Ion Gheorghe biografia

Ion Gheorghe




Ion Gheorghe opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

GHEORGHE Ion, se naste la 16 aug. 1935, comuna Florica, judetul Buzau.
Poet.

Fiul lui Anton Gheorghe, cu radacini ardelene, si al Filofteiei (n. Marin), tarani.

Studii primare in satul natal; Scoala Normala „Spiru Haret" (1947-l948) si Scoala Pedagogica din Buzau (1950-l952); Scoala de Literatura „M. Eminescu" din Bucuresti (1952-l954); Facultatea de Filologie a Univ. din Bucuresti (absolvita in 1970). Redactor, cu intermitente, la revista Albina si la ziarul Drumul belsugului (1954-l957), la Ga-zeta lucrara si la Luceafarul (din 1963).

A debutat cu versuri in revista Tinarul scriitor (1953); debut editorial cu romanul in versuri Pline si sare (1957).

Poet de substanta „traditionalista", Ion Gheorghe incorporeaza, intr-o opera ampla si inegala valoric, variile dimensiuni ale spiritualitatii rurale, exploatind miturile, legendele, ritualurile populare, proiectate frecvent asupra realitatii imediate; evenimentul actual comunica astfel cu arhetipalul, mentalitatea traditionala se confrunta dramatic cu istoria, care ramine obsesia fundamentala a poetului (indeosebi in Nopti cu luna pe Oceanul Atlantic Scrisori esentiale. 1966; Zoosoplua. 1967; Vineiarba. [968; Cavaler,,!trac, 1969; Mai mult ca plinsul. Icoane pe sticla, 1970; Megalitice. 1972; Noimele. 1976; Dacia Fe-nih, 1978; Elegii politice, 1980; Cenusile, 1980; Scripturile, . Condica iu versuri. . Zalmoksiile. 1988). Reflectii asupra miturilor autohtone in Cultul Zburatorului (194). Versuri pentru copii: Tara rindunelelor (1963).
Premiul Uniunii Scriitorilor (1966): Premiul Asoc. Scriitorilor din Bucuresti (1976).

Dupa o incercare epica neizbutita cu romanul in versuri Piine si sare (1957), prea subordonat schematismului si cliseelor epocii, poemele confesive din Caile pamintului (1960) incearca, doar cu partiale reusite, conturarea unui autoportret liric trasat in linii energice: poetul se vrea un exponent al colectivitatii, cintaretal „patimei tarinii" si „nelinistii taranesti", menit sa repare nedreptatile istoriei.

Indirjirea argheziana din Testament si noua intransigenta etica a „generatiei Labis" se conjuga aici, anuntind ceva din tensiunea dramatica a operei viitoare. La rindul lor, baladele din Cariatida (1964) pregatesc marile desfasurari epico-lirice de mai tirziu. Voindu-se niste replici la tematis-mul idilizant din deceniul al saselea,'ele vizeaza redimensionarea, sub semnul tragicului, a ciiorva dintre realitatile reprezentative ale timpului, intr-un limbaj ce se vrea antiretoric, mizind pe notatia bruta, de „reportaj". Sub urnirea greoaie, magmatica, a versurilor insuficient epurate de aluviunile unui vocabular cu destule straturi amorfe, se poate ghici insa forta unui constructor ce se exerseaza in monumental, cu o particulara capacitate de a surprinde concretul material si de a modela mitic faptul cotidian. Ciclul Scrisori esentiale din volumul Nopti cu luna pe Oceanul Atlantic (1966) atesta aceasta specifica osmoza dintre mit si evenimentul de fiecare zi, transcris la modul reportericesc.

Miscarea epopeica a discursului liric antreneaza deopotriva zeitati si oameni, fiinte si lucruri mobilizate de nebanuite si nelinistitoare impulsuri vitale. Un aer tulbure-o-niric patrunde adesea in pateticele rostiri whit-maniene, „bolile adormite demult" ale fiintei, trezite in confruntarea cu stihiile, transpar in expresiva deformare a imaginii, amintind de viziunile suprarealiste ori de stilizatele cosmaruri ale basmului. Un univers virtual mitic, construit cu o tehnica similara, propune si volumul Vine iarba (1968). Mult concentrate fata de Scrisori esentiale si cu o culoare mai puternica, specifica ambiantei rurale evocate, aceste poeme ilustreaza acelasi lirism al experientei imediate („Vorbesc despre lucruri pe care le cunosc"), crescuta insa pe substraturi arhaice.

Existenta se ritual izeaza, regasindu-se in tipare stravechi, viata misterioasa a lucrurilor e necontenit provocata si infruntata cu o mare incordare de energii. In mijlocul celei mai dens concrete realitati izbucneste viata uitata a materiei, obiectele se anima de un suflet necunoscut, fapturi fantastice coabiteaza in deplina familiaritate cu lumea rational-inteligibila: clopotul bisericii din sat se da, ca-n basme, de trei ori peste cap si e omorit cu furcile de catre tarani; la vislele lotcilor, primavara „dorm grifonii si caprele cu iezi", „capul de sarpe" al unui izvor se ridica peste picioarele femeii ce spala camasile barbatului la fintina,

„unui fluier adormit pe pasarela
I-au crescut, ca doua mari belciuge, narile",

camioanele fug spre tipografie „batute de biciul zmeului", „pe malul Styxului spala mama si plinge"etc. „Obsesia modelatoare" a acestor poeme este cea a germinatiei colosale, a genezei la scara cosmica; lumea e, pentru Ion Gheorghe, si in volumele urmatoare, indeosebi in Megalitice (1972) si Noi-mele (1976), un imens rezervor de energii elementare, stihiale, cu care omul, vazut si el sub semnul elementarilatii geologice, se afla in permanent contact; actele cele mai obisnuite capata o infatisare de ritual magic. Cosmogonica sau apocaliptica, viziunea se coaguleaza cu precadere pe temeiul vitalitatii primare, al marilor structurali sau dislocari ale materiei. in acest context se inscrie si poezia aspra, dramatica, a dezagregarii civilizatiei taranesti traditionale, dominanta in aceste carti (la un nivel estetic mai scazut, tema va reveni in Elegii politice. 1980, unde poemele cu teza, subliniat traditionaliste, si cu infatisare de reportaj alterneaza cu texte de un puternic relief plastic-vi-zionar, comparabile cu cele mai expresive pagini din Vine iarba sau Megalitice). Semnificative sint, in creatia poetului, si experientele de „iconograf" liric din Zoosophia (1967) si Mai mult ca pliitsul (1970), intre care se situeaza, cronologic. incercarea de mitologie autohtona si lirica „initiatica" din Cavalerul trac (1969). Pornind de la traditiile folclorice (des-cintece, balade, legende, jocuri de copii) si vechi surse carturaresti (D. Cantemir'', Anton Pann, cartile populare etc.) si inventind in sensul lor, poetul construieste, in Zoosophia, un mare spectacol lingvistic pitoresc, naiv-ico-nografic.

Expresia solemna sta aici alaturi de bufonerie, calamburul linga invocatia oraculara, imaginea hieratica si austera linga caricatura. Suita de spectaculoase exercitii de stil, cartea sufera insa de excesele unei imaginatii baroce insuficient controlate. Mai mult ca plin-sul lui Ion Gheorghe mimeaza stilul picturii taranesti naive, cu stingaciile si libertatile sale in tratarea temelor sacre. Opera de virtuozitate, ca si Zoosophia, ea imbina in mod fericit desenul hieratic, de maxima stilizare, cu o figuratie tratata in culori tari, adesea violente, exprimind o atitudine demitizanta. Sub aparentele gralu-it-spectaculare. majoritatea poemelor sugereaza un mai profund sentiment al lumii, nu lipsit de accente tragice. incercarea de a realiza un fel de sinteza lirica a sensibilitatii arhaice romanesti, care s-a soldat in atitea rinduri cu creatii remarcabile, capata insa. cu vremea, infatisari de un manierism extrem, sufocant pentru poezie. Este cazul prozaicului si stufosului „poem didactic" Dacia Feniks (1978), care fusese oarecum anuntat de „opiniile poetului despre lumea miturilor autohtone" din Cultul Zburatorului (1974), unde, in comentarea unor presupuse sculpturi arhaice, „opinia calificata" a arheologului e inlocuita cu interpretari fanteziste, prezentate cu un aer pedant. Serios subminata de manierism este si Zicere la zicere (1982), carte controversata, in care principii taoiste din Lao-tse sint fortat anexate spiritualitatii dacice.

Mai echilibrata, desi cu multe suprafete prozaice, e poezia din Cenusile (1980), suita de comentarii lirice ale unor „inventarii de morminte geto-dacice si carpice". Un fel de „ziceri" modelate in chip foarte liber dupa tipare folclorice (poezia cimiliturilor, a magiei verbale) propun si volumele Joaca jocului (1984) si Si mai joaca jocului (1985). De o remarcabila, pe alocuri, inventivitate in ordinea ludicului lingvistic, poemele sufera de diluare si artificiozitate. Pe linia exploatarii si a explorarii fondului arhaic al spiritualitatii romanesti se situeaza si Scripturile (1983), rod al „lecturii" sui-generis a unor imagini de pe monede antice, poetul fiind convins ca „ne aflam, cu banii geto-daci, in chiar incinta sacra a mentalitatii ideomatice, la tiparul mental al graiului parintesc". Vazute ca niste ideograme, respecti vele imagini genereaza interpretari fortate, ce se traduc intr-un discurs greoi, cu pretentii mitic-initiatice, rareori cu adevarat expresiv, insotit si de un aparat de note „filologice" deconcertant prin asocierea diletantismului cu morga savanta. intre „sondarea in adincime a vocabulelor si expresiilor (a scripturilor), legarea lor de o origine, rotirea si rostirea logosului in jurul mai multor axe hcr-meneutice" (M. Mincu) si evidentierea unui „duh romantic vetust, anarhic, potopitor", ce provoaca sufocarea izvoarelor lirismului sub „crusta doctrinara" (Gh. Grigurcu), adevarul evaluarii inclina spre ultimele aprecieri.

Un reviriment al creatiei lui Ion Gheorghe il marcheaza Condica in versuri(1987), unde, pornind de la date ale realitatii imediate (impresii din calatorii efectuate indeosebi prin Bucovina si Maramures), poetul realizeaza, cu o prospetime regasita adesea, proiectii vizionare ce confera faptului cotidian si intilnirilorcu vestigiile civilizatiei romanesti traditionale dimensiuni fabuloase si o tulburatoare nota de ritualitate. Zalmoksiile (1988), reluind tematica geto-daca, propune, intr-o formula mai echilibrata decit celelalte volume din aceeasi arie a inspiratiei, o suita de ofrande lirice inchinate zeului-parin-te, „domnul celora ce sint", intr-un stil usor arhaizant si ceremonios; timpul si spatiul evocate sint ale unei Dacii mitice, cu „obiceie sfinte si datine", cu „regi tarabostes" si „intemeietori calareti" si „bacite bacante". Consecvent cu sine, Ion Gheorghe se defineste astfel inca o data drept „ctitor si argat al unui nou eres".

OPERA:
Piine si sare, roman in versuri. Bucuresti, 1957;
Caile pamintului. Bucuresti, 1960;
Tara rin-dunelelor. Bucuresti, 1963;
Cariatida, Bucuresti, 1964;
Nopti cu luna pe Oceanul Atlantic. Scrisori esentiale. Bucuresti, 1966;
Zoosophia, Bucuresti, 1967;
Vine iarba. Bucuresti, 1968;
Cavalerul trac. Bucuresti, 1969;
Mai mult ca plinsul. Icoane pe sticla. Bucuresti, 1970;
Megalitice, Bucuresti, 1972;
Avatara, Bucuresti, 1972;
Poeme, cuvint inainte de M. Mincu, Bucuresti, 1972;
Cultul Zbu-ratorului. Opiniile autorului despre lumea miturilor autohtone. Bucuresti, 1974;
Noimele, Bucuresti, 1976;
Dacia Feniks, Bucuresti, 1978;
Proba logosului', pref. de C. Stanescu, Bucuresti, 1979;
Cenusile, Bucuresti, 1980;
Elegii politice. Bucuresti. 1980 (ed. II, 1982);
Zicere Ia zicere. Bucuresti, 1982;
Scripturile, Bucuresti, 1983";
Joaca jocului. Bucuresti, 1984;
Si mai joaca jocului. Bucuresti, 1985;
Condica in versuri. Bucuresti, 1987;
Zalmoksiile, Bucuresti, 1988.


REFERINTE CRITICE:
St. Aug. Doinas, Lampa lui Diogene, 1970;
C. Stanescu, Poeti si critici, 1972;
P. Poanta, Modalitati;
. Pop, Poezia;
Al. Piru, Poezia, I: E. Barbu, O istorie ;
M. Mincu. Poezie si generatie, 1975;
Alex. Stefanescu, Preludiu, 1977;
E. Simion, Scriitori, I;
M. Nitescu. Poeti contemporani. 1978;
P. Poanta. Radiografii, I, 1978;
Gh. Grigurcu, Poeti romani de azi, 1979;
Al. Dohrescu, Foiletoane, II. 1982: M. Unghcanu, in Luceafarul, nr. 34, 1982;
Marian Popa, Competenta si performanta, 1982;
A. Martin, in Contemporanul, nr. 44, 1982;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 38,45.1982;
Cr. Moraru, in Luceafarul, nr. 1, 1983;
M. Mincu, ibidem, nr. 39, 1983;
M. Nitescu, Atitudini ;
L. Ulici, in Astra, nr. 4, 1984;
Val Condurache, Portret al criticului in tinerete, 1984;
I. D. Balan, Pietre pentru templul lor, 1985;
Sultana Craia, Orizontul rustic in literatura romana, 1985;
Al. Cistelecan, in Familia, nr. 3, 1985;
I. Pop, Jocul ;
Gh. Grigurcu, Existenta poeziei, 1986;
D. Micu, Limbaje moderne ;
C. Regman, De la imperfect ;
Alex. Stefanescu, Prim-plan, 1987;
C. Stanescu, Jurnal de lectura, III, 1988;
C. Tuchila, Privirea si cadrul, 1988.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani