Gheorghe Schwartz biografia

Gheorghe Schwartz




Gheorghe Schwartz opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

SCHWARTZ Gheorghe (prenumele la nastere: Gheorghe Iosif), se naste la 16 sept. 1945, Lugoj, judetul Timisoara.

Prozator.

Fiul lui Eugen Schwartz, functionar, si al Mariei-Mariana (n. Selinsky), prof. de pian. Scoala primara, gimnaziul si liceul la Lugoj (1952-l963). A urmat cursurile Facultatii de Istorie-Filosofie a Univ. ,3abes-Bolyai" din Cluj (1963-l968), specialitatea defectologie.

Dupa absolvire, functioneaza ca prof. la Scoala Speciala din Arad, oras in care se stabileste.

Debuteaza publicistic cu doua proze scurte, Caruta si Acord la oboi, in revista Familia (nr. 10, 1969).

Colaboreaza ulterior la majoritatea publicatiilor culturale din tara, dar si din Germania, Ungaria, Israel, China, Rusia, Franta si Austria. Editorial, debuteaza cu romanul de analiza psihologica Martorul (1972). Prozator prolific, inzestrat cu stiinta compozitiei, inclinind spre parabola, publica, in aceasta directie, romanele: Pietrele (1978), A treia zi (1980), Spitalul (1981), Efectul P. (1983), Om si lege (1987), Cei o suta. Anabasis (1988). Intre romane, publica trei volum de proza scurta, experimentala, de factura livresca, cu insertii fantastice, inspirata din acelasi areal banatean: Ucenicul vrajitor (1976), Maximele, minimele (1984), Castelul albastru (1986). Premiul CC. al U.T.C. pe 1973 si Premiul Asoc. Scriitorilor din Timisoara pe 1983.

Martorul (1972) este un roman temeinic construit, in registrul realismului, din perspectiva unui narator omniscient si omnipotent. Dar intriga lui tine de recuzita romanului politist, cu elemente de senzational. Un tinar medic de la spitalul de boli nervoase dintr-un oras de provincie (neprecizat), care studiaza o problema delicata de psihologie, este scos din fagasul existentei sale normale de arestarea unui prieten din copilarie, Marius Gruia. Arestat initial, dupa toate indiciile, din cauza simpatiilor sale comuniste, tinarul este acuzat ulterior de crima pasionala: uciderea doctorului Savoiu si a asistentei sale. inscenarea e pusa la cale de politistul sef al orasului. Martin, care dorea sa se reabiliteze in fata superiorilor pentru nerezolvarea altor cazuri de crima. Doctorul psihiatru, caruia reprezentantii Sigurantei ii smulsesera o declaratie defavorabila arestatului, incepe sa-si faca procese de constiinta. Dilema lui irezolvabila ar fi: sa-l sacrifice „pe Marius, sau mai bine zis propriul sau eu" (jertfindu-l pe altarul stiintei) ori sa incerce solutionarea cazului pe cont propriu. Preocuparile stiintifice ale doctorului Poolo sint expuse pe larg in momentul declansarii crizei de constiinta. El vrea sa reabiliteze psihologia, incercind sa dea „o baza rationala si demonstrabila comportamentului uman". in conceptia sa, „dispozitia" determina comportamentul in functie de cinci parametri (cu denumiri savante). Cert este ca destinul medicului studios se schimba brusc, indiferent de teoriile sale confuze. Revenit in tara de la un congres international de la Viena, inregistreaza minutios toate ecourile procesului - reprodus intocmai in text, inclusiv depozitiile mincinoase ale martorilor - si devine in mod ciudat intreprinzator.

Abandoneaza cercetarea stiintifica, isi deschide un cabinet particular unde aplica tratamentul hipnozei, dedicindu-se, in acelasi timp, cercetarii detectiviste. Urmarind sa demonstreze eroarea judiciara sau caracterul de diversiune politica al procesului, accepta s-o trateze pe adevarata criminala, doctorita Luiza Savescu, sotia celui ucis, o morfinomana ajunsa in ultimul grad de degradare. Poolo vrea s-o determine sa-si recunoasca abominabila crima nu in stare hipnotica, ci intr-un moment de luciditate. Ceea ce se si intimpla, dar autoritatile nu iau in considerare marturia unei ex-morfinomane. Martorul se inscrie in traditia romanului de analiza psihologica, dar logica naratiunii contrazice logica evolutiei personajului central in plan social. Transformarea doctorului Poolo - apasat de sentimentul vinovatiei - din „martorul" detasat, indiferent la soarta relativului sau prieten, intr-unui implicat, angrenat in „jocul de-a detectivul" nu isi afla motivatia in evolutia lumii inconjuratoare. Ca si cum viata lui interioara ar fi independenta fata de viata sociala. De altfel, aspectele societatii provinciale sint introduse aleatoriu in naratiune: o greva muncitoreasca fara legatura cu trama romanesca, participarea eroului la o serata si la un concert, prilej de intilnire cu elita orasului.

In plus, posibila idila dintre Poolo si Claudia, intrevazuta din scena care deschide romanul cu totul intimplator, se destrama inexplicabil, personajul feminin fiind pierdut pe drumul naratiunii. insa prozatorul exceleaza in construirea unor parabole cu sens moral, bazate indeobste pe plonjarile in fantastic prin intermediul visului: intrevederea imaginara cu ziaristul Vasile Don, interesat de demontarea erorii judiciare; convorbirea inchipuita cu Hipocrate; parabola povestita de directorul inchisorii in finalul romanului despre partida de sah dintre un profesionist fara scrupule si un amator cu simt etic. Insertiile fantastice sint plasate in tesatura romanului tocmai spre a reliefa teza morala, inclinatia catre fantastic devine mai clara in culegerea de proze scurte Ucenicul vrajitor (1976), unele dintre ele avindu-l ca erou pe acelasi doctor Poolo. „Povestirile fantastice" sint, in genere, texte experimentale de factura livresca, exploatind latura vietii imaginare a personajelor. In celelalte doua volume de proza scurta - Maximele, minimele (1984) si Castelul albastru (1986) - prozatorul „face exercitii de imaginatie, in stil borgesian sau in stilul fantasticului romantic, ba chiar in stil urmuzian" (L. Ulici ). Atari exercitii de tehnica narativa par sa-i serveasca lui Gheorghe Schwartz ca momente pregatitoare pentru un proiect romanesc de anvergura. Pietrele (1978), A doua zi (1980) si Spitalul (1981), romane unitare in substanta lor, alcatuiesc o cronica sociala si psihologica a orasului Lugoj din anii premergatori si din timpul celui de-al doilea razboi mondial. In Pietrele, romancierul isi demonstreaza arta compozitionala, plasin-du-si personajele simetric in cele doua parti ale romanului, la peste cincizeci de ani distanta (in 1869 si 1925).

Incheiata noaptea, in prima parte, actiunea este reluata in partea a doua, cu aceleasi personaje, intr-o dimineata. Dincolo de specificul banatean redat in spiritul autenticitatii (cu insertii documentare), romancierul e interesat de mutatiile psihologice survenite pe fondul unei istorii dramatice. Exista o continuitate tematica a ciclului romanesc, marcata de migratia personajelor dintr-o carte in alta. Personajul central din Pietrele, Lazar (impreuna cu alte personaje episodice) revine in centrul actiunii epice in cel mai valoros roman al trilogiei, Spitalul. Iar A treia zi si Spitalul sint proiectate simetric la nivelul continutului. Daca in primul sint reconstituite momentele instaurarii terorii in Lugoj de catre legionari, in cel de-al doilea se relateaza despre refugiul acestora intr-un spital in momentul inabusirii „rebeliunii". in Spitalul, Gheorghe Schwartz edifica ingenios o parabola a regimului totalitarist, demontind insidios mecanismele dictaturii fasciste. Spitalul devine spatiu al utopiei: aici se refugiaza locuitorii orasului, mituind medicii, ca sa scape „de groaza acestui razboi blestemat"; dar si spatiu al antiutopiei: multi dintre pseudo-bolnavi sint legionari care vor institui curind teroarea si propria dictatura. Initiatorul proiectului de veritabil boicot al realitatii istorice, negustorul de cherestea Lazar (nume cu rezonante biblice) este depasit de initiativa temerara a legionarului Luca, ajuns intimplator in rezerva sa din sectia de boli nervoase. Pragmaticul Luca, avid de putere, pune la cale „nebunia", provocind „un fel de rascoala" prin care este inlaturata conducerea legitima a spitalului.

Se proclama apoi Comandant si promoveaza fostii legionari in functii de conducere, organizind spitalul dupa structuri paramilitare. Se stabileste astfel o ierarhie clara in fruntea careia se afla un stat major care actiona tiranic. Spitalul-stat este izolat de restul orasului prin bariere pazite de militari. Inadaptabilii sint considerati „bolnavi adevarati" si aruncati in sectia contagiosilor. Dictatura se intemeiaza pe coruptia generalizata, fiindca furtul devine regula, iar plicul cu bani este obligatoriu in cazul apelului la instantele superioare. Bolnavii, inchipuiti sau reali, ajung astfel prizonierii unui univers guvernat de absurd, ca in proza kafkiana, a carei influenta este indutabila. Ca si la Kafka, universul carceral isi gaseste corespondenta reala in lumea administrauv-birocratica. Sistemul birocratic al spitalului (in cadrul caruia Lazar ajunge administrator general), cu functionari-marionete, functioneaza eficient si necrutator. De fapt, Gheorghe Schwartz realizeaza in romanul sau o mixtura intre proza lui Kafka si a lui Camus (din Ciuma), conturind expert granitele universului concentrationar. Dar interesul sau nu e' orientat spre psihologia personajelor, ci spre factologia propriu-zisa. Succesiunea faptelor devine, la un moment dat, naucitoare, chiar daca sistemul coercitiv continua sa functioneze matematic.

Expansiunea stabilimentului de bolnavi este facilitata de puterea urbei (primarul, prefectul). „Spitalul" se intinde ca o caracatita si acapareaza strazile invecinate, prin „rechizitii imobiliare", inaintind spre inima orasului cuprins de febra, in interiorul sistemului birocratic se ascute lupta pentru putere. Se formeaza un „comitet al bolnavilor" care se desparte apoi in partide politice. Seful spitalului, fostul legionar ucigas Gunes, este inlaturat de perfidul Iancu, tipul machiavelic care organizeaza un fel de oficiu de siguranta cu spioni si informatori. Profitind de absenta lui Luca din spital, Iancu incearca sa se substituie comandantului, dar este, la rindul sau, arestat si condamnat la decapitare publica. Dar evenimentele se precipita catre un final neasteptat atunci cind prefectura isi retrage sprijinul acordat „comandantului". Acesta dispare punind capat „jocului", nu inainte de a-si afirma convingerea in fata lui Lazar: „Sintem niste alesi". Teoria „supraoamenl'or" este doar sugerata in textura romanului, dar este evident ca autorul imparte oamenii in tari si slabi - pe urmele lui N. Breban - sau in „alesi" si „bolnavi". Precum in toate romanele sale, Gheorghe Schwartz apeleaza la fantastic, creind in final o fisura in realitate prin fuga necontenita a lui Lazar (evadat din spital) pe strazile pustii alcatuind un labirint, trezindu-se de fiecare data linga zidurile spitalului. O fantezie cu elemente stiintifico-fantastice concepe Gheorghe Schwartz in Efectul P. (1983). Un alt roman construit pe alternanta dintre viata imaginara si viata cotidiana a personajelor este Om si lege (1987), un roman cu tenta politista ca si Martorul. Prozatorul procedeaza insa apodictic spre a demonstra teza simultaneitatii dintre real si ireal, intrerupind capitolele romanului pi intr-un gen de eseuri cu substanta onirica, denumite simplu interludii.

OPERA:
Martorul, roman, Timisoara, 1972;
Ucenicul vrajitor, proza scurta, Bucuresti, 1976;
Pietrele, roman, Bucuresti, 1978;
A treia zi, roman. Bucuresti, 1980;
Spitalul, roman. Bucuresti, 1981;
Efectul P., Bucuresti, 1983;
Maximele, minimele, proza scurta, Cluj-Napoca, 1984;
Castelul albastru, proza scurta, Cluj-Napoca, 1986;
Om si lege, roman, Bucuresti, 1987;
Cei o suta - Anabasis, roman, Timisoara, 1988.


REFERINTE CRITICE:
M. Iorgulescu, Scriitori;
V. Andru, in Viata Romaneasca, nr. 7-8, 1978;
C. Ungureanu, Imediata noastra apropiere, 1980;
V. Cristea, in Romania literara, nr. 30, 1981;
E. Simion, in Romania literara, nr. 44, 1987;
I. Rotaru, O istorie, III.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani