Marian Popa biografia

Marian Popa




Marian Popa opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

POPA Marian, se naste la 15 sept. 1938, Bucuresti.

Critic literar, eseist si prozator. Fiul unei spalatorese, noteaza Marian Popa despre sine in Dictionar de literatura romana contemporana. Scoala primara in Bucuresti; din 1952, urmeaza o scoala medie tehnica de mecanica, parasita in .

Schimba numeroase meserii timp de mai multi ani: manipulam de materiale, macaragiu, frezor, rabotorS.a. in 1958, isi incheie studiile medii la un liceu seral. in 1961, se inscrie la Facultatea de Filologie a Univ. din Bucuresti (lb. si literatura romana) luindu-si licenta in . Retinut ca asistent la catedra de literatura universala si comparata, urca pina la gradul de lector, dupa care paraseste tara. Bursa de cercetare in RFG (Stuttgart, 1973); din 1982, lector de limba si literatura romana la Univ. din Koln (RFG).

Debut in Viata studenteasca (1964).

Colaboreaza la Luceafarul. Romania literara, Saptamina, Viata Romaneasca, Transilvania, Convorbiri literare, Steaua, Amfiteatru s.a.

Debut editorial cu Homo fictus (1968), incercare de „clasificare a personajului literar". Urmeaza, la scurt interval, opera sa lexicografica cea mai controversata, Dictionar de literatura romana contemporana (1971), apoi volum de eseuri si art.: Modele si exemple (1971), Cam/7 Petrescu (1972), Calatoriile epocii romantice (1972), Forma ca deformare (1975), Comicologia (1975), Viscolul si carnavalul (1980), romanul parabola Podul aerian (1981), precum si o istorie a literaturii romane in limba germana, scrisa pentru cititorii straini: Geschichte der rumanischen Literatur (1980, traduce de Thomas Kleininger).

Publica, de asemenea, romanul ironic Doina Doicescu si Ne Iu Georgescu (1977); numeroase prefata si studii introductive la traduce din Jean Giraudoux, Alphonse Allais, A. Huxley, Thomas Mann, F. Nietzsche, sau la reeditari din autori romani: Ionel Teodoreanu, G. Bacovia, Al. Davila, I. Romanescu s.a. Premiul Asoc. Scriitorilor din Bucuresti (1975). Marian Popa e un critic de mari disponibilitati, investit cu spirit enciclopedic si cu talent histrionic, in descendenta calinesciana. Ironia, autoironia, sarcasmul, vocatia parodica dubleaza de fiecare data demonstratia, operind incizii radicale, trezind latente expresive insolite, la limita unde tonul pedant, fals-academic intilneste deriziunea amara.

Constient de „absurditatea paradoxala a actului critic", datorita careia fiecare practician al genului se situeaza la egala distanta fata de adevar, preferind sa-l priveasca de departe pentru a nu renunta la notele personale ale vocatiei sale, Marian Popa da credit structurii in dauna intuitiei, datorita coeficientului de siguranta impersonala pe care-l implica. Stilul alert, decontractarea spectacolului ironic disimuleaza in profunzime o vocatie a constructiei, materializata intr-o gindire pe spatii ample, cu disponibilitati asociative uneori neverosimile, alteori discutabile, puse in slujba defrisarii unei .jungle artificiale" (Gh. Grigurcu) de material informativ, faptic.

Spiritul livresc e mai prezent aici ca oriunde: inainte de a purcede la scris, autorul stringe cu osirdie o mare cantitate de date, trimiteri, citate, nume de autori, titluri de carti, rezumate de lectura, savurind in secret agresiunea acestei materii informe, care stimuleaza „sadismul imaginativ" convertit in apetit de sistematizare, de stabilire a marilor unitati tematice. Marian Popa are vocatie de expeditionar fabulos: Calatoriile epocii romantice (1972) ar fi (dupa expresia autorului) „prima incercare de descriere si sistematizare a unei enorme cantitati de relatii de calatorie"; Comicologia (1975) - primul inventar al ideilor despre comic; Carnii Petrescu (1972) - prima monografie care priveste din interior opera autorului in chestiune, in functie de „Substantialism", doctrina „filosofului", practic inaccesibila.

S-ar putea adauga si Dictionarul de literatura romana contemporana (1971), cu adevarat prima incercare de acest fel la noi, sau Homo fictus (1968), volum de debut, o tentativa si ea prioritara in spatiul autohton de clasificare tipologica a personajului literar. in doua dintre cazuri (Calatoriile si Comicologia), proiectele sint excesive, vizind inventarierea exhaustiva a ideilor specifice, prin renuntarea deliberata „la orice veleitati de originalitate". Simpla aglutinare a unor fise de lectura a trezit, cum era si firesc, suspiciuni si rezerve, acuza subversiva de cosmopolitism fiind (in cazul Comicologiei) cea mai perfida. De o similara primire inospitaliera s-a bucurat si prima editie a Dictionarului de literatura romana contemporana. Neobisnuit prin efortul critic de concizie, scris intr-o nota personala, cu judecati transante si ades pripite, el e plin de erori, dar si suprasaturat de informatie. Cele mai multe scapari sint remediate in forma mult mai sobra a editiei a II-a (1977), devenita un indispensabil instrument de lucru. Culegerile de eseuri ofera o lectura in palimpsest: la un prim nivel, intilnim vointa de spectacol, verva autorului desfasurindu-se in largi volute ironice. Ceea ce el suspecteaza retoric, pe fata e pretentia de stiintificitate a criticii, tendinta acestui domeniu, prin excelenta al confruntarii si dialogului, de a deveni un univers autarhic, suficient siesi, inchis in coduri si limbaje absconse, rigide. in Modele si exemple (1971) parodia e inca timida:

„Tipurile fundamentale de critica sint in numar de sase. Pentru descrierea lor exacta trebuie pornit de la un exemplu intuitiv. Pe cea mai banala miscoaie se pot realiza operatiile logice elementare: (1) o miscoaie poate fi reprezentata ca o miscoaie; (2) poate fi extras un os dintr-o miscoaie si prezentat ca o entitate; (3) se poate lua un os si reconstitui pe baza lui o miscoaie; (4) invers, se poate lua o miscoaie si converti in nimic; (5) se poate lua nimicul si converti intr-o miscoaie; (6) se poate lua nimicul si converti in nimic. Aceste tipuri includ atit critica fenomenologica, dar si pe cea taineana, psiho-critica si critica structuralista, metacritica si miticritica". Dar peste unsprezece ani acelasi critic ludic, scos parca din mantaua lui Jarry, apeleaza la barbaria textului computerizat, analizind Luceafarul (o premiera, la noi):

„Catalina emite un semnal performant devenit imput pentru luceafar, care este un element al contextului transcendent, de performanta in raport cu imanentul, provocindu-se astfel o prima inadecvare; luceafarul renunta la ipostaza performanta, prelucrind imputul uman de performanta intr-o situatie de competenta prin asumarea unei masti umane Catalina intra intr-un raport de competenta cu Catalin, dar introduce contextul de performanta prin considerarea competentei comunicarii erotice in functie de conditia transcendentala a ochiului senin si negrait de dulce; relatia performanta-imput performanta -outpul este ilustrata de contactul Demiurg-Luceafar - relatie de performanta prin comparatie cu planul imanentei, dar de competenta in contextul dat al transcendentei". Cei care ramin la acest nivel al textului lui Marian Popa pot savura un nivel ca-ragialian, spumos al ei, o suprafata de-a dreptul baroca, ignorind insa adevarul. Demersul fenomenologic este si in acest caz indispensabil. Marian Popa a scris pagini temeinice despre Marin Preda, Fanus Neagu, Nichita Stanescu si alti creatori contemporani, la care se adauga bune meditatii despre proza, poezie, critica literara, presarate cu insertii interogative si artificii menite sa provoace perplexitatea cititorului. Regretabila e, poate, rapida transgresie a planurilor, tradind si o anumita graba de a sari de la o tema la alta. Cind atare graba dispare (ca in eseul Despre encomiastica, din Competenta si performanta, 1982), demonstratia e intotdeauna remarcabila.

Asociat prin bulimia livresca lui A. Marino, de care-I leaga aceeasi arie de preocupari, Marian Popa scrie, spre deosebire de colegul sau clujean, cu un ochi la cititor, in care intrevede un posibil partener de dialog, o camera de rezonanta; in acest sens, el poate fi apropiat de un alt critic, N. Balota, desi nu are forta hermeneutica a acestuia. Cele trei carti de proza ale lui Marian Popa nu pot fi desprinse de activitatea sa critica, fiind o continuare a acesteia, prin metoda reducerii la absurd. Critica nu poate exista decit intr-un regim al diferentelor specifice, cu respectarea dreptului la individualitate; cind diferentele individuale dispar si asperitatile sint netezite cu grija, betia uniformului instaureaza o beatitudine echivalenta cu starea de prostratie. Marian Popa nu analizeaza fenomenul, ci se multumeste sa-I exemplifice la scara sociala. In romanul conlrautopic Podul aerian (1981), o descriere swiftiana de sistem cliseizat, de fapt, „o lumina perfecta facea ca tuturor sa le straluceasca ochii de speranta si bucurie." Fenomenele negative ale vietii au fost extirpate ferm si protagonistii, „turmentati de fericire", sint implicati in constructia unui fabulos „pod aerian", care se vadeste a fi o parodie a socialismului. Parabola e mai putin accentuata in romanul Doina Doicescu si Nelu Georgescu (1977), banala poveste de dragoste, voit cliseizata, a unor tineri incapabili de cea mai neinsemnata transcendere a realului strident. Tentaculele nevazute ale existentei larvare fericite se prelungesc in Calatorie sprincenata (1980), fals tratat de calatorie, scris de pe pozitia unui drumet ingenuu, ratacit in fabulosul labirint de tentatii al societatii de consum. Aceste texte, ilustrate de altfel cu excelente lucrari ale autorului insusi, reprezinta si ele, in felul lor, o experienta de pionierat, marcind prima incercare autohtona de subminare a rigorilor incetatenite in proza, prin insertia premeditata a unor stereotipii apartinind subcodului cultural al kitsch-ului.

OPERA:
Homo fictus. Bucuresti, 1968;
Dictionar de literatura romana contemporana. Bucuresti, 1971 (ed. II, rev. si adaugita, 1977);
Modele si exemple, eseuri necritice, Bucuresti, 1971;
Camil Petrescu, Bucuresti, 1972;
Calatoriile epocii romantice. Bucuresti, 1972;
Forma ca deformare. Bucuresti, 1975;
Comicologia, Bucuresti, 1975;
Doina Doicescu si Nelu Georgescu, roman. Bucuresti, 1977;
Viscolul si carnavalul. Eseu despre opera lui Fanus Neagu, Bucuresti, 1980;
Calatorie sprincenata. Bucuresti, 1980;
Geschichte der rumanischen Lileratur. Deutsch von Thomas Kleininger, Bucuresti, 1980;
Pudul aerian. Bucuresti, 1981;
Competenta si performanta. Bucuresti, 1982.


REFERINTE CRITICE:
V. Bugariu, in lasul literar, nr. 4, 1969;
N. Ciobanu, in Luceafarul, nr. 5, 1972;
M. Tomus, in Steaua, nr. 2, 1972;
Gh. Grigurcu, in Familia, nr. 1,1972;
D. Culcer, in Vatra, nr. 1, 1972;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 10, 1972;
M. lorgulescu, in Arges, nr. 9, 1972;
Al. Dobrescu, in Convorbiri literare, nr. 3,1973;
D. Cesereanu, in Steaua, nr. 3,1973;
A. Marino, in Romania literara, nr. 33, 1975;
L. Alexiu, in Orizont, nr. 8, 1975;
V. Cristea, in Romania literara, nr. 45, 1977;
V. Avram, in Transilvania, nr. 12, 1977;
M. lorgulescu, Scriitori;
Gh. Grigurcu, Critici










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani