Mariana Sora biografia

Mariana Sora




Mariana Sora opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

SORA Mariana, se naste la 26 mai 1917, Budapesta, unde parintii, originari din Timisoara, se refugiasera in timpul razboiului.

Critic literar si eseist.

Fiica lui Rudolf Klein, functionar si director de banca, si a Elisabetei (n. Fischer), absolventa a „Scolii superioare de fete". Scoala primara, in limba germana, la Institutul catolic „Notre Dame" din Timisoara; studii secundare la Liceul „Carmen Sylva", pe care il absolva ca sef de promotie (1934).

Studii universitare la Univ. din Bucuresti (1934-l938), incheiate cu doua licente, una in filosofie (teza cu prof. D. Gusti, la catedra de sociologie) si alta in filologie (specialitate Principala - germana, secundara - franceza). i 1939 se casatoreste cu Mihai Sora si amindoi pleaca in Franta cu burse ale Guvernului francez. Obtine o diploma de limba si literatura franceza la Sorbona (1940), dupa care se refugiaza, din cauza ocupatiei germane, in sudul Frantei. Face studii de anglistica la Univ. din Grenoble (1940-l944). In 1945, se intoarce la Paris, unde familia are o situatie materiala precara. In 1948, Mihai Sora, aflat intr-o vizita in tara, este obligat de autoritati sa ramina, asa incit sotia se repatriaza si ea. in 1950 este numita asistenta la Catedra de germana a Facultatii de Litere si Filosofie, pentru a fi destituita in timpul epurarilor politice din . in anii dictaturii proletare, presiunea ideologica o obliga sa se refugieze in activitatea de lexicograf (coautoare a dictionarului german-roman din 1957 si a celui roman-german din 1963) si de traducator, pe care o va practica apoi cu mari reusite, in anii liberalizarii, talmacind atit din limba straine (maghiara, germana, franceza) in romana (Wassermann, Kafka, Goethe, Mariana Sora Lenz, Th. Mann, H. Boli), cit si din romana si maghiara in germana si franceza (Z. Stancu , Slavici , Siito Andras, Mihail Sebastian , Camil Petrescu , Voiculescu , Blecher , M. Eliade ).

Debuteaza in publicistica in 1964, la Gazeta literara. Mai multe din art. scrise in aceasta perioada, impreuna cu o serie de studii prefatind traduce din limba straine, sint reunite in volum Unde si interferente (1969). Primul volum personal este monografia Heinrich Mann (1966)) urmat apoi de eseul Cunoastere poetica si mit in opera lui Lucian Blaga (1970). in 1972 se pensioneaza si incepe sa lucreze un roman, pe care il ofera spre publicare lui Marin Preda , la Cartea Romaneasca. Proiectul (ce va fi reluat mult mai tirziu sub titlul Marturisirile unui neispravit) este suspendat in 1977, cind Mariana Sora decide sa nu se mai intoarca in tara. Se stabileste in Germania, la Koln si apoi la Miinchen, de unde colaboreaza la BBC (cu sprijinul lui Ion Negoitescu ) si la ziarul Curentul (condus de V. Dumitrescu). Unul din art. aparute aici, Cioran odinioara si azi, este transformat, la incurajarea lui Cioran (pe care Mariana Sora il cunoscuse inca din timpul studiilor in Franta), intr-un volum publicat la Paris.

S. este un exemplu tipic de hibridare culturala. Nascuta din parinti evrei (intr-o perioada in care antisemitismul incepea sa devina o amenintare reala), intr-un oras de refugiu (Budapesta), crescind in Timisoara, fost burg al Imperiului, proaspat intrat in componenta Romaniei mari, loc de incrucisare a culturilor maghiara, germana, sirba si romaneasca, educata la Bucuresti si in Franta, ea s-a format intr-un spatiu al libertatii, neingradit in traditii unice si exclusiviste. Efectele acestui mediu formativ au fost din cele mai fericite: darul limbilor, curiozitatea intelectuala, inteligenta mobila, puterea de identificare empatica, dispozitia eseistica, deschisa spre eruditie, capacitatea de absorbtie din toate directiile si de sinteza in formula proprie. Dintre aceste atuuri, vocatia care si-a gasit implinirea cea mai masiva a fost cea lingvistica. Mariana Sora are un control profund al mai multor limbi, precum romana, maghiara, germana si franceza, pe care le stapineste nu asemeni unui lingvist erudit, glosator de limbi si dialecte moarte sau rare, ci asemeni unui vorbitor nativ, cu mai multe limbi materne. O dovedeste impresionanta lista, cantitativ, calitativ si ca diversitate, a traducerilor incrucisate, in toate sensurile, din romana, maghiara, germana si franceza. Libertatea de miscare intre aceste spatii lingvistic? este insotita si de o disponibilitate afectiva si intelectuala de identificare cu autorii respectivi, pe care traducatoarea ii intelege din interior. Acest al doilea har .creator nu a ramas mei el far-' expresie, Mariana Sora insotindu-si adesea traducerile cu studii in care desfasoara o perspectiva teoretica asupra operelor respective.

Cartile de autor publicate de ea sint o suita de portrete critice ale cite unui autor, intr-un efort de sinteza ce se ridica de obicei la nivelul intregii creatii a acestuia. Autorul si opera beneficiaza de o asimilare si redare complexa, la toate nivelurile, in sistemul de oglinzi conjugate ale transpunerii lingvistice, participarii afective, intelegerii intelectuale. Critica practicata de Mariana Sora a suferit o vizibila evolutie in timp, reflectind epocile ideologice si conditia personala a autoarei. Primul volum, o monografie despre Heinrich Mann, este marcat de trauma proletcultismului. Formata in spiritul culturii umaniste si liberale din Romania si din Franta, autoarea a fost supusa somatiilor ideologice ale jdanovismului. Rigorile acestuia s-au impus inca de la alegerea subiectului, Mariana Sora oprindu-se asupra lui Heinrich Mann, dupa propria marturisire, printr-un transfer dinspre Thomas Mann, al carui nume se afla pe lista de cenzura a regimului. Sub presiunea preceptelor realismului socialist, autoarea adopta metoda unei critici de orientare pozitivista, specifica anilor cincizeci, cu un aer prafuit si obosit, ce reprezenta o suparatoare involutie fata de sclipitoarea critica impresionista dezvoltata de interbelici. Presupozitiile demersului (rezumabil in formula „omul si opera") sint un istorism linear, ce desfasoara creatia pe biografia autorului, un sociologism oarecum mecanic, ce explica temele operei prin influentele mediului si educatiei, si o viziune relativ maniheica, in spiritul materialismului istoric. Heinrich Mann este un autor recept pentru regim deoarece, prin atitudinea sa critic-satirica la adresa „imperialismului" german de sub Wilhelm al Il-lea, „redeschide dosarul marelui conflict dintre fortele reactionare si cele umaniste revolutionare, luind inca o data pozitie in favoarea revolutiei, pentru democratie, pentru libertate, pentru om". Din fericire, asemenea calcefieri ale limbajului sint totusi rare, iar monografia ramine o utila lucrare de informatie, fara ambitii interpretative si aventuri speculative.

Desi reuneste si studii mai vechi, cel de-al doilea Volum, in schimb, evolueaza intr-o atmosfera critica vizibil schimbata. Distanta intre Heinrich Mann (1966), si Unde si interferente ('1969) este o mostra simptomatica pentru emergenta criticii si a literaturii noastre de sub proletcultism si formarea „noii critici". Mutatia de metoda poate fi exemplificata prin explicatia data viziunii sociale critic-pesimiste a fratilor Mann: in cartea despre Heinrich ea era motivata sociologic, prin ideea luptei de clasa, in timp ce in studiul despre Thomas Mann este motivata estetic, prin prisma poeticii decadentismului si a teoriei degenerescentei care ii obseda pe scriitorii fin-de-siecle. Relatia dintre scriitor si epoca este resupusa analizei, de asta data prin teorii ale receptarii si influentei, ale mecanismelor de formare a popularitatii si ale strategiilor de impunere (Wassermann, R. Musil, E. Ionescu , G. Grass etc). Facind parca un pas inapoi, „in afara tabloului", Mariana Sora ia distanta fata de certitudinile pozitiviste de pina atunci si incepe sa deconspire, cu o luciditate aproape post-modema, miturile critice, cum este cel al taranului si al idilismului cimpenesc (intr-un studiu despre Caragiale ). Liberalizarea anilor saizeci se face simtita nu doar in metoda si tematica (isi fac aparitia scriitori pina atunci abhorati, cum sint Eliade sau Ionescu), ci si intr-un tonus critic regasit, exuberant, ce se impune inca de la primele rinduri.

Degajata parca de lestul impus de cenzura, autoarea isi ia literalmente zborul spre cerul speculatiilor. Formatia umanista, precum si sensibilitatea simpatetica isi gasesc expresia intr-o critica cu acoperire erudita si filosofica, din aceeasi familie cu textele lui N. Balota , N. Tertulian, St. Aug. Doinas , I. Negoitescu , Al. Paleologu si alti critici recuperati din generatia sacrificata de colonizarea comunista. Specia cea mai potrivita pentru a o incadra este probabil cea de critica eseistica, in deschiderea unui studiu despre Giinter Grass, autoarea isi defineste protocolul critic, comparind portretul literar clasic, care cauta o „formula definitorie, care sa delimiteze figura scriitorului dupa bunele reguli ale logicii din scoala: prin genul proxim si diferenta specifica", cu portretul in care „trasaturile proprii scriitorului ar trebui prinse pe viu, ca intr-o poza pe un act de identitate". Pentru a realiza asemenea portrete interioare, criticul isi propune sa acceada la resortul ascuns al creativitatii.

Fiecarui scriitor ii este cautat nucleul generator de tensiuni, care ii alimenteaza si configureaza personalitatea artistica. Musil este vazut ca un scriitor fara insusiri, „un pasionat glacial, un romantic fara romantisme, un posedat de demon care nu crede in demoni, un ironist tragic, constient de riscurile formulei sale de viata, de a se defini prin ceea ce nu este, de a se cauta in infinitatea de posibilitati"; Kafka este inteles prin oscilatia intre pasiunea teologica si pasiunea nihilista, intre mistica si analiza, prin sciziunea interioara; Eliade , prin doua orientari polare - „afirmarea subiectivitatii si eruditie"; Cioran (dintr-un studiu mult mai tirziu, in care autorul Rinocerilor se regaseste entuziast) practica o metafizica paradoxala, in care dorinta de anihilare este exorcizata prin chiar expresia ei scrisa. Demersul Marianei Mariana Sora este unul programatic problematizam, urmarind nu atit incheierea unor portrete, cit deschiderea lor, printr-o maieutica critica si o cazuistica a dialecticii interioare. Metoda critica isi gaseste aplicatia cea mai ampla in volumul Cunoastere poetica si mit in opera lui Lucian Blaga (1970). inca din „Consideratiile preliminare", autoarea isi anunta intentia de a reconstitui „simburele de intuitii originale", „tonalitatea primara", „atmosfera interioara" din care se impartaseste intreaga opera a scriitorului, dincolo de diferentele de gen si discurs. Analiza formei si a stilului este complet umbrita sau subordonata cercetarii poeticii, a mecanismelor creatiei, atit la nivelul imaginatiei inconstiente, cit si la cel al elaborarii teoretice. „Centrul dinamic" al creativitatii blagiene este identificat intr-o „nazuinta cognitiva", ce transforma scrierile sale intr-o aventura a cunoasterii.

Acestui nisus i se opune insa un sentiment al limitei, ipostaziat de filosof in conceptul Marelui Anonim. Contradictia intre atractia exercitata de fondul anonim si constiinta limitelor stilistice are drept consecinta o curioasa etajare a psihismului creator: „Blaga pastreaza in tesatura sa intima anumite tipare ale mentalitatii arhaice in care se muleaza gindirea sa, in timp ce intelectul sau, functionind dupa normele gindirii celei mai evoluate", este sincron cu filosofia contemporana. Dintre cele doua planuri, Mariana Sora il prefera pe cel al inspiratiei abisale, exprimata prin metafora si mit, in timp ce dogma sau antinomia transfigurata, si in special constructia sistemica, i se par niste dezvoltari oarecum prolixe ale intuitiilor primare. Analiza aceasta spectrala anticipeaza modelul creativitatii etajate pe care il va teoretiza Ioana Em. Petrescu . Mariana Sora isi sprijina afirmatiile printr-o sigura punere in context a filosofului roman. Raportarile si comparatiile cu doctrinele gnostice sau hinduse, cu Kant si Hegel, cu Nietzsche, Bergson si Klages, cu Freud si Jung, dau demersului sau aerul erudit si elevat, prin care noua critica a anilor saizeci reusea in sfirsit sa se recupleze la spiritualitatea interbelica.

OPERA:
Heinrich Mann. Omul si opera. Bucuresti, 1966;
Unde si interferente. Studii, eseuri, articole. Bucuresti, 1969;
Cunoastere poetica si mit in opera lui Lucian Blaga, Bucuresti, 1970;
Gindirea lui Goethe in texte alese, Bucuresti, 1973;
Cioran jadis et naguire. Paris, . Traduceri: Elisabeth Hering, Povestea scrisului, Bucuresti, 1960;
W. Bredel, Parinti, Fii, Nepoti, I-III, Bucuresti, 1962-l966;
Jan Petersen, Strada noastra, Bucuresti, 1966;
Jakob Wassermann, Cazul Maurizius, Bucuresti, 1967;
E Kafka, Castelul, Bucuresti, 1968;
Proza austriaca moderna. Bucuresti, 1968;
Karl May, Comoara din lacul de argint. Bucuresti, 1969;
Eugen Ionescu, Teatru, I-II, Bucuresti, 1970;
Siegfried Lenz, Epava, Bucuresti, 1970;
Marlen Haushofer, Mansarda, Bucuresti, 1974;
Th. Mann, Scrisori, Bucuresti, 1974;
Arnold Hauser, Zapada tirzie. Bucuresti, 1974;
Luise Rinser, La cumpana vietii, Bucuresti, 1975;
H. Boli, Onoarea pierduta a Catarinei Blum, Bucuresti, 1978.


REFERINTE CRITICE:
B. Dragoman, in Familia, nr. 7, 1966;
Klaus Heitmann, in Frankfurter Allgemeine Zeitung, 15 mart. 1968;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 14, 1970;
M. Tomus, Rasfringeri, 1973;
Al. Balaci, in Contemporanul, 8 febr. 1974.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani