Leon Donici biografia

Leon Donici




Leon Donici opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

DONICI Leon (numele la nastere: Leonid Dobronravov), se naste la 5 iun. 1887, Chisinau - moare in 26 mai 1926, Paris (Franta).
Prozator.

Fiul lui Mihail Dobronravov, de origine rusa, secretarul Consistoriului din Chisinau, si al Domnicai (n. Donici).

Descendent pe linie materna al lui Alecu Donici. Urmeaza Scoala Spirituala din Chisinau, Seminarul din Sankt Petersburg (absolvit in 1908) si dreptul la Iurievsk si Sankt Petersburg (absolvit in 1913).

Debuteaza cu proza in revista Svetoci (1909).

Alaturi de Maxim Gorki a redactat revista Sovremennik.

Colaboreaza la revista Sovremennaia jizni, Russkaia provin-tial'naia jizni' si la ziarul Deni. A frecventat faimoasa Soc. de Religie si Filosofie din Sankt Petersburg, alaturi de Leon Donici Merejkovski, Alexei Remizov, Kartasev si I. Razumnik.

Membru al Partidului Social Democrat din Sankt Petersburg, a fost timp de patru luni comisar onorific in zilele revolutiei, numit de Kerenski. intre 1918 si 1924 locuieste la Chisinau si Bucuresti, unde se imprieteneste mai ales cu Adrian Maniu, care-l introduce in viata literara romaneasca.

Publica in Tara noastra, Flacara, Gindirea, Cuvintul, Viata Romaneasca, Adevarul literar si artistic. Hiena, Limba romana, Universul literar, Cugetul romanesc, Societatea de miine. Chemat in 1924 de Gr. Alexinski, merge la Paris pentru a colabora la ziarul proromanesc Rodnaia zemlia.

Tot acolo organizeaza Asoc. Studentilor Basarabeni, opusa Asoc. Emigrantilor Basarabeni a lui Racovski, ostila intereselor romanesti. Moare de tuberculoza in spitalul Saint-Louis din Paris, cu dorinta de a fi ingropat in orasul natal. Operele care l-au facut cunoscut cititorului roman sint: Revolutia rusa (1923), romanul Noul seminar (1929) si volum Floare amara (1930) - ultimele doua traduse din ruseste. inainte de 1918 a mai scris, tot in Ib. rusa, Monplaisir, nuvela aparuta in revista Istoriceskii vestnik, si ampla povestire Bolnavii (voi. Funingine si fum). La acestea s-au adaugat piesele Tovarasul Poliaev, Marchina, Ultima sedinta. Scrie o carte impreuna cu Leonid Andreev, Slutul. La Paris termina Exilat si amplul roman Stapinul veacului (pierdut aproape in intregime). Alte povestiri au ramas in ms. Memorialist onest al revolutiei ruse si prozator de mare inzestrare satirica, Leon Donici ramine un scriitor nerealizat, invins timpuriu de boala si de vitregiile timpului.

Inchinata lui N. Iorga. Revolutia rusa (1923) este o carte extraordinara prin miscare si atmosfera, desi reconstituie fragmentar si subiectiv evenimentele. Leon Donici insusi ne previne cu franchete: „Nu scriu istoria, nici nu vreau s-o scriu. Poate nu-s obiectiv in aceste pagini. Dar nimeni nu poate vorbi obiectiv despre cele petrecute si traite. Paginile de fata sint numai ceea ce am vazut, am trait si am suferit." O viziune globala, integratoare, lipseste; impresia e ca revolutia a fost prea haotica, desi complexa, pentru cel care o contempla dintr-un unghi oarecum marginal, mai mult sau mai putin exclusivist. Cartea e totusi un document de autenticitate, dezvaluind cit de nepregatiti erau atunci cei mai multi sa inteleaga ce se petrece in realitate, mai ales in culisele transferului puterii de la un grup de forta la altul. Senzatia autorului e ca asista neputincios, ca toata lumea, la un fel de puci mascat de jocul nefast al intimplarii si al unor stranii coincidente. Presarate cu anecdote semnificative si comentarii dense, unele capitole se constituie in adevarate eseuri.

D. nu scrie istorie, dar spune transant adevarul: nu are nici un moment de ezitare sau de indoiala asupra esentei criminale a bolsevismului. Tragic e ca istoria insasi a confirmat, in timp, previziunile sumbre facute de autor in paginile de la sfirsit. Poate ca intr-adevar a-corda o „importanta nemeritata individualitatilor" (G. Ibraileanu), insa portretele sint cele care se retin in primul rind: Puriskevici, Gorki, Leonid Andreev, Kerenski („Napoleonul revolutiei", care pare mai mult un flecar decit un om de conceptie si de actiune). Ura fata de tarism nu-l transforma pe Leon Donici intr-un adept al revolutiei, dar nici intr-un adversar orb. El e un cronicar sincer si vizionar, putin derutat la inceput. inzestrat cu mult talent si ascutit spirit de observatie. Pozitia sa morala intransigenta impresioneaza mai mult decit cea politica. Romanul Noul seminar, aparut mai intii in revista Testamente (1913), a cunoscut in anul urmator opt editii si a fost tradus imediat in limbile germana, franceza si engleza.

Noul seminar (Novaia bursa) continua Bursa lui Pomialov-ski si are accente vehemente comune cu volumul Popa rus de Amfiteatrov. Prin forta viziunii satirice de cosmar si trairile intense sufletesti, se apropie insa de marii prozatori rusi. Romanul contine spovedania unui adolescent, Sorotkolatov, contrariat de mediul descompus moral si religios al seminarului teologic, fata de care simte sila si instrainare. Fresca sociala construita cu nemiloasa sinceritate e invaluita de o unda de tragism adinc omenesc. Pretul satirei biciuitoare este imensa suferinta provocata de pierderea sufletului. O lume absurda, smintita, care facuse din sinceritate un viciu si din rugaciune o tortura, isi asteapta cu inconstienta sfirsitul. Starea demoniaca se generalizeaza. Romanul lui Leon Donici surprinde in tonuri viguroase, desi negativiste, toata deruta caracteristica epocilor prerevolutionare moderne.

Acelasi dezacord dureros cu realitatea se observa si in excelentele nuvele din volumul Floare amara (1930). Doar ca Leon Donici se afla mai aproape acum de Cehov si Gorki decit de Go-gol si Dostoievski, descriind cu duiosie si sarcasm oameni si moravuri din acele vremuri. Un bigot odios stie sa ucida cu vorbe si sa-si acopere cu simularea credintei cele mai murdare pacate. Un altul, docent in filosofie, nu e decit un diletant plin de prejudecati. Un pianist traieste spaima de singuratate pina la macabru, intr-o lume paradoxala, pe cit de spiritualizata pe atit de violenta, cei delicati si cu adevarat puri sint invinsi. „Datatoare de viata" (titlu de povestire) e numai credinta in viata, in miracolul ei cel vesnic. Format in cercurile rusesti de elita ale literaturii si filosofiei, Leon Donici a fost in literatura romana o aparitie scurta si plina de promisiuni.

OPERA:
Revolutia rusa. Amintiri, schite si impresii. Bucuresti, 1923;
Noul seminar, roman, trad. din ruseste de G. M. Ivanov, pref. de A. Maniu, Bucuresti, 1929;
Floare amara, trad. din ruseste de G.M. Ivanov, Bucuresti, 1930.


REFERINTE CRITICE:
G. Ibraiieanu, in Viata Romaneasca, nr. 1,2,3,1923;
P. Seicaru, Cuvintul, 12 iul. 1926;
N. Iorga, Oameni cari au fost, III, 1936;
G. D. Dumitrescu, Viata si opera lui Leon Donici, 1936;
G. Bezviconi, Scriitorul L. Donici, 1942.










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani