Iosif Vulcan biografia




Iosif Vulcan opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

VULCAN Iosif, se naste la 31 mart. 1841, Holod, judetul Bihor - moare in 8 sept. 1907, Oradea.

Poet, prozator si dramaturg.

Fiul preotului Nicolae Vulcan si al Victoriei (n. Irinyi). Si-a facut studiile la Leta Mare (1847-l851), Oradea (185l-l859) si la Facultatea de Drept a Univ. din Pesta (i 859-l863).

A debutat cu o corespondenta in Telegraful roman din 1859 si citeva poezii publicate in Gazeta Transilvaniei din 1859-. A mai colaborat la Concordia, Foaia pentru minte, inima si literatura. Amicul scoalei. Aurora romana s. a. in 1863 scoate impreuna cu G. Ardeleanu Umoristul (devenit din 1867 Gura satului), al carui singur editor ramine intre 1865 si .

Intre 1865 si 1906 publica revista Familia, iar intre 1875 si 1882 Sezatoarea, aceasta din urma destinata in primul rind locuitorilor satelor. Membru al Astrei, s-a numarat printre initiatorii Soc. literare „Petru Maior" a romanilor din Budapesta, intemeietor al Soc. pentr u fond de teatru roman (1870), membru corespondent (1879), apoi membru plin (1891) al Acad. Romane, vicepresedinte al sectiei literare.

Publicist prolific, autor de versuri (aparute in volum Poezii, 1866 si Lira mea, 1882), nuvele si povestiri (Novele, I-III, 1872-l873, De la sate, 1883), romane (Sclavul amorului, I-III, 1873-l875, Ranele natiunii, 1876) si numeroase piese de teatru (citeva jucate si la Teatrul National din Bucuresti). Iosif Vulcan ramine in istoria literaturii romane mai ales in calitate de animator cultural, revista sa Familia oferind aproape o jumatate de veac spatiu tipografic generos autorilor mai mari sau mai mici, iar cititorilor de diferite pregatiri si pretentii o lectura pentru fiecare prin ceva interesanta si stimulatoare.

Principalul merit al activitatii indelungi si perseverente a lui Iosif Vulcan consta in telul pe care si l-a propus si, in buna parte, l-a si realizat, acela de a crea conditiile si instrumentele unei vieti intelectuale elevate si constiente de propriile-i forte si posibilitati pentru cea mai mare parte a publicului romanesc din Transilvania si de aiurea. Societatile cultural-artistice pe care le-a initiat sau la care a colaborat, dar mai ales revistele pe care le-a condus, incepind din 1863 si pina aproape de sfirsitul vietii, au dorit, si in linii mari au reusit, sa insumeze eforturile unor carturari si scriitori de calibru foarte diferit, cu totii insa animati de nazuinta de a contribui la dezvoltarea si progresul vietii spirituale a neamului si la mentinerea unitatii sale culturale. Postpasoptist de nuanta transilvaneana prin formatie si aspiratii, Iosif Vulcan a fost calauzit in intreaga sa activitate de un inalt simt al responsabilitatii civice si patriotice, straduindu-se sa stimuleze in permanenta interesul publicului pentru literatura si arte. Prin formula adoptata, revistele sale s-au adresat practic tuturor stiutorilor de carte, de la taran la intelectual si de la mic la mare, oferindu-le articole instructive, literatura accesibila, informatii interesante si sentimentul ca pot si trebuie sa participe efectiv la viata culturala a vremii.

Evident, un asemenea mod de a-si concepe publicatiile le-a impiedicat pe acestea sa constituie niste nuclee datatoare de directive estetice, transformindu-le mai curind intr-o suma, reprezentativa insa, de tendinte si preocupari. Familia, de exemplu, a indeplinit in cultura noastra cu totul alt rol decit contemporanele Convorbiri literare, un rol insa nu mai putin stimabil si, mai ales, nu mai putin necesar. In paginile ei au publicat sau au fost republicati cei mai reprezentativi scriitori ai generatiei pasoptiste si postpasoptiste din toate provinciile, Iosif Vulcan avind printre primii si intuitia talentului deosebit al unor Eminescu, Cosbuc sau Goga. Ca scriitor Iosif Vulcan se numara printre autorii ardeleni continuatori ai indemnurilor si idealurilor pasoptiste, cultivind o literatura angajata, nu arareori tezista chiar, si straduindu-se sa acopere o arie tematica si formala cit mai larga. Poeziile sale patriotice, de inspiratie istorica, erotice sau satirice.

Versifica usor, dar fara profunzimi, in stil Alecsandri, Bolintineanu, sau dupa modele folclorice. Nuvelele si povestirile prezinta scene caracteristice din viata urbana sau rurala a provinciei, moralizind uneori cu ostentatie, alteori istorisind cu un specific umor transilvan patanii vesele, dar totdeauna pilduitoare. Umorul sfatos si o anume capacitate de a surprinde esentialul si pitorescul dau si farmecul insemnarilor sale de calatorie sau al „conversarilor cu cetitoarele" publicate in Familia.

Mai putin reusite, pentru ca specia e mai pretentioasa, sint romanele. Ele incearca sa satisfaca dorinta de insolit, sentimentalismul si gustul pentru aventura al unor cititori insuficient de rafinati, pentru care Iosif Vulcan tradusese de altfel si din A. Dumas, J. Veme, Ponson du Terrail sau X. de Montepin (Sclavul amorului, Barbu Strimbu in Evropa), sau ambitioneaza sa dea niste lectii de morala publica si privata pe care autorul le considera necesare in perspectiva telurilor patriotice si nationale pe care contemporanii sai sint chemati sa le realizeze (Ranele natiunii, Fata popii). Bazate in general pe o schema epica valabila, ele pacatuiesc insa prin slaba capacitate a scriitorului de a crea personaje vii si convingatoare, prin nefirescul unor dialoguri si didacticismul exagerat. Unele scene si fragmente nu sint totusi lipsite de o asemenea savoare de epoca.

Destul de izbutite sint si piesele de teatru, in majoritate comedii fara pretentii (Mireasa pentru mireasa, Ruga de la Chizatau, Saracie lucie, Gargaunii dragostei, Soare cu ploaie s. a), in genul celor ale lui Alecsandri, alaturi de care au si fost jucate cu mare rivna de diletantii transilvaneni; de dimensiuni reduse, cu dialoguri spumoase si reusite momente de comic de situatie sau de limbaj, ele se numara printre cele mai rezistente scrieri literare ale lui Iosif Vulcan Interesanta e si tragedia istorica Stefan Voda cel tinar (1893), jucata pe scena Nationalului bucurestean si care demonstreaza o destul de buna intuitie a culorii epocii si a personalitatii voievodului care va deveni mai tirziu eroul Viforului lui Delavrancea .

Versifica usor, dar fara profunzimi, in stil Alecsandri, Bolintineanu, sau dupa modele folclorice. Nuvelele si povestirile prezinta scene caracteristice din viata urbana sau rurala a provinciei, moralizind uneori cu ostentatie, alteori istorisind cu un specific umor transilvan patanii vesele, dar totdeauna pilduitoare. Umorul sfatos si o anume capacitate de a surprinde esentialul si pitorescul dau si farmecul insemnarilor sale de calatorie sau al „conversarilor cu cetitoarele" publicate in Familia. Mai putin reusite, pentru ca specia e mai pretentioasa, sint romanele. Ele incearca sa satisfaca dorinta de insolit, sentimentalismul si gustul pentru aventura al unor cititori insuficient de rafinati, pentru care Iosif Vulcan tradusese de altfel si din A. Dumas, J. Veme, Ponson du Terrail sau X. de Montepin (Sclavul amorului, Barbu Strimbu in Evropa), sau ambitioneaza sa dea niste lectii de morala publica si privata pe care autorul le considera necesare in perspectiva telurilor patriotice si nationale pe care contemporanii sai sint chemati sa le realizeze (Ranele natiunii, Fata popii). Bazate in general pe o schema epica valabila, ele pacatuiesc insa prin slaba capacitate a scriitorului de a crea personaje vii si convingatoare, prin nefirescul unor dialoguri si didacticismul exagerat.

Unele scene si fragmente nu sint totusi lipsite de o asemenea savoare de epoca. Destul de izbutite sint si piesele de teatru, in majoritate comedii fara pretentii (Mireasa pentru mireasa, Ruga de la Chizatau, Saracie lucie, Gargaunii dragostei, Soare cu ploaie s. a), in genul celor ale lui Alecsandri, alaturi de care au si fost jucate cu mare rivna de diletantii transilvaneni; de dimensiuni reduse, cu dialoguri spumoase si reusite momente de comic de situatie sau de limbaj, ele se numara printre cele mai rezistente scrieri literare ale lui Iosif Vulcan Interesanta e si tragedia istorica Stefan Voda cel tinar (1893), jucata pe scena Nationalului bucurestean si care demonstreaza o destul de buna intuitie a culorii epocii si a personalitatii voievodului care va deveni mai tirziu eroul Viforului lui Delavrancea

OPERA; Poezii, Pesta, 3866; Panteonul roman. Portretele si biografiile celebritatilor romane, Pesta, 1869; Novele, I-III, Pesta, 1872-l873; Sclavul amorului, roman, I-III, Pesta, 1873-l875; Goronul lui Horea, Budapesta, 1876 (ed. II, 1878); Ranele natiunii, roman, I-III, Budapesta, 1876; Mireasa pentru mireasa, Budapesta, 1877; Orfana Crisului, Pesta, 1877 (ed. II, 1880); Lina mea, versuri, Oradea Mare, 1882; De la sate. Novele si schite, Oradea Mare, 1883; Ruga de la Chizalau, comedie poporala intr-un act, Oradea Mare, 1890 (ed. II, 1902; ed. III, 1921); Dimitrie Cichindeal. Date noua despre viata si activitatea lui. Discurs de receptiune, Bucuresti, 1893; Stefan Voda cel tinar, Oradea Mare, 1893; Saracie lucie, Oradea Mare, 1894; Mita cu clopot, Oradea Mare, 1898; Soare cu ploaie, Brasov, 1898; Prima rochie lunga, Oradea Mare, 1898; Gargaunii dragostei. Oradea Mare, 1899; insurateii, monolog. Oradea Mare, 1903; Marturii muzicale. Eseuri, cronici, portrete, ed. ingrijita de Ianca Staicovici, Bucuresti, 1979; Schite de calatorie, ed. ingrijita, cuvint inainte, tabel cronologic, note, glosar si indice de localitati de C. Cublesan, Bucuresti, 1982; Publicistica, culegere selectiva, pref., tabel cronologic, note si bibliografie de S. Vasilescu, Timisoara, 1983; Scrieri, I-lI, ed. ingrijita, cuvint introductiv, tabel cronologic si note de L. Drimba, Bucuresti, 1987-l989.


REFERINTE CRITICE:
O. Goga, Precursori, 1930;
N. Iorga, Ist. lit. cont., I;
E. Potoran, Poetii Bihorului, 1934;
T. Nes, Oameni din Bihor. 1848-l918, 1937;
T.’ Popa, Iosif Vulcan. Viata si activitatea lui, 1941;
V. Vartolomei, Marturii culturale bihorene, 1944;
SL Marcus, Thalict romana. Contributii la istoricul teatrului romanesc din Ardeal si partile ungurene, 1945;
V: Netea, Pe urmele lui Iosif Vulcan, 1947;
I. Breazu, Studii de literatura romana si comparata, I, 1970;
Koteles P., Iosif Vulcan a Kisfaludy Tarsasagban, 1970;
L. Bancescu, Scrisori catre Iosif Vulcan, 1971;
I. L. R., III;
Al. Crisan, Familia (1865-l906). Contributii monografice, 1973;
L. Drimba, Iosif Vulcan, 1974;
S. Vasilescu, in Familia, nr. 5, 1983.










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani