, figuri" si o „modificare a imaginarului poetic", cu sansa de a descoperi, dincolo de stratul unui limbaj, „desuet", aparitia constiintei scrisului, „un mod propriu de a gindi poezia". Pe aceasta traiectorie, Eugen Simion detecteaza neasteptate prevestiri moderne, eminesciene, argheziene s.a. Incursiunea in opera Vacarestilor sau a lui V. Carlova sint urmate de „portretul integrator" complex al lui Heliade, Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu si V. Alecsandri. „Justificarea estetica" a creatiei fiecaruia s-a mai incercat, insa autorul Diminetii cauta zonele nerecuperate, „uitate" si, intre acestea, rezultatele sint spectaculoase in explorarea eroticii unor C. Conachi, Anton Pann, V. Alecsandri, precum si identificarea „spatiilor securizante", a timpurilor si anotimpurilor amoroase („inserarea", „noaptea", „matinalul") sau evolutia deplasarii de la iatac spre o natura-maitor, refugiu, exil; la fel in urmarirea unei patologii a erosului (singuratatea, uritul, mihniciunea, necazul), cu primele accente misogine (la Anton Pann), sau in semiologia „obiectelor erotice", in „carnavalul numelor" s.a. Gasim aici, pe linga justificarea lecturii tematiste, pagini persuasive, analize de subtila acuitate. Participind la „cearta metodologica" a anilor '70-'80, Eugen Simion o face inca mai explicit in urmatoarea sa carte, intoarcerea autorului (1981).

El reia aici, din perspectiva istorico-teoretica, problema relatiei creator-opera. Problema e urmarita incepind cu celebrul opuscul proustian Contre Sainte-Beuve, caruia i se asociaza pozitii (si inconsecvente) - Paul Val6ry, Mallarme - ca precursori ai „criticii profunzimilor" sau ai gruparii „Tel Quel". Relatia autor-opera e urmarita apoi la Barthes, Jauss, Genette, ca si prin „recuperarea" autorului in „laboratoarele psihanalizei" (Freud, Marie Bonaparte, Ch. Baudouin, Marthe Robert s.a.), pina la recentul (atunci) Lacan. In aceasta etapa „autorul", aparent „recuperat", ramine inca prizonierul altor determinari. Abia cu Roland Barthes si cu 'scoala geneveza' (indeosebi J. Starobinski) Eugen Simion stabileste o afinitate de conceptie. Secventele comentariilor nu se rezuma doar la simpla descriptie: tonul polemic, dialogarea libera de orice complexe tutelare sporesc calitatile acestei panorame istorice a problemei. Intentia lui Eugen Simion nu e insa rezumata la „o critica a metodelor", ci mai degraba de a releva modul cum diverse curente ale criticii contemporane au inteles prezenta (rolul, functia) sau absenta autorului.

A vedea aceasta „prezenta" in opera, ca „structura unei existente", e ceea ce-si propune Eugen Simion in a doua sectiune a cartii, acordind aici o atentie speciala textelor deschis autobiografice (jurnale, memorii, epistolare etc). J. J. Rousseau, Malraux, Camus, Sartre, Simone de Beauvoir sint protagonistii de marca, impreuna cu Marin Preda. Eugen Simion este, de altfel, un excelent „diarist" el insusi, in .jurnalul parizian" Timpul trairii, timpul marturisirii (1977) si in cel „german" Sfidarea retoricii (1986). Examinind in sectiunea urmatoare „strategia criticilor", cu excelente pagini consacrate lui Barthes, Jean-Pierre Richard s.a., Eugen Simion isi defineste aici o formula critica proprie, reclamindu-se atit de la cei ce, sintetizind tendintele noi, redau criticii „libertatea si puterea ei de creatie", cit si de la respingerea oricarui „fanatism metodologic". Critica noua trebuie sa fie una a pregatirii sensului pierdut, „al plenitudinii si al totalitatii". Cartea lui Eugen Simion ramine, prin problematica si calitati stilistice, acestea topind dezinvolt-elegant asperitatile celor mai „aride" aspecte, un moment semnificativ in dezbaterile critice romanesti dintr-o faza extrem de dificila a anilor '. Dincolo de abordarea istorico-teoretica, Eugen Simion discuta pe un ton „optimist" idei grave, legate de soarta romanului, clasicism, cultul marilor valori, spirit modern, „terorism" metodologic s.a. Multe judecati sint concentrate sub forma unor reflectii remarcabile: „Toti cei ce dau ca sigur decesul autorului, manifesta in text si in afara textului un despotism insuportabil. Iar despotismul este, cum stiti, forma patologica a constiintei personalitatii". Sau: „Acolo unde nu exista o constiinta morala mare, nu poate exista nici o constiinta estetica mare. Cine face in literatura doar fraze frumoase, nu ma intereseaza, n-am timp. Cine se hotaraste sa spuna adevarul pe fata merge in sensul artei. Minciuna frumoasa ii da doar roata". Si, in fine: „Curajul fara arta este o voce in pustiu. Dar si arta fara curaj nu are bataie lunga" -„Acolo unde nu exista arta nu poate exista nici adevar".

OPERA:
Proza lui Eminescu, Bucuresti, 1964;
Orientari in literatura contemporana. Bucuresti, 1965;
E. Lovinescu, scepticul mintuit. Bucuresti, 1971;
Scriitori romani de azi, MV, Bucuresti, 1974-l989 (voi. I, ed. II, 1978);
Timpul trairii, timpul marturisirii. Jurnal parizian. Bucuresti, 1977 (ed. II, 1979;
ed. IU, 1986);
Dimineata poetilor. Eseu despre inceputurile poeziei romane, Bucuresti, 1980;
intoarcerea autorului. Eseu despre relatia creator-opera, Bucuresti, 1981;
Sfidarea retoricii. Bucuresti, 1986.


REFERINTE CRITICE:
D. Cesereanu, in Tribuna, nr. 12,1966;
N. Ciobanu, in Orizont, nr. 6, 1966;
V. Felea, in Steaua, nr. 4, 1966;
Al. Piru, in Viata Romaneasca, nr. 5, 1966;
L. Raicu, in Gazeta literara, nr. 5, 1966;
C. Regman, in Luceafarul, nr. 13, 1966;
N. Ciobanu, in Luceafarul, nr. 14, 1971;
S. Cioculescu, in Romania literara, nr. 18, 1971;
V. Cristea, in Arges, nr. 4-5, 1971;
G. Dimisianu, in Romania literara, nr. 20, 1971;
Al. Dqbrescu, in Romania literara, nr. 9, 1971;
Gr. Grigurcu, in Familia, nr. 3, 1971;
M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 32, 1971;
A. Marino, in Tribuna, nr. 24,1971;
M. Nitescu, in Viata Romaneasca, nr. 7, 1971;
M. Ungheanu, in Romania literara. nr. 23, 1971;
I. Vlad, in Tribuna, nr. 17, 1971;
S. Cioculescu, in Romania literara, nr. 38, 1974;
G. Dimisianu, in Luceafarul, nr. 41,1974;
M. Iorgulescu, in Convorbiri literare, nr. 5, 1974;
C. Regman, in Viata Romaneasca, nr. 7,1974;
M. Tomus, in Transilvania, nr. 8, 1974;
C. Ungheanu, in Orizont, nr. 24, 1974;
M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 19, 1974;
. Vlad, in Tribuna, nr. 25, 1974;
M. Mincu, in Amfiteatru, nr. 8, 1976;
G. Arion, in Flacara, tu. 3, 1977;
Gh. Grigurcu, in Familia, nr. 6, 1977;
I. Maxim, in Orizont, nr. 11, 1977;
D. Micu, in Contemporanul, nr. 11, 1977;
FI. Mihailescu, in Viata Romaneasca, nr. 9, 1977;
M. Berceanu, in Echinox, nr. 6-7, 1978;
Al. Calinescu, in Convorbiri literare, nr. 4, 1978;
P. Georgescu, in Contemporanul, nr. 6, 1978;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 11, 1978;
E. Negriei, in Ramuri, nr. 2, 1978;
M. Zaciu, in Steaua, nr. 2,1978;
M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 32, 1978;
Al. Dobrescu, in Convorbiri literare, nr. 3, 1979;
Ov. S. Crohmalniceanu, in Flacara, nr. 29, 1979;
L. Petrescu, in Romania literara, nr. 7, 1979;
V. Podoaba, in Familia, nr. 7,1979;
M. Zaciu, in Romania literara, nr. 7,1979;
M. Anghelescu, in Transilvania, nr. 12, 1980;
S. Cioculescu, in Romania literara, nr. 46, 1980;
D. Cristea, in Luceafarul, nr. 52, 1980;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 49, 1980;
L. Raicu, in Romania literara, nr. 43, 1980;
L. Ciocarlie, in Orizont, nr. 12, 1981;
S. Cioculescu, in Flacara, nr. 10, 1981;
V. Cnstaa, in Romania literara, nr. 11, 1981;
D. Flamand, in Amfiteatru, nr. 3, 1981;
G. Dimisianu, in Contemporanul, nr. 13, 1981;
V. Popovici, in Amfiteatru, nr. 7, 1981;
L. Raicu, in Viata Romaneasca, nr. 4-5, 1981;
I. Simut, in Familia, nr. 12, 1981;
I. Vlad, in Tribuna, nr. 26,1981;
M. Zaciu, in Steaua, nr. 3,1981;
Al. Andriescu, in Cronica, nr. 10, 1982;
I. Buduca, in Amfiteatru, nr. 4, 1982;
Al. Calinescu, in Convorbiri literare, nr. 4, 1982;
L. Ciocarlie, in Romania literara, nr. 33, 1982;
Ov. S. Crohmalniceanu, in Contemporanul, nr. 13, 1982;
M. D. Gheorghiu, in Viata Romaneasca, nr. 8, 1982;
R. G. Teposu, in Astra, nr. 6, 1982;
M. Zaciu, in Romania literara, nr. 11, 1982;
Al. Simion, in Convorbiri literare, nr. 5, 1983;
V. Cristea, in Romania literara, nr. 21, 1983;
Al. Dobrescu, in Ateneu, nr. 5,1983;
M. Mihaies, in Familia, nr. 12,1983;
P. Poanta, in Steaua, nr. 5, 1983;
' L. Raicu, in Romania literara, nr. 21,1983;
L. Ciocarlie, Eseuri critice, 1983;
G. Dimisianu, Lecturi libere, 1984;
M. Dinescu, in Ramuri, nr. 3, 1984;
V. Felea, in Steaua, nr. 7, 1984;
M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 13, 1984;
Al. George, in Viata Romaneasca, nr. 7, 1984;
Al. Stefanescu, in Convorbiri literare, nr. 6, 1984;
M. Zaciu, in Romania literara, nr. 35, 1984;
Ileana Corbea - N. Florescu, Biografii posibile, 1984;
Al. Calinescu, in Cronica, nr. 18, 1985;
M. Papahagi, in Tribuna, nr. 17,1985;
I. Simut, in Familia, nr. 10, 1985;
Monica Spiridon, in Viata Romaneasca, nr. 6, 1986;
M. Sorescu, Usor cu pianul pe scari, 1986;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 40, 1986;
Cristian Moraru, in Viata Romaneasca, nr. 1, 1986;
N. Oprea, in Viata Romaneasca, nr. 8, 1986;
Monica Spiridon, in Romania literara, nr- 19, 1987;
H. Zalis, in Ramuri, nr. 4, 1988;
G. Rusu, in Tomis, nr. 5, 1988.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani