Florin Manolescu biografia

Florin Manolescu




Florin Manolescu opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

MANOLESCU Florin, se naste la 11 ian. 1943, Bucuresti.
Critic, istoric literar si eseist. Fiul avocatului Dragos Manolescu si al Herminei (n. Jochemko).

Scoala generala „Ienachita Vacarescu" din Bucuresti (1950-l957). Liceul „Gheorghe Sincai" din Bucuresti (1957-l961).

A urmat sectia romana-germana de la Facultatea de Filologie a Univ. din Bucuresti (1963-l968). Doctorat in filologie (1978).

Prof. univ. la Catedra de literatura romana a Univ. din Bucuresti. in perioada 1972-l974 a fost lector de limba si literatura romana la Dortmund (R.F. Germania).

Debuteaza in Contemporanul (1964).
A detinut rubrici la: Romania literara (cronica a cartilor de poezie, 1969-l970), Arges („Caligrame" - cronici si art. despre carti de poezie, 197l-l972), Flacara (cronica literara si rubrica „Scriitori romani de azi", 1976-l977), Contemporanul (1983-l984). Alte colab. la: Amfiteatru, Luceafarul, Echinox, Convorbiri literare, Revista de istorie si teorie literara, Cahiers roumains d'etudes litteraires. Caiete critice (Viata Romaneasca) s.a. Comentariile critice aparute in revista nu au fost strinse in volum in volum publicate, Florin Manolescu a abordat teme unitare, de sine statatoare: Poezia criticilor (1971), Literatura S.F. (1980), Caragiale si Caragiale. Jocuri cu mai multe strategii (1983). Co-autor la Dictionar de literatura romana. Scriitori, reviste, curente (coordonator Dim. Pacurariu, 1979) si la volum Drumuri si zari. Antologie a prozei romanesti de calatorie (coordonator St. Cazimir, 1982).

A tradus romanul S.F. Nabou de Gunther Krupkat (1979). Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volum de debut. Poezia criticilor (1971).

Reactiile - pro si contra - stirnite la aparitie de prima cane a lui Florin Manolescu, Poezia criticilor (1971), angreiiind subtextual confruntari mai ample de principii si de pozitii, au avut, in ce-l priveste pe autor, efectul dialectic al unei sigure consacrari. Sub aparentele unei antologii comentate. Poezia criticilor ascunde de fapt un eseu critic, mai precis un eseu de metacritica, in care textele antologate ilustreaza functional o idee generala asupra conditiei criticii literare in raport cu creatia propriu-zisa: „Indiferent de iluziile noastre, in critica totul depinde de fidelitatea fata de obiect. [] in timp ce calitatea suprema a poetului (sau a prozatorului) este aceea de a putea crea, calitatea criticului este aceea de a fi inteligent.

Poetul inventeaza (creeaza), criticul descopera". in contextul dat, impresia care s-a creat a fost aceea a angajarii in provocant contrasens cu curentul de opinie innoitor ce tocmai isi consuma atunci necesarul moment ofensiv, avind de afirmat si le impus prerogativa „creatoare" a criticii in fata unor mai vechi rezistente si opacitati. Date fiind agilitatea speculatiei, finetea disociatiei, supletea expresiei, mereu incitanta prin lapidaritate si paradox - actiunea lui Florin Manolescu a putut aparea ambelor parti drept o nescontata anti-guerilla (ceea ce, desigur, era departe de intentiile noului venit pe teatrul ostilitatilor), astfel explicindu-se, in parte, adeziunile, cit si, in exclusivitate, respingerile. Poate si mai socanta - prin insusi insolitul, la noi, al domeniului abordat -, desi acceptata imediat, pe buna dreptate, ca iucrare de referinta in acest domeniu, a fost a doua carte a lui Florin Manolescu (Literatura S.F., 1980), prima sinteza romaneasca - istorica si teoretica -, asupra „genului".

Reflectind, in insasi conceptia si structurarea cartii sale, modul aparte in care se pune, in science-fiction, problema raportului dintre national si universal, volens-nolens data intregii literaturi, reflectind „dubla subordonare" prin care contextul national, cel al literaturii romane „generale" (main stream, in terminologie S.F.), si contextul international al „genului" converg, ca „sisteme de referinta" supraordonate si interferente, spre edificarea, de doua ori specifica, a unui science-fiction romanesc, Florin Manolescu efectueaza ambele raportari complementare amintite cu competenta si cu optica „integrata" de care numai un avizat cunoscator atit al patrimoniului literaturii romane, cit si al patrimoniului S.F. din alte literaturi se poate prevala atit de adecvat si de firesc. Punind pentru prima data in mina cititorului roman o harta minutios informata si coerent sistematizata a unei terra incognita ce-si sporeste magnetica atractie a departarii prin scurte escale „povestite", in puncte (a se citi opere) spectaculos alese, Florin Manolescu localizeaza apoi pe aceasta harta o zona in care va descinde pentru explorari mai laborioase (S.F. in Romania), surpriza - si rasplata - fiind de a descoperi si aici, sub sedimente de uitare si de subestimare, o vegetatie la fel de spontana, la fel de exotica in acelasi timp, chiar daca nu si la fel de luxurianta, ca aceea survolata in prima parte a cartii. Unghiul de abordare si perspectiva rezultata se schimba si ele, functional, de la o sectiune la alta.

Preponderent teoretic, tipologic si tematic, in prima parte a cartii, acest unghi serveste mai bine unui prim contact, unei prime si rapide orientari intr-un continent ca si necunoscut pentru cititorul roman, decit ar fi facut-o topografierea si catagrafierea istorica a abundentului patrimoniu S.F. mondial, anglofon in primul rind, operatiune si ea necesara, dar posibila numai intr-o faza ulterioara de aprofundare, cind si traducerea in romaneste a textelor de baza ii va fi oferit un suport mai consistent. Unghiul de vedere istoric il vom gasi insa riguros aplicat in a doua mare sectiune a cartii - S.F. in Romania -, care beneficiaza, firesc, si de premisele tipologice stabilite in prima sectiune. in postura de istoric literar erudit si minutios, Florin Manolescu retuseaza si desavirseste actiunea de restituire si asimilare a traditiei autohtone in science-fiction (domeniu explorat, anterior lui, numai de I. Hobana), in postura de critic transferind insa viitorului, spre judecare propriu-zis critica, sub aspectul valorii, concretul operelor reprezentative pentru S.F.-uI romanesc contemporan. Daca, asadar, critic poate fi criticata, istorico-literar si teoretic Literatura S.F. ramine mai presus de orice critica. Si daca, in ciuda acestor evidente calitati, receptarea critica a cam lasat de dorit (dat fiind si specificul domeniului, mai putin familiar pentru opinia critica de la noi), situatia va fi departe de a se repeta cu urmatoarea carte a lui Florin Manolescu, ce-si alege ca obiect de studiu un scriitor extrem de cunoscut si frecventat exegetic: Caragiale si Caragiale. Jocuri cu mai multe strategii (1983).

Performanta este, aici, de a realiza o inteligenta „insolitare" critica a unui autor arhicunoscut, incitant efect certificat prin amploarea si calitatea dezbaterilor pe care cartea le-a ocazionat. Insolit el insusi, in peisajul intelectual de la noi, prin vocatia pentru „spiritul de geometrie", Florin Manolescu nu este insa lipsit nici de subtilitatile „spiritului de finete", reusind o optima sinteza intre cele doua inzestrari opuse dar complementare. Finetea si subtilitatea analizei fiindu-i solicitate la maximum prin insasi adecvarea la obiectul abordat, criticul echilibreaza balanta prin mobilizai i in demersul exegetic a unor orientari metodologice ultramoderne, mai putin frecventate la noi, precum teoria matematica a jocurilor, estetica receptarii, teoria comunicarii si estetica informationala, teoria textului si chiar sociologia literaturii. Toate fiind chemate a-si aduce aportul la elucidarea dublei fizionomii a lui I.L. Caragiale, ca om si ca scriitor: contrast biografic intre agresivitatea incisiva impotriva ierarhiilor sociale date si nostalgia omologarii in top-ul acestor ierarhii, contrast literar intre acuitatea perceptiei realiste si atractia proiectiei fantastice, contrast stilistic rezultat din amestecul de registre si de forme literare s.a.m.d. „Cei doi Caragiale" din titlul cartii lui Florin Manolescu (Caragiale si Caragiale) isi regasesc convergenta integratoare, in viziunea criticului, prin apelul la, jocurile cu mai multe strategii" invocate in subtitlu si demonstrate cu o remarcabila coerenta interioara pe tot parcursul cartii: „Prin literatura pe care a scris-o, Caragiale reuseste ceea ce nimeni n-a izbutit in viata cu adevarat: sa anuleze ierarhiile, sa le compromita si sa impuna normelor adverse pacea aproape absoluta a unor texte pentru toti".

„Problema relatiei dintre un sistem de norme (artistice si sociale), un sistem de texte si sistemul de plati reprezinta o tema paradoxala a literaturii si a publicisticii lui Caragiale, pentru ca scriitorul a sperai intr-o recunoastere a meritelor sale, din partea unei lumi pe care a descris-o de mai multe ori ca fiind o lume pe dos. [] Dilema lui Caragiale [] este problema oricarui mare scriitor, care se opune, cu formula sa de literatura, canoanelor obisnuite, si cu un sistem curajos de gindire, regulilor acreditate ale societatii. Caci atunci cind ti se cere sa minti si se asteapta de la tine sa faci lucrul acesta, nu poti fi rasplatit pentru ca ai spus adevarul." Coerenta demonstratiei, simtul nuantelor si rafinamentul aplicarii metodologiei „stiintifice" la individualitatea unui „caz" irepetabil se sprijina si pe un efort documentar imens, Florin Manolescu reusind sa descopere, sa identifice si sa puna in circuitul istoriei literare un mare numar de texte apartinind ipotetic lui I.L. Caragiale, pagini despre care nu se stia pina atunci, fiind aparute fara semnatura in publicatiile vremii.

OPERA:
Poezia criticilor. Bucuresti, 1971;
Dictionar de literatura romana. Scriitori, reviste, curente, coordonator Dim. Pacurariu, Bucuresti, 1979 (co-autor);
Literatura S.F., Bucuresti, 1980;
Drumuri si zari. Antologie a prozei romanesti de calatorie, coordonator St. Cazimir, Bucuresti, 1982 (co-autor);
Caragiate si Caragiale. Jocuri cu mai multe strategii. Bucuresti, . Traduceri: Gunther Krupkat, Nabou, roman S.E, Bucuresti, 1979.


REFERINTE CRITICE:
I. Pop, in Tribuna, nr. 16, 1971;
N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 23, 1971;
FI. Mihailescu, in Viata Romaneasca, nr. 8, 1971;
Al. Pini, Varia, I, 1972;
Gh. Grigurcu, Idei si forme critice, 1973;
M. Ungheanu, Arhipelag de semne, 1975;
M. Iorgulescu, Scriitori;
E. Simion, in Romania literara, nr. . 1980;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. . 1980: M.D. Gheorghiu, in Convorbiri literare, nr. 6, 1980;
V. Bugariu. in Luceafarul, nr. 30, 1980;
L. Antonesei. in Cronica, nr. 41,1980;
V. Popovici, in Orizont, nr. 6, 1981;
A. Cosma, in Vatra, nr. . 1982;
C. Robu. in Tribuna, nr. 31, 1982;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 43, 1983;
S. Marcus, in Amfiteatru, nr. 1, 1984;
Al. George, in Viata Romaneasca, nr. 2, 1984;
N. Steinhardt, in Viata Romaneasca, nr. 3, 1984;
D.C. Mihailescu, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 2, 1984;
Al. Pini, in Flacara, nr. 28, 1984;
L. UI ici, in Romania literara, nr. 14 si 15, 1984;
S. Duicu, in Vatra, nr. 10, 1984;
Al. Calinescu, in Manuscriptum, nr. 3, 1984;
L. Calin, ihidem;
M. Zamfir, ibidem;
P. Cornea, ibidem.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani