Iordache Golescu biografia

Iordache Golescu




Iordache Golescu opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

GOLESCU Iordache, se naste la c. 1776, Bucuresti - moare in aug. 1848, Orsova.
Dramaturg si lexicograf.

Fiul lui Radu Golescu, mare ban al Tarii Romanesti, si al Zoitei (n. Florescu).

Frate cu Dinicu Golescu invata acasa, cu dascali particulari, si la Acad. Greceasca din Bucuresti.

Erudit si poliglot, sprijina toate initiati vele culturale ale timpului; ca membru al Eforiei domnesti, in 1817, sprijina infiintarea scolii romanesti a lui Gh. Lazar, la „Sf. Sava". Este epitrop al spitalelor, membru al Divanului Savirsitor si, in 1830, mare logofat, mostenind functia la moartea fratelui sau. in 1831 este mare logofat al dreptatii, apoi prezident al Sfatului Consultativ, membru al inaltului Divan (1844), al inaltei Curti (1847) etc.

Cu exceptia unor Bagaride seama asupra canoanelor gramaticesti (publicata in 1840, dar scrisa cu mult inainte, caci I. Heliade-Radulescu o mentiona in 1828), scrierile sale, cite s-au pastrat, au ramas in ms, aparind postum. Iordache Golescu a alcatuit, prin 1845, o culegere de proverbe si povesti populare (Pilde, povaturi i cuvinte adevarate si povesti), a tradus din Homer, Montesquieu, Bernardin de Saint-Pierre si a compus mai multe lucrari dramatice (Barbul Vacarescul, vinzatorul tarii, c. 1828, reprezentata in epoca moderna de Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra" din Bucuresti; Starea Tarii Ruinanesti acu, in zilele mariei sale loan Caragea voievod, c. 1831; Mavrodinada sau Divanul nevinovat si defaimat sau Copii sarmani, nevirstnici si napastuiti, c. 1845 etc). Operele sale literare sint colorate polemic, in traditia cronicareasca mun-teana, si au o mare savoare a expresiei.

Putin cunoscuta pina astazi, ramasa mare parte in manuscris, literatura lui Iordache Golescu nu se deosebeste principial de celelalte productii ale unei epoci pe care o ilustreaza, mai fericit si mai apasat decit alti autori, in citeva directii importante: scepticism rationalist, criticism satiric, o mai dreapta pretuire a claselor productive, insotita de atacul virulent al instrumentelor opresive, al ciocoilor si, in general, un luminism temperat, pragmatic, legal-reformist, punind accentul pe cultura si justitie. El nu e un ideolog, ca mai tinarul Ionica Tautu, si nici chiar un reformator al societatii, cum este Costache Conachi, in Scrisoarea catre mitropolitul Veniamin Costache, ci un critic al ei, de un sarcasm minios si pletoric, avind curajul sa vada nu numai manifestarile coruptiei morale, ci si cauzele ei. Interesul incontestabil al acestei literaturi vine in primul rind din caracterul ei direct, lipsit de prejudecata romantica aartei caexcep-tie; privind literatura ca o derivatie compensa-tiva a vietii, ca o revansa polemica a ei, autorul ramine tot timpul in contact cu o sanatoasa realitate, de unde si valoarea documentara a textelor, dar si culoarea lor, pitorescul limbajului si un oarecare relief al personajelor, aproape toate abia stilizind modelele.

Daca marile sale eforturi sint rezervate operelor culturale - dictionarele si gramatica -, opera literara pare sa fie doar rezultatul unor izbucniri de revolta, al unor stari de nemultumire exprimate direct, imediat si fara intentia unor speculatii generalizatoare. Teatrul sau, „pamflet politic dramatizat" (Perpessicius), aduce in scena intimplari cu o epica minima, mai degraba infruntari ale eroilor care sint pusi in situatia de a se autocaracteriza (Povestea huz-metarilor; Mavrodinada, c. 1845) sau de a caracteriza cam aceleasi personaje reprezen-tind ciocoimea de cea mai recenta extractie, fanariotii din ultimul val, care, prin „ischiuzar-licuri" si crunta silnicie a taranilor („ne pusese in fiare, ne bagase in obezi ca pe niste tilhari, ne inchisese in cotenete, ne afuma cu pucioasa, ne caznea ziua si noaptea") urmareau o imbogatire rapida, care nu se dadeau in laturi de la nici o ticalosie (Starea Tarii Rumanesti acu, in zilele mariei sale loan Caragea voievod, c. 1831).

Asemanarea de situatii din ultima piesa cu romanul lui N. Filimon, Ciocoii vechi si noi, se datoreaza nu numai identitatii subiectului, ci si unei apropieri a punctelor de vedere (imaginea boierimii pamintene, rapacitatea ciocoimii, iluzia unei posibile restauratii a legalitatii). Subiectele si viziunea acestor piese sint destul de apropiate de cele ale altor piese contemporane sau putin anterioare, scrise fie in romaneste (N. Dimachi, C. Conachi, C. Faca), fie in greceste, dintre care unele sint in mod sigur scrise de un roman; avind in vedere marea asemanare a pozitiei critice si a procedeelor, nu e imposibil ca Iordache Golescu sa fie autor al unora dintre acestea (Cliarakter tes Blacluas. de pilda), el pulindu-si incepe activitatea de dramaturg in limba greaca, cum a inceput-o si pe cea de traducator, dind echivalente neogrecesti ale unor texte din Montesquieu sau Bernardin de Saint-Pierre. Recuzita clasica a acestor piese facute sa fie citite, si nu reprezentate, interventia unor personaje alegorice care comenteaza actiunea si o anunta (Zavistnicul, Mituito-rul, Fatarnicul, indurarea) sau chiar existenta unei „hore" care-si asuma sarcinile corului din tragedia antica, nu reusesc sa le inscrie in orbita clasicismului, pentru ca autorul nu urmareste tipurile, caracterele, ci portretul,derivat curind in fiziologie prin extragere si, nu in ultimul rind, prin culoare sociala si istorica: „Nu-ti aduci aminte de la Caragea, ce intrigi era intre boieri? Eu le faceam! Nu-ti aduci aminte ce sume de dajdii iesea pe tara? Tot eu le izvodeam!" etc. Desi Starea Tarii Ruinanesti ilustreaza un loc predilect al literaturii clasice (conversatia filosofica a mortilor, dar nu atit in maniera lui Lucian, si deci - mai tirziu - a lui Fontenelle si Fenelon, ci mai aproape de Broastele lui Aristofan), desi este un carturar imbibat cu o reala cultura clasica, adevarat admirator al autorilor antici, primul traducator roman din Homer, procedeele sale, tributare clocotului sau temperamental, duc piesele mult mai departe de linia modelelor si le cantoneaza in zonele pamfletului, sarcasmului negru si violentei verbale.

Bucurindu-se de impunitate pe pamint, dramaturgul justitiar ii arunca pe jefuitorii orfanilor intr-o bolgie infernala, che-mind asupra lor „o boala noua", nebunia, care ii tortureaza in vacarmul asurzitor al iadului vesnic (Mavrodinada). Nelipsite de calitati literare propriu-zise, de constructie si de gradatie dramatica, piesele ramin insa in perimetrul literaturii mai ales prin darul expresiv exceptional al autorului, care utilizeaza cu arta un mare numar de sintagme, locutiuni si proverbe populare pentru a-i caracteriza pe eroii care le rostesc („Da-m, Doamne, ce n-am gindit, sa ma mir ce m-a gasit; tiganul, cind s-a facut domn. intii pe tata-sau l-a spinzurat; da pina la camasa, ca sa poti lua si tu pina la piele; unge osia ca sa nu scirtie carul" etc.) si chiar adevarate fabule, cum este „pilda magarului cind l-a sfisiat lupul", care vine din Esop. Iordache Golescu a mai lasat citeva texte in proza, o sfatuire Catre ocirmuitorii noroadelor („Nimic alt nu folo-sesteprelacuitorii lumii ca buna ocirmuire"), probabil tradusa, dialoguri despre „cuvintul cel drept" si despre „rusine" si o pagina intim-platoare, dar exceptionala, despre revarsarea Argesului, relevata de Perpessicius. Superlativ apreciata de Eminescu si folosita de I. A. Zannein corpusul sau, colectia paremiologica, fragmentar si prost editata pina astazi, este de o savoare neobisnuita; autorul nu e un simplu culegator, ci un colectionar, consemnind o data cu proverbele si intelesurile lor, pe care le comenteaza uneori cu neasteptata subtirime.

OPERA:
Bagari de seama asupra canoanelor gramaticesti, Bucuresti, 1840;
Tarafurile cele ce aseaza domnia, in Columna lui Traian, nr. 7,1872;
Povatuiti i cuvinte adevarate, in voi. I. A. Zanne, Proverbele romanilor, VIII, Bucuresti, 1900;
Barbut Vacarescul, vinzatorul tarii, in voi. Primii nostri dramaturgi, ed. ingrijita si glosar de Al. Niculescu, studiu introductiv si note biobibliografice de FI. Tornea, Bucuresti, 1960;
Povatuiripentru buna-cuviinta, ed. ingrijita de Gli. Paschia, pref. de M. Bucur, Bucuresti, 1975.


REFERINTE CRITICE:
N. Banescu, Viata si scrierile marelui vornic lordache Goiescu, 1910;
G. Bengescu, Despre activitatea literara a unor membri ai familiei Goiescu in cursul secolului al XIX-lea, 1923;
E. Virtosu, lordache Goiescu si intimplarile anului 1821, in Viata Romaneasca, nr. 9-l0,1930;
Perpessicius, Mentiuni de istoriografie literara si folclor, I, 1957;
I. Massoff, Teatrul romanesc, I, 1961.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani