Ioan Liviu Stoiciu biografia

Ioan Liviu Stoiciu




Ioan Liviu Stoiciu opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

STOICIU Liviu Ioan, se naste la 19 febr. 1950, comuna Dumbrava Rosie, judetul Neamt.

Poet

Fiul lui Ion Milea Stoiciu, sef de echipa de intretinere C.F.R., si al Ioanei (n. Sandu). Liceul la Adjud (1963-l967). Dupa incercari de admitere in invatamintul superior, practica mai multe meserii in diferite localitati din tara (prof. suplinitor, miner, corector la ziarul judetean Informatia Harghitei, magaziner etc).

Pedagog scolar la Focsani (1975-l981). Din 1981, minuitor de carte, apoi bibliotecar la Biblioteca Judeteana din Focsani. Debut in ziarul Steagul rosu (Bacau, 1967), cu poezia Idile. Debut editorial cu ciclul Balans, in Caietul debutantilor - 1977 al Editurii „Albatros", urmat de ciclul Cantonul 248 (Caietul debutantilor - 1978) si de volum La fanion (1980), Inima de raze (1982), Cind memoria va reveni (1985) si O lume paralela (1989). Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut pe 1980.

Schitat inca in ciclul Cantonul 248 (1978),c universul liric din volumul La fanion (1980) propunea un original impact al imaginatiei infantile, alimentate de lecturi din mitologia clasica, cu existenta cotidiana, circumscrisa in perimetrul unui canton moldovean de cale ferata. Realul devine un fel de „plasma poetica" (St. Aug. Doinas ): elementul mitic -imaginar se dizolva in, sau creste din fluxul notatiilor „prozaice", intr-o permanenta interferenta de planuri. in acest joc al mitizarii si demitizarii, conventia livresca e subminata prin apelul la evenimentul concret, inregistrat ca atare, ce intrerupe ironic desfasurarea reveriei; la rindul sau, faptul banal e atras in sfera imaginarului poetic. Se sugereaza astfel o stare de disponibilitate, in prelungirea aspiratiei avangardiste vizind autenticitatea creatiei si definirea poeziei sub semnul unei trairi totalizante, in care scrisul sa se confunde cu „planul primar" existential:

„si vine poezia, in vis, scrisa
direct, pe hirtie, si
se dezbraca de tot, pina la urma, sa
Intre in realitate"

Structura poemelor, cu iaietura arbitrara a versului c pare a-si construi singur obstacole, cu mimarea unor ezitari, discontinuitati si suspensii specifice stilului oral, serveste perfect intentiile autorului; „replicile" incrucisate in text - ale poetului, in rol de observator si comentator al propriului discurs, ori ale unor interlocutori ad-hoc - accentueaza senzatia de participare la insusi actul creatiei. O tehnica similara modeleaza in esenta si textele din Inima de raze (1982), care marcheaza insa, in planul viziunii, o radicalizare a atitudinii demitizante, impinsa pina la sarcasm si deriziune. Locul reveriei mitologice e luat aici de o imaginatie a cosmarului, inscenarile capata infatisari gTotesti, de carnaval sumbru; o umanitate degradata populeaza universul dislocat si diform, in care tiparele mitice nu se mai regasesc decit in expresia lor caricaturala. Sub parodie se ghiceste insa o stare de tensiune si angoasa, incordarea patetica a unei constiinte ce se distanteaza critic de aceasta lume de „panorama". Saturata de concret, cu o sintaxa calculat fragmentara (uneori in exces), cu paranteze semnalind ironic tentatia cliseului poetizant, exploatind valorile expresive ale oralitatii, cartea devine un purgatoriu sui generis („ati ajuns la capatul / cartii I sleiti" -spune, in final, cu ironica satisfactie, poetul), spatiu al unei paradoxale purificari. inca o data, discursul liric isi afirma, in libera manipulare a registrelor stilistice, permeabilitatea fata de realitatea launtrica sau externa, pentru a se transmite ca expresie multiplu stratificata a existentei. E ceea ce se intimpla, sub raport formal, si in volumul urmator, Cind memoria va reveni: (1985), in care s-a putut remarca faptul ca „trecerea brusca, fara intercalarea unor elemente de tranzitie, de la perspectiva exterioara, creatoare de imagini, la cea interioara, orientata spre fluxul constiintei, destrama coerenta de suprafata a poemelor, provocind prin discontinuitate o stare de disonanta la nivelul compozitiei" (Gh. Perian).

Acelasi critic vorbeste despre o „poetica a gindului intrerupt", un „simultaneism" indatorat - in plan strict tehnic - suprarealismului, caracterizind un „stil al spontaneitatii, o tehnica a exprimarii nesupravegheate". intr-un sens similar, E. Simion nota despr. aceasta carte „impresia ca (poetul) stenografiaza reprezentarile unui spirit febril care amesteca planurile realului si, o data cu ele, glasurile unei subiectivitati alarmante, jucause, terorizate de labirintul faptelor derizorii". Totusi, sint prea putin prezente aici „verva bufona" si „apocalipsul verbal" din cartea precedenta, „agresivitatea" tonului cedind locul mai curind imblinzirii elegiace a atitudinilor: Se insinueaza acum mai ales o reverie a originarului, a regresiunii (sau inaintarii) prin meandrele evenimentelor de fiecare zi catre o „unitate" intiala sau o finala „patrie cereasca" a iubirii. Gindul mai „sare de la una la alta", desigur, sabotind discursivitatea amenintatoare, insa un subtire fir programatic iese destul de clar la iveala din tesatura poemelor. O lume paralela (1989) scotea si mai mult in evidenta acest program, sugerind atingerea, nu de putine ori, a unei reechilibrari si purificari launtrice, „demonismul" si sarcasmele de odinioara fiind inlocuite de un fel de ironie dureroasa vizind contrastul dintre o prima virsta, autentica, a fiintei, umbra benefica a obirsiei, si o „alta civilizatie", a distantei alienante. „Revenirea memoriei" lumii ancestrale, despre care se vorbea aluziv in cartea din 1985, este acum tema fundamentala: „O ulcica de pamint in care salasluiesc sufletele stramosilor", un „ceai de ceremonie", vazut ca o „ceremonie de ispasire, care / sa ne impace cu zeii", invocarea unor „mame arhaice", imaginarea unei treceri a „hotarului", „din treaz cum este, in somn, la inceputul lumii", „girla timpului revolut", cele „o suta de sonete de dragoste ale lumii disparute" din care se uita mereu „tot cite un alt vers" etc. - sint mastile simbolic-programatice ale acestei lirici in care se strecoara, surprinzator, o vaga unda blagiana. Ioan Liviu Stoiciu marturiseste a se afla acum in cautarea unei „stihii a firii, lasat / de la zei fara pereche", cheama spre un „acasa, unde cintecul cuiburilor e / mai aprins ca niciodata si / vasul de lut / ars, plin cu vin, spart / ieri, este sigur un vas de lut intreg miine in / cealalta lume", indeamna la „raspindirea credintei / ierbii / inrourate in / tinuturile necredinciosilor", se vede „intruchipat in ce / e mai umil", descoperind in el o „a doua fiinta", regenerata. Medierea reflexiva a acestei nostalgii a originarului da o culoare noua viziunii sale, intr-un discurs liric limpezit cu un vizibil efort de vointa, care califica si nevoia de a se pune la adapost de amenintarile unui inceput de manierism semnalat, la vremea lui, de critica. Marian Papahagi identifica aici chiar un „accent gnomic", corelat cu o „noua sententiozitate, nelipsita de ispita ludicului", dupa ce notase renuntarea la „afazia jucata" si optiunea pentru „elocventa strinsa, de un retorism comprimat", a expresiei.

„Arhitectura de paranteze" despre care s-a vorbit a disparut, acum, raminind doar taietura uneori fortata a versurilor, specifica insa unei frazari ce cauta sa-si marcheze tensiunea interna. Prin tot ce a scris pina acum, Ioan Liviu Stoiciu a conturat pregnant portretul unui poet de puternica originalitate in contextul generatiei sale.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani