Ion Ianosi biografia

Ion Ianosi




Ion Ianosi opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

IANOSI Ion (numele la nastere: Janos Steinberger), se naste la 1 mai 1928, Brasov.
Critic literar si eseist.

Fiul lui Victor Steinberger, comerciant, si al Anei Lato (n. Leitner), ziarista.

Casatorit cu Janina Ianosi. Liceul „Ioan Mesota" din Brasov (1944-l947); studii de filosof ie la Cluj (1947-l949) si Leningrad (1949-l954). Doctor al Univ. „Jdanov" din Leningrad (1955).

Lucreaza ca ziarist la Elbre, iar ulterior (1956-l965), in activul central de partid. Cariera didactica la Univ. din Bucuresti (prof de estetica). Secretar al sectiei de critica si istorie literara a Asoc. Scriitorilor din Bucuresti (din 1980). Debut in presa in 1956; debut editorial in 1963 cu volum Romanul monumental si secolul XX. Din 1966 participa la congrese si reuniuni internationale de estetica si filosofic

A publicat studii de estetica (Dialectica si estetica, 1971; Schija pentru o estetica posibila, 1975; Hegel si arta, 1980; Nearta-arta, I-II, 1982-l985 ;Sublimul in estetica, 1983; Sublimul in arta, 1984; Sublimul in spiritualitatea romaneasca, 1987), o monografie despre Thomas Mann (1965), e-seuri (Dostoievski, „tragedia subteranei", 1968; Romanul unui oras. Petersburg - Retrograd - Leningrad, 1972; Alegerea lui lona, 1974; Poveste cu doi necunoscuti: Dostoievski si Tolstoi, 1977), un important studiu despre filosofia romaneasca (Literatura si filosofic 1986) si volum de memorialistica (Secolulnostru cel de toate zilele, 1980; Optiuni, 1989). A prefatat Estetica lui T. Vianu (1968), volum III-XI de Opere ale lui F. M. Dostoievski, Jurnalul lui Lev Tolstoi, Abstractie si intropa-tie de W. Worringer etc, a editat volum Marx, Engels, Lenin, Despre literatura si arta (1974), antologii ale scrieri lor lui Hegel (1980) si Kant (1981), a colaborat la Dictionarul de estetica literara generala (1972) si a desfasurat, in majoritatea revista literare, o bogata activitate publicistica, la interferenta esteticii cu istoria si critica literara si cu literatura comparata. Premiul Uniunii Scriitorilor.

Lucrarea de debut a lui Ion Ianosi , Romanul monumeri tal si secolul XX (1963), prefigureaza principalele directii de activitate ale autorului, o activitate ce evolueaza, ca modalitate, de la studiu la eseu, dar ramine axata in preocupari asupra punctului de convergenta al esteticii cu critica sau istoria literara. Cartea e o cercetare a capodoperelor lui Lev Tolstoi, Gorki, Solohov, H. Mann, Galsworthy, Rebreanu", Mihail Sado-veanu, din perspectiva categoriei estetice a „monumentalului", tratata ca „una din modalitatile sublimului". Comentarea operelor (exceptie cele ale lui H. Mann) este partial sociologizanta; categoriile estetice ramin in ultima instanta nedefinite; evidenta e insa intentia de a recupera, din perspectiva criticii marxiste, capodoperele romanului realist si de a repune in discutie, in acceptia esteticii marxiste, categoria sublimului. Cea mai frapanta caracteristica a intregii activitati a lui Ion Ianosi este tocmai intentia de recuperare moderna a marilor valori culturale (Dostoievski, Lev Tolstoi, Biblia etc.) sau de regindire, din perspectiva marxista, a unor categorii elaborate de estetica idealista. Cu o structura de umanist (monografia Thomas Mann, 1965, este o foarte interesanta experienta de interpretare umanista a acestui ambiguu persiflator al umanistului Settembrini, iro-nist constient de criza umanismului burghez cristalizat in Renastere), cu o ferma si explicita optiune pentru filosofia marxista, cu un temperament retoric, care dramatizeaza spectaculos ideile (fie ele locuri comune), descoperindu-le, prin participare, o vibratie interioara clasica-aechilibrului (pe care autorul il numeste „echitate" sau „un punct de vedere mladiat"), Ion Ianosi nu este creator de idei sau de sisteme, dar e un spiritcapabil sa traiasca patetic dilema-insce-nata adesea - a Ideii preexistente. Dostoievski, „tragedia subteranei" (1968) este un „proces" intentat romancierului rus din perspectiva secolului nostru, dar un proces in care marele romancier cistiga impotriva propriilor sai epigoni; Poveste cu doi necunoscuti: Dostoievski si Tolstoi (1977) e un „reportaj" despre o intilnire care n-a avut loc intre Tolstoi si Dostoievski, dar o intilnire care s-a realizat totusi prin obsesiile lor comune (suferinta, moartea, crima etc), adica analiza unor universuri literare interferente la un nivel tematic.

Un aspect pasionat, de „proces" sau „dezbatere", cu o generoasa utilizare a retoricii exclamativ- interogative, ca intr-o perpetua uimire in fata ideii - fie si vechi, (re)descoperite (asa cum e ideea „impuritatii artei", alt nume, nici el nou, pentru hete-ronomia artei, pe care Ion Ianosi o lanseaza ca pe o replica la tezele puriste) - il au si eseurile de estetica ce aspira spre valoare de sistem, bazat pe ideea derivarii categoriilor estetice dintr-o categorie originara, prin procesul „dedublarii unicului" („dedublarea unicului" e rezultatul reductiei maniheiste-deci interior dramatizate - a sistemului triadelor hegeliene). in Hegel si arta (1980) el e fascinat nu doar de evidenta sistematicitate a operei hegeliene, ci si de ascunsa sistematicitate a realului insusi. In viziunea lui Ion Ianosi, istoria - si istoria vietii lui Hegel
- se ordoneaza in „treimi" (Holderlin - Hegel
- Beethoven; Hegel - Holderlin - Schelling; Hegel - Beethoven - Goethe), dezvaluind cit de „pline de tilc pot fi unele coincidente biografice". Jocul, uneori hazardat, prin care realului i se impune o ascunsa geometrie, ia nastere, probabil, din impulsul de a organiza estetic istoria. Hegel si arta este o lucrare interesanta mai ales prin ultima ei sectiune, Arta fdosofiei, care urmareste „esteticitatea" operei filosofice hegeliene, inteleasa ca o realizare artistica de arhitectonica a gindirii. Ideea ba-chelardiana a esteticitatii recognoscibile in opere straine artei e si tema de meditatie a lucrarii Nearta - arta (I-II, 1982-l985), conceputa ca o continuare la Schita pentru o este-ticaposibila (1975). intr-o constructie triadica, frumosul e identificat la trei niveluri: Forma, Realul (remodelat de „munca", adica de perspectiva umana) si Ideea (in religie si stiinta, urmind ca volumul al II-lea sa completeze ultima triada prin filosofie). Umanist retoric, febril si pasionat. Ion Ianosi recapituleaza marile intrebari ale esteticii contemporane, dindu-le nu atit claritate sau perspective inedite, citdramatism. Cu aceasta structura, autorul e capabil sa retraiasca convingator si dramatic mari teme culturale sau istorice: el este, adica, un bun eseist, asa cum apare in Alegerea lui Iona (1974), replica marxist- umanista la camusianul Mit al lui Sisif, prin revalorificarea parabolei biblice, in capitolul despre religie din Nearta-arta sau in Romanul unui oras. Petersburg - Petrograd -Leningrad (1972), pasionanta reconstituire a semnificatiilor culturale si istorice, pe care Pe-tersburgul le-a avut in viata Rusiei.

Interesul pentru problematica estetica a sublimului, manifestat de Ion Ianosi inca de la prima sa carte si schitat in capitolele dedicate subiectului in Dialectica si estetica si Nearta - arta, isi gaseste implinirea in cele trei carti dedicate acestei categorii estetice (Sublimul in estetica, 1983; Sublimul in arta, 1984; Sublimul in spiritualitatea romaneasca, 1987). Primele doua volume ale tripticului constituie de fapt cele doua parti ale unei demonstratii ce cuprinde o „istorie a teoriei" (Sublimul in estetica) si o „teorie a practicii" (Sublimul in arta).

Altfel spus, esteticianul investigheaza in puncte nodale istoria acceptiunilor sublimului incepind cu antichitatea greco-latina (Aristotel, Cicero, Tratatul despre sublim) si cu perioada ce cuprinde secolele al XVII-lea si al XVIII-lea (Boileau, Baumgarten, receptarea tratatului lui Pseudo-Longinus in cultura engleza, Burke, Lessing, Kant si Schiller), pina in epoca moderna (Schlegel, Coleridge, Hugo, Schelling, Hegel, Vischer, Ed. von Hartmann, Croce, Ni-colai Hartmann, Souriau, Lalo). Aceasta ancheta, condusa printr-o succesiune de consideratii monografice asupra acceptiilor date sublimului la esteticienii mentionati, nu poate decit sa confirme centralitatea teoriei kantiene asupra sublimului din Critica puterii de judecata si sfirseste prin a genera o suma de „contradictii" asezate in loc de concluzii ale cartii. Ion Ianosi constata aici alunecarea sublimului din sfera esteticului in aceea a sacrului, cu consecinta extrema a „sucombarii sublimului in ridicol" („Sublimul redus la «aleluia» nu mai e sublim"); relativizarea sublimului este si ea, dincolo de distinctia kantiana intre un sublim matematic si unul dinamic, o constatare care pastreaza acceptia data notiunii in discutie sub semnul contradictiei („Revenim la om ca la fireasca limita a extensiunilor si intensitatilor"), pentru ca raportarea sublimului la sensibil nu-i ia acestuia calitatea de a fi „inerent tocmai nelinistii care te imboldeste sa mergi mai departe si sa mai descoperi ceva, sigur si nu pina la capat", caci „alta cale de intrare in imperiul maretiei nu exista". Totodata, asa cum lesne se poate constata, avem de-a face cu o reducere a transcendentei sublimului lafiltrul sistemului omenesc de valori („Articularea este a omului.

El focalizeaza valorile de adevar si frumos, de sublim si bine. Mare si maret, puternic si magnific, terifiant si inaltator sint numai atitea cite ii sint proprii lui"). in fine, este importanta observatia asupra caracterului tipologiceste „romantic" si fundamental „anti-clasic" al sublimului, care apare ca o antiteza a conceptului clasic de „frumos": dar in aceasta competitie, apusul unei categorii (inlocuireain romantism a frumosului cu grotescul, de pilda) atrage si surparea celeilalte. Ca Ion Ianosi crede totusi intr-o posibila renastere a sublimului (ca aspiratie spre depasirea de sine) este un fapt inradacinat in chiar perspectiva umanista din care analizeaza acest concept. Cea de-a doua carte (Sublimul in arta) continua volumul precedent, dar, cum avertizeaza autorul, „ii si deplaseza parametrii", caci pe linga arta, interesul se indreapta si spre istoria religiilor, filoso-fie, stiinta, istorie. Subintitulata „Un drum in cultura lumii", cartea devine, de fapt, un concentrat compendiu de istorie a civilizatiei umane, de la Orientul antic, Grecia si Roma la evul mediu occidental, bizantin si musulman si la epoca Renasterii, barocului si realismului european. In Orientul antic autorul vede o prefigurare a celor doua varietati kantiene ale sublimului, in secolul al V-lea grecesc, cind apare tragedia antica, el identifica, sub unghiul atingerii sublimului, o epoca fara posibilitate de comparatie pina la teatrul lui Shakespeare (singurul autor care rezista la o competitie ideala cu teatrul grec); in genere, investigarea marilor valori ale artei in epocile si culturile mentionate este fundalul pe care se proiecteaza discutia asupra sublimului (muzica - cea mozartiana -apare astfel ca spatiu privilegiat de rezistenta a lui).

De fapt identitatea dintre sublim si „valoarea maximala" este afirmata explicit de estetician: ceea ce transforma aceasta carte (ce se vrea „o istorie comentata") intr-un discurs pasionat despre marile opere apte sa-I inalte pe om si intr-un corolar eseistic, puternic colorat afectiv, al consideratiilor mai tehnice din prima carte. Cel de-al treilea volum al tripticului (Sublimul in spiritualitatea romaneasca) dezvolta paragraful despre „prezentele romanesti" din prima carte si referintele la autorii romani (L. Blaga, Mircea Eliade etc.) din cea de-a doua. Avem de-a face cu o lectura sistematica a unor opere esentiale ale literaturii, filosofiei si culturii romane in general: texte populare si opere istorice, scrieri filosofice si scrieri literare, opere de arta si texte doctrinare (ale lui Nichi-for Crainic, de exemplu) sint citite sau comentate cu un ochi interesat de perceptia asupra sublimului realizata in cultura si arta romaneasca, cu o supunere la obiect ce se poate urmari si in Literatura si filosofie (1986), cea mai sistematica lectura sub unghi filosofic a textelor esentiale ale culturii romane.

Cartea este subintitulata „Interactiuni in cultura romana" si ea alterneaza capitolele pur monografice (dedicate lui Dimitrie Cantemir, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Camil Petrescu si Lucian Blaga) cu panoramele mai mult sau mai putin intinse (De la Neagoe Basarab la Miron Cost in; De la Samuil Micu la Ion Eliade Radulescu; De la Vasile Conta la Constantin Dobrogeanu- Gherea; De la Constantin Radulescu-Motru la Tudor Vianu - aceasta din urma o ampla trecere in revista a filosofiei romanesti interbelice) si cerceteaza de fiecare data, intr-o dispunere ce urmeaza cronologia textelor analizate (in interiorul careia face delimitari specifice), atit opera literara, cit si cea filosofica a celor selectati. Cartea poate revendica o serie de prioritati atit in ce priveste schitarea unei dezbateri asupra unei epoci a culturii romane moderne (filosofia din cel deal doilea deceniu interbelic), despre care o discutie serioasa de-abia se intemeiaza (prin contributia lui Ov. S. Crohmalniceanu, Z. Or-nea, a volumelor colective de studii elaborate de Institutul de Istorie si Teorie Literara „G. Calinescu" etc), cit si - ca sa dam un exemplu -in analiza unor scrieri mai putin cunoscute, cum este marele op filosofic al lui Camil Petrescu. Filosofia substantei, neintrata inca in librarii in momentul aparitiei cartii. Situata intr-o „zona de frontiera" intre literatura si filosofie, unde autorul si-a amenajat „postul de observatie", cartea este in primul rind o istorie sui-generis a ideilor filosofice romanesti. Complement necesar, Optiuni (1989) intreprinde nu numai o analiza lucida si captivanta a propriei conditii, formari si deveniri, prelungind astfel Secolul nostru cel de toate zilele (1980), ci si o interventie analitica asupra unor personalitati si momente ale culturii romane moderne (paginile despre C. Noica sau schim-bul epistolar cu Gabriel Liiceanu stau marturie in acest sens). Intelectual lucid si inzestrat cu o mare putere de munca, Ion Ianosi da implicit prin cartile sale autobiografice si cel mai potrivit indreptar de lectura al operei sale estetice si filosofice si al cartilor sale despre literatura moderna.

OPERA:
Romanul monumental si secolul XX, Bucuresti, 1963;
Tlwmas Mann, Bucuresti, 1965;
Dostoievski, „tragedia subteranei". Bucuresti, 1968;
Dialectica si estetica. Bucuresti, 1971;
Romanul unui oras. Petersburg - Petrognul - Lenin-grad, Bucuresti, 1972;
Alegerea lui Ioana. Bucuresti, 1974;
Schita pentru o estetica posibila. Bucuresti. 1975: Poveste Umanism: viziune si intru ehipare, Bucuresti, 1978;
Estet ica,Bucurcsti, 1978;
Secolul nostru cel ele toate zilele. Bucuresti, 1980;
Hegel si arta. Bucuresti, 1980;
Ncarta - ana. I-II. Bucuresti. 1982-l985;
Sublimul in estetica. Bucuresti, 1983;
Sublimul in arta (Un drum in cultura lumii). Bucuresti, 1984: Sublimul in spiritualitatea romaneasca, 1987: Literatura si filosofic Interactiuni in cultura romana. Bucuresti. 1986: Optiuni, Bucuresti. 1989.


REFERINTE CRITICE:
Cili. Achitei, in Luceafarul, nr. . 1968;
P. Georgescu, in Romania literara, nr. 30, 1971;
T. Popescu, in Tribuna, ni. 5 L. 1971;
D. I'illat. in Luceafarul, nr. . 1972;
Maria Banus, in Tribuna, nr. . 1974;
M. Petroveanu, in Via(a Romaneasca, nr. . 1974;
G. Dimisianu. in Romania literara, nr. 30, 1975;
D. Micu, in Con temporauul. nr. 34, 1975;
M. Unglieanu, in Lucea farul. nr. 27, 1977;
Estetica fi umanism. 1979;
FI. Millailescu, Conceptul de critica literara in Remania. II. 1979;
S. Titel. in Romania literara, nr. . 1980: Gr. Smeu, in Transilvania, nr. I. 1980;
M. Muthu. in Steaua, nr. . 1987.










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani